ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5770/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată data de 22 octombrie 2008 sub nr. 6761/105/2008 pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, reclamanta I.G., în nume propriu și în calitate de mandatar al reclamanților A.F. și A.V. a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA Valea Călugărească, solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să fie obligată pârâta să-i plătească contravaloarea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor pe care și le-a asumat prin Decizia nr. 59 din 20 decembrie 2001 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001. După mai multe cicluri procesuale, prin sentința civilă nr. 1127 din 2 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 6761/105/2008*, Tribunalul Prahova a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 1 din 9 ianuarie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta I.G. împotriva sentinței nr. 1127 din 2 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 6761/105/2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu pârâții Primăria Bucov și SC R. SA Valea Călugărească prin administrator judiciar R. Sprl. Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanții I.G., A.F. și A.V. au declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 februarie 2012. La termenul din 24 octombrie 2012, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părțile nu s-au prezentat la strigarea cauzei și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 11 decembrie 2013, în vederea discutării perimării cererii de recurs. Analizând cu prioritate această excepție peremptorie, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Așadar, perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 24 octombrie 2012, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea pricinii, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în lipsă.

În raport de aceste considerente și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanții I.G., A.F. și A.V. împotriva Deciziei nr. 1 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013.