ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2143/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, sub nr. 46/32 din 24 ianuarie 2011, reclamantul N.D. a chemat în

judecată pârâta Universitatea S.H. București pentru ca aceasta să fie obligată

să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la diploma de licență în

conformitate cu dispozițiile Legilor nr. 84/1995 și nr. 288/204, precum și a art.

20 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al M.E.C.T.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut următoarele:

În anul 2009 a absolvit Facultatea de drept și administrație publică a Universității S.H., specializarea

drept, forma de învățământ la distanță. Pe parcursul celor 4 ani de studii a

acumulat un număr de 240 de credite transferabile, a promovat toate examenele

și și-a achitat toate obligațiile financiare. În sesiunea iulie 2009 a susținut și promovat examenul de licență, obținând titlul de „licențiat în drept”.

La data de 14

septembrie 2010 s-a adresat pârâtei cu o cerere de eliberare a diplomei și a

suplimentului de diplomă, cerere la care nu a primit niciun răspuns.

Pârâta a formulat

întâmpinare și cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S.

Prin întâmpinare,

pârâta a susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverința

de studiu pentru reclamant și a făcut demersurile legale către chemata în

garanție în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele

de studii destinate absolvenților anului 2009 spre a le putea comanda la SC R.

SA Specializările urmate de reclamant la formele de învățământ I.D. au fost

confirmate de minister prin emiterea formularelor cu sigla ministerului până în

anul 2009.

Prin cererea de

chemare în garanție pârâta a solicitat următoarele:

- obligarea

M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de

licență și suplimentele la diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea

hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

și daune interese în cuantum de 50 lei/zi întârziere începând cu data de 9

iulie 2010, în vederea eliberării către reclamant a actelor de studii;

- obligarea

M.E.C.T.S. să desemneze unitatea de specialitate producătoare de a pune la

dispoziția Universității S.H. tipizatul de diplomă în vederea eliberării în

favoarea reclamantului a actelor de studii, în termen de 30 de zile de la

pronunțarea hotărârii sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, și daune interese în cuantum de 50 lei/zi întârziere începând cu data

de 9 iulie 2010.

Prin întâmpinare,

chematul în garanție M.E.C.T.S. a invocat lipsa de obiect a cererii de chemare

în garanție motivat de faptul că a avizat achiziționarea de formulare tipizate

pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și

2011.

Prin sentința civilă nr.

100 din 16 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a cererii de

chemare în garanție și a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul N.D., în contradictoriu cu pârâta

Universitatea S.H. București și chematul în garanție M.E.C.T.S. București, precum

și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- reclamantul N.D.

este absolventul Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea

Drept, din cadrul Universității S.H. București, forma de învățământ la

distanță, cu un număr de 240 credite, promoția 2009, fapt atestat de pârâtă

prin adeverința din 9 iulie 2009. Potrivit aceleiași adeverințe, reclamantul a

susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând

titlul de „Licențiat în Drept”.

Referitor la excepția

lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție, a reținut prima instanță că

prin adresele invocate de M.E.C.T.S. ca argumente pentru susținerea excepției,

ministerul a comunicat SC R. SA avizul pentru achiziționarea de către pârâtă de

formulare tipizate pentru actele de studii necesare absolvenților promoțiilor

2009 și 2010, însă într-un număr diferit (mai mic) decât cel solicitat de

pârâtă.

Corespondența

dintre universitatea pârâtă și chematul în garanție demonstrează divergențele

instituționale pe care cele două părți le au în legătură cu îndreptățirea

absolvenților anumitor forme de învățământ superior de a li se elibera actele

de studii. Aceste divergențe de principiu și cu caracter general nu pot fi

soluționate în cadrul particular al prezentei cauze în care, supusă analizei,

este îndreptățirea unei persoane determinate, reclamantul, de a i se elibera

diploma de licență, astfel încât, nu se poate reține că adresele invocate de

minister susțin excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în garanție.

În

privința fondului cererii de chemare în judecată, a reținut prima instanță că

potrivit dispozițiilor H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările

universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din

instituțiile de învățământ superior, anexa 2, modificată prin H.G. nr. 944/2002,

nr. 693/2003 și nr. 1082/2003, în vigoare la data înmatriculării reclamantului.

Potrivit acestor dispoziții, Facultatea de drept a Universității S.H. este

acreditată la forma de zi, cu o durată de 4 ani și cu un număr de 240 credite,

iar pentru forma de organizare F.R. (frecvență redusă) este autorizată să

funcționeze provizoriu. Pentru forma de organizare I.D. (învățământ la

distanță) - absolvită de reclamant - pârâta nu este nici acreditată, nici

autorizată să funcționeze provizoriu.

