ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6415/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6415/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 29

aprilie 2011, reclamantul C.J.V. a chemat în judecată pe pârâtul Președintele

României prin Administrația Prezidențială, solicitând instanței să dispună

obligarea pârâtului să completeze în mod explicit Decretul nr. 230 din 28

februarie 2011, privind eliberarea reclamantului din funcția de judecător, cu

mențiunea „de la data de 16 decembrie 2010”.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 29 noiembrie 2010, în calitate de judecător

la Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat cerere de eliberare din

funcție ca urmare a pensionării, începând cu data de 1 decembrie 2010,

rectificată ulterior cu data de 16 decembrie 2010, și a solicitat insistent ca

această dată să fie înscrisă în ambele acte administrative - Hotărârea C.S.M.

și Decretul Președintelui României.

Prin Hotărârea din 16

decembrie 2010 a Plenului C.S.M. s-a ținut seama de cererea sa și s-a propus

pârâtului eliberarea din funcție, prin pensionare, începând cu 16 decembrie

C.J.V. a solicitat ca data de 16 decembrie 2010 să fie înscrisă și în decretul

Președintelui României de eliberare din funcție."

A mai arătat că a

dobândit dreptul la pensia de serviciu, prevăzut de art. 47 alin. (2) din

Constituție și de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, la data de 19

august 1999, când a împlinit 25 de ani de vechime numai în funcția de procuror,

însă a continuat să lucreze în funcțiile de procuror și judecător alți 11 ani.

Potrivit art. 16 alin.

(1) lit. b) din H.G. nr. 1275/2006, privind aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 303/2004, drepturile la pensia de serviciu se acordă și se

plătesc la data depunerii cererii de pensionare, dacă această cerere a fost

depusă ulterior îndeplinirii condițiilor de pensionare.

Reclamantul consideră

că și-a exercitat dreptul la pensia de serviciu abia după 11 ani de la

dobândirea lui, fiind, așadar legal ca plata pensiei să se facă de la data de

16 decembrie 2010, dar Președintele României, prin Decretul nr. 230 din 28

februarie 2011, a dispus eliberarea din funcție ca urmare a pensionării, fără,

însă, a menționa expres data pensionării la 16 decembrie 2010, fapt care a

atras plata pensiei doar de la data publicării acestui decret în M. Of.,

potrivit art. 85

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu consecințe

patrimoniale negative asupra sa.

De altfel, Înalta

Curte, prin adresa nr. 211 din 10 martie 2011, a cerut Casei de Pensii a Sectorului 5 București punerea în aplicare a Deciziei de pensionare nr.

183262 din 18 noiembrie 2009 începând cu data de 4 martie 2011, așadar, simpla

invocare în expozitivul Decretului nr. 230/2011 a Hotărârii Plenului C.S.M. nr.

1140/2010 nu a fost luată în seamă pentru plata dreptului său la pensie de la

16 decembrie 2010. Recurentul a conchis că această omisiune din decret îi

afectează grav patrimoniul, deoarece în perioada 16 decembrie 2010 - 4 martie 2011 a avut venituri reduse în mod substanțial și nu a mai putut beneficia de indemnizația prevăzută

de art. 81 din Legea nr. 303/2004, datorită noii legi privind salarizarea,

intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

În fine, reclamantul

a subliniat că este în practica Președintelui României să menționeze, în

decretele de eliberare din funcție prin pensionare, data de la care încetează

raporturile de serviciu și, implicit, data de la care urmează să fie plătită

pensia făcând referire în acest sens la Decretul nr. 1202 din 13 februarie

2010.

Reclamantul a mai

arătat că la 30 martie 2011 a formulat plângere prealabilă la Președintele României, dar nu a primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit.

g), raportat la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, pârâtul Președintele României, prin Administrația

Prezidențială, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată,

arătând că a răspuns petiției în cadrul termenului legal, la data de 29 aprilie

2011.

Pârâtul a invocat art.

1 alin. (5), art. 100 alin. (1) și art. 134 din Constituție, precum și art. 85 alin.

(3) din Legea nr. 303/2004, arătând că sintagma "data prevăzută în

decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție" se

referă la o dată ulterioară datei publicării decretului în M. Of., orice

interpretare contrară fiind profund neconstituțională, pentru că încalcă

prevederile art. 100 alin. (1) teza finală din Constituția României.

Autoritatea pârâtă a

mai precizat că Președintele României a fost sesizat cu propunerea C.S.M. la

data de 18 ianuarie 2011, la mai mult de o lună de la data emiterii acesteia

(16 decembrie 2010), astfel că emiterea decretului cu mențiunea solicitată de

reclamant, în afară de încălcarea dispozițiilor constituționale prevăzute de art.

