ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

58 din 18 mai 2012, Tribunalul Mureș, în baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina

inculpatului K.M., din infracțiunea de instigare neurmată de executare la

infracțiunea de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen.,

raportat la art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în aceeași infracțiune, dar prevăzută și

pedepsită de art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

- în baza art. 194 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul B.N.R., la pedeapsa de un an închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de șantaj sub formă continuată.

- în baza art. 83 C.

pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 440 din data de 16 octombrie 2007 a Judecătoriei Reghin și a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa nou aplicată,

care nu se vor contopi, astfel că inculpatul B.N.R. va executa, în final,

pedeapsa de 2 ani închisoare.

- în baza și în

condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C.

pen., ca pedeapsă accesorie.

- în baza art. 29 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe

inculpatul K.M., la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru instigare neurmată de

executare la comiterea infracțiunii de dare de mită.

- în baza art. 88 C.

pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii și a

arestării preventive din data de 3 februarie 2010 până la data de 3 mai 2010.

- în baza și în

condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și lit. b) C.

pen., ca pedeapsă accesorie.

- a constatat că

partea vătămată O.M.C. nu s-a constituit parte civilă.

- în temeiul art. 118

alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul B.N.R.

a sumei de 1.000 lei, primită de la partea vătămată O.M.C., în condițiile în

care partea vătămată nu a formulat pretenții civile.

- în baza art. 118 alin.

(1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul K.M. a

telefonului mobil marca N. de care inculpatul s-a folosit la comiterea faptei,

telefon ridicat și depus la camera de corpuri delicte a Tribunalului Mureș,

înscris în Registrul de valori și corpuri delicte la poziția 13/2011.

- în temeiul art. 191

alin. (1) și (2) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpați să suporte

cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 470 lei inculpatul

B.N.R. și în sumă de 370 lei, inculpatul K.M.

Prima instanță a

reținut, în ceea ce privește infracțiunea de șantaj de care este acuzat

inculpatul B.N.R., că s-a dovedit cu certitudine întâlnirea dintre inculpatul B.N.R.

cu partea vătămată O.M.C. și cu martorii P.E. și G.I., după ce aceștia au ieșit

din Postul de poliție Brâncovenești; deplasarea lor la barul din localitate și

discuția legată de problema părții vătămate și a martorilor cu dosarul penal pe

care-l aveau ca urmare a agresării unor persoane; promisiunile inculpatului de

a-i ajuta să rezolve altfel problema respectivă decât pe cale legală; deplasarea

tuturor la Reghin, întâlnirea și discuția părții vătămate O.M.C. cu numitul K.M.,

zis „M.”, precum și promisiunea acestuia că va interveni la cineva competent să

rezolve problema tinerilor; solicitarea unei sume de bani de la partea vătămată

și martori în acest sens, respectiv 1.200 lei și primirea de către K.M. a sumei

de 200 lei drept avans; acordarea unui interval de o oră pentru ca partea

vătămată și martorii să vină cu suma promisă, toate urmate de înțelegerea de

către partea vătămată și martori că, de fapt, problema lor nu putea fi

rezolvată de K.M. și că urmau să fie înșelați; solicitarea prin amenințări de

către inculpatul B.N.R. de la partea vătămată a sumei de 1.000 lei; primirea

acestei sume și a unui telefon mobil, urmată de alte solicitări, tot prin

amenințări, ale inculpatului, pentru alte sume de bani.

A arătat că,

declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor, parțial

cu declarațiile numitului K.M. și chiar cu aspecte din declarațiile

inculpatului B.N.R.

A apreciat că

inculpatul K.M. a confirmat în mare parte relatările părții vătămate și ale

martorilor, inclusiv primirea sumei de 200 lei (chiar dacă sub o altă motivație

decât cea oferită de partea vătămată), precum și întâlnirea din localitatea

Brâncovenești, de lângă postul de poliție, ocazie cu care i-a cerut nepotului

său, inculpatul B.N.R., să-i restituie părții vătămate bunurile obținute de

aceasta ca urmare a amenințărilor adresate și să lase partea vătămată în pace.

Tot numitul K.M. a arătat că după ce partea vătămată a discutat cu inculpatul a

primit confirmarea de la aceasta că inculpatul îi va restituit bunurile

primite.

