ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, sub nr. 46/32 din 24 ianuarie 2011, reclamantul N.D. a chemat în judecată pârâta Universitatea S.H. București pentru ca aceasta să fie obligată să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la diploma de licență în conformitate cu dispozițiile Legilor nr. 84/1995 și nr. 288/204, precum și a art. 20 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut următoarele: În anul 2009 a absolvit Facultatea de drept și administrație publică a Universității S.H., specializarea drept, forma de învățământ la distanță.

Pe parcursul celor 4 ani de studii a acumulat un număr de 240 de credite transferabile, a promovat toate examenele și și-a achitat toate obligațiile financiare. În sesiunea iulie 2009 a susținut și promovat examenul de licență, obținând titlul de „licențiat în drept”. La data de 14 septembrie 2010 s-a adresat pârâtei cu o cerere de eliberare a diplomei și a suplimentului de diplomă, cerere la care nu a primit niciun răspuns. Pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S. Prin întâmpinare, pârâta a susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverința de studiu pentru reclamant și a făcut demersurile legale către chemata în garanție în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009 spre a le putea comanda la SC R. SA Specializările urmate de reclamant la formele de învățământ I.D.

au fost confirmate de minister prin emiterea formularelor cu sigla ministerului până în anul 2009. Prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat următoarele: - obligarea M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și daune interese în cuantum de 50 lei/zi întârziere începând cu data de 9 iulie 2010, în vederea eliberării către reclamant a actelor de studii; - obligarea M.E.C.T.S. să desemneze unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziția Universității S.H.

tipizatul de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamantului a actelor de studii, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, și daune interese în cuantum de 50 lei/zi întârziere începând cu data de 9 iulie 2010. Prin întâmpinare, chematul în garanție M.E.C.T.S. a invocat lipsa de obiect a cererii de chemare în garanție motivat de faptul că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2011. Prin sentința civilă nr. 100 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție și a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul N.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.

București și chematul în garanție M.E.C.T.S. București, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - reclamantul N.D. este absolventul Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept, din cadrul Universității S.H. București, forma de învățământ la distanță, cu un număr de 240 credite, promoția 2009, fapt atestat de pârâtă prin adeverința din 9 iulie 2009. Potrivit aceleiași adeverințe, reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de „Licențiat în Drept”. Referitor la excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție, a reținut prima instanță că prin adresele invocate de M.E.C.T.S.

ca argumente pentru susținerea excepției, ministerul a comunicat SC R. SA avizul pentru achiziționarea de către pârâtă de formulare tipizate pentru actele de studii necesare absolvenților promoțiilor 2009 și 2010, însă într-un număr diferit (mai mic) decât cel solicitat de pârâtă. Corespondența dintre universitatea pârâtă și chematul în garanție demonstrează divergențele instituționale pe care cele două părți le au în legătură cu îndreptățirea absolvenților anumitor forme de învățământ superior de a li se elibera actele de studii. Aceste divergențe de principiu și cu caracter general nu pot fi soluționate în cadrul particular al prezentei cauze în care, supusă analizei, este îndreptățirea unei persoane determinate, reclamantul, de a i se elibera diploma de licență, astfel încât, nu se poate reține că adresele invocate de minister susțin excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție.

În privința fondului cererii de chemare în judecată, a reținut prima instanță că potrivit dispozițiilor H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, anexa 2, modificată prin H.G. nr. 944/2002, nr. 693/2003 și nr. 1082/2003, în vigoare la data înmatriculării reclamantului. Potrivit acestor dispoziții, Facultatea de drept a Universității S.H. este acreditată la forma de zi, cu o durată de 4 ani și cu un număr de 240 credite, iar pentru forma de organizare F.R. (frecvență redusă) este autorizată să funcționeze provizoriu. Pentru forma de organizare I.D. (învățământ la distanță) - absolvită de reclamant - pârâta nu este nici acreditată, nici autorizată să funcționeze provizoriu.

