ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3228/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3228/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamanta SC "D.A." SRL a solicitat instanței,

în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 32 din 16 septembrie 2011 a

Consiliului Concurenței, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

prin decizia a cărei anulare o solicită a fost sancționată cu amendă în valoare

de 19.907 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea

concurenței nr. 21/1996, pentru nefurnizarea informațiilor și documentelor

solicitate, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (1) din același act normativ.

Reclamanta a criticat decizia atacată pentru

nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că, urmare a adreselor emise de către

pârât, dovezile de primire a acestora au fost semnate și confirmate de angajați

ai societății care ulterior au intrat în concediu maternal sau au fost demiși

din funcție pentru lipsă de profesionalism, astfel că aceste adrese nu au ajuns

niciodată la administratorul societății sau la asociatul unic, astfel că, în

opinia acesteia, nu îi poate fi reținută vreo culpă sau o rea-credință, ci doar

o culpă a angajaților acesteia.

A mai arătat reclamanta că scrisoarea de

revenire a fost comunicată prin poștă societății la data de 14 aprilie 2011,

iar termenul stabilit pentru răspuns a fost stabilit la data de 25 aprilie

2011, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 5 din Legea concurenței nr.

21/1996.

La data de 9 ianuarie 2012, pârâtul Consiliul

Concurenței a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca

neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 3703 din 1 iunie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC "D.A."

SRL , în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut, în esență, că niciuna din criticile reclamantei nu sunt de

natură să înlăture caracterul contravențional al faptei reținute în sarcina

acesteia, întrucât, indiferent de informațiile solicitate, aceasta avea

obligația legală de a emite un răspuns autorității de concurență, inclusiv în

sensul că nu desfășoară activități precum cea de vânzare de piese de schimb,

dată ca exemplu în petitul acțiunii, care nu ar avea legătură cu activitatea

desfășurată, iar neglijența ori exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de

serviciu de către angajații săi nu este de natură să înlăture răspunderea sa

contravențională, faptele angajaților săi fiind fapte ale persoanei juridice

înseși, aceasta putându-se regresa pentru acoperirea prejudiciului creat

oricând față de prepușii săi în culpă.

În privința legăturii obiectului său de

activitate cu piața pieselor de schimb, Curtea a reținut argumentele pârâtului

referitoare la faptul că anvelopele sunt considerate piese de schimb, potrivit

definiției din Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei din 27 mai 2010

privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici

concertate în sectorul autovehiculelor, care prevăd că piesele de schimb sunt

bunuri care urmează să fie instalate în sau pe un autovehicul pentru a înlocui

componente ale respectivului autovehicul, inclusiv bunuri cum ar fi

lubrifianții necesari la funcționarea autovehiculului, cu excepția

combustibilului, definiție care a fost, de altfel, cuprinsă în Anexa nr. 1 la

Chestionar (Glosar de termeni), transmisă întreprinderilor chestionate odată cu

adresa conținând chestionarul.

În ceea ce privește susținerea referitoare la

primirea adresei Consiliului Concurenței din 20 ianuarie 2011 și a adresei de

revenire din 12 aprilie 2011, respectiv a celei prin care se solicita poziția

reclamantei față de fapta contravențională constatată, din 7 iulie 2011, de

către angajați ai societății care au intrat ulterior în concedii sau cărora

le-au fost desfăcute contractele de muncă, Curtea a subliniat încă o dată că pe

toate cele trei confirmări de primire este aplicată ștampila societății

reclamante, însoțită de semnături olografe, suficiente pentru a constitui

dovada comunicării acestora către societatea reclamantă, cu consecințele legale

ce decurg din această comunicare.

În ceea ce privește individualizarea

sancțiunii aplicate, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 50 din

Legea concurenței, contravențiile prevăzute la acest articol se sancționează cu

amendă de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de

întreprinderile contraveniente în anul financiar anterior sancționării, iar, în

conformitate cu prevederile art. 52 din Legea concurenței, individualizarea

sancțiunilor contravenționale aplicate de Consiliul Concurenței se face ținând

seama de gravitatea și durata faptei.

În cazul faptei săvârșite de reclamantă,

Consiliul Concurenței a apreciat încălcarea ca fiind de gravitate mică,

aplicând cuantumul de 0,3% din intervalul alocat faptelor de gravitate mică, în

considerarea unor elemente prevăzute explicit în Decizia nr. 32/2011.

