ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1362/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1362/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la data de 07 decembrie 2011 sub nr.

1090/45/2011, reclamanții V.E., V.M., V.I., F.P., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E.

și I.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului, SC M. SA, Consiliul Local al Municipiului Iași și

Primarul Municipiului Iași, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care

să se constate nulitatea absolută a Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate privată Seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 emis de Ministerul

Industriilor pentru SC M. SA, să se dispună obligarea pârâtelor la plata

daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 107 din 19 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, s-a dispus respingerea excepției lipsei procedurii prealabile

prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, admiterea excepției inadmisibilității

cererii având ca obiect „constatarea nulității absolute a Certificatului de atestare

a dreptului de proprietate seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994”, admiterea

excepției tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, constatând decăderea

reclamanților din dreptul de a mai putea solicita anularea actului administrativ

contestat, respingerea în totalitate a cererii reclamanților, obligarea reclamanților,

în solidar, la plata sumei de 1240 RON cheltuieli de judecată către intervenienta

SC F.H.G. SRL. Totodată, s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii

formulate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iași și Municipiul

Iași.

Pentru a hotărî în acest

sens, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Societatea comercială

pe acțiuni SC M. SA a fost înființată în baza H.G. nr. 1254/1990, prin reorganizarea

fostei I.I.L. Iași, în temeiul Legii nr. 15/1990 și a Legii nr. 31/1990. În cursul

anului 1992, aceasta a inițiat procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991, în vederea

recunoașterii dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care se aflau amplasate

activele sale, printre care se numără și atelierul - școală ce funcționa în imobilul

situat în Iași, str. U.

Prin sentința civilă

nr. 2343 din 2 martie 1994 pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. 1766/1994,

s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M. SA, în contradictoriu cu pârâta

Primăria Municipiului Iași, și s-a constatat că reclamanta este proprietara, printre

altele, și a terenului în suprafață de 2069,38 mp situat în Iași, str. U. (incintă

atelier- școală), hotărâre ce a rămas definitivă.

În considerarea acestei

hotărâri, a documentației tehnice întocmite și a avizului Oficiului de Cadastru

și Organizare a Teritoriului, Ministerul Industriilor a emis, în temeiul H.G.

nr. 451/1994, H.G. nr. 834/1991 și Legii nr. 15/1990, Certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria X. nr. XX1. din 22 septembrie

1994, act administrativ prin care se atestă că SC M. SA deține în proprietate exclusivă

suprafața de 185.822,80 mp, identificată prin anexa nr. 2 și planurile topografice

cuprinse în anexele nr. 4 și 5 din documentația de stabilire și evaluare a terenurilor

înregistrată la O.C.O.T Iași.

După obținerea certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, SC M. SA a vândut „Atelierul Școală” către

SC A. SA în baza contractului autentificat sub nr. C1. din 6 decembrie 2002, aceasta

din urmă înstrăinându-l către numiții S.G.M. și S.V. prin contractul autentificat

sub nr. 4505 din 31 octombrie 2007. Ultimii dobânditori au vândut imobilul către

SC F.H.G. SRL prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. C2. din

23 noiembrie 2007, dobânditor ale cărui drepturi au fost înscrise în C.F. a Municipiului

Iași în baza încheierii nr. 94429 din 6 decembrie 2007 a O.C.P.I Iași.

Din Fișa pentru reevaluarea

clădirilor de locuit și a construcțiilor gospodărești aflate în administrarea Sfatului

Popular al orașului Iași rezultă că în imobilul situat în Iași, str. U. funcționa

anterior anului 1990, la parter, „Atelier”, etajul având destinația de locuințe

individuale, care au fost închiriate în decursul timpului unor persoane fizice printre

care se află și o parte dintre reclamanții din prezenta cauză.

După intrarea în vigoare

a Legii nr. 112/1995, Consiliul Local al Municipiului Iași a încheiat contracte

de vânzare-cumpărare cu numiții B.M., P.L. și E., F.P. și G., V.I. și E. și L.E.,

pentru locuințele pe care aceștia le ocupau în calitate de chiriași, precum și pentru

dreptul de proprietate asupra terenului aferent locuinței, respectiv o cotă indiviză

din teren.

