ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1882/2016

Decizia nr. 1882/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11 aprilie 2014, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 10 din 17 martie 2014 emisă de Consiliul Concurenței și comunicată Societății la data de 18 martie 2014, prin care Societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.043.588 RON, pentru presupusa încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1965 din 20 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată, dispunând și restituirea cauțiunii achitate de reclamantă.

Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de casare

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, rejudecarea cauzei și admiterea în tot a cererii de suspendare formulată de SC A. SRL cu consecința suspendării Deciziei nr. 10 din 17 martie 2014 emisă de Consiliul Concurenței prin care societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.043.588 RON, pentru presupusa încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1886 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.

Principalele argumente invocate

În susținerea recursului, societatea recurentă menționează că, contrar susținerilor instanței de fond, referitoare la faptul că nu se poate apleca asupra modului în care a fost definită piața relevantă în cadrul investigației CC, întrucât aceste aspecte necesită o analiză aprofundată ce nu poate fi realizată decât în cadrul acțiunii de anulare a Deciziei CC, "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" nu se referă numai la aspectele de formă/procedurale ale actului contestat, ci la toate aspectele care creează o aparență de nelegalitate a acestuia, iar instanța învestită cu cererea de suspendare trebuie să pipăie fondul cauzei și să aprecieze dacă se constată aparența de nelegalitate a actului contestat, inclusiv prin analiza aspectelor ce țin de fondul cauzei sau a aspectelor mai complexe ale speței.

Încă de la început precizează recurenta că SC A. SRL nu a efectuat vânzări de produse, importuri sau achiziții intracomunitare pe întreaga perioadă supusă investigației, nu a colectat sau virat taxă de timbru verde către B. având în vedere că nu comercializează EEE.

Totodată, apreciază recurenta că a supus atenției instanței de fond greșita definire a pieței relevante de către Consiliul Concurenței tocmai pentru că această eroare este una flagrantă, fiind evidentă chiar la o simplă pipăire a fondului cauzei, fără a fi nevoie de niciun fel de analize complexe, cu atât mai mult cu atât privește o situație juridică și nu una de fapt.

Astfel, piața relevantă definită prin Decizia Consiliului Concurenței este piața comercializării echipamentelor electrice și electronice, în principal electrocasnice la nivelul teritoriului României.

Or, în perioada investigată și sancționată de Consiliul Concurenței (2008 - 2010) societatea recurentă nu a acționat pe piața comercializării de EEE, pentru că singura sa activitate economică era aceea de prestare de servicii către societatea din Slovenia. Prin urmare, societatea nu putea fi concurent cu celelalte societăți investigate și sancționate și nici nu avea nici un scop/obiectiv pentru a se înțelege cu acestea.

Mai susține recurenta că, prin sentința recurată, instanța de fond apreciază în mod nejustificat și fără nici un fel de argumentație, ca fiind eronate argumentele societății cu privire la lipsa unor dovezi clare din care să rezulte participarea SC A. SRL la un pretins acord de stabilire a discounturilor și control al comercializării.

Apreciază astfel că aceste considerente expuse în sentința recurată sunt profund eronate, dat fiind că în cauză nu există probe suficiente și concludente care să ateste participarea societății la o astfel de înțelegere anticoncurențială.

Mai relevă recurenta că, prima instanță se rezumă doar la a constata existența unei corespondențe electronice între SC A. SRL și B./Importatorii de produse marca A. și, fără a analiza în nici un fel această corespondență concluzionează că, în cauză există suficiente probe care să probeze participarea SC A. SRL la "crearea unui mecanism de distorsionare a concurenței".

În realitate, susține recurenta, dacă s-ar fi aplecat cel puțin sumar pentru pipăirea fondului asupra analizei acestor schimburi de mesaje electronice pe care Consiliul Concurenței le apreciază ca fiind probe concludente, prima instanță ar fi constatat că B. a fost cel ce a stabilit atât discountul acordat în cadrul campaniilor cât și întreaga procedură de derulare a acestor campanii.

