ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1808/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC P.M.E. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței și SC D.M.G. SRL, în temeiul art. 20 alin. (6) din Legea nr. 21/1996 (r) și art. 39 alin. (8) din Regulamentul de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, aprobat prin Ordinul nr. 101 din 2 februarie 2012 al Președintelui Consiliului Concurenței, a formulat contestație împotriva răspunsului nr. 9407 din 24 septembrie 2012 de respingere a sesizării înregistrată sub nr. RG/CC/9407 din 23 iulie 2012 comunicat la data de 4 octombrie 2012. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, a formulat o sesizare privind săvârșirea de către SC D.M.G.

SRL a contravenției prevăzută și pedepsită de art. 4 alin. (1) lit. e) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările ulterioare. A arătat că, la data de 7 martie 2012 în nr. O1. al publicației on-line „C.” de pe site-ul WW., editată de SC D.M.G. SRL, a apărut și a fost difuzat articolul "CH. și cei 75 de șantajiști de la Facultatea de Jurnalism" sub semnătura lui B.D., articol în care se fac o serie de afirmații neadevărate cu caracter denigrator, care vizează direct discreditarea profesională a societății și a publicațiilor sale, precum și cea personală a membrilor societății urmărindu-se în mod direct compromiterea unui proiect în care este implicată societatea reclamanta.

Reclamanta a susținut că este vorba de un atac nefundamentat, având rațiuni politice evidente, împotriva unei apariții online concurente, că se urmărește în mod direct compromiterea unui proiect în care este implicată societatea reclamanta, acest lucru fiind recunoscut fără echivoc în cuprinsul art. atunci când se precizează: „SC P.M.E.

SRL în parteneriat cu U. București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, a început implementarea proiectului POSDRU/109/2.1/G/81431: „Presa online - fereastra către viitor", proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013". Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, invocând excepția inadmisibilității cererii de chemare, motivat de faptul că reclamanta trebuia să parcurgă etapa procedurală prevăzută la art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Prin încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiata excepția inadmisibilității.

Prin decizia nr. 820 din data de 25 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulata de reclamanta SC P.M.E. SRL, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Concurenței și SC D.M.G. SRL, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că, pentru a fi incidente dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe afirmații mincinoase conținute într-un mesaj; afirmațiile să fi fost comunicate public/confidențial; afirmațiile să dăuneze bunului mers al unui concurent identificat sau identificabil, ori mai multor asemenea concurenți.

Cât privește primele două cerințe, s-a reținut că ambele întreprinderi (reclamanta și SC D.M.G. SRL) se adresează aceleiași clientele, acestea fiind concurente pe piața serviciilor media, iar afirmațiile au fost comunicate public, nefiind contestat ca articolul în cauza a fost publicat pe site-ul WW. la data de 7 martie 2012. În ceea ce privește condiția existenței afirmațiilor mincinoase, prima instanță a reținut că existența acestora conținute într-un mesaj trebuie să vizeze persoana vătămata. Or, din lecturarea conținutului art. aflat în copie la dosar, raportat la vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei, astfel după cum sunt indicate in acțiune, rezultă că afirmațiile conținute în articolul incriminat nu se referă în mod direct la credibilitatea întreprinderii reclamante, respectiv a SC P.M.E.

SRL, ci vizează credibilitatea facultății d-lui CO., respectiv a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul U. București. Așadar, după cum în mod corect a reținut pârâtul Consiliul Concurenței, ținta unei posibile compromiteri nu o reprezintă reclamanta SC P.M.E. SRL, ce ar putea avea calitatea de subiect pasiv al contravenției prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, ci un terț, respectiv Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul U. București, care nu a formulat în numele său o plângere în acest sens. De asemenea, nici din înscrisurile noi depuse la dosarul cauzei nu rezulta contrariul, acestea vizând persoane fizice. Or, potrivit O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, subiectul pasiv al contravenției îl constituie numai persoana fizică sau juridică titulară a valorii sociale vătămate prin contravenție.

Cât privește vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale asociaților săi, invocată de reclamantă, s-a reținut că legiuitorul nu protejează, în materia dedusa judecății, persoana fizică, ci comerciantul. Referitor la prejudiciul invocat în litigiu, presupus a fi cauzat urmare a săvârșirii faptei de concurență neloială, reclamanta considerând că informațiile cuprinse în articolul incriminat sunt de natură să pună în pericol orice potențială colaborare, curtea de apel a reținut încă o dată că articolul în cauza nu o vizează pe reclamantă.

Astfel, afirmația din cuprinsul sesizării potrivit căreia se urmărește în mod direct compromiterea unui proiect în care este implicată societatea reclamantă nu este susținută de probe concludente, neexistând dovada încetării parteneriatului între reclamant și facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, nefăcându-se nici în fața Consiliului Concurenței, nici în instanță, proba compromiterii, în mod real, a unor potențiale parteneriate. Întrucât pentru constatarea existenței contravenției prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. e) din lege este necesară îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor enunțate, instanța de fond a constatat că nu au fost evidențiate elemente care să conducă la concluzia că au fost încălcate dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991.