134 și art. 100 alin. (1), ar conduce și la încălcarea principiilor ce

guvernează activitatea judiciară, cu consecințe directe pe planul efectelor

actelor jurisdicționale pe care magistratul le-ar putea emite între momentul

propunerii C.S.M. și momentul publicării decretului, dar și pe planul dreptului

la un proces echitabil și la judecarea proceselor de către instanțe

judecătorești în mod imparțial și independent de orice influențe externe.

instanțe

Prin sentința civilă nr.

858 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În urma cererii de

pensionare formulate de reclamantul C.J.V., înregistrată la Înalta Curte de Casație

și Justiție sub nr. 342 din 29 noiembrie 2010, Plenul C.S.M. a emis hotărârea nr.

1140 din 16 decembrie 2010, prin care a propus Președintelui României

eliberarea reclamantului din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și

Justiție, începând cu data de 16 decembrie 2010, prin pensionare.

Pârâtul Președintele

României a soluționat propunerea de mai sus prin Decretul nr. 230 din 28

februarie 2011, publicat în M. Of. nr. 157 din 04 martie 2011, prin care a

dispus eliberarea reclamantului C.J.V. din funcția de judecător la Înalta Curte

de Casație și Justiție, ca urmare a pensionării.

Potrivit art.

100 alin. (1) din Constituția României, decretul de pensionare a reclamantului

a produs efecte de la data publicării în M. Of., și anume de la data de 04

martie 2011.

În raport

cu pretențiile deduse judecății, instanța de fond a apreciat că reclamantul își

întemeiază acțiunea pe un pretins refuz nejustificat al pârâtului de a-i

soluționa cererea, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004.

Pornind

de la definiția legală a noțiunii, prima instanță a constatat că refuzul

pârâtului de a completa Decretul

nr. 230 din 28 februarie 2011, prin

înscrierea, ca dată a pensionării, a datei de 16 decembrie 2010, este unul

justificat, nefiind emis cu încălcarea drepturilor reclamantului, pentru

următoarele considerente:

Potrivit art.

65 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 pensionarea reprezintă

un motiv de eliberare a judecătorilor din funcție, eliberare care se dispune

prin decret al președintelui României, la propunerea C.S.M.

Rezultă

din textul de mai sus că actul prin care un judecător este eliberat din funcție

îl reprezintă decretul Președintelui României, care produce efecte, potrivit art.

100 alin. (1) din Constituția României, începând cu data publicării în M. Of.

Prin

urmare, a conchis prima instanță, nu cererea de eliberare din funcție prin

pensionare a dus la încetarea de drept a raporturilor de serviciu, cum afirmă

reclamantul în concluziile scrise depuse la dosar, ci decretul Președintelui

României, care nu este un act prin care se constată intervenită încetarea de

drept a funcției de judecător, ci este un act de dispoziție care a produs

efectul eliberării reclamantului din funcția de judecător.

Față de

toate argumentele expuse, curtea de apel a apreciat că pârâtul Președintele

României nu putea emite decretul de pensionare a reclamantului prin menționarea

unei date anterioare publicării decretului în M. Of., întrucât ar fi încălcat

principiul neretroactivității actelor administrative, potrivit căruia actele

administrative produc efecte numai pentru viitor.

Judecătorul

fondului a mai reținut că procedura de eliberare din funcția de judecător prin

pensionare este prevăzută de Legea nr. 303/2004 și era cunoscută de către

reclamant, în sensul că presupune o durată în timp de care trebuia să țină

seama reclamantul în momentul formulării cererii de pensionare, procedura

neputând fi finalizată în termenul menționat de reclamant în cererea de

pensionare din 29 noiembrie 2010 (01 decembrie 2010, modificat ulterior la 16

decembrie 2010).

reclamantului

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul C.J.V., criticând-o pentru nelegalitate,

în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul - reclamant a invocat o serie de prevederi ale Constituției

României, Legii nr. 303/2004 și C. muncii, cu incidență asupra statutului și

dreptului la pensia de serviciu al magistraților, arătând că prin modul în care

autoritatea emitentă și instanța de fond au interpretat sensul normelor juridice

se ajunge la încălcarea unui drept constituțional, ca urmare a nesocotirii

datei exercitării dreptului la pensie, cu consecințe patrimoniale severe,

constând în reducerea substanțială a cuantumului pensiei și lipsirii de

indemnizația prevăzută în art. 81 din Legea nr. 303/2004, în vigoare până la

data de 1 ianuarie 2011.

