ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1397/2015

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 30

aprilie 2015 de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale în Dosarul nr. 3393/108/2014 s-a respins, în principiu, cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta V.T. în interesul

intimatului-reclamant B.I. și s-a dispus amânarea judecării cauzei, aflată în

apel, la data de 21 mai 2015.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs intevenienta V.T., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel

Timișoara la data de 8 mai 2015 și înaintat de această din urmă instanță, la data

de 13 mai 2015, Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționare.

Învestită cu soluționarea

căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a solicitat

Curții de Apel Timișoara dovada de comunicare a încheierii atacate, pentru a verifica

dacă recursul a fost declarat în termenul legal și, totodată, prin rezoluție s-a

dispus citarea intimaților, cu copii de pe motivele de recurs formulate de intevenienta

V.T., stabilindu-se termen în ședință publică din 26 mai 2015, cu respectarea procedurii

de judecată și a termenului de 10 zile de la înregistrarea recursului, conform prevederilor

art. 64 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La data de 22 mai 2015,

interveninta V.T. a depus prin serviciul registratură al instanței note de ședință,

cu privire la interesul legitim al intervenției accesorii, care au fost reținute

la dosar.

Analizând recursul declarat

de intervenienta V.T., în raport de dispozițiile art. 67 alin. (4) din același Cod,

Înalta Curte constată că acesta este neavenit și urmează a fi respins, pentru următoarele

considerente:

La data de 12 iunie 2014,

contestatorul B.I. a chemat în judecată pe intimata Universitatea A.V. învestind

Tribunalul Arad cu o contestație, prin care a solicitat anularea sancțiunii dispusă

de intimată, prin decizia nr. 176 din 09 mai 2014 a Rectoratului universității,

având la bază Hotărârea nr. 1 din 29 aprilie 2014 a Rectoratului Universității A.V.

în temeiul căreia s-a dispus „diminuarea salariului de bază al reclamantului cu

5% pe două luni”.

În drept, contestația

a fost întemeiată pe prevederile art. 248 - 252 alin. (5) C. muncii, art. 43-44,

art. 53-54 din Codul de Etică și Deontologie Profesională al Universității A.V.

și Regulamentul de aplicare a acestui Cod.

Prin sentința nr. 1407

din 30 septembrie 2014, Tribunalul Arad, secția I civilă, a admis contestația formulată

de contestatorul B.I. în contradictoriu cu intimata Universitatea A.V.

A anulat decizia nr. 176

din 9 mai 2014 a Rectoratului Universității A.V. și hotărârea nr. 1 din 29

aprilie 2014 a Comisiei de Etică Universitară. A dispus obligarea intimatei să plătească

contestatorului cheltuieli de judecată, în sumă de 1860 RON, reprezentând onorariu

avocat.

Împotriva sentinței civile

nr. 1407 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului Arad a declarat apel pârâta Universitatea

A.V. solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței și pe fondul cauzei,

respingerea contestației formulate de B.I. împotriva deciziei nr. 176 din 9 mai

2014 a Rectoratului Universității și a hotărârii nr. 1 din 29 aprilie 2014 a Comisiei

de etică universitară.

În apel, a formulat cerere

de intervenție accesorie în interesul reclamantului B.I., intervenienta V.T. susținând,

în esență, că prin adresa din 27 martie 2014, reclamantul, în calitate de profesor

universitar a preluat practic elemente din Hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I. nr. 220

din 02 martie 2012 și raportul final din 02 martie 2012, documente ce au fost avizate

de Direcția Juridică din Ministerul Educației.

Conform raportului sus

amintit - elaborat după o atentă și îndelungă cercetare de către membrii Consiliului

Național de Etică - doamna profesor universitar dr. M.L.M. nu a organizat o analiză

atentă a unei sesizări de plagiat și nu a urmat procedura legală privind abaterile

de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.

Răspunsul pe care doamna

profesor universitar l-a transmis petentului a evidențiat o tratare superficială

a cazului și se arată de către intervenientă, că d-na profesor universitar dr. M.L.M.

se face vinovată de nerespectarea prevederilor și procedurilor legale, fiind propusă

spre a fi sancționată cu „avertisment”. Deși aceasta a contestat sancțiunea, contestația

sa a fost respinsă în Dosarul nr. 870/59/2012, astfel încât, aceasta nu a obținut

în instanță anularea hotărârii nr. 220 din 02 martie 2012.

Față de cele menționate,

intervenienta a precizat că demersul făcut de domnul profesor B.I. era îndreptățit,

în sensul informării senatului Universității A.V. din Arad asupra situației create,

pentru a se lua măsurile necesare.