Judecătorul fondului a constatat, de asemenea, că, nefiind evidențiată existenta unor posibile practici anticoncurențiale incriminate de art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996, aplicarea prevederile art. 47 alin. (4) din lege nu se justifică. Referitor la temeiul juridic indicat suplimentar de reclamantă, respectiv art. 40 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, instanța de fond a reținut că acesta nu poate viza litigiul de față, Consiliul Concurenței neemițând în speță o decizie de respingere a plângerii privind o practica anticoncurențiala, ci o adresa de răspuns privind constatarea unei eventuale contravenții prohibite de Legea nr. 11/1991, ce ar putea afecta în mod semnificativ funcționarea concurenței pe piața relevantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P.M.E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate critică ca nelegală sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a respins, pe fond, ca neîntemeiată acțiunea recurentei având ca obiect refuzul, pretins nejustificat al autorității pârâte de a emite decizie de sancționare în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale de către intimata SC D.M.G. SRL a contravenției prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. e) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 11/1991. Recurenta arată că prima instanță a stabilit și apreciat greșit asupra obiectului dedus judecății și nu a analizat în concret conținutul susținerilor incriminate aspecte ce confirmă intervenția Consiliului Concurenței.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. La dosar intimatul-pârât Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare în care a invocat, în principal excepția nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Curtea în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. va aprecia excepția nulității recursului ca nefondată. În cauză instanța de recurs va face aplicarea art. 304 1 C. proc. civ. va aprecia că aspectele de nelegalitate pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzută de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., respectiv aprecierea greșită a obiectului juridic dedus judecății și aplicarea greșită a legii, în raport de situația de fapt.

În consecință, Curtea va respinge excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prima instanță prin soluția de respingere recurată a interpretat corect obiectul acțiunii ca fiind refuz nejustificat, comunicat prin adresa nr. 9407 din 24 septembrie 2012, emisă de autoritatea pârâtă în sensul de a soluționa o sesizare a recurentei-reclamante în sensul solicitat de către aceasta, respectiv de a aplica o sancționare contravențională prevăzută de art. 4 din Legea nr. 11/1991 intimatei SC D.M.G.

SRL și a aplicat corect legea în raport de situația de fapt. Prin adresa nr. 9407 din 24 septembrie 2012 Autoritatea a transmis SC P.M.E. SRL răspunsul la sesizarea acesteia din urmă cu privire la presupusa săvârșire a faptei de natură contravențională prevăzută de art. 4 din Legea nr. 11/1991 de către SC D.M.G. SRL. Potrivit acestei adrese Autoritatea a apreciat că, în speța supusă analizei, având în vedere întreg materialul probator, nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reglementate de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 11/1991, neputându-se reține in sarcina SC D.M.G. SRL săvârșirea acestei contravenții.

În mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite pe fond condițiile existenței unui refuz nejustificat de sancționare deoarece în mod temeinic intimatul Consiliul Concurenței a analizat sesizarea și a constatat că nu sunt probe privind existența unor posibile practici anticoncurențiale prevăzute de art. 5 și 6 din Legea nr. 21/1996 și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 11/1991 respectiv existența cazurilor de concurență neloială de natură a justifica intervenția autorității de concurență în sensul aplicării sancțiunii solicitate de către recurenta-reclamantă. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în cea ce privește sluția de respingere a acțiunii având ca obiect anularea actelor fiscale prin care s-a constatat în sarcina recurentei obligația de plată a sumei totale de 686.880 RON și solicitarea de recunoaștere a dreptului la restituirea sumei de 309.719 RON reprezentând rambursarea soldului negativ de TVA pentru operațiunile afectate în perioada 1 aprilie 2009-30 iunie 2011 plus dobânzile aferente acestei sume. Recurenta arată că în mod greșit și nelegal prima instanță a respins acțiunea astfel cum a fost formulată cu motivarea că facturile prezentate și emise nu conțin informațiile obligatorii stabilite de art. 155 din C. fisc.

și nu pot fi luate în considerare ca documente justificative pentru deducerea de TVA solicitată. Recurenta arată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 155 din C. fisc. susținând că toate facturile pentru care s-a solicitat rambursarea TVA cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege cuprinzând valoarea serviciilor prestate în cadrul executării unui contract de antrepriză. Recurenta arată că în cauză situațiile de lucrări erau legal întocmite, cu respectarea dispozițiilor pct. 48 din H.G. nr. 44/2008 în sensul că serviciile au fost efectiv probate, iar justificarea probării serviciilor a fost probată prin situația de lucrări, procese-verbale de recepție și rapoartele de lucru, în condițiile în care textul actului normativ nu indică imperativ ce elemente de calculație sau cât trebuie să conțină situațiile de lucrări.

Recurenta arată că în urma controlului efectuat în 2009 autoritățile fiscale au aprobat rambursarea TVA considerându-se față de același mod de întocmire a facturilor că aceștia reprezintă documente justificative, neexistând justificare pentru refuzul rambursării de TVA în baza raportului de inspecție fiscală din 15 decembrie 2011. Aceasta în condițiile în care pentru ambele rapoarte din 2009 și respectiv 2011 situația de rambursare a TVA - ului a fost determinată de executarea de lucrări la Complexul O., realizate în baza contractului de antrepriză generală nr. 002/005 din 31 august 2004. Pentru ambele rapoarte, în justificarea lucrărilor executate anexate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de SC P.M.E. SRL București împotriva sentinței nr. 820 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2014.