Prin sentința recurată instanța de fond respinge argumentele societății cu privire la faptul că investigațiile demarate de Consiliul Concurenței în prezenta cauză au fost guvernate de o serie de neregularități procedurale care au culminat finalmente în mod paradoxal cu sancționarea societății, deși în perioada investigată societatea nu era nici importator/producător de EEE și nici nu a participat în vreun fel la campaniile buy-back, neavând obligații de plată a timbrului verde și de îndeplinire a obiectivelor de valorificare/reciclare.

Solicită recurenta a se constata că toate neregulile procedurale/substanțiale și inconsistențele logice care guvernează Decizia Consiliului Concurenței reprezintă fără îndoială împrejurări de fapt și de drept care zdruncină puternic prezumția de legalitate a actului atacat; fiind astfel îndeplinită condiția cazului bine justificat, contrar celor reținute în sentința atacată.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției "pagubei iminente", susține recurenta că, în mod corect reține sentința recurată că societatea a dovedit faptul că executarea amenzii va crea un dezechilibru financiar major pentru societate; care este pusă în situația de a achita penalități de întârziere chiar și către Societatea C. din Slovenia. Se asemenea, societatea nu va putea atrage fonduri nici din credite bancare sau de la alte entități și nici nu va încasa bani de la clienți pentru a putea acoperi aceste nevoi; singura variantă fiind încetarea activității - chiar și dacă numai temporar, cu consecințe grave asupra salariaților, clienților și activității economice de ansamblu a societății.

La data de 14 ianuarie 2015 s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, o Notă din partea recurentei-reclamante prin care arată că, la data de 24 noiembrie 2014, prin Ordinul de Plată nr. 572 societatea a achitat amenda în cuantum de 1.043,588 lei, stabilită în sarcina acesteia, prin Decizia emisă de intimat. Pe cale de consecință, se solicită a se constata că prezenta cauză a rămas fără obiect.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Concurenței solicită respingerea recursului, ca nefondat, urmând a se constata, ca fiind legală și temeinică hotărârea recurată; nefiind îndeplinire cele două condiții cumulative pentru a se putea dispune suspendarea, respectiv existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin Încheierea din data de 16 martie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analiza motivelor de casare

Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere deopotrivă și actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:

Reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ - Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu o cerere formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării Deciziei nr. 10 din 17 martie 2014 emisă de Consiliul Concurenței și comunicată Societății la data de 18 martie 2014, prin care Societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.043.588 RON, pentru presupusa încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.

Înainte de a proceda la expunerea și analiza în concret atât a criticilor formulate de recurentă, cât și a legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată că, prin Ordinul de plată nr. 572 din data de 24 noiembrie 2011, SC A. SRL, urmare a Somației nr. 40/60/1/20 emisă în baza Titlului Executoriu privind dosarul de executare nr. 15637827 din data de 05 noiembrie 2014, a achitat amenda în cuantum de 1.043.588 lei, stabilită în sarcina societății ca urmare a emiterii Deciziei 10 din 17 martie 2014 a Consiliului Concurenței.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă Decizia nr. 10 din 17 martie 2014 emisă de Consiliul Concurenței, în baza căreia SC A. SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.043.588 RON iar, prin Ordinul de plată nr. 572 din data de 24 noiembrie 2014, atașat în copie la dosar recurs, Societatea recurentă-reclamantă a achitat în integralitate această amendă ce i-a fost aplicată prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită prin acțiunea de față, instanța constată că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 10 din 17 martie 2014 a rămas fără obiect.

Ca urmare a constatării faptului că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, este de prisos a fi expuse și analizate în concret, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din 2010, criticile din recurs referitoare la cerințele necesar a fi îndeplinite, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se aprecia cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii recurate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite recursul, fără a mai fi necesară analizarea celorlalte motive invocate și va respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1965 din 20 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2016.

Procesat de GGC - CT