ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1362/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 07 decembrie 2011 sub nr. 1090/45/2011, reclamanții V.E., V.M., V.I., F.P., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E. și I.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului, SC M. SA, Consiliul Local al Municipiului Iași și Primarul Municipiului Iași, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată Seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 emis de Ministerul Industriilor pentru SC M. SA, să se dispună obligarea pârâtelor la plata daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 107 din 19 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea excepției lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, admiterea excepției inadmisibilității cererii având ca obiect „constatarea nulității absolute a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994”, admiterea excepției tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, constatând decăderea reclamanților din dreptul de a mai putea solicita anularea actului administrativ contestat, respingerea în totalitate a cererii reclamanților, obligarea reclamanților, în solidar, la plata sumei de 1240 RON cheltuieli de judecată către intervenienta SC F.H.G.

SRL. Totodată, s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii formulate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iași și Municipiul Iași. Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Societatea comercială pe acțiuni SC M. SA a fost înființată în baza H.G. nr. 1254/1990, prin reorganizarea fostei I.I.L. Iași, în temeiul Legii nr. 15/1990 și a Legii nr. 31/1990. În cursul anului 1992, aceasta a inițiat procedura prevăzută de H.G.

nr. 834/1991, în vederea recunoașterii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se aflau amplasate activele sale, printre care se numără și atelierul - școală ce funcționa în imobilul situat în Iași, str. U. Prin sentința civilă nr. 2343 din 2 martie 1994 pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. 1766/1994, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Iași, și s-a constatat că reclamanta este proprietara, printre altele, și a terenului în suprafață de 2069,38 mp situat în Iași, str. U. (incintă atelier- școală), hotărâre ce a rămas definitivă. În considerarea acestei hotărâri, a documentației tehnice întocmite și a avizului Oficiului de Cadastru și Organizare a Teritoriului, Ministerul Industriilor a emis, în temeiul H.G.

nr. 451/1994, H.G. nr. 834/1991 și Legii nr. 15/1990, Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994, act administrativ prin care se atestă că SC M. SA deține în proprietate exclusivă suprafața de 185.822,80 mp, identificată prin anexa nr. 2 și planurile topografice cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor înregistrată la O.C.O.T Iași. După obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, SC M. SA a vândut „Atelierul Școală” către SC A. SA în baza contractului autentificat sub nr. C1. din 6 decembrie 2002, aceasta din urmă înstrăinându-l către numiții S.G.M. și S.V. prin contractul autentificat sub nr. 4505 din 31 octombrie 2007. Ultimii dobânditori au vândut imobilul către SC F.H.G.

SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C2. din 23 noiembrie 2007, dobânditor ale cărui drepturi au fost înscrise în C.F. a Municipiului Iași în baza încheierii nr. 94429 din 6 decembrie 2007 a O.C.P.I Iași. Din Fișa pentru reevaluarea clădirilor de locuit și a construcțiilor gospodărești aflate în administrarea Sfatului Popular al orașului Iași rezultă că în imobilul situat în Iași, str. U. funcționa anterior anului 1990, la parter, „Atelier”, etajul având destinația de locuințe individuale, care au fost închiriate în decursul timpului unor persoane fizice printre care se află și o parte dintre reclamanții din prezenta cauză. După intrarea în vigoare a Legii nr. 112/1995, Consiliul Local al Municipiului Iași a încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu numiții B.M., P.L.

și E., F.P. și G., V.I. și E. și L.E., pentru locuințele pe care aceștia le ocupau în calitate de chiriași, precum și pentru dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței, respectiv o cotă indiviză din teren. La data de 22 noiembrie 2011, reclamanții au solicitat ministrului economiei și comerțului să „retracteze actul individual” și să se „constate nulitatea absolută parțială a Certificatului nr. XX1. din 22 septembrie 1994”, cerere căreia nu i s-a dat curs. În aceste condiții, se constată că reclamanții și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel că excepția lipsei procedurii prealabile urmează a fi respinsă.

În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii invocată de pârâți și de intervenientă, se constată că termenul de un an calculat în condițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 decembrie 2008, iar termenul la care se consideră că persoanele vătămate au luat la cunoștință de existența Certificatului seria X. nr. XX1. din 23 septembrie 1994 este reprezentat de data la care acesta a fost înscris în C.F., prin încheierea nr. 944 29 din 6 decembrie 2007. În aceste condiții, observând că cererea de chemare în judecată a fost primită la instanță la data de 7 decembrie 2011, după expirarea termenului de decădere de un an, se constată că excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecința respingerii în totalitate a cererii formulate de reclamanți.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 107 din 19 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamanții V.M., F.P., B.J.G., V.E., V.I., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E. și I.G., susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive. În mod greșit prima instanță a reținut că pe parcursul derulării procedurii de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, SC M. SA s-a adresat Judecătoriei Iași, solicitând să se constate dreptul său de proprietate asupra terenului aflat în folosință. În acest context, pârâta are două titluri de proprietate, respectiv sentința în constatarea dreptului de proprietate și certificatul de atestare a dreptului de proprietate, aspect nesesizat de instanță și care plasează cel de-al doilea act administrativ, în totalitate, în sfera nelegalității.

