ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58 din 18 mai 2012, Tribunalul Mureș, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului K.M., din infracțiunea de instigare neurmată de executare la infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în aceeași infracțiune, dar prevăzută și pedepsită de art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. - în baza art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.N.R., la pedeapsa de un an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de șantaj sub formă continuată.

- în baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 440 din data de 16 octombrie 2007 a Judecătoriei Reghin și a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa nou aplicată, care nu se vor contopi, astfel că inculpatul B.N.R. va executa, în final, pedeapsa de 2 ani închisoare. - în baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. - în baza art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul K.M., la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru instigare neurmată de executare la comiterea infracțiunii de dare de mită.

- în baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și a arestării preventive din data de 3 februarie 2010 până la data de 3 mai 2010. - în baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. - a constatat că partea vătămată O.M.C. nu s-a constituit parte civilă. - în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul B.N.R. a sumei de 1.000 lei, primită de la partea vătămată O.M.C., în condițiile în care partea vătămată nu a formulat pretenții civile. - în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul K.M.

a telefonului mobil marca N. de care inculpatul s-a folosit la comiterea faptei, telefon ridicat și depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Mureș, înscris în Registrul de valori și corpuri delicte la poziția 13/2011. - în temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpați să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 470 lei inculpatul B.N.R. și în sumă de 370 lei, inculpatul K.M. Prima instanță a reținut, în ceea ce privește infracțiunea de șantaj de care este acuzat inculpatul B.N.R., că s-a dovedit cu certitudine întâlnirea dintre inculpatul B.N.R. cu partea vătămată O.M.C. și cu martorii P.E.

și G.I., după ce aceștia au ieșit din Postul de poliție Brâncovenești; deplasarea lor la barul din localitate și discuția legată de problema părții vătămate și a martorilor cu dosarul penal pe care-l aveau ca urmare a agresării unor persoane; promisiunile inculpatului de a-i ajuta să rezolve altfel problema respectivă decât pe cale legală; deplasarea tuturor la Reghin, întâlnirea și discuția părții vătămate O.M.C. cu numitul K.M., zis „M.”, precum și promisiunea acestuia că va interveni la cineva competent să rezolve problema tinerilor; solicitarea unei sume de bani de la partea vătămată și martori în acest sens, respectiv 1.200 lei și primirea de către K.M. a sumei de 200 lei drept avans; acordarea unui interval de o oră pentru ca partea vătămată și martorii să vină cu suma promisă, toate urmate de înțelegerea de către partea vătămată și martori că, de fapt, problema lor nu putea fi rezolvată de K.M.

și că urmau să fie înșelați; solicitarea prin amenințări de către inculpatul B.N.R. de la partea vătămată a sumei de 1.000 lei; primirea acestei sume și a unui telefon mobil, urmată de alte solicitări, tot prin amenințări, ale inculpatului, pentru alte sume de bani. A arătat că, declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor, parțial cu declarațiile numitului K.M. și chiar cu aspecte din declarațiile inculpatului B.N.R. A apreciat că inculpatul K.M. a confirmat în mare parte relatările părții vătămate și ale martorilor, inclusiv primirea sumei de 200 lei (chiar dacă sub o altă motivație decât cea oferită de partea vătămată), precum și întâlnirea din localitatea Brâncovenești, de lângă postul de poliție, ocazie cu care i-a cerut nepotului său, inculpatul B.N.R., să-i restituie părții vătămate bunurile obținute de aceasta ca urmare a amenințărilor adresate și să lase partea vătămată în pace.

Tot numitul K.M. a arătat că după ce partea vătămată a discutat cu inculpatul a primit confirmarea de la aceasta că inculpatul îi va restituit bunurile primite. A apreciat că și inculpatul B.N.R. a confirmat în mare parte starea de fapt descrisă, cu precizarea că nu a recunoscut că ar fi proferat în mai multe rânduri amenințări la adresa părții vătămate pentru a obține astfel sume de bani sau alte bunuri. De altfel, și alți martori au confirmat problemele pe care le avea partea vătămată cu inculpatul chiar dacă unii, pe parcursul judecății, și-au nuanțat declarațiile, nuanțare care poate fi pusă pe seama trecerii timpului și estompării memoriei, iar alții au aflat indirect despre aceste probleme, de la alte persoane, gen mama părții vătămate.

