ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3228/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC "D.A." SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 32 din 16 septembrie 2011 a Consiliului Concurenței, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia a cărei anulare o solicită a fost sancționată cu amendă în valoare de 19.907 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, pentru nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (1) din același act normativ.

Reclamanta a criticat decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, pe motiv că, urmare a adreselor emise de către pârât, dovezile de primire a acestora au fost semnate și confirmate de angajați ai societății care ulterior au intrat în concediu maternal sau au fost demiși din funcție pentru lipsă de profesionalism, astfel că aceste adrese nu au ajuns niciodată la administratorul societății sau la asociatul unic, astfel că, în opinia acesteia, nu îi poate fi reținută vreo culpă sau o rea-credință, ci doar o culpă a angajaților acesteia. A mai arătat reclamanta că scrisoarea de revenire a fost comunicată prin poștă societății la data de 14 aprilie 2011, iar termenul stabilit pentru răspuns a fost stabilit la data de 25 aprilie 2011, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 5 din Legea concurenței nr. 21/1996.

La data de 9 ianuarie 2012, pârâtul Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 3703 din 1 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC "D.A." SRL , în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că niciuna din criticile reclamantei nu sunt de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei reținute în sarcina acesteia, întrucât, indiferent de informațiile solicitate, aceasta avea obligația legală de a emite un răspuns autorității de concurență, inclusiv în sensul că nu desfășoară activități precum cea de vânzare de piese de schimb, dată ca exemplu în petitul acțiunii, care nu ar avea legătură cu activitatea desfășurată, iar neglijența ori exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către angajații săi nu este de natură să înlăture răspunderea sa contravențională, faptele angajaților săi fiind fapte ale persoanei juridice înseși, aceasta putându-se regresa pentru acoperirea prejudiciului creat oricând față de prepușii săi în culpă.

În privința legăturii obiectului său de activitate cu piața pieselor de schimb, Curtea a reținut argumentele pârâtului referitoare la faptul că anvelopele sunt considerate piese de schimb, potrivit definiției din Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei din 27 mai 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate în sectorul autovehiculelor, care prevăd că piesele de schimb sunt bunuri care urmează să fie instalate în sau pe un autovehicul pentru a înlocui componente ale respectivului autovehicul, inclusiv bunuri cum ar fi lubrifianții necesari la funcționarea autovehiculului, cu excepția combustibilului, definiție care a fost, de altfel, cuprinsă în Anexa nr. 1 la Chestionar (Glosar de termeni), transmisă întreprinderilor chestionate odată cu adresa conținând chestionarul.

În ceea ce privește susținerea referitoare la primirea adresei Consiliului Concurenței din 20 ianuarie 2011 și a adresei de revenire din 12 aprilie 2011, respectiv a celei prin care se solicita poziția reclamantei față de fapta contravențională constatată, din 7 iulie 2011, de către angajați ai societății care au intrat ulterior în concedii sau cărora le-au fost desfăcute contractele de muncă, Curtea a subliniat încă o dată că pe toate cele trei confirmări de primire este aplicată ștampila societății reclamante, însoțită de semnături olografe, suficiente pentru a constitui dovada comunicării acestora către societatea reclamantă, cu consecințele legale ce decurg din această comunicare.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 50 din Legea concurenței, contravențiile prevăzute la acest articol se sancționează cu amendă de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile contraveniente în anul financiar anterior sancționării, iar, în conformitate cu prevederile art. 52 din Legea concurenței, individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate de Consiliul Concurenței se face ținând seama de gravitatea și durata faptei. În cazul faptei săvârșite de reclamantă, Consiliul Concurenței a apreciat încălcarea ca fiind de gravitate mică, aplicând cuantumul de 0,3% din intervalul alocat faptelor de gravitate mică, în considerarea unor elemente prevăzute explicit în Decizia nr. 32/2011.

