ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5290/2013

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia, la data de 22 august 2012, reclamanta D.A.A., în contradictoriu cu pârâții P.V.R. și SC I. SRL, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare asupra apartamentului situat în Neptun, din proiectul „N.P.", obligarea pârâților, în solidar, la finalizarea spațiilor comune ale imobilului din care face parte apartamentul în cauză, precum și obligarea la plata echivalentului în lei a sumei de 300 euro, reprezentând lipsa de folosință a imobilului, calculată de la momentul la care aceștia aveau obligația transferului dreptului de proprietate.

Prin Sentința nr. 203 din 23 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2979/254/2012, Judecătoria Mangalia a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, motivat de faptul că cererea dedusă judecății are caracter personal, întrucât reclamanta încearcă valorificarea unui drept de creanță, izvorât din antecontractul de vânzare-cumpărare din 2 septembrie 2008 de B.N.P. Ș.D.B., încheiat cu pârâții. Față de această împrejurare, instanța a constat că, în speță, nefiind vorba despre o acțiune reală imobiliară, nu sunt incidente dispozițiile art 13 C. proc. civ. Judecătoria Mangalia nu a reținut nici incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât, din convenția părților, nu rezultă locul unde urmează a fi executată, cel puțin în parte, obligația sau locul unde urmează să se perfecteze contractul autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menționat în antecontractul intervenit între părți. Prin Sentința civilă nr. 17006 din 9 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 9951/299/2013, Judecătoria Sect. 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ., prevăd că, în cazul cererilor privitoare la executarea unui contract, competența de soluționare este alternativă, reclamantul având posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâtului sau instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie și în parte a obligației.

Prin urmare, având în vedere faptul că data inițierii litigiului este 22 august 2012, operând competența teritorială alternativă a instanței, reclamanta a ales criteriul prevăzut de art. 10 alin. (1) C. proc. civ., respectiv locul executării antecontractului de vânzare-cumpărare, care este în Neptun, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Mangalia. Instanța a mai considerat că, întrucât acțiunea are caracter personal, competența de soluționare a cauzei se stabilește potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 1 sau art. 5 și 7 C. proc. civ., criteriul ales de reclamantă fiind cel al instanței locului executării obligației care rezultă din antecontract. A mai fost avută în vedere și decizia pronunțată în recursul în interesul Legii nr. 8/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, constatând ca fiind intervenit conflictul negativ de competență, a sesizat instanța supremă, pentru soluționarea acestuia. Examinând conflictul de competență, Înalta Curte va reține că, în speță, competența soluționării cauzei în primă instanță, revine Judecătoriei Mangalia, pentru considerente ce succed: Instanța a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care reclamanta urmărește valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții, cu privire la un imobil. Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 1 raportate la cele ale art. 12 C. proc.

civ., care stabilesc competența alternativă în soluționarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanța de la domiciliul pârâților sau instanța de la locul executării chiar și în parte, a obligației. Conform antecontractului de vânzare-cumpărare, vânzătorii și- au asumat obligația de a construi, finaliza și preda cumpărătorilor apartamentul contractat, toate aceste obligații neputându-se aduce la îndeplinire, în mod firesc, decât la locul situării imobilului. Potrivit art. 7.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare, părțile au stabilit că procesul-verbal final de predare-primire, se va încheia la locul situării imobilului, acesta fiind locul obligației de predare asumată de vânzător.

În raport de clauzele convenției încheiate între părți, prin care s-a stabilit executarea, în parte, a obligațiilor asumate de vânzători, la locul situării imobilului, instanța competentă teritorial este cea aleasă de reclamantă, potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., respectiv Judecătoria Mangalia. Prin urmare, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Mangalia. ÎNALTA CURTE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2013