A apreciat că și inculpatul

B.N.R. a confirmat în mare parte starea de fapt descrisă, cu precizarea că nu a

recunoscut că ar fi proferat în mai multe rânduri amenințări la adresa părții

vătămate pentru a obține astfel sume de bani sau alte bunuri.

De altfel, și alți

martori au confirmat problemele pe care le avea partea vătămată cu inculpatul

chiar dacă unii, pe parcursul judecății, și-au nuanțat declarațiile, nuanțare

care poate fi pusă pe seama trecerii timpului și estompării memoriei, iar alții

au aflat indirect despre aceste probleme, de la alte persoane, gen mama părții

vătămate.

Proba cea mai

evidentă și concludentă a apreciat că este dată de aspectele reieșite din

conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpat și partea vătămată,

interceptate și înregistrate, acestea conducând clar la concluzia că inculpatul

a apelat telefonic pe partea vătămată și i-a solicitat unele sume de bani.

Ca atare, unele

afirmații din declarațiile inculpatului B.N.R. care contrazic starea de fapt

dovedită cu certitudine și descrisă mai sus, au fost înlăturate ca nesincere.

În privința

instigării neurmate de executare la infracțiunea de dare de mită, de care este

acuzat inculpatul K.M., declarațiile membrilor familiei V. a apreciat că se

coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Martora V.D.E. a

arătat clar că inculpatul K.M. s-a angajat să o ajute în rezolvarea problemei

fiului ei, V.A.L., cu dosarul penal pe care-l avea acesta pe rolul Parchetului

de pe lângă Judecătoria Reghin, inculpatul lăsând să se înțeleagă că are

oarecare trecere pe lângă prim-procurorul parchetului. Este adevărat că pentru

acest serviciu inculpatul nu a solicitat nici un folos material pentru el, însă

a sugerat clar că martora ar trebui să pregătească suma de 1.000 lei pentru a

fi dați prim-procurorului.

Din conținutul

convorbirilor purtate, din comportamentul inculpatului, din atitudinea acestuia

și din prezența fizică a acestuia în biroul prim-procurorului, martora a dedus

că inculpatul chiar ar putea avea influență pe lângă prim-procuror, motiv

pentru care, într-o primă fază, a luat hotărârea de a urma calea indicată de

inculpat pentru a putea rezolva favorabil problema fiului său. Această

rezoluție a martorei rezultă din faptul că a acceptat să se întâlnească cu

inculpatul înainte ca fiul său să dea curs invitației prim-procurorului de a se

prezenta la parchet în vederea prezentării materialului de urmărire penală.

Faptul că, ulterior,

martora s-a răzgândit și s-a prezentat cu fiul său direct la parchet fără a-l

mai suna și a se întâlni cu inculpatul K.M., poate fi asimilat doar cu o

neexecutare a rezoluției luate, ceea ce are influență doar asupra corectei încadrări

juridice a faptei inculpatului și nicidecum asupra existenței sau inexistenței

unei fapte prevăzute de legea penală.

Nepunerea în

executare a rezoluției luate de către martora V.D.E. se datorează exclusiv

acesteia și nicidecum vreunei intervenții a inculpatului.

Conținutul

convorbirilor telefonice și directe purtate de martora V.D.E. cu inculpatul,

convorbiri interceptate și înregistrate, conținutul convorbirilor directe

dintre inculpat și prim-procuror, interceptate și înregistrate, precum și acțiunile

inculpatului din perioada critică, înregistrate audio și video, confirmă pe

deplin atât oferta făcută de inculpat martorei V.D.E., de a o ajuta în

rezolvarea favorabilă a problemei fiului acesteia, cât și solicitarea ca

aceasta să vină cu suma de 1.000 lei într-un plic pentru a fi dați cuiva,

inculpatul folosind expresia „hai cu 10 milioane într-un plic, și când vine eu

te bag înăuntru și îi dai direct în mână„. Rezultă, de asemenea, abordarea în

cadrul discuției purtate de inculpat cu prim-procurorul D.D. a problemei

dosarului numitului V.A.L.

Faptul că inculpatul,

deși recunoaște aceste convorbiri, le pune într-un anumit context, din care să

rezulte că doar a mimat aceste afirmații pentru a face pe plac martorei V.D.E.,

nu poate fi credibil, pentru că derularea ulterioară a evenimentelor

demonstrează că a avut o mult mai mare implicare și un mai mare interes în a se

rezolva altfel decât legal dosarul penal al numitului V.A.L. decât încearcă să

acrediteze.

