ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5290/2013

Asupra conflictului

de competență constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia, la data de 22 august 2012,

reclamanta D.A.A., în contradictoriu

cu pârâții P.V.R. și SC I. SRL, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri

care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare asupra apartamentului situat

în Neptun, din proiectul „N.P.", obligarea pârâților, în solidar, la

finalizarea spațiilor comune ale imobilului din care face parte apartamentul în

cauză, precum și obligarea la plata echivalentului în lei a sumei de 300 euro,

reprezentând lipsa de folosință a imobilului, calculată de la momentul la care

aceștia aveau obligația transferului dreptului de proprietate.

Prin Sentința

nr. 203 din 23 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2979/254/2012,

Judecătoria Mangalia

a

admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată din oficiu și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sector 1 București, motivat de faptul că cererea

dedusă judecății

are caracter

personal, întrucât reclamanta încearcă valorificarea unui

drept de

creanță, izvorât din antecontractul de vânzare-cumpărare din 2 septembrie 2008

de B.N.P. Ș.D.B., încheiat cu pârâții.

Față de

această împrejurare, instanța a constat că, în speță, nefiind vorba despre o

acțiune reală imobiliară, nu sunt incidente dispozițiile art 13 C. proc. civ.

Judecătoria

Mangalia nu a reținut nici incidența, în cauză, a

dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, din convenția

părților, nu rezultă locul unde urmează a fi executată, cel

puțin în parte,

obligația sau locul unde urmează să se perfecteze contractul autentic de

vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menționat în antecontractul intervenit

între părți.

Prin Sentința civilă

nr. 17006 din 9 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 9951/299/2013,

Judecătoria Sect. 1 București

a

admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a

dispune astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 10 pct. 1 C. proc. civ.,

prevăd că, în cazul cererilor privitoare la executarea unui contract,

competența de soluționare este alternativă, reclamantul având posibilitatea să

aleagă între instanța de la domiciliul pârâtului sau instanța locului prevăzut

în contract pentru executarea, fie și în parte a obligației.

Prin

urmare, având în vedere faptul că data inițierii litigiului este 22 august 2012,

operând competența teritorială alternativă a

instanței,

reclamanta a ales criteriul prevăzut de art. 10 alin. (1) C.

proc. civ.,

respectiv locul executării antecontractului de vânzare-cumpărare, care este în

Neptun, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Mangalia.

Instanța

a mai considerat că, întrucât acțiunea are caracter personal, competența de

soluționare a cauzei se stabilește potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 1 sau

art. 5 și 7 C. proc. civ., criteriul ales de reclamantă fiind cel al

instanței locului executării obligației care rezultă din antecontract.

A mai

fost avută în vedere și decizia pronunțată în recursul în interesul Legii nr.

8/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, constatând ca fiind

intervenit conflictul negativ de

competență,

a sesizat instanța supremă, pentru soluționarea acestuia.

Examinând

conflictul de competență, Înalta Curte va reține că, în speță, competența

soluționării cauzei în primă instanță, revine Judecătoriei Mangalia, pentru

considerente ce succed:

Instanța a

fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care

reclamanta urmărește valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației

de a face, rezultat în urma încheierii

antecontractului

de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâții, cu privire

la un imobil.

Din această

perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 1 raportate la

cele ale art. 12 C. proc. civ., care stabilesc competența alternativă în

soluționarea prezentei cauze, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv

pentru care reclamanta a avut posibilitatea să

aleagă între instanța de

la domiciliul pârâților sau instanța de la

locul executării chiar și în parte, a obligației.

Conform antecontractului de vânzare-cumpărare, vânzătorii și-

au asumat obligația de a construi,

finaliza și preda cumpărătorilor

apartamentul

contractat, toate aceste obligații neputându-se aduce la

îndeplinire, în

mod firesc, decât la locul situării imobilului.

Potrivit

art. 7.1 din antecontractul de vânzare-cumpărare, părțile au stabilit că

procesul-verbal final de predare-primire, se va încheia la locul situării

imobilului, acesta fiind locul obligației de predare asumată de vânzător.

În raport

de clauzele convenției încheiate între părți, prin care s-a stabilit

executarea, în parte, a obligațiilor asumate de vânzători, la locul situării

imobilului, instanța competentă teritorial este cea aleasă de reclamantă,

potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 1 C. proc. civ., respectiv Judecătoria

Mangalia.

Prin urmare, Înalta

Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în favoarea

Judecătoriei Mangalia.

ÎNALTA CURTE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2013