În acest

context, a reținut prima instanță că sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din

Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, potrivit cărora, instituțiile

de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să

funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai

acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

A mai

constatat prima instanță că pentru studenții aflați în situația reclamantului,

Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 20/2009 privind dreptul studenților

înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a

continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze

provizoriu sau acreditate (publicată în M. Of. al României nr. 581 din 20

august 2009) - act normativ în vigoare atât la data susținerii de către

reclamant a examenului de licență și la data solicitării de către acesta a

eliberării actelor de studii, cât și la data formulării acțiunii. Legea

educației naționale - Legea nr. 1/2011 (publicată în M. Of. al României nr. 18

din 20 ianuarie 2011), care abrogă O.G. nr. 10/2009 - a intrat în vigoare la

data de 9 februarie 2011 și, la art. 361 alin. (5), conține dispoziții similare

cu cele din O.G. nr. 10/2009. Potrivit art. 3 din această din urmă ordonanță,

studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada

2005 - 2008 la specializări organizate la forma de învățământ la distanță au

dreptul de a-și continua studiile la specializări autorizate să funcționeze

provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al

ministrului educației, cercetării și inovării; doar absolvenților prevăzuți la art.

3, care susțin și promovează examenul de licență în condițiile ordonanței,

ministerul le recunoaște diploma obținută, așa cum se prevede în art. 4.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul N.D., care a formulat critici de

nelegalitate ce pot fi subsumate motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

A arătat, în esență

că, deși nu se contestă dreptul său de a obține diploma finală de studii,

instanța de fond a dezlegat în mod greșit fondul demersului judiciar.

Recurentul a afirmat

că refuzul pârâtei de a elibera diplomele obținute în urma examenului de licență

- sesiunea iulie 2009, susținut în aceleași condiții ca și absolvenții promoțiilor

2005 - 2008, programele I.D. și F.R. neacreditate, posesori ai diplomelor

finale, produce efecte vătămătoare asupra sa și creează, totodată, o situație

de discriminare între absolvenții care și-au finalizat studiile la aceeași

formă de învățământ.

În opinia

reclamantului, ministerul pârât nu poate fi exonerat de răspundere deoarece se

face vinovat de faptul că nu a luat nicio măsură pentru reglementarea situației

privind Universitatea S.H. și a altor instituții asemănătoare din țară, deși

legislația îl obligă la acțiuni de sesizare din oficiu cu privire la

demersurile de acreditare, evaluare și reevaluare a instituțiilor de învățământ

universitar.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurent și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru motivul

revăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în limitele și pentru considerentele ce

vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Instanța de

contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând, în principal,

refuzul nejustificat al rezolvării cererii reclamantului, de eliberare a diplomei

de licență, ca urmare a promovării examenului de licență - sesiunea iulie 2009,

organizat de Universitatea S.H. - Facultatea de Drept și Administrație Publică

- forma de învățământ I.D.

Prima instanță a

respins cererea reclamantului, reținând că pentru forma de învățământ la distanță

(ID) pe care a urmat-o reclamantul nu s-a făcut dovada că ar fi fost acreditată

sau autorizată printr-o hotărâre de guvern, astfel că pârâta nu era

îndreptățită să elibereze diploma de licență, soluție pe care instanța de

recurs nu o împărtășește.

Conform adeverinței din

9 iulie 2009, reclamantul a susținut și promovat examenul de licență în

sesiunea iulie 2009, obținând titlul de „Licențiat în Drept”.

Acest act se bucură

de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și

nu a fost atacat de M.E.C.T.S. sau de o altă autoritate publică, în condițiile

art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Analizând succesiunea

demersurilor efectuate de reclamant, a reacției autorităților implicate în

procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, instanța

de control judiciar reține, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de apel,

că pârâta Universitatea S.H. avea obligația de a elibera diploma de licență,

potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de

învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2287/2007, obligație care nu

poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului

de a aproba tipărirea formularelor necesare.

În condițiile în

care, așa cum s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea

adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările

privind legalitatea organizării examenului de licență de către instituția de

învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de

absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care M.E.C.T.S. le-a

formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al recurentului -

reclamant.

Instanța

de fond, la rândul său, nu a analizat dreptul pretins a fi vătămat reclamantului,

ci și-a însușit întâmpinarea pârâtului M.E.C.T.S.

Prin urmare, se va

reține că reclamantul este licențiat și poate pretinde eliberarea diplomei de

licență, câtă vreme actul prin care i s-a recunoscut calitatea de licențiat în drept

este în ființă, nu a fost revocat (anulat), se bucură de prezumția de

legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ.

Obligația

recurentei-pârâte Universitatea S.H. de a elibera diploma de licență este

corelativă obligației intimatului - pârât M.E.C.T.S. de a aproba formularele

tipizate, astfel cum a arătat recurenta-pârâtă prin cererea de chemare în

garanție, cerere care este întemeiată și urmează să fie admisă.

Pe

de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a

aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și

suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, Deciziile

nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29

noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012 și nr.

709 din 10 februarie 2012).

De

aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării

principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în

practica C.E.D.O. (a se vedea cauza Beian c. României).

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004

și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

și va modifica în parte soluția, în sensul admiterii acțiunii reclamantului N.D.

și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Univeristate S.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de N.D., împotriva sentinței civile nr. 100 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului N.D. și cererea de

chemare în garanție formulată de Universitatea S.H.

Obligă pârâta

Universitatea S.H. să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentul

la diplomă.

Obligă chematul în

garanție M.E.C.T.S. să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în

diploma și supliment la diplomă pentru reclamant.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 mai 2012.