ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

P.M.E. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței și SC D.M.G. SRL,

în temeiul art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 (r) și art. 39 alin. (8) din

Regulamentul de organizare, funcționare și procedură al Consiliului

Concurenței, aprobat prin Ordinul nr. 101 din 2 februarie 2012 al Președintelui

Consiliului Concurenței, a formulat contestație împotriva răspunsului nr. 9407

din 24 septembrie 2012 de respingere a sesizării înregistrată sub nr.

RG/CC/9407 din 23 iulie 2012 comunicat la data de 4 octombrie 2012.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 11/1991 privind

combaterea concurenței neloiale, a formulat o sesizare privind săvârșirea de către

SC D.M.G. SRL a contravenției prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) lit. e)

raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței

neloiale, cu modificările ulterioare.

A arătat că, la data de

7 martie 2012 în nr. O1. al publicației on-line „C.” de pe site-ul WW., editată

de SC D.M.G. SRL, a apărut și a fost difuzat articolul "CH. și cei 75 de șantajiști

de la Facultatea de Jurnalism" sub semnătura lui B.D., articol în care se fac

o serie de afirmații neadevărate cu caracter denigrator, care vizează direct discreditarea

profesională a societății și a publicațiilor sale, precum și cea personală a membrilor

societății urmărindu-se în mod direct compromiterea unui proiect în care este implicată

societatea reclamanta.

Reclamanta

a susținut că este vorba de un atac nefundamentat, având rațiuni politice evidente,

împotriva unei apariții online concurente, că se urmărește în mod direct compromiterea

unui proiect în care este implicată societatea reclamanta, acest lucru fiind recunoscut

fără echivoc în cuprinsul art. atunci când se precizează: „SC P.M.E. SRL în parteneriat

cu U. București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, a început implementarea

proiectului POSDRU/109/2.1/G/81431: „Presa online - fereastra către viitor",

proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial

Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013".

Prin întâmpinare,

pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă,

invocând excepția inadmisibilității cererii de chemare, motivat de faptul că reclamanta

trebuia să parcurgă etapa procedurală prevăzută la art. 7 din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Prin încheierea

de ședință din data de 21 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiata excepția

inadmisibilității.

Prin decizia nr. 820 din

data de 25 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulata de reclamanta SC P.M.E.

SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței și SC D.M.G. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a constatat că, pentru a fi incidente dispozițiile

art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, este necesar să fie întrunite cumulativ

următoarele condiții: să existe afirmații mincinoase conținute într-un mesaj; afirmațiile

să fi fost comunicate public/confidențial; afirmațiile să dăuneze bunului mers al

unui concurent identificat sau identificabil, ori mai multor asemenea concurenți.

Cât privește primele două

cerințe, s-a reținut că ambele întreprinderi (reclamanta și SC D.M.G. SRL) se adresează

aceleiași clientele, acestea fiind concurente pe piața serviciilor media, iar afirmațiile

au fost comunicate public, nefiind contestat ca articolul în cauza a fost publicat

pe site-ul WW. la data de 7 martie 2012.

În ceea ce privește condiția

existenței afirmațiilor mincinoase, prima instanță a reținut că existența acestora

conținute într-un mesaj trebuie să vizeze persoana vătămata.

Or, din lecturarea conținutului

art. aflat în copie la dosar, raportat la vătămarea drepturilor și intereselor legitime

ale reclamantei, astfel după cum sunt indicate in acțiune, rezultă că afirmațiile

conținute în articolul incriminat nu se referă în mod direct la credibilitatea întreprinderii

reclamante, respectiv a SC P.M.E. SRL, ci vizează credibilitatea facultății d-lui

CO., respectiv a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul U.

București.

Așadar, după cum în mod

corect a reținut pârâtul Consiliul Concurenței, ținta unei posibile compromiteri

nu o reprezintă reclamanta SC P.M.E. SRL, ce ar putea avea calitatea de subiect

pasiv al contravenției prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991,

ci un terț, respectiv Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul

U. București, care nu a formulat în numele său o plângere în acest sens.

De asemenea, nici din

înscrisurile noi depuse la dosarul cauzei nu rezulta contrariul, acestea vizând

persoane fizice.

Or, potrivit O.G. nr.

2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, subiectul pasiv al contravenției

îl constituie numai persoana fizică sau juridică titulară a valorii sociale vătămate

prin contravenție.

Cât privește vătămarea

drepturilor și intereselor legitime ale asociaților săi, invocată de reclamantă,

s-a reținut că legiuitorul nu protejează, în materia dedusa judecății, persoana

fizică, ci comerciantul.

Referitor la prejudiciul

invocat în litigiu, presupus a fi cauzat urmare a săvârșirii faptei de concurență

neloială, reclamanta considerând că informațiile cuprinse în articolul incriminat

sunt de natură să pună în pericol orice potențială colaborare, curtea de apel a

reținut încă o dată că articolul în cauza nu o vizează pe reclamantă.

Astfel, afirmația din

cuprinsul sesizării potrivit căreia se urmărește în mod direct compromiterea unui

proiect în care este implicată societatea reclamantă nu este susținută de probe

concludente, neexistând dovada încetării parteneriatului între reclamant și facultatea

de Jurnalism și Științele Comunicării, nefăcându-se nici în fața Consiliului Concurenței,

nici în instanță, proba compromiterii, în mod real, a unor potențiale parteneriate.

Întrucât pentru constatarea

existenței contravenției prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. e) din lege este necesară

îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor enunțate, instanța de fond a constatat

că nu au fost evidențiate elemente care să conducă la concluzia că au fost încălcate

dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991.

Judecătorul fondului a

constatat, de asemenea, că, nefiind evidențiată existenta unor posibile practici

anticoncurențiale incriminate de art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, aplicarea prevederile

art. 47 alin. (4) din lege nu se justifică.