Curtea de Apel a apreciat că în decizia contestată Consiliul Concurenței a aplicat în mod corect Instrucțiunile Consiliului Concurenței în ceea ce privește criteriul gravității faptei, respectând intervalul de cuantum al sancțiunii pentru încălcările de gravitate mică (de la 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri totală) și motivând în actul de sancționare considerentele pentru care a aplicat pragul maxim din acest interval în cazul faptei săvârșite de reclamantă. Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că individualizarea sancțiunii aplicate de către autoritatea de concurență, prin aplicarea unei cote procentuale de 0,6% din cifra de afaceri totală a societății pe anul 2010, reprezintă o aplicare judicioasă a principiului proporționalității amenzii cu gravitatea și durata faptei săvârșite, consacrat de prevederile art. 52 din Legea concurenței, precum și a algoritmului de calcul al sancțiunii detaliat în Instrucțiunile Consiliului Concurenței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC "D.A." SRL , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului declarat recurenta arată că sentința recurată este nelegală și netemeinică și solicită, în principal, admiterea recursului așa cum a fost formulat, ca fiind temeinic și legal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, sau, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe fondul cauzei, admiterea contestației așa cum a fost formulată, ca fiind întemeiată. Recurenta critică soluția instanței de fond care a respins contestația formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul fără a avea în vedere că societatea contestatoare era în insolvență, situație în care ar fi trebuit introdus în cauză lichidatorul judiciar, astfel că procesul s-a judecat cu lipsă de procedură.

În acest sens, recurenta arată că, deși a fost învederată această situație de către apărătorul reclamantei și s-a solicitat a se efectua adresă către Registrul Comerțului pentru relații, instanța de fond nu a consemnat în caietul grefierului aceste susțineri și nici în sentința recurată, motiv pentru care s-a formulat cerere de recuzare a instanței. Cererea de recuzare a fost respinsă și nu a fost motivată, cu toate că cererea de recuzare a fost formulată și depusă în ședință publică înainte de rămânerea în pronunțare a dosarului.

Recurenta menționează faptul că societatea contestatoare a intrat în insolvență la data de 4 ianuarie 2012, lichidator judiciar la data respectivă fiind Cabinetul de Insolvență "C.A.". Recurenta critică faptul că i-a fost respins probatoriul solicitat atât pe aspectul procedurii în cauză, cât și pe aspectul fondului, aceasta constituind la data de 12 martie 2012, data judecării procesului, un alt motiv de recuzare a instanței, care, de asemenea, nu a motivat aceste aspecte. Subliniază recurenta că din considerentele sentinței atacate urmează a se observa că nu s-a reținut nici o apărare a contestatoarei, ci s-a preluat în bloc întâmpinarea părții adverse. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimat în întâmpinare, Înalta Curte constată că împuternicirea aflată la dosarul de recurs face dovada mandatului acordat, aceasta fiind semnată de administratorul special al societății recurente, dl. O.T.R., așa cum rezultă și din înscrisurile anexate la dosar, emanând de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, motiv pentru care excepția invocată va fi respinsă.

Înalta Curte constată că recurenta a criticat sentința recurată pe motiv că instanța a soluționat cauza cu lipsă de procedură, deoarece reclamanta era în insolvență, situație în care ar fi trebuit introdus în cauză lichidatorul judiciar, dar prima instanță a refuzat să consemneze această susținere a apărătorului, fapt pentru care a recuzat judecătorul. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceste susțineri nu pot fi reținute, deoarece din încheierea de ședință din 12 martie 2012 nu rezultă faptul că reclamanta a intrat în procedura de insolvență, iar motivul formulării cererii de recuzare s-a referit la respingerea probelor solicitate și nu la respingerea cererii de amânare pentru citarea administratorului judiciar.

Ulterior, pentru termenul din 21 mai 2012, apărătorul reclamantei a depus cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare, dar nu a învederat noua situație juridică a societății, respectiv numirea administratorului judiciar și nu a prezentat delegație semnată de acesta. Instanța a respins cererea de amânare, ca nefiind temeinic motivată, dar a amânat pronunțarea în temeiul art. 146 și art. 156 alin. (2) C. proc. civ., pentru a da posibilitatea reclamantei să formuleze concluzii scrise, însă apărătorul reclamantei nu a depus la dosar concluziile sale. Înalta Curte are în vedere faptul că avocatul reclamantei nu a solicitat rectificarea încheierii de ședință de la 12 martie 2012 în sensul arătat în cererea de recurs, respectiv cu includerea mențiunii că societatea reclamantă a intrat în insolvență.