Proba cea mai evidentă și concludentă a apreciat că este dată de aspectele reieșite din conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpat și partea vătămată, interceptate și înregistrate, acestea conducând clar la concluzia că inculpatul a apelat telefonic pe partea vătămată și i-a solicitat unele sume de bani. Ca atare, unele afirmații din declarațiile inculpatului B.N.R. care contrazic starea de fapt dovedită cu certitudine și descrisă mai sus, au fost înlăturate ca nesincere. În privința instigării neurmate de executare la infracțiunea de dare de mită, de care este acuzat inculpatul K.M., declarațiile membrilor familiei V. a apreciat că se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Martora V.D.E. a arătat clar că inculpatul K.M. s-a angajat să o ajute în rezolvarea problemei fiului ei, V.A.L., cu dosarul penal pe care-l avea acesta pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, inculpatul lăsând să se înțeleagă că are oarecare trecere pe lângă prim-procurorul parchetului. Este adevărat că pentru acest serviciu inculpatul nu a solicitat nici un folos material pentru el, însă a sugerat clar că martora ar trebui să pregătească suma de 1.000 lei pentru a fi dați prim-procurorului. Din conținutul convorbirilor purtate, din comportamentul inculpatului, din atitudinea acestuia și din prezența fizică a acestuia în biroul prim-procurorului, martora a dedus că inculpatul chiar ar putea avea influență pe lângă prim-procuror, motiv pentru care, într-o primă fază, a luat hotărârea de a urma calea indicată de inculpat pentru a putea rezolva favorabil problema fiului său.

Această rezoluție a martorei rezultă din faptul că a acceptat să se întâlnească cu inculpatul înainte ca fiul său să dea curs invitației prim-procurorului de a se prezenta la parchet în vederea prezentării materialului de urmărire penală. Faptul că, ulterior, martora s-a răzgândit și s-a prezentat cu fiul său direct la parchet fără a-l mai suna și a se întâlni cu inculpatul K.M., poate fi asimilat doar cu o neexecutare a rezoluției luate, ceea ce are influență doar asupra corectei încadrări juridice a faptei inculpatului și nicidecum asupra existenței sau inexistenței unei fapte prevăzute de legea penală. Nepunerea în executare a rezoluției luate de către martora V.D.E. se datorează exclusiv acesteia și nicidecum vreunei intervenții a inculpatului.

Conținutul convorbirilor telefonice și directe purtate de martora V.D.E. cu inculpatul, convorbiri interceptate și înregistrate, conținutul convorbirilor directe dintre inculpat și prim-procuror, interceptate și înregistrate, precum și acțiunile inculpatului din perioada critică, înregistrate audio și video, confirmă pe deplin atât oferta făcută de inculpat martorei V.D.E., de a o ajuta în rezolvarea favorabilă a problemei fiului acesteia, cât și solicitarea ca aceasta să vină cu suma de 1.000 lei într-un plic pentru a fi dați cuiva, inculpatul folosind expresia „hai cu 10 milioane într-un plic, și când vine eu te bag înăuntru și îi dai direct în mână„. Rezultă, de asemenea, abordarea în cadrul discuției purtate de inculpat cu prim-procurorul D.D.

a problemei dosarului numitului V.A.L. Faptul că inculpatul, deși recunoaște aceste convorbiri, le pune într-un anumit context, din care să rezulte că doar a mimat aceste afirmații pentru a face pe plac martorei V.D.E., nu poate fi credibil, pentru că derularea ulterioară a evenimentelor demonstrează că a avut o mult mai mare implicare și un mai mare interes în a se rezolva altfel decât legal dosarul penal al numitului V.A.L. decât încearcă să acrediteze. Nici justificarea prezenței sale la sediul parchetului din Reghin nu este credibilă, nici poliția și nici parchetul neavând nici o atribuțiune legală în repartizarea locuințelor sociale, acesta fiind atributul exclusiv al primăriei sau al consiliului local.

Singura chestiune care a fost lămurită în privința acestei fapte a fost corecta încadrare juridică a ei. Așa cum s-a mai arătat, inculpatul K.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de instigare neurmată de executare la infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Potrivit art. 25 C. pen., instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Potrivit art. 27 C. pen., instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

La stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 72. Potrivit art. 29 alin. (1) C. pen., actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum și actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancționează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul general. Potrivit doctrinei penale instigarea poate îmbrăca mai multe forme, în raport cu atitudinea celui instigat. Astfel, în primul rând, persoana instigată nu poate fi determinată să ia hotărârea de a săvârși infracțiunea. În această situație nu sunt îndeplinite condițiile instigării, iar persoana ce a încercat determinarea nu este un participant.