Curtea de Apel a apreciat că în decizia

contestată Consiliul Concurenței a aplicat în mod corect Instrucțiunile

Consiliului Concurenței în ceea ce privește criteriul gravității faptei,

respectând intervalul de cuantum al sancțiunii pentru încălcările de gravitate

mică (de la 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri totală) și motivând în actul

de sancționare considerentele pentru care a aplicat pragul maxim din acest

interval în cazul faptei săvârșite de reclamantă.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat

că individualizarea sancțiunii aplicate de către autoritatea de concurență,

prin aplicarea unei cote procentuale de 0,6% din cifra de afaceri totală a

societății pe anul 2010, reprezintă o aplicare judicioasă a principiului

proporționalității amenzii cu gravitatea și durata faptei săvârșite, consacrat

de prevederile art. 52 din Legea concurenței, precum și a algoritmului de

calcul al sancțiunii detaliat în Instrucțiunile Consiliului Concurenței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta SC "D.A." SRL , criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului declarat recurenta

arată că sentința recurată este nelegală și netemeinică și solicită, în

principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat, ca fiind temeinic și

legal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond, sau, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea

sentinței recurate și, pe fondul cauzei, admiterea contestației așa cum a fost

formulată, ca fiind întemeiată.

Recurenta critică soluția instanței de fond

care a respins contestația formulată de către reclamantă în contradictoriu cu

pârâtul fără a avea în vedere că societatea contestatoare era în insolvență,

situație în care ar fi trebuit introdus în cauză lichidatorul judiciar, astfel

că procesul s-a judecat cu lipsă de procedură.

În acest sens, recurenta arată că, deși a

fost învederată această situație de către apărătorul reclamantei și s-a

solicitat a se efectua adresă către Registrul Comerțului pentru relații,

instanța de fond nu a consemnat în caietul grefierului aceste susțineri și nici

în sentința recurată, motiv pentru care s-a formulat cerere de recuzare a

instanței. Cererea de recuzare a fost respinsă și nu a fost motivată, cu toate

că cererea de recuzare a fost formulată și depusă în ședință publică înainte de

rămânerea în pronunțare a dosarului.

Recurenta menționează faptul că societatea

contestatoare a intrat în insolvență la data de 4 ianuarie 2012, lichidator

judiciar la data respectivă fiind Cabinetul de Insolvență "C.A.".

Recurenta critică faptul că i-a fost respins

probatoriul solicitat atât pe aspectul procedurii în cauză, cât și pe aspectul

fondului, aceasta constituind la data de 12 martie 2012, data judecării

procesului, un alt motiv de recuzare a instanței, care, de asemenea, nu a

motivat aceste aspecte.

Subliniază recurenta că din considerentele

sentinței atacate urmează a se observa că nu s-a reținut nici o apărare a

contestatoarei, ci s-a preluat în bloc întâmpinarea părții adverse.

Examinând cauza și sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în

speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

În ceea ce privește excepția nulității

recursului, invocată de intimat în întâmpinare, Înalta Curte constată că

împuternicirea aflată la dosarul de recurs face dovada mandatului acordat,

aceasta fiind semnată de administratorul special al societății recurente, dl.

O.T.R., așa cum rezultă și din înscrisurile anexate la dosar, emanând de la

Oficiul Național al Registrului Comerțului, motiv pentru care excepția invocată

va fi respinsă.

Înalta Curte constată că recurenta a criticat

sentința recurată pe motiv că instanța a soluționat cauza cu lipsă de

procedură, deoarece reclamanta era în insolvență, situație în care ar fi

trebuit introdus în cauză lichidatorul judiciar, dar prima instanță a refuzat

să consemneze această susținere a apărătorului, fapt pentru care a recuzat

judecătorul.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că aceste susțineri nu pot fi reținute, deoarece din

încheierea de ședință din 12 martie 2012 nu rezultă faptul că reclamanta a

intrat în procedura de insolvență, iar motivul formulării cererii de recuzare

s-a referit la respingerea probelor solicitate și nu la respingerea cererii de

amânare pentru citarea administratorului judiciar.

Ulterior, pentru termenul din 21 mai 2012,

apărătorul reclamantei a depus cererea de amânare pentru imposibilitate de

prezentare, dar nu a învederat noua situație juridică a societății, respectiv

numirea administratorului judiciar și nu a prezentat delegație semnată de

acesta.

