ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2014

Analizând cauza

civilă de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Calarasi sub nr. 877/116/2012

contestatorul S.G., în contradictoriu cu

intimații Casa Sectorială de Pensii a S.R.I. și S.R.I., Comisia de contestații

pensii

a

solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună:

- anularea hotărârii

Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul S.R.I. din 6 aprilie 2012;

- anularea deciziei

de revizuire a pensiei din 31 ianuarie 2012 emisă de

Casa Sectorială de

Pensii a S.R.I.;

- menținerea deciziei

și a cuantumului pensiei din luna decembrie 2010;

- obligarea pârâtei

la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr.

164/2001 plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr.

119/2010, H.G. nr. 735/2010, O.U.G. nr. 1/2011 (în continuare „pensie revizuită”),

de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale;

- obligarea pârâtei

la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor

reprezentând diferența dintre cele două decizii, decizia privind pensia de

serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 plătită în luna decembrie 2010

(„pensia inițială”) și pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G. nr.

735/2010 și O.U.G. nr. 1/2001 („pensia revizuită”), dobândă calculată până la

data plății efective a pensiei inițiale;

- plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea cererii

de chemare în judecată, reclamantul a arătat că dreptul la pensie a fost

stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2011, act normativ în

vigoare la momentul constituirii acestui drept, astfel încât modificările

legislative ulterioare nu pot aduce atingere unui drept câștigat. A susținut că

urmare a recalculării, pensia i-a fost diminuată în mod abuziv, situație de

natură să aducă atingere atât dreptului său de proprietate cât și dreptului la

pensie și la un trai decent, drepturi garantate de Constituția României și de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A făcut referire la

îndeplinirea procedurii prealabile, la respingerea contestației formulate

împotriva deciziei de revizuire din 31 ianuarie 2012, la lipsa temeiului

juridic al emiterii deciziilor de revizuire a pensiei. De asemenea, tot în

motivarea cererii de chemare în judecată, a făcut referire la dreptul de

proprietate, la neretroactivitatea legii, la principiul drepturilor câștigate,

la utilizarea cuantumului soldei de grad și funcție minimă.

În drept, și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ., precum și pe

dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul S.R.I., Casa de Pensii Sectorială a solicitat

respingerea, ca neîntemeiată a cererii de anulare a deciziei de revizuire din

31 ianuarie 2012 a pensiei militare emise în baza O.U.G. nr. 1/2011.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 1705 din 18

octombrie 2012, a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Pentru a se pronunța astfel

Tribunalul Călărași a reținut că cererea de față nu este îndreptată împotriva celor

strict enumerați de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, fiind

incidente dispozițiile art. 154 alin. (2) din aceeași lege.

Cum pârâtul își are sediul

în București, s-a considerat că Tribunalul București este cel căruia îi revine competența

de soluționare a cauzei.

Cererea reclamantului

a fost înregistrată pe rolul acestei Tribunalului București sub nr 43692/3/2012.

La termenul de judecată

din data de 23 ianuarie 2014 această instanță a invocat din oficiu excepția necompetenței

sale teritoriale.

Prin sentința nr.

676 din 23 ianuarie 2014

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a

declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Călărași, în raport

de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 considerând că este competentă

instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului

și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel,

această din urmă instanță a reținut că începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată

cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, determinarea instanței competente în

speță se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art.

154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența

teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de

pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, ale

Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată, în sensul

că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Normele de procedură civilă

sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., astfel

că în raport de norma de competență instituită prin legea noua, cuprinsă în

art. 154 din Legea nr. 263/2010 și de data sesizării instanței de judecată, competența

de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță

Tribunalul Călărași.

În

raport de această prevedere legală, de faptul că au fost chemați în judecată intimații

S.R.I., Comisia de contestații pensii și Casa Sectorială de Pensii a S.R.I., a reținut

Tribunalul București, competența teritorială de soluționare a litigiului se stabilește

în funcție de domiciliul reclamantului, în considerarea dispozițiilor art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și a faptului că este parte în proces și Casa Sectorială

de Pensii a S.R.I.

Totodată, a reținut că

pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a litigiului, prezintă

relevanță și dispozițiile art. 17 alin. (3)

din Regulamentul

privind organizarea, funcționarea și structura comisiilor de contestații din cadrul

Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.

publicat în M. Of., Partea I nr. 318/9.05.2011

, conform

cărora h

otărârile comisiilor de contestații pot fi atacate,

potrivit legii, la tribunalul în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul,

în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În baza art. 20 C. proc.

civ., Tribunalul a constatat ivit conflict negativ de competență și în conformitate

cu art. 21 și art. 22 C. proc. civ. a dispus înaintarea dosarului

în vederea soluționării

conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, cu privire

la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., reține următoarele:

În stabilirea instanței

competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate

dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea

acestora.

Astfel, este adevărat

că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei

anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva Casei

Naționale de Pensii Publice sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte

cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus

a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile cuprinse

la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare

a cererilor îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice, a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă

o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora

„celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată

că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case

de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri

organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul

Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și S.R.I.,

structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din

lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește aplicabilitatea

prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ

în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea

nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă

dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile

legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile

C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării

ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,

precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Or, cum acțiunea reclamantului

a fost înregistrată la data de 12 iulie 2012, în raport de considerentele anterioare,

Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., să

stabilească competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, în a

cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2014.