Nici justificarea

prezenței sale la sediul parchetului din Reghin nu este credibilă, nici poliția

și nici parchetul neavând nici o atribuțiune legală în repartizarea locuințelor

sociale, acesta fiind atributul exclusiv al primăriei sau al consiliului local.

Singura chestiune care

a fost lămurită în privința acestei fapte a fost corecta încadrare juridică a

ei.

Așa cum s-a mai

arătat, inculpatul K.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de instigare neurmată de executare la infracțiunea de dare de mită,

prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.

Potrivit art. 25 C.

pen., instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să

săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 27 C.

pen., instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârșită

cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La

stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea

infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 72.

Potrivit art. 29 alin.

(1) C. pen., actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum și

actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către

acesta a producerii rezultatului, se sancționează cu o pedeapsă între minimul

special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul

general.

Potrivit doctrinei

penale instigarea poate îmbrăca mai multe forme, în raport cu atitudinea celui

instigat.

Astfel, în primul

rând, persoana instigată nu poate fi determinată să ia hotărârea de a săvârși

infracțiunea. În această situație nu sunt îndeplinite condițiile instigării,

iar persoana ce a încercat determinarea nu este un participant.

În al doilea rând,

persoana instigată poate fi determinată să accepte hotărârea de a trece la

săvârșirea faptei, caz în care pot exista mai multe situații:

a) instigatul să

comită fapta prevăzută de legea penală la care a fost instigat, situație în

care avem de-a face cu o instigare perfectă, reușită, fiind incidente

prevederile art. 25 C. pen.;

b) instigatul să

înceapă săvârșirea faptei prevăzute de legea penală dar să se desisteze sau să

împiedice producerea rezultatului, situație în care pentru instigat sunt

incidente prevederile art. 22 C. pen., iar pentru instigator cele ale art. 29 alin.

(1) C. pen.;

c) instigatul să se

răzgândească și să nu treacă la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală,

ori să treacă la săvârșire faptei însă să realizeze doar o tentativă nepedepsibilă,

situație în care avem de-a face cu o instigare neurmată de executare. În acest

ultim caz nu sunt îndeplinite condițiile participației penale deoarece nu s-a

săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, iar fapta instigatorului este una

de sine stătătoare și pedepsită după regulile înscrise în art. 29 alin. (1) C.

pen.

În speța de față ne

aflăm în ipoteza menționată la lit. c), situație în care nu sunt incidente

prevederile art. 25 C. pen., ci doar cele ale art. 29 alin. (1) C. pen.,

referitoare la instigarea neurmată de executare.

Ca atare, a fost

admisă cererea procurorului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului K.M., din

infracțiunea de instigare neurmată de executare la infracțiunea de dare de mită,

prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen., raportat la art. 29 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., în aceeași infracțiune dar prevăzută și pedepsită de art. 29 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

Au fost eliminate și

dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen., întrucât fapta prevăzută la art. 29 alin.

(1) C. pen., fiind sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special al

pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul general, adică

între 15 zile și 6 luni închisoare, nu mai este îndeplinit cel de-al doilea

termen al recidivei mari postexecutorii, respectiv inculpatul nu a săvârșit din

nou o faptă cu intenție pentru care legea să prevadă pedeapsa mai mare de un an

închisoare.

În drept, fapta

inculpatului B.N.R., care, în cursul lunii decembrie 2009, prin amenințări, a

pretins și primit de la partea vătămată O.M.C. suma de 1.000 lei și un telefon

mobil, iar ulterior, în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a cerut

părții vătămate, tot prin amenințări, și suma de 500 lei, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de șantaj sub formă continuată, prevăzută și

pedepsită de art. 194 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului K.M.

care în cursul lunilor ianuarie – februarie 2010, în urma mai multor discuții

telefonice cu martora V.E.D., a încercat să o determine pe aceasta să dea mită

suma de 1.000 lei prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin,

pentru ca acesta să dea o soluție favorabilă într-un dosar în care era cercetat

fiul său, V.A.L., martora fiind inițial convinsă de acțiunea inculpatului,

însă, ulterior, s-a răzgândit și nu a mai trecut la comiterea faptei la care a

fost instigată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

instigare neurmată de executare la infracțiunea de dare de mită, prevăzută și

pedepsită de art. 29 alin. (1) C. pen., raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații K.M. și B.N.R., precum și Parchetul de pe

lângă Tribunalul Mureș.

