ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1340/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 6 decembrie 2002 și precizată ulterior, reclamantul P.V. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, SC A.S. SA Iași, Prefectul județului Iași, Consiliul Local al comunei Mironeasa și H.V., solicitând constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 1062 din 13 septembrie 1994, pentru suprafața de 2300 mp, care este proprietatea sa, conform titlului emis în 1998, de Comisia Județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Prin aceeași cerere, reclamantul a solicitat și obligarea SC A.S.

SA Iași, de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul situat în intravilanul comunei Mironeasa, în suprafață de 0,23 ha și de a elibera terenul de fierul vechi depozitat acolo. Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 142 din 19 septembrie 2005, prin care a respins capătul de acțiune privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca tardiv formulat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC A.S. SA Iași. Aceeași cerere a fost respinsă față de Prefectul județului Iași, în calitate de președinte al Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, Consiliul Local al comunei Mironeasa și H.V., directorul SC A.S.

SA Iași, pentru lipsa calității procesuale pasive. Instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a sentinței civile nr. 7725/1994 a Judecătoriei Iași și a deciziei civile nr. 538/1995 a Tribunalului Iași. Prin aceeași hotărâre, Curtea de Apel Iași a disjuns capetele de cerere privind revendicarea suprafeței de 0,23 ha și eliberarea terenului și a dispus declinarea acestora, în favoarea Judecătoriei Iași, precum și suspendarea judecății, până la soluționarea în mod irevocabil a acțiunii de anulare a actului administrativ. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a introdus acțiunea în anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, cu depășirea termenului limită de un an, prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.

Astfel, reclamantul a cunoscut despre existența actului administrativ, încă de la 24 februarie 1999, când l-a depus în dosarul nr. 3720/1999, al Judecătoriei Iași și în același an a promovat o primă cerere de anulare a certificatului, acțiune ce a fost constatată, ca perimată, prin sentința civilă nr. 140 din 12 septembrie 2005, a Curții de Apel Iași, irevocabilă. Referitor la cererile privind revendicarea și eliberarea terenului, instanța a reținut că acestea decurg din exercițiul dreptului de proprietate al reclamantului și sunt de competența judecătoriei, ca instanță cu plenitudine de jurisdicție. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul P.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a arătat că instanța a greșit, reținând tardivitatea cererii de anulare a certificatului de atestare, întrucât nu a avut calitatea de parte în dosarul soluționat în favoarea SC A.S. SA Iași, prin sentința civilă nr. 7725/1994 a Judecătoriei Iași. Pe de altă parte, a învederat reclamantul, au fost încălcate prevederile art. 17 C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii și incidentale sunt de competența instanței care judecă acțiunea principală, astfel încât instanța a dispus în mod greșit disjungerea cauzei. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Împrejurarea menționată de reclamant, că sentința nr. 7725/1994 a Judecătoriei Iași, prin care s-a admis acțiunea în constatare a SC A.S. SA Iași, nu-i este opozabilă, este lipsită de relevanță, în raport cu soluția dată cererii de anulare a certificatului de atestare, emis în 1994, de respingere pentru tardivitate. Sub acest aspect, însuși reclamantul, prin precizările depuse la 12 septembrie 2005, la Curtea de Apel Iași, a recunoscut că a avut cunoștință despre existența certificatului eliberat societății pârâte, încă din anul 1998, cu ocazia participării în dosarele nr. 10955/1998 și nr. 3720/1999, ale Judecătoriei Iași. Pe de altă parte, reclamantul a formulat o primă acțiune de anulare la 24 februarie 1999, care a fost constatată perimată prin sentința civilă nr. 140 din 12 septembrie 2005, a Curții de Apel Iași.

În aceste împrejurări, în mod justificat s-a reținut tardivitatea celei de-a doua acțiuni de anulare a certificatului de atestare, formulată la 20 decembrie 2002, fiind depășit termenul de un an prevăzut de Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată. Curtea reține că este nefondată și critica privind greșita disjungere a capetelor de cerere, privind revendicarea suprafeței de 0,23 ha teren și de obligare a societății comerciale la eliberarea terenului. Aceste solicitări conexe, care nu sunt cereri accesorii, sunt de competența instanței de drept comun care urmează a se pronunța după rămânerea irevocabilă a sentinței recurate. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.V. împotriva sentinței civile nr. 142/CA din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2006.