Instanța a respins cererea de amânare, ca

nefiind temeinic motivată, dar a amânat pronunțarea în temeiul art. 146 și art.

156 alin. (2) C. proc. civ., pentru a da posibilitatea reclamantei să formuleze

concluzii scrise, însă apărătorul reclamantei nu a depus la dosar concluziile

sale.

Înalta Curte are în vedere faptul că avocatul

reclamantei nu a solicitat rectificarea încheierii de ședință de la 12 martie

2012 în sensul arătat în cererea de recurs, respectiv cu includerea mențiunii

că societatea reclamantă a intrat în insolvență.

Din analiza motivelor de recurs formulate nu

rezultă că recurenta a înțeles să invoce vreun motiv de nelegalitate în sensul

legii, susținerile acesteia, referitoare la faptul că la data judecării cauzei

în fond societatea se afla în lichidare, neputând fi calificate drept motive de

nelegalitate.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv

invocat de recurentă în susținerea recursului formulat, potrivit căruia

instanța de fond a respins în mod nelegal și netemeinic proba cu înscrisuri în

cadrul ședinței din 12 martie 2012, Înalta Curte constată că susținerile

recurentei nu pot fi reținute în raport de faptul că la acea dată reclamanta,

prin apărătorul ales, a susținut o altă variantă de apărare, referitoare la o

presupusă primire a adresei de solicitare a informațiilor și a adresei de

revenire de către angajații unei alte societăți comerciale (hotel) care ar avea

sediul în aceeași clădire, fără a se justifica existența ștampilei societății

reclamante, în aceste condiții, pe toate confirmările de primire.

Pe fond, Înalta Curte reține faptul că

recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu

acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 32 din 16 septembrie 2011, emisă

de intimatul-pârât Consiliul Concurenței, prin care reclamanta SC

"D.A." SRL a fost sancționată cu amendă în sumă de 19.907 lei pentru

încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, prin

nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit dispozițiilor

art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

În concret, instanța de control judiciar

reține faptul că prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 69 din

17 februarie 2009 s-a dispus declanșarea unei investigații utile pentru

cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, în temeiul art. 26

lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

În cadrul acestei investigații au fost

trimise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și

recurentei.

Astfel, prin adresa din 20 ianuarie 2011, s-a

solicitat recurentei, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea

concurenței, informații și documente în cadrul investigației, primirea adresei

fiind confirmată de societate în data de 28 ianuarie 2011, termenul de răspuns

fiind 25 februarie 2011 (20 zile lucrătoare la primire).

Având în vedere că recurenta nu a răspuns la

adresa anterior nominalizată în termenul fixat, Consiliul Concurenței a trimis

o scrisoare de revenire, primită de reclamantă la data de 14 aprilie 2011, cu

termen de răspuns 25 aprilie 2011 (7 zile lucrătoare de la primire).

Nici în urma primirii acestei a doua adrese

societatea reclamantă nu a furnizat Consiliului Concurenței informațiile și

documentele solicitate.

Ulterior, la data de 7 iulie 2011, prin

adresa nr. x/2011, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat reclamantei să-și

exprime punctul de vedere cu privire la fapta sa, în termen de 2 zile

lucrătoare de la primire, dar reclamanta nu a transmis punctul său de vedere,

deși solicitarea a fost primită la data de 11 iulie 2011, așa cum rezultă din

confirmarea de primire.

În cuprinsul deciziei s-a arătat că

sancțiunea a fost stabilită la 0,6% din cifra de afaceri, având în vedere

prevederile Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru

contravențiile prevăzute la art. 50 și 50

1

din Legea concurenței.

S-a apreciat că fapta se încadrează la

încălcări de mică gravitate, cuantumul amenzii fiind de 0,3% din cifra de

afaceri totală a contravenientului și că, în funcție de durată, fapta a fost

încadrată la încălcări de lungă durată (peste 30 de zile), aplicându-se

factorul de multiplicare 2 și ajungându-se la amenda de 0,6% din cifra de

afaceri, fără a se mai reține circumstanțe atenuante ori agravante.

Astfel, potrivit art. 50 lit. b) din Legea

nr. 21/1996 "constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la

0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancționării

următoarele fapte, săvârșite cu intenție sau din neglijență de întreprinderi

ori asociații de întreprinderi: (...) b) furnizarea de informații inexacte,

incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau

nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit prevederilor

art. 35 alin. (1) lit. a)".