Sentința civilă nr. 2343 din 2 martie 1994 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 1766/1994 constată, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iași, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2069,38 mp situat în Iași, str. U. (incintă atelier -școală) În conformitate cu dispozițiile acestei sentințe, amplasamentul terenului este în curtea atelierului și nu sub construcție, atelier școală, care are două etaje, din care parterul a aparținut SC M. SA, iar etajul a fost în folosința reclamanților, cotele indivize de teren aferente celor 5 apartamente fiind cumpărate de către reclamanți în baza Legii nr. 112/1995. În mod nelegal prima instanță a reținut că reclamanții nu au motivat în drept cererile de chemare în judecată.

Astfel, la termenul din data de 12 martie 2012, aceștia au depus în scris motivarea în drept a cererii și au făcut toate precizările solicitate de instanță la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită. Hotărârea primei instanțe cuprinde considerente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, se apreciază că excepția inadmisibilității este întemeiată, pe motiv că cererea nu are corespondent în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, se reține că cererea este de competența secției de contencios administrativ a Curții de Apel Iași. În mod nelegal prima instanță a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 7/1996, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 se completează cu dispoziții din alte materii, inclusiv din materie civilă.

De la efectul opozabilității înscrierilor în C.F., legiuitorul a instituit o excepție prevăzută la art. 32 lit. a) din Legea nr. 7/1997 care prevede faptul că efectul înscrierilor în C.F. nu este opozabil terților în condițiile în care se contesta „suprafața terenurilor, destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenea aspecte”. Acest text de lege este incident în cauză, așa cum în mod constant Înalta Curte a reținut în numeroase decizii, astfel că excepția tardivității acțiunii invocate de pârâtă este nelegală. În mod nelegal Curtea de Apel Iași a reținut că data de la care curge termenul de un an este data la care certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost înscris în C.F., respectiv încheierea nr. 94429 din 6 decembrie 2007, fără a avea în vedere că această încheiere se referă la înscrierea contractului de vânzare-cumpărare dintre soții S. și SC F.H.G.

SRL și că pârâții în susținerea excepției tardivității nu au dovedit că actul administrativ a fost transcris, iar reclamanții au luat cunoștință de existența acestuia la o altă dată decât cea indicată. Un alt aspect de nelegalitate privind hotărârea recurată rezidă în modul în care prima instanță înțelege să soluționeze cele două excepții privind inadmisibilitatea și tardivitatea cererii de chemare în judecată, excepții care se exclud una pe cealaltă și care impuneau în sarcina instanței să soluționeze cu prioritate excepția inadmisibilității. În concluzie pentru toate aceste motive, recurenții au solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și înaintarea dosarului la Curtea de Apel Iași în vederea soluționării acțiunii de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii judiciare, prin raportare la dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, îl constituie anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 emis de Ministerul Industriilor pentru SC M. SA. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în conformitate cu dispozițiile H.G.

nr. 836/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual, iar acțiunea în anularea acestuia este de competența instanței de contencios administrativ. Este lipsit de relevanță faptul că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a acestui certificat, atât timp cât instanța are obligația de a-i da cererii calificarea juridică exactă, ținând seama și de inexistența în dreptul administrativ a unei distincții de regim juridic între cele două tipuri de nulitate.

Prin urmare, în mod legal, prima instanță a dispus admiterea excepției inadmisibilității, reținând că solicitarea reclamanților de a se constata nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu își are corespondent în art. 1 din Legea nr. 554/2004 și că prevederile art. 2 din decretul nr. 167/1958 nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile și interesele lor legitime, pe de altă parte. Hotărârea primei instanțe nu cuprinde motive contradictorii, astfel că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În mod corect prima instanță a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru a determina astfel cadrul procesual în care urma să examineze celelalte excepții invocate în cauză, prin raportare la normele cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Referitor la excepția tardivității promovării acțiunii, critica recurenților este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 au fost interpretate și aplicate corect de prima instanță în pricina supusă judecății. Astfel, reclamanții sunt terți în raport cu actul administrativ contestat, situație în care termenul de sesizare a instanței de contencios administrativ este cel prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv 1 an de la data luării la cunoștință, fiind evident că față de aceștia nu exista obligația comunicării actului.

Dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren înscrisă în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 a fost intabulat în C.F. la data de 6 decembrie 2007, conform încheierii de CF nr. 94429 din 6 decembrie 2007, astfel că de la această dată dreptul de proprietate a devenit opozabil erga omnes fiind presupus a fi cunoscut inclusiv de către reclamanți cel puțin de la această dată. În aceste circumstanțe, în mod corect prima instanță a reținut că termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 decembrie 2008 și că cererea de anulare a actului administrativ înregistrată la instanță la data de 7 decembrie 2011, este tardiv formulată.

Prevederile art. 32 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 invocate de recurenți nu pot fi reținute, întrucât ele au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții V.M., F.P., B.J.G., V.E., V.I., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E. și I.G. împotriva sentinței civile nr. 107 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2014.