La data de 22 noiembrie

2011, reclamanții au solicitat ministrului economiei și comerțului să „retracteze

actul individual” și să se „constate nulitatea absolută parțială a Certificatului

nr. XX1. din 22 septembrie 1994”, cerere căreia nu i s-a dat curs.

În aceste condiții, se

constată că reclamanții și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, astfel că excepția lipsei procedurii prealabile urmează

a fi respinsă.

În ceea ce privește excepția

tardivității acțiunii invocată de pârâți și de intervenientă, se constată că termenul

de un an calculat în condițiile art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 decembrie 2008, iar termenul la care se consideră

că persoanele vătămate au luat la cunoștință de existența Certificatului seria X.

nr. XX1. din 23 septembrie 1994 este reprezentat de data la care acesta a fost înscris

în C.F., prin încheierea nr. 944 29 din 6 decembrie 2007.

În aceste condiții, observând

că cererea de chemare în judecată a fost primită la instanță la data de 7 decembrie

2011, după expirarea termenului de decădere de un an, se constată că excepția tardivității

introducerii cererii de chemare în judecată este întemeiată, urmând a fi admisă,

cu consecința respingerii în totalitate a cererii formulate de reclamanți.

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 107 din 19 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal au declarat recurs, în termen legal, reclamanții V.M., F.P.,

B.J.G., V.E., V.I., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E. și I.G., susținând că este nelegală

și netemeinică, pentru următoarele motive.

În mod greșit prima instanță

a reținut că pe parcursul derulării procedurii de emitere a certificatului de atestare

a dreptului de proprietate, SC M. SA s-a adresat Judecătoriei Iași, solicitând să

se constate dreptul său de proprietate asupra terenului aflat în folosință. În acest

context, pârâta are două titluri de proprietate, respectiv sentința în constatarea

dreptului de proprietate și certificatul de atestare a dreptului de proprietate,

aspect nesesizat de instanță și care plasează cel de-al doilea act administrativ,

în totalitate, în sfera nelegalității.

Sentința civilă nr. 2343

din 2 martie 1994 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 1766/1994 constată,

în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iași, dreptul de proprietate asupra terenului

în suprafață de 2069,38 mp situat în Iași, str. U. (incintă atelier -școală)

În conformitate cu dispozițiile

acestei sentințe, amplasamentul terenului este în curtea atelierului și nu sub construcție,

atelier școală, care are două etaje, din care parterul a aparținut SC M. SA, iar

etajul a fost în folosința reclamanților, cotele indivize de teren aferente celor

5 apartamente fiind cumpărate de către reclamanți în baza Legii nr. 112/1995.

În mod nelegal prima instanță

a reținut că reclamanții nu au motivat în drept cererile de chemare în judecată.

Astfel, la termenul din data de 12 martie 2012, aceștia au depus în scris motivarea

în drept a cererii și au făcut toate precizările solicitate de instanță la primul

termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită.

Hotărârea primei instanțe

cuprinde considerente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, se apreciază

că excepția inadmisibilității este întemeiată, pe motiv că cererea nu are corespondent

în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar, pe de altă parte, se reține

că cererea este de competența secției de contencios administrativ a Curții de Apel

Iași.

În mod nelegal prima instanță

a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 7/1996, în condițiile

în care Legea nr. 554/2004 se completează cu dispoziții din alte materii, inclusiv

din materie civilă.

De la efectul opozabilității

înscrierilor în C.F., legiuitorul a instituit o excepție prevăzută la art. 32

lit. a) din Legea nr. 7/1997 care prevede faptul că efectul înscrierilor în C.F.

nu este opozabil terților în condițiile în care se contesta „suprafața terenurilor,

destinația, categoria de folosință, valoarea sau alte asemenea aspecte”.

Acest text de lege este

incident în cauză, așa cum în mod constant Înalta Curte a reținut în numeroase decizii,

astfel că excepția tardivității acțiunii invocate de pârâtă este nelegală.