În altă ordine de

idei, recurentul - reclamant a arătat că prin refuzul nejustificat al menționării

în decret a datei pensionării, propuse de Plenul C.S.M., în practica

administrativă a autorității emitente s-a ajuns la situații particulare în

care, fie o persoană a fost menținută în funcție în afara legii, după

împlinirea vârstei maxime reglementate prin art. 83 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,

fie, în cazul unor judecători, decretele de numire sau de eliberare din funcție

au fost emise în mod discriminatoriu, în aceeași zi cu propunerea Plenului C.S.M.

sau, dimpotrivă, la intervale foarte mari după data acesteia

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Președintele României, prin Administrația Prezidențială,

Departamentul Constituțional Legislativ, a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat.

În esență, a arătat

că instanța de fond a calificat corect obiectul acțiunii, constând în atacarea

refuzului de soluționare a unei cereri, iar argumentele juridice reținute în

motivarea sentinței sunt la adăpost de orice critică, interpretând corect

prevederile legale pertinente.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor formulate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă cuprinsă la pct. I.1 al prezentei decizii, recurentul - reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul -

considerat nejustificat - de rezolvare a cererii de completare a Decretului nr.

230 din 28 februarie 2011, emis de Președintele României, cu mențiunea datei de

16 decembrie 2010 ca fiind data eliberării din funcția de judecător, prin

pensionare.

Prima instanță a identificat

corect atât obiectul demersului judiciar, cât și reperele normative cuprinse în

Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ:

- art. 2 alin. (1) lit.

i), care definește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere

- exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu

rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și

nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării

favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

- art. 2 alin. (1) lit.

n), care conține definiția legală a excesului de putere -

exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea

limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și

libertăților cetățenilor.

Transpunând aceste prevederi

de principiu în raportul juridic individual dedus judecății, Înalta Curte

constată că sentința recurată este expresia interpretării și aplicării corecte

a normelor ce reglementează eliberarea judecătorilor din funcție, prin

pensionare, concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, aceea a

inexistenței unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, fiind însușită

și de instanța de control judiciar.

În acest sens, Înalta

Curte reține că, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din

funcție a judecătorilor sau procurorilor se dispune prin decret al

Președintelui României, la propunerea C.S.M., pensionarea - potrivit legii - constituind

un caz de eliberare din funcție, conform alin. (1), lit. b) din același

articol.

Plata pensiei de

serviciu se face, potrivit art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, de la data

prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din

funcție sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în M.

Of. al României, Partea I a decretului Președintelui României de eliberare din

funcție.

Prin urmare, contrar

susținerilor recurentului-reclamant, Legea nr. 303/2004, privind statutul

judecătorilor și procurorilor, conține norme speciale aplicabile acestor categorii

de persoane, excluzând incidența normelor de drept comun cuprinse în C. muncii.

Din interpretarea

textelor normative citate rezultă, de asemenea, că actul administrativ care

produce efectul juridic al eliberării din funcție este decretul Președintelui României,

iar nu propunerea formulată de C.S.M., care, în logica reglementării, are doar valoarea

juridică a unei operațiuni administrative prealabile actului juridic final.

În ceea ce privește

momentul eliberării din funcție, prin pensionare, Înalta Curte constată că,

într-adevăr, din interpretarea art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004,

rezultă că în decret poate fi inserată expres o anumită dată, diferită de cea a

publicării în M. Of., ceea ce înseamnă că legiuitorul a conferit autorităților publice

implicate în derularea procedurii un drept de apreciere în acest sens.

Dar de vreme ce, potrivit

regulii statuate în art. 100 alin. (1) din Constituția României, pentru a

produce efecte juridice în ordinea de drept, decretele Președintelui României

se publică în M. Of. al României, sub sancțiunea drastică a inexistenței, nu i

se poate imputa autorității emitente o exercitare abuzivă a dreptului de

apreciere menționat mai sus, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea

nr. 554/2004, prin neinserarea, în cuprinsul decretului, a unei date anterioare

publicării lui.

Cu atât mai puțin ar

putea fi reținut un exces de putere în condițiile concrete ale cauzei de față,

în care data solicitată de recurentul - reclamant nu este anterioară doar

publicării decretului în M. Of., ci înseși datei transmiterii propunerii C.S.M.

către Președintele României, 18 ianuarie 2011 (fila 28 dosar fond).

în recurs și temeiul legal al acesteia

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.J.V. împotriva sentinței civile nr. 858 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2013.