Prin încheierea pronunțată

în ședința publică din 30 aprilie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, a respins, în principiu, cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenienta V.T., reținând că aceasta nu a dovedit un interes legitim

în promovarea cererii sale și, prin aceeași încheiere, Curtea de apel a dispus amânarea

judecării apelului la termenul din 21 mai 2015.

În motivarea recursului

declarat împotriva încheierii prin care s-a respins, în principiu, cererea de intervenție

accesorie, V.T. a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a apreciat că aceasta

nu are un interes legitim, scopul promovării acțiunii reclamantului fiind similar

cu cel al intervenientei, anume, acela de a apăra imaginea membrilor comunității

academice, a protejării libertății de exprimare în spațiul universitar din care

și aceasta face parte, în calitate de conferențiar universitar, a reparării prejudiciului

de imagine, în situația în care s-a acționat cu bună credință pentru orice membru

al comunității universitare.

Încheierea de la 30 aprilie

2015, atacată cu recurs de către intervenientă, a fost pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara în calea de atac a apelului exercitată de pârâta Universitatea A.V. Arad,

într-un conflict de muncă, în care hotărârile date în apel sunt definitive, nesusceptibile

de a fi recurate, conform art. 483 alin. (2) raportat la art. 634 alin. (1)

pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Așadar, potrivit art.

634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. sunt hotărâri

definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate

cu recurs, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate

în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația

civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale (…).”

În speță, înainte de a

fi soluționat apelul, intervenienta V.T. a exercitat recurs împotriva încheierii

prin care i s-a respins, în principiu, cererea de intervenție accesorie în interesul

reclamantului B.I.

Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., aplicabilă în cauză, cuprinde în conținutul dispozițiilor art. 63

- 64 alin. (4) teza finală, o reglementare distinctă a procedurii de judecată și

a căilor de atac în ceea ce privește cererea de intervenție accesorie.

Astfel, conform art. 63

alin. (1) din Cod „Cererea de intervenție accesorie va fi făcută în scris și va

cuprinde elementele prevăzute la art. 148 alin. (1), care se va aplica în mod corespunzător.

Alin. (2) al aceluiași text procedural stipulează că „Intervenția accesorie poate

fi făcută până la încheierea dezbaterilor, în tot cursul judecății, chiar și în

căile extraordinare de atac”.

Potrivit art. 64

alin. (4) (…) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Calea de atac este numai

apelul, dacă încheierea a fost dată în primă instanță, respectiv numai recursul

la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în

apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul,

instanței competente să soluționeze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului

(…). Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la

înregistrare.”

Constatând că intervenția

accesorie formulată de V.T. este făcută în interesul reclamantului B.I., care nu

a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1407 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului

Arad (soluția fiindu-i favorabilă), Înalta Curte va face aplicarea prevederilor

art. 67 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora

„Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă

partea pentru a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de

atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată

în fond” și va respinge, ca neavenit, recursul.

Sancțiunea respingerii

ca neavenită a căii de atac, prevăzută de legiuitor în cazul cererii de intervenție

accesorie în ipoteza în care, partea în favoarea căreia a fost făcută cererea nu

a declarat cale de atac este determinată procesual, de un criteriu obiectiv de interdependență,

fiind evident că un intervenient accesoriu poate obține sau nu câștig de cauză,

în strânsă legătură cu partea pe care o susține și o apără în demersul său procesual.

Altfel spus, un intervenient

accesoriu, care promovează o cerere ce sprijină reclamantul în demersul său judiciar,

nu poate tinde a exercita o cale de atac, în situația în care, partea în favoarea

căreia a dorit să intervină în proces, a obținut o soluție favorabilă și nu are

interes a exercita calea de atac.

Această situație ce determină

sancțiunea respingerii recursului, ca neavenit, este impusă în mod evident de caracterul

accesoriu al intervenției care permite altei persoane să intre în proces, într-o

poziție procesuală de susținere a părții în favoarea căreia a fost făcută cererea

de intervenție.

Or, în speță, calea de

atac a recursului declarat de intervenientul accesoriu nu poate subzista unei analize

a legalității, în ipoteza în care, reclamantul a obținut o soluție favorabilă și

nu are niciun interes de a o ataca.

Așa fiind, pentru considerentele

mai sus expuse, Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 67 alin. (4) din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și va respinge recursul declarat de intervenienta

V.T., ce neavenit.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neavenit,

recursul declarat de intervenienta accesorie V.T. împotriva încheierii de ședință

din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă

și asigurări sociale, în Dosarul nr. 3393/108/2014 în contradictoriu cu intimatul-reclamant

B.I. și intimata-pârâtă Universitatea A.V. Arad.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2015.