ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 707/2014

Analizând cauza civilă de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Calarasi sub nr. 877/116/2012 contestatorul S.G., în contradictoriu cu intimații Casa Sectorială de Pensii a S.R.I. și S.R.I., Comisia de contestații pensii a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - anularea hotărârii Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul S.R.I. din 6 aprilie 2012; - anularea deciziei de revizuire a pensiei din 31 ianuarie 2012 emisă de Casa Sectorială de Pensii a S.R.I.; - menținerea deciziei și a cuantumului pensiei din luna decembrie 2010; - obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 plătită în luna decembrie 2010 și pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G.

nr. 735/2010, O.U.G. nr. 1/2011 (în continuare „pensie revizuită”), de la data plății și până la repunerea în plată a pensiei inițiale; - obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație aferentă sumelor reprezentând diferența dintre cele două decizii, decizia privind pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 plătită în luna decembrie 2010 („pensia inițială”) și pensia revizuită conform Legii nr. 119/2010, H.G. nr. 735/2010 și O.U.G. nr. 1/2001 („pensia revizuită”), dobândă calculată până la data plății efective a pensiei inițiale; - plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că dreptul la pensie a fost stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2011, act normativ în vigoare la momentul constituirii acestui drept, astfel încât modificările legislative ulterioare nu pot aduce atingere unui drept câștigat.

A susținut că urmare a recalculării, pensia i-a fost diminuată în mod abuziv, situație de natură să aducă atingere atât dreptului său de proprietate cât și dreptului la pensie și la un trai decent, drepturi garantate de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A făcut referire la îndeplinirea procedurii prealabile, la respingerea contestației formulate împotriva deciziei de revizuire din 31 ianuarie 2012, la lipsa temeiului juridic al emiterii deciziilor de revizuire a pensiei. De asemenea, tot în motivarea cererii de chemare în judecată, a făcut referire la dreptul de proprietate, la neretroactivitatea legii, la principiul drepturilor câștigate, la utilizarea cuantumului soldei de grad și funcție minimă.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ., precum și pe dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul S.R.I., Casa de Pensii Sectorială a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a cererii de anulare a deciziei de revizuire din 31 ianuarie 2012 a pensiei militare emise în baza O.U.G. nr. 1/2011. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 1705 din 18 octombrie 2012, a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Călărași a reținut că cererea de față nu este îndreptată împotriva celor strict enumerați de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, fiind incidente dispozițiile art. 154 alin. (2) din aceeași lege.

Cum pârâtul își are sediul în București, s-a considerat că Tribunalul București este cel căruia îi revine competența de soluționare a cauzei. Cererea reclamantului a fost înregistrată pe rolul acestei Tribunalului București sub nr 43692/3/2012. La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2014 această instanță a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale. Prin sentința nr. 676 din 23 ianuarie 2014 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Călărași, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 considerând că este competentă instanța în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantului și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că începând cu data de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, determinarea instanței competente în speță se face în raport de dispozițiile în materie ale legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010. Prin legea nouă, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., astfel că în raport de norma de competență instituită prin legea noua, cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010 și de data sesizării instanței de judecată, competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Călărași. În raport de această prevedere legală, de faptul că au fost chemați în judecată intimații S.R.I., Comisia de contestații pensii și Casa Sectorială de Pensii a S.R.I., a reținut Tribunalul București, competența teritorială de soluționare a litigiului se stabilește în funcție de domiciliul reclamantului, în considerarea dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și a faptului că este parte în proces și Casa Sectorială de Pensii a S.R.I.

Totodată, a reținut că pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a litigiului, prezintă relevanță și dispozițiile art. 17 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și structura comisiilor de contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I. publicat în M. Of., Partea I nr. 318/9.05.2011 , conform cărora h otărârile comisiilor de contestații pot fi atacate, potrivit legii, la tribunalul în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În baza art. 20 C. proc. civ., Tribunalul a constatat ivit conflict negativ de competență și în conformitate cu art. 21 și art. 22 C. proc.

civ. a dispus înaintarea dosarului în vederea soluționării conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte, cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., reține următoarele: În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și S.R.I., structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Or, cum acțiunea reclamantului a fost înregistrată la data de 12 iulie 2012, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., să stabilească competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Călărași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014.