În al doilea rând, persoana instigată poate fi determinată să accepte hotărârea de a trece la săvârșirea faptei, caz în care pot exista mai multe situații: a) instigatul să comită fapta prevăzută de legea penală la care a fost instigat, situație în care avem de-a face cu o instigare perfectă, reușită, fiind incidente prevederile art. 25 C. pen.; b) instigatul să înceapă săvârșirea faptei prevăzute de legea penală dar să se desisteze sau să împiedice producerea rezultatului, situație în care pentru instigat sunt incidente prevederile art. 22 C. pen., iar pentru instigator cele ale art. 29 alin. (1) C. pen.; c) instigatul să se răzgândească și să nu treacă la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, ori să treacă la săvârșire faptei însă să realizeze doar o tentativă nepedepsibilă, situație în care avem de-a face cu o instigare neurmată de executare.

În acest ultim caz nu sunt îndeplinite condițiile participației penale deoarece nu s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar fapta instigatorului este una de sine stătătoare și pedepsită după regulile înscrise în art. 29 alin. (1) C. pen. În speța de față ne aflăm în ipoteza menționată la lit. c), situație în care nu sunt incidente prevederile art. 25 C. pen., ci doar cele ale art. 29 alin. (1) C. pen., referitoare la instigarea neurmată de executare.

Ca atare, a fost admisă cererea procurorului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului K.M., din infracțiunea de instigare neurmată de executare la infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în aceeași infracțiune dar prevăzută și pedepsită de art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

Au fost eliminate și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., întrucât fapta prevăzută la art. 29 alin. (1) C. pen., fiind sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul general, adică între 15 zile și 6 luni închisoare, nu mai este îndeplinit cel de-al doilea termen al recidivei mari postexecutorii, respectiv inculpatul nu a săvârșit din nou o faptă cu intenție pentru care legea să prevadă pedeapsa mai mare de un an închisoare. În drept, fapta inculpatului B.N.R., care, în cursul lunii decembrie 2009, prin amenințări, a pretins și primit de la partea vătămată O.M.C.

suma de 1.000 lei și un telefon mobil, iar ulterior, în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a cerut părții vătămate, tot prin amenințări, și suma de 500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj sub formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatului K.M.

care în cursul lunilor ianuarie – februarie 2010, în urma mai multor discuții telefonice cu martora V.E.D., a încercat să o determine pe aceasta să dea mită suma de 1.000 lei prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, pentru ca acesta să dea o soluție favorabilă într-un dosar în care era cercetat fiul său, V.A.L., martora fiind inițial convinsă de acțiunea inculpatului, însă, ulterior, s-a răzgândit și nu a mai trecut la comiterea faptei la care a fost instigată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare neurmată de executare la infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații K.M.

și B.N.R., precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș. Parchetul a criticat hotărârea din perspectiva tratamentului sancționator aplicat inculpaților, solicitând majorarea pedepselor. Inculpatul K.M. a invocat netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea severă. Inculpatul B.N.R. a contestat legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare, arătând că nicio probă nu îl indică pe el ca fiind autorul infracțiunii de șantaj, astfel că solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. Instanța de apel a apreciat, ca nefondate, apelurile inculpaților, reținând pentru inculpatul K.M. că pedeapsa a fost corect individualizată, iar pentru inculpatul B.N.R.

că în mod corect s-a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de șantaj, în baza probelor administrate în cauză. Apelul parchetului a fost apreciat ca fondat, constatându-se că prima instanță nu a reținut în sarcina inculpatului B.N.R. aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar pedeapsa se impune a fi majorată pentru a fi conformă principiului proporționalității și nevoilor asigurării reinserției sociale și prevenției generale. În consecință, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 82/ A din 2 noiembrie 2012, în conformitate cu art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații K.M.

și B.N.R. împotriva sentinței penale nr. 58 din 18 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 4986/102/2011. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva aceleiași sentințe. A desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza în limitele de mai jos: În baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.N.R., la un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și reținerea art. 37 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 440 din 16 octombrie 2007 a Judecătoriei Reghin, adăugând această pedeapsă la cea de un an și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta hotărâre și a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate, privind: schimbarea încadrării juridice a faptei pentru săvârșirea căreia a fost trimis în judecată inculpatul K.M.; condamnarea acestui inculpat pentru comiterea instigării neurmate de executare la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 29 alin. (1) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.; durata pedepsei principale aplicate acestui inculpat; impunerea și natura pedepselor accesorii aplicate inculpaților K.M.

și B.N.R.; constatările vizând absența acțiunii civile; aplicarea dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) și e) C. pen., vizând confiscarea specială; obligarea inculpaților la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli. Potrivit art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., a obligat pe inculpați să suporte o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, după cum urmează: - inculpatul K.M. în cuantum de 250 lei, din care suma de 150 lei, parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, se virează din fondurile Ministerului Justiției; - inculpatul B.N.R., în sumă de 100 lei. Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., au rămas în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apelul procurorului, în cuantum de 250 lei, din care suma de 150 lei, parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul K.M., s-a stabilit a fi plătit din fondurile Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.N.R., care a solicitat, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât acesta nu a fost asistat de apărător la urmărirea penală, iar coinculpatul K.M. nu a fost asistat de avocat la judecata în primă instanță. În ipoteza în care nu se va da curs solicitării de trimitere spre rejudecare, inculpatul critică soluția de greșita condamnare, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj, iar, cu caracter subsidiar, critică individualizarea pedepsei, solicitând schimbarea modalității de executare.

Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Sub aspect formal, Înalta Curte constată că, deși sunt menționate de recurent cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 2, 10, 14 și 17 C. proc. pen., acestea nu corespund întru-totul, apărărilor formulate. De asemenea, și solicitarea de achitare este formulată în aceeași ambiguitate, învederându-se atât dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., cât și ale art. 10 lit. d) C. proc. pen. În acest context, Înalta Curte constată că nu se poate răspunde, punctual, cazurilor de casare greșit indicate de recurent și va proceda la o încadrare a criticilor formulate în raport de susținerile inculpatului.

O primă susținere vizează lipsa apărătorului inculpatului recurent de la urmărirea penală și lipsa apărătorului coinculpatului K.M. de la judecata în primă instanță, critică ce corespunde cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., dar nu este fondată. Pentru a se reține incidența acestui caz de casare este necesar să se constate că urmărirea penală sau judecata să fi avut loc în lipsa apărătorului atunci când prezența acestuia era obligatorie. Inculpatul recurent nu s-a aflat în cursul urmăririi penale în vreuna din situațiile expres prevăzute în art. 171 alin. (2) C. proc. pen., în care asistența juridică este obligatorie.

Susținerea acestuia că este analfabet nu este justificată în condițiile în care din actele dosarului rezultă că are 4 clase, iar declarația din cursul urmăririi penale a fost luată în condiții de deplină legalitate, consemnându-se, de altfel, în cuprinsul acesteia, că inculpatul nu a solicitat asistența unui apărător din oficiu, iar declarația a fost semnată de inculpat după ce i-a fost citită. Cât privește situația coinculpatului K.M. este de observat că acesta nu a declarat recurs, situație în care inculpatul B.N.R. nici nu ar putea invoca nulitatea hotărârii pentru lipsa de apărare a altui inculpat decât, eventual, probând o vătămare, lucru nedovedit în speță. Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar admite că neasistența coinculpatului de un avocat i-ar fi putut produce vreo vătămare, susținerea este nefondată și nu poate fi încadrată în cazul de casare mai sus evocat deoarece, în raport de infracțiunea pentru care inculpatul K.M.

a fost trimis în judecată, respectiv art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., nici asistența juridică a acestuia în cursul judecății nu era obligatorie, conform art. 171 alin. (3) C. proc. pen., aspect corect constatat de prima instanță. O altă critică a inculpatului recurent vizează greșita condamnare pentru infracțiunea de șantaj, din apărările acestuia rezultând că recunoaște, în mare parte, starea de fapt descrisă, dar că în discuțiile cu partea vătămată nu a proferat amenințări la adresa acestuia pentru a obține sume de bani sau alte bunuri. Prin urmare, se încearcă a se invoca neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de șantaj, ceea ce, în opinia apărării, ar fi trebuit să conducă la o soluție de achitare în baza art. 10 lit. d) [(nu lit. d) și e), achitarea pentru cele două situații distinct prevăzute în art. 10 C. proc.

pen., neputând fi dispusă concomitent)]. Cazul de casare în raport de aceste apărări, este cel prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., dar nu este fondat. Apărarea inculpatului B.N.R. în sensul că nu a adresat amenințări părții vătămate pentru a obține sume de bani sau alte bunuri este contrazisă de declarațiile martorilor P.C.C., G.I., C.I.G., P.E.E., precum și de cele afirmate de partea vătămată. În plus, pus în fața proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate cu partea vătămată, inculpatul nu a oferit nicio explicație a conținutului acestor convorbiri. A invocat faptul că a vândut telefonul cu respectivul număr, dar nu a putut să indice nici data, nici locul, nici persoana care l-a cumpărat sau alte detalii ale tranzacției.

În baza acestor probe, în mod corect s-a constatat săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de șantaj pentru care s-a dispus condamnarea în cauză. Nici critica subsidiară formulată de inculpat sub aspectul individualizării pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.) nu poate fi reținută. Solicitarea acestuia de schimbare a modalității de executare este inadmisibilă în raport de împrejurarea că acesta a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., instanța procedând la aplicarea art. 83 C. pen. și revocând suspendarea condiționată a executării unei pedepse anterioare, text ce conduce la executarea pedepsei în regim de detenție.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva deciziei penale nr. 82/ A din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2013.