În mod nelegal Curtea

de Apel Iași a reținut că data de la care curge termenul de un an este data la care

certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost înscris în C.F., respectiv

încheierea nr. 94429 din 6 decembrie 2007, fără a avea în vedere că această încheiere

se referă la înscrierea contractului de vânzare-cumpărare dintre soții S. și SC

F.H.G. SRL și că pârâții în susținerea excepției tardivității nu au dovedit că actul

administrativ a fost transcris, iar reclamanții au luat cunoștință de existența

acestuia la o altă dată decât cea indicată.

Un alt aspect de nelegalitate

privind hotărârea recurată rezidă în modul în care prima instanță înțelege să soluționeze

cele două excepții privind inadmisibilitatea și tardivitatea cererii de chemare

în judecată, excepții care se exclud una pe cealaltă și care impuneau în sarcina

instanței să soluționeze cu prioritate excepția inadmisibilității.

În concluzie pentru toate

aceste motive, recurenții au solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și înaintarea dosarului

la Curtea de Apel Iași în vederea soluționării acțiunii de fond.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată,

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Obiectul acțiunii judiciare,

prin raportare la dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, îl constituie anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate

privată seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 emis de Ministerul Industriilor

pentru SC M. SA.

Certificatul de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenului emis în conformitate cu dispozițiile

H.G. nr. 836/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile

comerciale cu capital de stat este un act administrativ de autoritate, cu caracter

individual, iar acțiunea în anularea acestuia este de competența instanței de contencios

administrativ.

Este lipsit de relevanță

faptul că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a acestui certificat,

atât timp cât instanța are obligația de a-i da cererii calificarea juridică exactă,

ținând seama și de inexistența în dreptul administrativ a unei distincții de regim

juridic între cele două tipuri de nulitate.

Prin urmare, în mod legal,

prima instanță a dispus admiterea excepției inadmisibilității, reținând că solicitarea

reclamanților de a se constata nulitatea absolută a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate nu își are corespondent în art. 1 din Legea nr. 554/2004

și că prevederile art. 2 din decretul nr. 167/1958 nu sunt compatibile cu specificul

raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele

vătămate în drepturile și interesele lor legitime, pe de altă parte.

Hotărârea primei instanțe

nu cuprinde motive contradictorii, astfel că nu este incident motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În mod corect prima instanță

a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității

absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru a determina

astfel cadrul procesual în care urma să examineze celelalte excepții invocate în

cauză, prin raportare la normele cuprinse în Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

Referitor la excepția

tardivității promovării acțiunii, critica recurenților este neîntemeiată, întrucât

prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 au fost interpretate și aplicate corect

de prima instanță în pricina supusă judecății.

Astfel, reclamanții sunt

terți în raport cu actul administrativ contestat, situație în care termenul de sesizare

a instanței de contencios administrativ este cel prevăzut de art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, respectiv 1 an de la data luării la cunoștință, fiind evident

că față de aceștia nu exista obligația comunicării actului.

Dreptul de proprietate

cu privire la suprafața de teren înscrisă în Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate privată seria X. nr. XX1. din 22 septembrie 1994 a fost intabulat

în C.F. la data de 6 decembrie 2007, conform încheierii de CF nr. 94429 din 6

decembrie 2007, astfel că de la această dată dreptul de proprietate a devenit opozabil

erga omnes fiind presupus a fi cunoscut inclusiv de către reclamanți cel puțin de

la această dată.

În aceste circumstanțe,

în mod corect prima instanță a reținut că termenul de decădere de 1 an prevăzut

de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 6 decembrie

2008 și că cererea de anulare a actului administrativ înregistrată la instanță la

data de 7 decembrie 2011, este tardiv formulată.

Prevederile art. 32 din

Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 invocate de recurenți nu

pot fi reținute, întrucât ele au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.

Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Pentru toate considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului

declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții V.M., F.P., B.J.G., V.E., V.I., F.G., P.V., P.L., I.L., L.E. și I.G.

împotriva sentinței civile nr. 107 din 19 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2014.