ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 528/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, sub nr. 3248/99 din 23 mai 2008, la data de 23 mai 2008, reclamanții l.L. și G.J. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 952 din 17 aprilie 2008 emisă de P. M. lași. Motivând în fapt cererea formulată, reclamanții arată că prin dispoziția contestată s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a 3/8 părți indivize din suprafața de 450 mp teren construit și neconstruit motivat de faptul că imobilul a fost demolat, iar terenul este ocupat de căi de acces auto și pietonale, spații verzi străbătute de lucrări tehnico-edilitare subterane și spații verzi între blocuri.

Prin sentința civilă nr. 350 din 4 martie 2009, tribunalul a respins plângerea formulată și a obligat reclamantele să plătească B.E.T.C. Iași în contul expertului M.I. suma de 475 RON diferență onorariu neachitat. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin dispoziția nr. 952 din 17 aprilie 2008 P.M. lași a respins cererea de restituire în natură a 3/8 părți indivize din suprafața de 450 mp teren construit și neconstruit, motivat de faptul că imobilul construit a fost demolat, iar terenul este ocupat de căi de acces auto și pietonale, spații verzi străbătute de lucrări tehnico-edilitare subterane și spații verzi între blocuri. Art. 3 al dispoziției propune acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005- Titlul VII pentru 3/8 din suprafața de 450 mp teren și pentru 3/8 din construcția demolată, din care se scade valoarea actualizată a sumei de 15.780 lei încasată ca despăgubire în anul 1984 reclamantei l.L.

Litigiul poartă asupra putinței reclamantei l.L. de a se adresa direct instanței de judecată cu solicitarea de aplicare a măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel cum acestea i-au fost acordate prin dispoziția contestată, însă pentru întregul imobilul construit și neconstruit situat în lași șoseaua Păcurari. Notificarea adresată în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată a vizat cota indiviză de 3/8 din imobilul construit și neconstruit în suprafață de 450 mp teren situat în lași șoseaua Păcurari. Aplicarea de către unitatea deținătoare a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, declanșată de reclamantă în temeiul notificării adresate, a vizat punctual solicitările persoanelor îndreptățite ale căror nemulțumiri, în prezentul litigiu, exced limitelor aduse spre soluționare în procedura prealabilă sesizării instanței.

Controlul judecătoresc, ca expresie a principiului liberului acces la justiție (art. 21 din Constituția României), deși total și efectiv, trebuie raportat la dreptul invocat de părți și configurația dată acestuia prin mijlocirea notificării formulate. Nu este cu putință ca susținerile prezentate instanței să conțină capete de contestare privitoare la o cotă parte din imobil care, expresie a voinței libere a reclamantelor, a fost lăsată chiar de ele în afara pretențiilor formulate premergător sesizării instanței. În acest sens s-a pronunțat și C.E.D.O. în cauza J.K.

contra Comisiei Comunității Europene (nr. 224/87) arătând că în fața Curții concluziile prezentate de un funcționar nu pot avea decât același obiect ca și cele din reclamație și pe de altă parte nu pot să conțină decât capete de contestație vizând aceiași cauză, la fel cu cele invocate în reclamație, în fața Curții, aceste capete de contestație pot fi dezvoltate prin prezentarea mijloacelor și argumentelor care nu figurează în mod necesar în reclamație, însă sunt strâns legate de aceasta (hotărârea din 20 mai 1987, G. Contra Comisiei, 242/1985). Rezultă că solicitarea reclamantelor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 doar unei cote părți din imobil leagă, în mod riguros și definitiv faza contencioasă, de vreme ce prezentul litigiu modifică obiectul reclamației în privința cotei părți din imobil revendicate.

Totodată, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, notificarea va cuprinde elementele de identificare a bunului imobil solicitat, unitatea deținătoare, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivata, fiind obligată să se pronunțe asupra cererii de restituire în natură, astfel cum dispune art. 25 din același act normativ. Împotriva menționatei sentințe a formulat apel, în termen legal contestatoarele I.L. și G.J. Prin decizia civilă nr. 99 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul împotriva sentinței civile nr. 350 din 04 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care a schimbat-o în parte: a admis contestația introdusă de I.L.