Din analiza motivelor de recurs formulate nu rezultă că recurenta a înțeles să invoce vreun motiv de nelegalitate în sensul legii, susținerile acesteia, referitoare la faptul că la data judecării cauzei în fond societatea se afla în lichidare, neputând fi calificate drept motive de nelegalitate.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat de recurentă în susținerea recursului formulat, potrivit căruia instanța de fond a respins în mod nelegal și netemeinic proba cu înscrisuri în cadrul ședinței din 12 martie 2012, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu pot fi reținute în raport de faptul că la acea dată reclamanta, prin apărătorul ales, a susținut o altă variantă de apărare, referitoare la o presupusă primire a adresei de solicitare a informațiilor și a adresei de revenire de către angajații unei alte societăți comerciale (hotel) care ar avea sediul în aceeași clădire, fără a se justifica existența ștampilei societății reclamante, în aceste condiții, pe toate confirmările de primire.

Pe fond, Înalta Curte reține faptul că recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea Deciziei nr. 32 din 16 septembrie 2011, emisă de intimatul-pârât Consiliul Concurenței, prin care reclamanta SC "D.A." SRL a fost sancționată cu amendă în sumă de 19.907 lei pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, prin nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege. În concret, instanța de control judiciar reține faptul că prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 69 din 17 februarie 2009 s-a dispus declanșarea unei investigații utile pentru cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, în temeiul art. 26 lit. g) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În cadrul acestei investigații au fost trimise chestionare întreprinderilor implicate în sectorul auto, printre care și recurentei. Astfel, prin adresa din 20 ianuarie 2011, s-a solicitat recurentei, în temeiul art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței, informații și documente în cadrul investigației, primirea adresei fiind confirmată de societate în data de 28 ianuarie 2011, termenul de răspuns fiind 25 februarie 2011 (20 zile lucrătoare la primire). Având în vedere că recurenta nu a răspuns la adresa anterior nominalizată în termenul fixat, Consiliul Concurenței a trimis o scrisoare de revenire, primită de reclamantă la data de 14 aprilie 2011, cu termen de răspuns 25 aprilie 2011 (7 zile lucrătoare de la primire).

Nici în urma primirii acestei a doua adrese societatea reclamantă nu a furnizat Consiliului Concurenței informațiile și documentele solicitate. Ulterior, la data de 7 iulie 2011, prin adresa nr. x/2011, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat reclamantei să-și exprime punctul de vedere cu privire la fapta sa, în termen de 2 zile lucrătoare de la primire, dar reclamanta nu a transmis punctul său de vedere, deși solicitarea a fost primită la data de 11 iulie 2011, așa cum rezultă din confirmarea de primire. În cuprinsul deciziei s-a arătat că sancțiunea a fost stabilită la 0,6% din cifra de afaceri, având în vedere prevederile Instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50 1 din Legea concurenței.

S-a apreciat că fapta se încadrează la încălcări de mică gravitate, cuantumul amenzii fiind de 0,3% din cifra de afaceri totală a contravenientului și că, în funcție de durată, fapta a fost încadrată la încălcări de lungă durată (peste 30 de zile), aplicându-se factorul de multiplicare 2 și ajungându-se la amenda de 0,6% din cifra de afaceri, fără a se mai reține circumstanțe atenuante ori agravante.

