ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația Sportivă "F.C.M." Bacău a solicitat anularea următoarelor acte: Raportul de inspecție fiscală nr. F-BC-6 din 7 ianuarie 2011, Decizia nr. F-BC-7 din 7 ianuarie 2011, Decizia nr. F-BC-8 din 7 ianuarie 2011, emise de pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacău, precum și suspendarea executării acestor acte administrativ-fiscale, până la pronunțarea hotărârii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că organul fiscal nu a avut în vedere faptul că există o diferență între veniturile cu caracter salarial, care generează obligația angajatorului de a achita obligațiile fiscale aferente impuse de C. fisc., și obligațiile fiscale stabilite de către intimată, ca urmare a unor venituri rezultate din convenții civile sau/și contracte de performanță sportivă. De asemenea, a arătat că obligațiile fiscale reținute în sarcina sa au fost în mod greșit calculate și a propus efectuarea unei expertize contabile pentru a se verifica legalitatea și corectitudinea sumelor menționate în deciziile de impunere contestate. În susținerea cererii de suspendare a executării actelor administrative contestate a arătat că, în momentul în care se notifică/se constată înregistrarea de datorii către autoritățile fiscale, echipele în cauză sunt retrogradate în diviziile inferioare/dezafiliate, chiar dacă nu sunt declarate în insolvență/lichidare.

2. Hotărârea curții de apel Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 119 din 29 mai 2012, a respins acțiunea formulată de reclamanta Asociația Sportivă "F.C.M." Bacău în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bacău ca nefondată și cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că reclamanta a fost supusă verificării pe mai multe aspecte financiar-contabile pentru perioada 1 iulie 2005 - 31 decembrie 2008. Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut nicio referire la actele normative menționate în Raportul de inspecție fiscală și Decizia de respingere a contestației, respectiv Legea nr. 571/2003; Legea nr. 19/2000; H.G.

nr. 44/2006; Legea nr. 346/2002; O.G. nr. 92/2003; H.G. nr. 784/2005; Legea nr. 200/2006; Legea nr. 387/2007; O.U.G. nr. 58/2005. Toate aceste acte normative prevăd obligațiile reclamantei de a plăti impozitele, precum și contribuția de asigurări sociale reținute de la asigurați, pentru accidente de muncă și boli profesionale și șomaj, neexistând nicio prevedere conform căreia, în cazul unei convenții civile, angajatorul nu ar avea aceste obligații fiscale. De asemenea, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate, ca rămasă fără obiect, față de împrejurarea că litigiul a fost soluționat pe fond. 3. Motivele de recurs înfățișate de reclamanta Asociația Sportivă F.C.M.

Bacău Împotriva Sentinței nr. 119/2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen reclamanta Asociația Sportivă F.C.M. Bacău, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului reclamanta arată că deși instanța de fond enumeră toate apărările sale în preambulul hotărârii, inclusiv pe cele referitoare la aplicarea cu prioritate a prevederilor speciale, derogatorii de la dreptul comun reprezentat de C. fisc., mai precis aplicarea art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000 și a dispozițiilor pct. 20 alin. (1) lit. d) din Ordinul M.M.S.S. nr. 340/2001, ajunge la concluzia că nu s-ar fi indicat prevederile legale ce ar scuti angajatorul de plata obligațiilor fiscale menționate în raportul de inspecție fiscală, în cazul convențiilor civile.

Instanța de fond concluzionează în două fraze că nu există nicio prevedere legală conform căreia angajatorul nu ar avea obligațiile fiscale mai sus amintite, în cazul unei convenții civile, prevederile legale invocate în cuprinsul contestației fiind ignorate cu desăvârșire. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare cu dispoziția expresă ca instanța de fond să se pronunțe asupra sumelor datorate, urmare a administrării unei expertize contabile care să aibă în vedere calculul efectuat de organele de inspecție fiscală. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, precum și sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: II.1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta-recurentă a supus controlului de legalitate în condițiile art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., Decizia de impunere nr. 7 din 7 ianuarie 2011 și Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 8 din 7 ianuarie 2011, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare aferente perioadei 1 iulie 2005 - 31 decembrie 2008 în cuantum de 61.248 RON (reprezentând contribuția la asigurări sociale datorată de angajator); 106.591 RON (contribuția de asigurări sociale reținută de la asigurați); 13.300 RON (reprezentând contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale); 26.907 RON (contribuții de asigurări pentru șomaj datorate de angajator) și 10.778 RON (contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de asigurați); 541 RON majorări de întârziere și 330 RON contribuția angajatorilor pentru fondul de garantare la plata creanțelor sociale; 75.989 RON (reprezentând contribuția la asigurare de sănătate datorată de angajator) și 72.201 RON (contribuția datorată de angajați); 7.804 RON (contribuția pentru concedii și indemnizații de la persoane juridice).

Reclamanta a contestat legalitatea impunerii fiscale, solicitând administrarea probei cu expertiza contabilă, solicitare asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, respingând acțiunea cu motivarea că nu există nicio prevedere conform căreia, în cazul unei convenții civile angajatorul nu ar avea obligațiile fiscale menționate. A mai precizat instanța că reclamanta nu a indicat un articol de lege în care s-ar prevede exonerarea de plată în cazul convențiilor civile. Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost învestită "se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți. De altfel, parcurgând considerentele hotărârii pronunțate de judecătorul fondului, rezultă că aceasta reprezintă o preluare a concluziilor Deciziei de impunere nr. F-BC 7 din 7 ianuarie 2011 și nicidecum o exprimare a argumentelor ce au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate. În aceste condiții, este evident că ceea ce legiuitorul a numit "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței" nu se regăsesc în considerentele sentinței recurate, făcând astfel imposibilă exercitarea unui control judiciar de către instanța de recurs.

Astfel, se apreciază ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis și hotărârea casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a analiza punctual atât din perspectiva susținerilor reclamantei, cât și a apărărilor pârâtelor, toate aspectele de fond necesare lămuririi situației de fapt, a cadrului legal aplicabil și a sumelor datorate de recurentă cu titlu de obligații fiscale suplimentare și accesorii aferente.

Totodată, având în vedere complexitatea raporturilor juridice deduse judecății, cu ocazia rejudecării, instanța de fond va pune în discuția părților necesitatea administrării în cauză a probei cu expertiza contabilă, probă pe care Înalta Curte o consideră necesară pentru stabilirea cu exactitate a sumelor calculate cu titlu de obligații suplimentare și a accesoriilor aferente, având în vedere perioada de timp vizată și multitudinea obligațiilor fiscale și a normelor legale incidente în cauză. De asemenea, instanța de fond va avea în vedere dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care prevăd că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței pentru anularea actului atacat, în acest caz instanța putând dispune suspendarea actului atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În aceste condiții, în mod greșit instanța de fond a apreciat că cererea de suspendare a Deciziilor nr. F-BC7/2011 și nr. F-BC8/2011 este rămasă fără obiect prin soluționarea litigiului de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Asociația Sportivă F.C.M. Bacău împotriva Sentinței nr. 119 din 29 mai 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