și G.J. împotriva Dispoziției nr. 952 din 17 aprilie 2008 emisă de P.M. Iași, pe care a modificat-o în parte la articolele 1 și 3 în sensul că: la art. 1 în loc de 3/8 părți indivize din suprafața de 450 mp teren construit și neconstruit s-a constatat că I.L. este unica moștenitoare a lui G.V. și G.E. cu o cotă de 1/1 din suprafața de 450 mp teren construit și neconstruit; s-au menținut celelalte dispoziții ale art. 1; la art. 3 în loc de 3/8 din suprafața de 450 mp teren și 3/8 din construcția demolată, a constatat că I.L. este unica moștenitoare a autorilor săi G.V. și E. cu o cotă de 1/1 din suprafața de 450 mp teren și 1/1 din construcția demolată; au fost menținute celelalte dispoziții ale art. 3; a menținut dispozițiile art. 2, 4 și 5 din Dispoziția nr. 952 din 17 aprilie 2008 și a păstrat din sentința apelată dispozițiile referitoare la obligarea reclamantelor la plata onorariului expert.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că autorul comun al reclamantei, G.C., a decedat la data de 2 martie 1974, de pe urma acestuia rămânând ca moșteniți G.E. în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 1/4 din masă și G.V. în calitate de fiu cu o cotă de 3/4 din masă. Ulterior, a decedat G.V., la 6 decembrie 1974, rămânând ca unic moștenitor reclamanta G.(I.)L., în calitate de fiică, G.J., soția defunctului, renunțând la succesiune, iar în anul 1986 decedează și G.E., bunica reclamantei I.L. Rezultă așadar că prin decesul bunicii G.E. și al tatălui său G.V., precum și prin renunțarea la moștenire a mamei sale, G.J., I.L.

a rămas moștenitoarea întregii averi rămasă de la cei menționați, respectiv a suprafeței de 450 m.p. și casa care a fost demolată. Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauza rezultă că terenul în litigiu a fi preluat de stat în 1984 în prezent fiind ocupat de blocuri de locuințe, utilități și detalii sistematizare și nu poate fi restituit în natură, iar construcția existentă pe acest teren a fost demolată. Potrivit adresei nr. 837 din 21 februarie 2003 emisă de R.A.J.A.C. lași, rezultă că proprietatea numitelor G.E. și I.V.L. (fostă G.) compusă din teren în suprafață de 450 m.p. situată în Iași, șos. Păcurari a fost expropriată conform Decretului nr. 327/1984, fiind despăgubite în raport de cotele deținute din teren și imobil.

Ca atare, reclamanta I.L. în calitate de unică moștenitoare a autorului său G.V. și G.E., este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii condițiile Legii nr. 10/2001 pentru întreg imobilul fostă proprietate, compus din suprafața de 450 m.p. teren și construcție demolată de pe acest teren și nu doar pentru cota indiviză de 3/8 din teren și 3/8 din construcție, cum s-a stabilit prin dispoziția contestată. Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât Primarul Municipiului Iași, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) din lege „Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni (termen prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 la un an) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.” Potrivit alin. (5) al aceluiași articol „Nerespectarea termenului de 6 luni (un an conf. O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001) prevăzut pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.” Așa cum se arată în considerentele sentinței civile nr. 350 din 04 martie 2009 a Tribunalului lași „capacitatea și vocația succesorală a reclamantei l.L.

nu a făcut obiect al susținerilor contradictorii. Litigiul poartă asupra putinței reclamantei l.L. de a se adresa direct instanței de judecată cu solicitarea de aplicare a măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel cum acestea i-au fost acordate prin dispoziția contestată, însă pentru întreg imobilul construit și neconstruit situate în lași, șoseaua Păcurari.” În mod corect a concluzionat instanța de fond, citând din practica C.E.D.O., că „solicitarea reclamantelor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 doar unei părți din imobil leagă, în mod riguros și definitive faza contencioasă, de vreme ce prezentul litigiu modifică obiectul reclamației în privința cotei părți din imobil revendicate.” Curtea de Apel lași a reanalizat însă și s-a pronunțat asupra altui aspect, al calității de moștenitor a reclamantei apelante I.L.

pentru cota de 1/1 din imobil, aspect necontestat nici de către pârât și recunoscut de instanța de fond, dar nu motivează în nici un fel de ce reclamanta ar fi îndreptățită la mai mult decât a solicitat prin notificare. Intimatele contestatoare au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, deoarece toate documentele care dovedesc îndreptățirea contestatoarei I.L. la întregul imobil, au fost depuse alături de notificarea formulată, dar nu au fost avute în vedere de către recurentă. Analizând recursul, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Contestatoarea I.L. a investit P.M.

Iași, solicitând, în termen legal, acordarea de despăgubiri numai pentru cota de 3/8 din imobilul în litigiu, astfel cum rezultă din notificarea nr. 1728 din 1 noiembrie 2001. În temeiul principiului disponibilității, contestatoarea a investit pe recurentă să se pronunțe numai cu privire la o cotă din dreptul său, respectiv cota de 3/8, iar aceasta s-a pronunțat în limitele notificării cu care a fost investită, fără a lua în considerație înscrisurile depuse de contestatoare din care rezulta că este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întregul imobil. Intenția reală a contestatoarei a fost aceea de a obține despăgubiri pentru întregul imobil, asupra căruia avea un drept de proprietate exclusiv, aspect necontestat de către partea adversă și dovedit în cauză.