Astfel, potrivit art. 50 lit. b) din Legea nr. 21/1996 "constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancționării următoarele fapte, săvârșite cu intenție sau din neglijență de întreprinderi ori asociații de întreprinderi: (...) b) furnizarea de informații inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a)". De asemenea, art. 35 alin. (1) lit. a) prevede că "în vederea analizării plângerilor formulate potrivit art. 34 lit. b) și a notificărilor privind concentrările economice, precum și în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 26 alin. (1), inspectorii de concurență, indicând temeiul legal, scopul, termenele, precum și sancțiunile prevăzute, după caz, la art. 50 lit. a) și b), art. 50 1 alin. (1) lit. a) și alin. (2) și art. 54 alin. (1) lit. e), pot solicita informațiile și documentele care le sunt necesare: a) întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi". În cauză, prin adresa din 20 ianuarie 2011, a cărei primire a fost confirmată, prin semnătură și ștampilă, pârâtul a solicitat societății reclamante să răspundă la un chestionar cu privire la cunoașterea pieței pieselor de schimb pentru automobile, indicându-se în adresă temeiul legal al solicitării,

scopul, termenul de răspuns și sancțiunile ce se aplică în cazul nefurnizării informațiilor solicitate. Din actele și lucrările dosarului a rezultat că reclamanta nu a răspuns solicitării de informații de mai sus, nici în termenul acordat (20 de zile de la primirea comunicării) și nici până în momentul sancționării de către Consiliul Concurenței. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că reclamanta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, raportat la art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, astfel cum în mod întemeiat a reținut pârâtul în decizia contestată.

De asemenea, în mod corect a apreciat instanța de fond că susținerea reclamantei, privind faptul că sancțiunea aplicată de Consiliul Concurenței este prea mare, este nefondată în raport de prevederile art. 50 și 52 din Legea concurenței și de Instrucțiunile Consiliului Concurenței din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50 1 din Legea concurenței nr. 21/1996 (emise în temeiul art. 27 alin. (1) și (3) din lege, precum și în temeiul art. 52 teza a II-a din lege, denumite în continuare Instrucțiuni), care transpun cele două criterii de individualizare prevăzute de art. 52 din lege într-o metodologie concretă de determinare a cuantumului amenzii.

Această metodologie se întemeiază pe fixarea unui nivel de bază al amenzii, determinat în funcție de gravitatea și durata faptei, care se va majora în cazul existenței circumstanțelor agravante sau se va reduce în cazul existenței circumstanțelor atenuante. Autoritatea de concurență a calificat încălcarea ca fiind de gravitate mică, aplicând un cuantum de 0,3% din cifra de afaceri a societății, pentru considerente prevăzute expres în actul de sancționare, multiplicând ulterior acest cuantum cu factorul de durată 2 prevăzut de Instrucțiuni pentru încălcările ce depășesc 30 de zile. Întrucât în speță nu s-au reținut împrejurări cu caracter agravant sau atenuant, cuantumul final al amenzii a rezultat din valoarea nivelului de bază, determinat, așa cum am arătat mai sus, în funcție de gravitatea și durata faptei, cele două criterii instituite la art. 52 din Legea concurenței.

Pe cale de consecință, Consiliul Concurenței a aplicat în mod corect în decizia contestată Instrucțiunile Consiliului Concurenței în ceea ce privește criteriul gravității faptei, respectând intervalul de cuantum al sancțiunii pentru încălcările de gravitate mică (de la 0,1% până la 0,3% din cifra de afaceri totală) și motivând în actul de sancționare considerentele pentru care a aplicat pragul maxim din acest interval în cazul faptei săvârșite de reclamantă.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că individualizarea sancțiunii aplicată reclamantei de către autoritatea de concurență, prin aplicarea unei cote procentuale de 0,6% din cifra de afaceri totală a societății pe anul 2010, este legală și temeinică și reprezintă o aplicare judicioasă a principiului proporționalității amenzii cu gravitatea și durata faptei săvârșite, consacrat de prevederile art. 52 din Legea concurenței, precum și a algoritmului de calcul al sancțiunii detaliat în Instrucțiunile Consiliului Concurenței. Prin urmare, având în vedere probele existente la dosar, Înalta Curte constată că amenda aplicată a fost corect individualizată, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul Consiliul Concurenței. Respinge recursul declarat de reclamanta SC "D.A." SRL , prin administrator judiciar C.I.I. A.C., împotriva Sentinței civile nr. 3703 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 septembrie 2014. Procesat de GGC - CL