Parchetul a criticat

hotărârea din perspectiva tratamentului sancționator aplicat inculpaților,

solicitând majorarea pedepselor.

Inculpatul K.M. a

invocat netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării pedepsei, pe care

o consideră prea severă.

Inculpatul B.N.R. a

contestat legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare, arătând că nicio

probă nu îl indică pe el ca fiind autorul infracțiunii de șantaj, astfel că

solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Instanța de apel a

apreciat, ca nefondate, apelurile inculpaților, reținând pentru inculpatul K.M.

că pedeapsa a fost corect individualizată, iar pentru inculpatul B.N.R. că în

mod corect s-a dispus condamnarea acestuia pentru infracțiunea de șantaj, în

baza probelor administrate în cauză.

Apelul parchetului a

fost apreciat ca fondat, constatându-se că prima instanță nu a reținut în

sarcina inculpatului B.N.R. aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar pedeapsa se

impune a fi majorată pentru a fi conformă principiului proporționalității și nevoilor

asigurării reinserției sociale și prevenției generale.

În consecință, Curtea

de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

prin decizia penală nr. 82/ A din 2 noiembrie 2012, în conformitate cu art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de

inculpații K.M. și B.N.R. împotriva sentinței penale nr. 58 din 18 mai 2012

pronunțate de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 4986/102/2011.

În temeiul art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mureș împotriva aceleiași sentințe.

A desființat în parte

sentința penală apelată și rejudecând cauza în limitele de mai jos:

În baza art. 345 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.N.R., la un an și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată, prevăzută

de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și reținerea

art. 37 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 440 din 16 octombrie 2007 a Judecătoriei Reghin, adăugând această pedeapsă la cea de un an și 6 luni închisoare stabilită

prin prezenta hotărâre și a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței penale atacate, privind: schimbarea încadrării juridice

a faptei pentru săvârșirea căreia a fost trimis în judecată inculpatul K.M.;

condamnarea acestui inculpat pentru comiterea instigării neurmate de executare

la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 29 alin. (1) raportat la art.

255 alin. (1) C. pen.; durata pedepsei principale aplicate acestui inculpat;

impunerea și natura pedepselor accesorii aplicate inculpaților K.M. și B.N.R.;

constatările vizând absența acțiunii civile; aplicarea dispozițiilor art. 118 alin.

(1) lit. b) și e) C. pen., vizând confiscarea specială; obligarea inculpaților

la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul

acestor cheltuieli.

Potrivit art. 192 alin.

(2) și (4) C. proc. pen., a obligat pe inculpați să suporte o parte din

cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, după cum urmează:

- inculpatul K.M. în

cuantum de 250 lei, din care suma de 150 lei, parte din onorariul avocatului

desemnat din oficiu pentru inculpat, se virează din fondurile Ministerului

Justiției;

- inculpatul B.N.R.,

în sumă de 100 lei.

Conform art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., au rămas în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare

avansate de stat în apelul procurorului, în cuantum de 250 lei, din care suma

de 150 lei, parte din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru

inculpatul K.M., s-a stabilit a fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul B.N.R., care a solicitat, în principal

trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât acesta nu a fost asistat de apărător

la urmărirea penală, iar coinculpatul K.M. nu a fost asistat de avocat la

judecata în primă instanță. În ipoteza în care nu se va da curs solicitării de

trimitere spre rejudecare, inculpatul critică soluția de greșita condamnare,

susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantaj, iar, cu

caracter subsidiar, critică individualizarea pedepsei, solicitând schimbarea

modalității de executare.

Recursul este

neîntemeiat.

Înalta Curte,

analizând decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat,

cât și conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că

aceasta este legală și temeinică.

Sub aspect formal,

Înalta Curte constată că, deși sunt menționate de recurent cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 2, 10, 14 și 17 C. proc. pen., acestea

nu corespund întru-totul, apărărilor formulate. De asemenea, și solicitarea de

achitare este formulată în aceeași ambiguitate, învederându-se atât dispozițiilor

art. 10 lit. c) C. proc. pen., cât și ale art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În acest context,

Înalta Curte constată că nu se poate răspunde, punctual, cazurilor de casare

greșit indicate de recurent și va proceda la o încadrare a criticilor formulate

în raport de susținerile inculpatului.

