ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1166/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 9 iulie 2012, reclamanta M.L. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului

și Autoritatea Centrală pentru Cercetare Științifică, C.N.E.C.S.D.T.I. pronunțarea

unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea hotărârii din 2

martie 2012 și a raportului final din 2 martie 2012 emise de C.N.E.C.S.D.T.I. și

pe cale de consecință înlăturarea sancțiunii aplicate reclamantei, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin hotărârea atacată s-a aprobat raportul final din 2

martie 2012 al C.N.E.C.S.D.T.I. și pe cale de consecință, a fost sancționată cu

avertisment scris în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 206/2004 și O.G. nr. 28/2011, întrucât, s-a constatat că, în perioada

în care a fost rector al Universității A.V.A. s-ar fi abătut de la prevederile și

procedurile legale destinate respectării normelor de bună conduită în activitatea

de cercetare și dezvoltare, respectiv nu a organizat o analiză atentă a sesizării

de plagiat și nu ar fi urmat procedura legală privind abaterile de la normele de

bună-conduită în activitatea de cercetare și dezvoltare.

Din punct de vedere strict

procedural, actele contestate sunt lovite de nulitate, pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I.

depășindu-și competențele atribuite de lege, cele constatate fiind de competența

Consiliului de Etică și Management Universitar, în conformitate cu art. 124, art.

125 din Legea educației naționale, organism ce are competențe de analizare a celor

invocate de către pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I.

Actele contestate nu întrunesc

nici condițiile imperative impuse de normele speciale aplicabile, în sensul că,

raportul este întocmit cu depășirea termenului de 90 de zile de la data sesizării

și nu conține elementele prevăzute de art. 31 lit. d) și lit. e) din Regulament,

respectiv obligația prezentării și comparării concluziilor cu cele ale comisiei

constituite la nivelul Universității A.V.A.

Mai arată reclamanta că

pârâtul avea obligația audierii sale, a consemnării și analizării apărărilor invocate,

obligații nerespectate de către acesta, așa cum reiese din chiar cuprinsul raportului.

Toate aceste încălcări

ale normelor speciale conduc la concluzia nelegalității hotărârii cât și a raportului

atacat, astfel încât și sancțiunea luată în aceste condiții este nelegală.

Cu privire la fondul și

temeinicia actelor contestate, reclamanta a arătat că nu au fost prezentate și individualizate

cauzele concrete care au dus la sancționarea acesteia și nu au fost explicate circumstanțele

care au dus la o individualizare a sancțiunilor aplicate, astfel că atât faptele

cât și sancțiunile aplicate acestora apar ca fiind aleatorii.

Reclamanta învederează

că a formulat plângere prealabilă împotriva celor două acte atacate, iar Ministerul

Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat un răspuns, prin care, practic își

însușește criticile formulate de reclamantă. Din punct de vedere strict procedural

consideră însă că și acest act nu este fundamentat legal atât timp cât deși constată

nelegalitatea și netemeinicia actelor atacate păstrează ca valabile aceste acte

și trimite spre competentă soluționare întreg dosarul Consiliului de Etică și Management

Universitar.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâta Autoritatea Centrală pentru Cercetare Științifică,

C.N.E.C.S.D.T.I. a invocat în principal, excepția lipsei calității procesual pasive

a A.N.C.S. și a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în

judecată ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de

fond

Prin sentința nr. 101

din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta M.L. în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului și Autoritatea

Centrală pentru Cercetare Științifică, C.N.E.C.S.D.T.I.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin hotărârea din 2

martie 2012 emisă de C.N.E.C.S.D.T.I. din cadrul Ministerului Educației Cercetării

Tineretului și Sportului, Autoritatea Centrală pentru Cercetare Științifică a fost

aprobat raportul final din 2 martie 2012 întocmit de președintele C.N.E. întocmit

în urma verificării unor sesizări privind un posibil plagiat săvârșit de un profesor

titular la Universitatea A.V.A. din Arad.

Printre altele, raportul

a reținut că reclamanta M.L., în calitate de rector al Universității A.V.A., nu

a respectat prevederile și procedurile legale destinate împlinirii normelor de bună

conduită în activitatea de cercetare dezvoltare, respectiv:

- nu a organizat o analiză

atentă a sesizării de plagiat;

- răspunsul transmis autorului

sesizării denotă o tratare superficială a cazului;

- Comisia de Etică a Universității

A.V.A. nu a transmis C.N.E. niciun fel de informație utilă și nu a analizat sesizarea

în lumina Legii nr. 206/2004 și Legii nr. 1/2011.