De asemenea, art. 35 alin. (1) lit. a)

prevede că "în vederea analizării plângerilor formulate potrivit art. 34

lit. b) și a notificărilor privind concentrările economice, precum și în

exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 26 alin. (1), inspectorii de concurență,

indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute,

după caz, la art. 50 lit. a) și b), art. 50

1

alin. (1) lit. a) și

alin. (2) și art. 54 alin. (1) lit. e), pot solicita informațiile și

documentele care le sunt necesare: a) întreprinderilor și asociațiilor de

întreprinderi".

În cauză, prin adresa din 20 ianuarie 2011, a

cărei primire a fost confirmată, prin semnătură și ștampilă, pârâtul a

solicitat societății reclamante să răspundă la un chestionar cu privire la

cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, indicându-se în adresă

temeiul legal al solicitării, scopul, termenul de răspuns și sancțiunile ce se

aplică în cazul nefurnizării informațiilor solicitate.

Din actele și lucrările dosarului a rezultat

că reclamanta nu a răspuns solicitării de informații de mai sus, nici în

termenul acordat (20 de zile de la primirea comunicării) și nici până în

momentul sancționării de către Consiliul Concurenței.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta a săvârșit contravenția

prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, raportat la

art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, astfel cum în mod întemeiat a

reținut pârâtul în decizia contestată.

De asemenea, în mod corect a apreciat

instanța de fond că susținerea reclamantei, privind faptul că sancțiunea

aplicată de Consiliul Concurenței este prea mare, este nefondată în raport de

prevederile art. 50 și 52 din Legea concurenței și de Instrucțiunile Consiliului

Concurenței din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru

contravențiile prevăzute la art. 50 și 50

1

din Legea concurenței nr.

21/1996 (emise în temeiul art. 27 alin. (1) și (3) din lege, precum și în

temeiul art. 52 teza a II-a din lege, denumite în continuare Instrucțiuni),

care transpun cele două criterii de individualizare prevăzute de art. 52 din

lege într-o metodologie concretă de determinare a cuantumului amenzii.

Această metodologie se întemeiază pe fixarea

unui nivel de bază al amenzii, determinat în funcție de gravitatea și durata

faptei, care se va majora în cazul existenței circumstanțelor agravante sau se

va reduce în cazul existenței circumstanțelor atenuante.

Autoritatea de concurență a calificat

încălcarea ca fiind de gravitate mică, aplicând un cuantum de 0,3% din cifra de

afaceri a societății, pentru considerente prevăzute expres în actul de

sancționare, multiplicând ulterior acest cuantum cu factorul de durată 2

prevăzut de Instrucțiuni pentru încălcările ce depășesc 30 de zile.

Întrucât în speță nu s-au reținut împrejurări

cu caracter agravant sau atenuant, cuantumul final al amenzii a rezultat din

valoarea nivelului de bază, determinat, așa cum am arătat mai sus, în funcție

de gravitatea și durata faptei, cele două criterii instituite la art. 52 din

Legea concurenței.

Pe cale de consecință, Consiliul Concurenței

a aplicat în mod corect în decizia contestată Instrucțiunile Consiliului

Concurenței în ceea ce privește criteriul gravității faptei, respectând

intervalul de cuantum al sancțiunii pentru încălcările de gravitate mică (de la

0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri totală) și motivând în actul de

sancționare considerentele pentru care a aplicat pragul maxim din acest

interval în cazul faptei săvârșite de reclamantă.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de

fond că individualizarea sancțiunii aplicată reclamantei de către autoritatea

de concurență, prin aplicarea unei cote procentuale de 0,6% din cifra de

afaceri totală a societății pe anul 2010, este legală și temeinică și

reprezintă o aplicare judicioasă a principiului proporționalității amenzii cu

gravitatea și durata faptei săvârșite, consacrat de prevederile art. 52 din

Legea concurenței, precum și a algoritmului de calcul al sancțiunii detaliat în

Instrucțiunile Consiliului Concurenței.

Prin urmare, având în vedere probele

existente la dosar, Înalta Curte constată că amenda aplicată a fost corect

individualizată, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile

și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru considerentele arătate

și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art.

20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

invocată de intimatul Consiliul Concurenței.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

"D.A." SRL , prin administrator judiciar C.I.I. A.C., împotriva

Sentinței civile nr. 3703 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12

septembrie 2014.

Procesat

de GGC - CL