O primă susținere

vizează lipsa apărătorului inculpatului recurent de la urmărirea penală și

lipsa apărătorului coinculpatului K.M. de la judecata în primă instanță,

critică ce corespunde cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6

C. proc. pen., dar nu este fondată.

Pentru a se reține

incidența acestui caz de casare este necesar să se constate că urmărirea penală

sau judecata să fi avut loc în lipsa apărătorului atunci când prezența acestuia

era obligatorie.

Inculpatul recurent nu

s-a aflat în cursul urmăririi penale în vreuna din situațiile expres prevăzute

în art. 171 alin. (2) C. proc. pen., în care asistența juridică este

obligatorie.

Susținerea acestuia

că este analfabet nu este justificată în condițiile în care din actele dosarului

rezultă că are 4 clase, iar declarația din cursul urmăririi penale a fost luată

în condiții de deplină legalitate, consemnându-se, de altfel, în cuprinsul

acesteia, că inculpatul nu a solicitat asistența unui apărător din oficiu, iar

declarația a fost semnată de inculpat după ce i-a fost citită.

Cât privește situația

coinculpatului K.M. este de observat că acesta nu a declarat recurs, situație

în care inculpatul B.N.R. nici nu ar putea invoca nulitatea hotărârii pentru

lipsa de apărare a altui inculpat decât, eventual, probând o vătămare, lucru

nedovedit în speță.

Mai mult decât atât,

chiar dacă s-ar admite că neasistența coinculpatului de un avocat i-ar fi putut

produce vreo vătămare, susținerea este nefondată și nu poate fi încadrată în

cazul de casare mai sus evocat deoarece, în raport de infracțiunea pentru care

inculpatul K.M. a fost trimis în judecată, respectiv art. 29 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., nici asistența juridică a acestuia în

cursul judecății nu era obligatorie, conform art. 171 alin. (3) C. proc. pen.,

aspect corect constatat de prima instanță.

O altă critică a

inculpatului recurent vizează greșita condamnare pentru infracțiunea de șantaj,

din apărările acestuia rezultând că recunoaște, în mare parte, starea de fapt

descrisă, dar că în discuțiile cu partea vătămată nu a proferat amenințări la

adresa acestuia pentru a obține sume de bani sau alte bunuri.

Prin urmare, se

încearcă a se invoca neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de

șantaj, ceea ce, în opinia apărării, ar fi trebuit să conducă la o soluție de

achitare în baza art. 10 lit. d) [(nu lit. d) și e), achitarea pentru cele două

situații distinct prevăzute în art. 10 C. proc. pen., neputând fi dispusă

concomitent)].

Cazul de casare în

raport de aceste apărări, este cel prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C.

proc. pen., dar nu este fondat.

Apărarea inculpatului

B.N.R. în sensul că nu a adresat amenințări părții vătămate pentru a obține

sume de bani sau alte bunuri este contrazisă de declarațiile martorilor P.C.C.,

G.I., C.I.G., P.E.E., precum și de cele afirmate de partea vătămată. În plus,

pus în fața proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate cu

partea vătămată, inculpatul nu a oferit nicio explicație a conținutului acestor

convorbiri. A invocat faptul că a vândut telefonul cu respectivul număr, dar nu

a putut să indice nici data, nici locul, nici persoana care l-a cumpărat sau

alte detalii ale tranzacției.

În baza acestor

probe, în mod corect s-a constatat săvârșirea de către inculpat a infracțiunii

de șantaj pentru care s-a dispus condamnarea în cauză.

Nici critica subsidiară

formulată de inculpat sub aspectul individualizării pedepsei (caz de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.) nu poate fi reținută.

Solicitarea acestuia

de schimbare a modalității de executare este inadmisibilă în raport de

împrejurarea că acesta a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie

prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., instanța procedând la aplicarea art. 83 C.

pen. și revocând suspendarea condiționată a executării unei pedepse anterioare,

text ce conduce la executarea pedepsei în regim de detenție.

Pentru considerentele

mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat,

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.N.R. împotriva deciziei penale nr. 82/ A din 2 noiembrie 2012 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie

2013.