În acest context, a reținut prima instanță că sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, potrivit cărora, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. A mai constatat prima instanță că pentru studenții aflați în situația reclamantului, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 20/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate (publicată în M. Of.

al României nr. 581 din 20 august 2009) - act normativ în vigoare atât la data susținerii de către reclamant a examenului de licență și la data solicitării de către acesta a eliberării actelor de studii, cât și la data formulării acțiunii. Legea educației naționale - Legea nr. 1/2011 (publicată în M. Of. al României nr. 18 din 20 ianuarie 2011), care abrogă O.G. nr. 10/2009 - a intrat în vigoare la data de 9 februarie 2011 și, la art. 361 alin. (5), conține dispoziții similare cu cele din O.G. nr. 10/2009.

Potrivit art. 3 din această din urmă ordonanță, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării; doar absolvenților prevăzuți la art. 3, care susțin și promovează examenul de licență în condițiile ordonanței, ministerul le recunoaște diploma obținută, așa cum se prevede în art. 4. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N.D., care a formulat critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. A arătat, în esență că, deși nu se contestă dreptul său de a obține diploma finală de studii, instanța de fond a dezlegat în mod greșit fondul demersului judiciar. Recurentul a afirmat că refuzul pârâtei de a elibera diplomele obținute în urma examenului de licență - sesiunea iulie 2009, susținut în aceleași condiții ca și absolvenții promoțiilor 2005 - 2008, programele I.D. și F.R. neacreditate, posesori ai diplomelor finale, produce efecte vătămătoare asupra sa și creează, totodată, o situație de discriminare între absolvenții care și-au finalizat studiile la aceeași formă de învățământ. În opinia reclamantului, ministerul pârât nu poate fi exonerat de răspundere deoarece se face vinovat de faptul că nu a luat nicio măsură pentru reglementarea situației privind Universitatea S.H.

și a altor instituții asemănătoare din țară, deși legislația îl obligă la acțiuni de sesizare din oficiu cu privire la demersurile de acreditare, evaluare și reevaluare a instituțiilor de învățământ universitar. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivul revăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând, în principal, refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamantului, de eliberare a diplomei de licență, ca urmare a promovării examenului de licență - sesiunea iulie 2009, organizat de Universitatea S.H.

- Facultatea de Drept și Administrație Publică - forma de învățământ I.D. Prima instanță a respins cererea reclamantului, reținând că pentru forma de învățământ la distanță (ID) pe care a urmat-o reclamantul nu s-a făcut dovada că ar fi fost acreditată sau autorizată printr-o hotărâre de guvern, astfel că pârâta nu era îndreptățită să elibereze diploma de licență, soluție pe care instanța de recurs nu o împărtășește. Conform adeverinței din 9 iulie 2009, reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de „Licențiat în Drept”. Acest act se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacat de M.E.C.T.S.

sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004. Analizând succesiunea demersurilor efectuate de reclamant, a reacției autorităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, instanța de control judiciar reține, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de apel, că pârâta Universitatea S.H. avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2287/2007, obligație care nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare.

În condițiile în care, așa cum s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care M.E.C.T.S. le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al recurentului - reclamant. Instanța de fond, la rândul său, nu a analizat dreptul pretins a fi vătămat reclamantului, ci și-a însușit întâmpinarea pârâtului M.E.C.T.S. Prin urmare, se va reține că reclamantul este licențiat și poate pretinde eliberarea diplomei de licență, câtă vreme actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiat în drept este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.

Obligația recurentei-pârâte Universitatea S.H. de a elibera diploma de licență este corelativă obligației intimatului - pârât M.E.C.T.S. de a aproba formularele tipizate, astfel cum a arătat recurenta-pârâtă prin cererea de chemare în garanție, cerere care este întemeiată și urmează să fie admisă. Pe de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S.

are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Beian c. României). 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte soluția, în sensul admiterii acțiunii reclamantului N.D. și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Univeristate S.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de N.D., împotriva sentinței civile nr. 100 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului N.D. și cererea de chemare în garanție formulată de Universitatea S.H. Obligă pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă. Obligă chematul în garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma și supliment la diplomă pentru reclamant. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 mai 2012.