Drept urmare, prin raport

s-a propus sancționarea reclamantei cu avertisment scris, conform art. 14 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 206/2004.

Din documentația ce a

stat la baza întocmirii raportului și a hotărârii, rezultă că sesizarea de plagiat

privește lucrarea publicată sub titlul „Management strategic al administrației publice

și al proiectelor europene” de Editura Mirton Timișoara, în 2009, autor fiind conf.

univ. dr. A.V.L.

Comparând această lucrare

cu proiectul personal (denumit „Studiu privind strategia Instituției Prefectului,

Județul Gorj în domeniul calității”) întocmit de dna V.T., în calitate de cursant

al Institutului Național de Administrație, prima instanță a constatat că, în mod

aparent, părți întinse din cele două lucrări sunt identice (cuvânt cu cuvânt).

S-a mai reținut că documentația

nu face dovada vreunei activități de cercetare a aparenței plagiatului din partea

Universității A.V.A. pentru a se stabili dacă este real sau fictiv. De asemenea,

nici reclamanta nu a făcut vreo dovadă în acest sens.

În drept, prima instanță

a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și lit.

d) și art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în

cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare.

De asemenea, a constatat

că reclamantei nu îi este imputat plagiatul ci o abatere de la normele de bună conduită

privind cercetarea acestuia, incriminată în art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea

nr. 206/2004.

Prima instanță a constatat

că cercetarea plagiatului se face, conform art. 4

2

alin. (1) din Lege,

în două etape, cea relevantă pentru prezenta cauză fiind prima, respectiv cea desfășurată

la nivelul instituției în care s-a săvârșit presupusa abatere.

În speță, această etapă

ar fi presupus, conform art. 11 din Lege, numirea de către Comisia de etică din

cadrul Universității A.V.A. a unei comisii de analiză a presupusului plagiat care

să fi cercetat în concret dacă fapta d.lui conf. univ. dr. A.V.L. reprezintă sau

nu plagiat.

Văzând că procedurile

legale destinate cercetării acuzației de plagiat presupuneau, într-o primă etapă,

numirea de către comisia de etică din cadrul Universității A.V.A. a unei comisii

de analiză, că din documentația depusă la dosarul cauzei nu rezultă îndeplinirea

acestei obligații (nu este dovedită nici înființarea și funcționarea efectivă a

comisiei de etică și, cu atât mai mult, nici numirea comisiei de analiză), precum

și că, reclamanta, rector al Universității A.V.A., nu a dovedit niciun demers în

vederea îndeplinirii acestei obligații (documentația conține doar o adresă formală

de răspuns către dna V.T.), prima instanță a constatat, în sarcina reclamantei,

existența unei abateri de la normele de bună conduită în funcția de conducere (rector)

în activitatea de cercetare-dezvoltare.

În raport de aceste împrejurări,

prima instanță a înlăturat apărarea formulată de reclamantă pe fondul pricinii,

constatând că abaterea este suficient de gravă în condițiile în care există o puternică

aparență de plagiat iar sancțiunea „avertismentului scris”, propusă prin raport

și aprobată prin hotărâre, reprezintă sancțiunea legală minimă.

De asemenea, au fost înlăturate

și criticile formulate din considerente de procedură, deoarece art. 124 din Legea

educației naționale nr. 1/2011 se referă la, obligațiile instituției de învățământ

superior și nu la abaterile de la normele de bună conduită în funcția de conducere,

iar depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 30 din Regulamentul de organizare

și funcționare a C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului nr. 5735/2011 (în vigoare la data emiterii actelor) nu

produce niciun prejudiciu reclamantei (prejudiciu care să fi înlăturat prin anularea

hotărârii și raportului) ci, cel mult, persoanei care a făcut sesizarea (în niciun

caz depășirea acestui termen nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută deoarece

norma care îl instituie protejează interesul persoanei care sesizează C.N.E.C.S.D.T.I.

și nu un interes general).

de reclamanta M.L.

Împotriva sentinței

nr. 101 din 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de apel Timișoara a formulat

recurs, în termen legal, reclamanta, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs recurenta-reclamantă critica hotărârea pronunțată de judecătorul fondului,

reiterând argumentele cuprinse în cererea de chemare în judecată.

Consideră că hotărârea

atacată și raportul aprobat de această hotărâre, cât și sancțiunea ce i-a fost aplicată,

sunt nelegale, lovite de nulitate și netemeinice.

Astfel, raportul este

întocmit cu depășirea termenului de 90 zile de la data sesizării inițiale (20

octombrie 2011) și de asemenea, nu conține elementele prevăzute de art. 31 lit.

d) și lit. e) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.E.C.S.D.T.I.