Această intenție rezultă inclusiv din contestația formulată împotriva dispoziției nr. 952 din 17 aprilie 2008 emisă de P.M. Iași, în care se critică tocmai neacordarea de despăgubiri pentru întregul imobil. Înalta Curte apreciază că procedura contestației întemeiată pe dispozițiile art. 22 al Legii nr. 10/2001 permite instanței să facă verificări sub aspectul voinței reale pe care persoana notificată a avut-o la momentul formulării notificării. Astfel, se constată că persoana îndreptățită a avut o cotă proprie de 3/8 pe care a cules-o în calitate de moștenitor pe cale de reprezentare, de pe urma tatălui său, în calitate de fiu al unuia dintre coproprietari, care avea o cotă de ½ din imobil. Cota de 5/8 a devenit proprietatea contestatoarei prin decesul bunicii G.E., coproprietară a imobilului pentru cota de ½, precum și prin renunțarea la moștenire a mamei sale, G.J.

de pe urma soțului său G.V., tatăl contestatoarei, astfel încât I.L. a rămas moștenitoarea întregii mase succesorale, respectiv a suprafeței de 450 m.p. și casa care a fost demolată. Însă certificatul de calitate de moștenitor de pe urma bunicii sale, G.E., a fost emis ulterior formulării notificării, respectiv la data de 30 august 2002, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor de calitate nr. 103/2002, fiind atașat la înscrisurile care au sta la baza emiterii dispoziției, fără însă ca persoana îndreptățită să își modifice notificarea în sensul de a solicita expres despăgubiri și pentru această cotă, iar acest act nu a fost avut în vedere de către P.M. Iași la momentul soluționării notificării, care a avut loc ulterior depunerii tuturor înscrisurilor.

Chiar dacă nu a fost precizată în mod expres notificarea în sensul de a se solicita măsuri reparatorii pentru întregul imobil, contestatoarea a dovedit prin înscrisurile atașate notificării că este persoană îndreptățită la despăgubiri pentru întregul imobil și că dorește să fie despăgubită pentru cota de 1/1 și nu pentru cota de 3/8. Această manifestare implică de voință a fost avută în vedere de instanța de apel atunci când a considerat că reclamanta I.L. în calitate de unică moștenitoare a autorului său G.V. și G.E., este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii condițiile Legii nr. 10/2001 pentru întreg imobilul fostă proprietate, compus din suprafața de 450 m.p. teren și construcție demolată de pe acest teren și nu doar pentru cota indiviză de 3/8 din teren și 3/8 din construcție, cum s-a stabilit prin dispoziția contestată, astfel încât nu se poate reține că decizia din apel nu este motivată, motivarea fiind implicită.

Înalta Curte consideră că nu s-a făcut o greșită aplicare în speță a art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, căci contestatoarea a respectat termenul de formulare a notificării, iar modificarea cotei cu privire la care s-au solicitat despăgubiri constituie o precizare a notificării, realizată în fața instanței în mod expres, precizare care nu modifică obiectul notificării atâta vreme cât această modificare fost făcută implicit încă din faza administrativă, prin depunerea de înscrisuri care dovedesc îndreptățirea contestatoarei la despăgubiri pentru întregul imobil la momentul formulării notificării, chiar dacă actele aduse în dovedirea acestui aspect au date ulterioare acestui moment.

Nimic nu împiedică instanța, în exercitarea controlului de temeinicie și legalitate asupra dispoziției emise în faza administrativă să cenzureze și aspectele legate de întinderea obiectului notificării, în raport de voința reală a persoanei îndreptățite, luând în considerare faptul că s-a dovedit în cauză că aceasta avea calitatea de persoană îndreptățită pentru întregul imobil în litigiu încă de la data formulării notificării. Pe de altă parte, sancționarea sa pentru faptul că a menționat expres în notificare numai o cotă de 3/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului, deși era îndreptățită la întreg, ar fi și inechitabilă față de intenția Legii nr. 10/2001 care, în art. 4 alin. (4), permite moștenitorului care a formulat notificare în termen legal să beneficieze și de cotele celorlalți moștenitori care nu au formulat notificări.

Prin urmare, considerându-se că nu a cerut despăgubiri în termenul legal decât pentru o cotă din dreptul său de proprietate, motiv pentru care nu mai poate beneficia de despăgubiri pentru cealaltă cotă până la întreg, contestatoarei i se creează o situație inferioară celei pe care ar fi avut-o dacă nu era proprietara întregului imobil, caz în care ar fi beneficiat în temeiul legii, fără nici o altă precizare, de diferența de cotă până la întreg, putând-o culege în numele celorlalți moștenitori care nu au formulat notificare. Pentru aceste argumente, apreciind neincident în cauză motivul de recurs invocat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul P.M. Iași împotriva deciziei civile nr. 99 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.