Referitor la temeiul juridic

indicat suplimentar de reclamantă, respectiv art. 40 alin. (3) din Legea nr. 21/1996,

instanța de fond a reținut că acesta nu poate viza litigiul de față, Consiliul Concurenței

neemițând în speță o decizie de respingere a plângerii privind o practica anticoncurențiala,

ci o adresa de răspuns privind constatarea unei eventuale contravenții prohibite

de Legea nr. 11/1991, ce ar putea afecta în mod semnificativ funcționarea concurenței

pe piața relevantă.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta SC P.M.E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate

critică ca nelegală sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a respins,

pe fond, ca neîntemeiată acțiunea recurentei având ca obiect refuzul, pretins nejustificat

al autorității pârâte de a emite decizie de sancționare în baza art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale de către intimata

SC D.M.G. SRL a contravenției prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. e) raportat la

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991.

Recurenta arată că prima

instanță a stabilit și apreciat greșit asupra obiectului dedus judecății și nu a

analizat în concret conținutul susținerilor incriminate aspecte ce confirmă intervenția

Consiliului Concurenței.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel

cum a fost formulată.

La dosar intimatul-pârât

Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare în care a invocat, în principal excepția

nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea în baza art. 137

alin. (1) C. proc. civ. va aprecia excepția nulității recursului ca nefondată.

În cauză instanța de recurs

va face aplicarea art. 304

1

C. proc. civ. va aprecia că aspectele de

nelegalitate pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzută de art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., respectiv aprecierea greșită a obiectului juridic dedus judecății

și aplicarea greșită a legii, în raport de situația de fapt.

În consecință, Curtea

va respinge excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat

în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază pentru următoarele

considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prima instanță prin soluția

de respingere recurată a interpretat corect obiectul acțiunii ca fiind refuz nejustificat,

comunicat prin adresa nr. 9407 din 24 septembrie 2012, emisă de autoritatea pârâtă

în sensul de a soluționa o sesizare a recurentei-reclamante în sensul solicitat

de către aceasta, respectiv de a aplica o sancționare contravențională prevăzută

de art. 4 din Legea nr. 11/1991 intimatei SC D.M.G. SRL și a aplicat corect legea

în raport de situația de fapt.

Prin adresa nr. 9407

din 24 septembrie 2012 Autoritatea a transmis SC P.M.E. SRL răspunsul la sesizarea

acesteia din urmă cu privire la presupusa săvârșire a faptei de natură contravențională

prevăzută de art. 4 din Legea nr. 11/1991 de către SC D.M.G. SRL. Potrivit acestei

adrese Autoritatea a apreciat că, în speța supusă analizei, având în vedere întreg

materialul probator, nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției

reglementate de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, neputându-se

reține in sarcina SC D.M.G. SRL săvârșirea acestei contravenții.

În mod corect prima instanță

a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite pe fond condițiile existenței unui refuz

nejustificat de sancționare deoarece în mod temeinic intimatul Consiliul Concurenței

a analizat sesizarea și a constatat că nu sunt probe privind existența unor posibile

practici anticoncurențiale prevăzute de art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996 și nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 11/1991

respectiv existența cazurilor de concurență neloială de natură a justifica intervenția

autorității de concurență în sensul aplicării sancțiunii solicitate de către recurenta-reclamantă.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare

a legii în cea ce privește sluția de respingere a acțiunii având ca obiect anularea

actelor fiscale prin care s-a constatat în sarcina recurentei obligația de plată

a sumei totale de 686.880 RON și solicitarea de recunoaștere a dreptului la restituirea

sumei de 309.719 RON reprezentând rambursarea soldului negativ de TVA pentru operațiunile

afectate în perioada 1 aprilie 2009-30 iunie 2011 plus dobânzile aferente acestei

sume.

Recurenta arată că în

mod greșit și nelegal prima instanță a respins acțiunea astfel cum a fost formulată

cu motivarea că facturile prezentate și emise nu conțin informațiile obligatorii

stabilite de art. 155 din C. fisc. și nu pot fi luate în considerare ca documente

justificative pentru deducerea de TVA solicitată.

Recurenta arată că prima

instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a)

coroborat cu dispozițiile art. 155 din C. fisc. susținând că toate facturile pentru

care s-a solicitat rambursarea TVA cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege cuprinzând

valoarea serviciilor prestate în cadrul executării unui contract de antrepriză.

Recurenta arată că în

cauză situațiile de lucrări erau legal întocmite, cu respectarea dispozițiilor

pct. 48 din H.G. nr. 44/2008 în sensul că serviciile au fost efectiv probate, iar

justificarea probării serviciilor a fost probată prin situația de lucrări,

procese-verbale de recepție și rapoartele de lucru, în condițiile în care textul

actului normativ nu indică imperativ ce elemente de calculație sau cât trebuie să

conțină situațiile de lucrări.

Recurenta arată că în

urma controlului efectuat în 2009 autoritățile fiscale au aprobat rambursarea TVA

considerându-se față de același mod de întocmire a facturilor că aceștia reprezintă

documente justificative, neexistând justificare pentru refuzul rambursării de TVA

în baza raportului de inspecție fiscală din 15 decembrie 2011. Aceasta în condițiile

în care pentru ambele rapoarte din 2009 și respectiv 2011 situația de rambursare

a TVA - ului a fost determinată de executarea de lucrări la Complexul O., realizate

în baza contractului de antrepriză generală nr. 002/005 din 31 august 2004.

Pentru ambele rapoarte,

în justificarea lucrărilor executate anexate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat

de SC P.M.E. SRL București împotriva sentinței nr. 820 din 25 februarie 2013 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 aprilie 2014.