Mai arată recurenta-reclamantă

că nu a fost audiată pentru a-și putea formula apărări, împrejurare ce conduce la

nulitatea hotărârii cât și a raportului, atacate în prezenta cauză.

Sub aspectul netemeiniciei

celor două acte administrative atacate, reclamanta-recurentă invocă lipsa mențiunilor

privind cauzele concrete care au dus la sancționarea sa.

Mai arată recurenta că,

deși instanța de fond reține că a încălcat normele de bună conduită în funcția de

conducere, prin aceea că nu a organizat constituirea comisiei de analiză a plagiatului

și nici comisia de etică din cadrul Universității, în realitate niciuna dintre aceste

atribuții nu aparțineau rectorului, ci organului decizional, respectiv Senatului,

în conformitate cu Carta Universitară.

Pe de altă parte, la data

sesizării unei situații în cadrul acesteia nu funcționa comisia de etică, sens în

care reclamanta împreună cu cei trei pro-rectori au semnat răspunsul adresat sesizării

de plagiat, comisia fiind constituită ulterior prin hotărârea din 14 mai 2012.

În fine, recurenta a mai

susținut că deși prima instanță reține faptul că a invocat dispozițiile privitoare

la competența/necompetența intimatului C.N.E.C.S.D.T.I. în a aproba raportul contestat

și a lua hotărârea atacată, nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.

Ministerul Educației Naționale

Prin întâmpinarea formulată

la data de 28 februarie 2014, intimatul M.E.N. a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Intimatul a susținut că

C.N.E.C.S.D.T.I., în conformitate cu dispozițiile Regulamentului de organizare și

funcționare aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului nr. 5735/2011 și ale Legii nr. 1/2011 veghează la respectarea

normelor de bună conduită în activitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică

și de inovare și are astfel competența să pronunțe hotărârea de aprobare a raportului

final.

De asemenea, critica ce

vizează nulitatea hotărârii și a raportului C.N.E.C.S.D.T.I. pentru depășirea termenului

de 90 de zile de la data sesizării intimatului, este nefondată, întrucât dispozițiile

legale incidente în cauză nu prevăd o astfel de sancțiune.

Nici cea de-a treia critică

formulată de recurenta nu este fondată întrucât raportul întocmit de C.N.E.C.S.D.T.I.

conține toate elementele menționate la art. 31 alin. (1) din Regulament.

În ceea ce privește nepronunțarea

judecătorului fondului asupra necompetenței C.N.E.C.S.F.D.I. în a aproba raportul

contestat și a lua hotărârea atacată, intimata arată că acest aspect a fost lămurit

atunci când prima instanță a reținut că în cauză este aplicabilă Legea nr. 204/2004.

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate

aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă M.L.

a supus controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ,

actele administrative prin care a fost sancționată cu avertisment de către intimata

C.N.E.C.S.D.T.I.

Prin hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I.

din 2 martie 2012 a fost aprobat raportul final privind sesizările înregistrate

la A.N.C.S. din 20 octombrie 2011, din 14 noiembrie 2011 și din 12 decembrie 2011,

raport prin care au fost constatate abateri de la prevederile și procedurile legale

destinate respectării normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.

S-a reținut că recurenta-reclamantă

nu a organizat o analiză atentă a sesizării de plagiat și nu a urmat procedura legală

privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.

Răspunsul transmis petiționarului a reprezentat o tratare superficială a cazului,

Comisia de Etică a Universității nu a transmis C.N.E. nici un fel de informație

utilă și nu a analizat sesizarea în limita prevederilor Legii nr. 206/2004, respectiv

a Legii educației naționale nr. 1/2011.

În ceea ce privește prima

critică invocată de recurentă, anume că C.N.E.C.S.D.T.I. a pronunțat o hotărâre

și a aprobat un raport lovit de nulitate, întrucât și-a depășit competențele atribuite

de lege, constatarea faptelor fiind de competența Consiliului de Etică și

Management Universitar, conform dispozițiilor art. 124, art. 125 din Legea nr. 1/2011,

Înalta Curte o apreciază ca nefondată.

Potrivit dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 206/2004, C.N.E.C.S.D.T.I. a fost înființat în vederea

coordonării și monitorizării aplicării normelor de conduită morală și profesională

în activitatea de cercetare-dezvoltare.

De asemenea, conform

art. 2 lit. c), lit. d) din Regulamentul C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5735/2011 (act normativ în vigoare

la momentul înregistrării petițiilor), intimatul avea în competență analizarea cazurilor

referitoare la încălcarea normelor de conduită, în urma sesizărilor sau contestațiilor

ori prin autosesizare și emite hotărâri prin care se constată dacă a fost săvârșită

o abatere de la normele de bună conduită.

Această idee este reluată

și de art. 323 din Legea nr. 1/2011 care adaugă faptul că în cazurile hotărârilor

privind vinovăția, C.N.E.C.S.D.T.I. stabilește și sancțiunile ce urmează a fi aplicate,

conform legii.

În consecință, întrucât

prin hotărârea atacată au fost reținute abateri de la normele de bună conduită în

cercetare-dezvoltare, competența aparține în mod corect C.N.E.C.S.D.T.I. și nicidecum

Consiliului de Etică și Management Universitar, cum greșit susține recurenta, acest

din urmă organism având atribuții legate de respectarea normelor ce vizează calitatea

învățământului și a politicilor de echitate și etică universitară.

Cum, potrivit dispozițiilor

art. 2 lit. a) și lit. d) din Legea nr. 206/2004, normele de bună conduită în activitatea

de cercetare-dezvoltare includ și norme de bună conduită în activitatea științifică,

precum și în funcțiile de conducere în activitatea de cercetare-dezvoltare, în mod

corect instanța de fond a reținut că în cauză a fost analizată și sancționată o

abatere de la normele de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, care intră

sub incidența dispozițiilor Legii nr. 206/2004 și atrage competența C.N.E.C.S.D.T.I.

Nici cea de-a doua critică

cuprinsă în recursul reclamantei nu este fondată, întrucât întocmirea raportului

cu depășirea termenului de 90 de zile de la data sesizării intimatului, nu atrage

nulitatea acestuia, o atare sancțiune nefiind prevăzută de dispozițiile art. 4

2

alin. (7) din Legea nr. 206/2004.

De altfel, singura persoană

ce ar fi putut invoca o vătămare prin depășirea termenului indicat este petenta,

însă aceasta nu a invocat un astfel de prejudiciu.

De asemenea, critica vizând

împrejurarea că raportul nu conține elemente prevăzute de art. 31 alin. (1)

lit. d) și lit. e), respectiv obligația prezentării comparative a concluziilor analizei

C.N.E.C.S.D.T.I. cu concluziile comisiei de analiză din instituția în cadrul căreia

presupusa abatere a avut loc, nu este fondată.

Raportul final din 2011

privind soluționarea sesizărilor înregistrate din 20 octombrie 2011, din 14

noiembrie 2011 și din 12 decembrie 2011 cuprinde elemente obligatorii enumerate

de dispozițiile art. 31 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5735/2011.

În ceea ce privește cerința

prevăzută la art. 31 alin. (1) lit. e), discuția comparativă a concluziilor analizei

C.N.E.C.S.D.T.I. cu concluziile comisiei de analiză a instituției în cadrul căreia

presupusa abatere a avut loc, Înalta Curte o consideră îndeplinită, întrucât în

Raportul final se reține în mod expres că prin decizia Comisiei de Etică a Universității

A.V.A., Arad, înregistrată din 7 octombrie 2011, rectorul Universității își însușește

punctul de vedere prezentat de profesorul A.V.L., respingând acuzația de plagiat.

De asemenea, împrejurarea

că reclamanta nu a fost audiată, nu conduce la nelegalitatea raportului în cauză,

C.N.E.C.S.D.T.I. nefiind obligat să procedeze la audiere, acesta având libertatea

să aprecieze dacă se impune sau nu să procedeze în acest sens, art. 30 alin.

(2) din Regulament.

În ceea ce privește critica

formulată, respectiv menționarea cauzelor concrete care au dus la aplicarea sancțiunii,

precum și a circumstanțelor care au dus la individualizarea sancțiunii aplicate,

Înalta Curte constată că este nefondată.

Prin actele administrative

atacate au fost indicate în mod clar considerentele care au dus la constatarea abaterii

și aplicarea sancțiunii, fiind respectate dispozițiile Legii nr. 206/2004 și

ale Regulamentului C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5735/2011.

În fine, nici ultimul

motiv de recurs nu poate fi primit, instanța de fond pronunțându-se cu privire

la competența/ necompetența C.N.E.C.S.D.T.I. în a aproba raportul contestat și a

emite hotărârea atacată, implicit prin constatarea că sunt incidente dispozițiile

Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetare științifică, dezvoltare

tehnologică, inovare și nu cele ale art. 124 din Legea nr. 1/2011 a educației

naționale.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse mai sus, constatând că nu există motive pentru anularea actelor administrative

contestate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.L. împotriva sentinței nr. 101 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2014.