ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 538/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 538/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, sub nr. 3248/99 din 23

mai 2008, la data de 23 mai 2008, reclamanții l.L. și G.J. au formulat

contestație împotriva dispoziției nr. 952 din 17

aprilie 2008 emisă de P.

M. lași.

Motivând în fapt

cererea formulată, reclamanții arată că prin dispoziția contestată s-a dispus

respingerea cererii de restituire în natură a 3/8 părți indivize din suprafața

de 450 mp teren construit și neconstruit motivat de faptul că imobilul a fost

demolat, iar terenul este ocupat de căi de acces auto și pietonale, spații

verzi străbătute de lucrări tehnico-edilitare subterane și spații verzi între

blocuri.

Prin sentința civilă nr.

350 din 4 martie 2009, tribunalul a respins plângerea formulată și a obligat

reclamantele să plătească B.E.T.C. Iași în contul expertului M.I. suma de 475

RON diferență onorariu neachitat.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că prin dispoziția nr. 952 din 17 aprilie 2008 P.M. lași a

respins

cererea de restituire în natură a

3/8 părți indivize din suprafața de 450 mp teren

construit și

neconstruit, motivat de faptul că imobilul construit a fost demolat, iar

terenul este ocupat de căi de acces auto și pietonale, spații verzi străbătute

de lucrări tehnico-edilitare subterane și spații verzi între blocuri. Art. 3 al

dispoziției propune acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 -

Titlul VII

pentru 3/8 din suprafața de 450

mp teren și pentru 3/8 din construcția demolată,

din care se scade

valoarea actualizată a sumei de 15.780 lei încasată ca despăgubire în anul 1984

reclamantei l.L.

Litigiul poartă

asupra putinței reclamantei l.L. de a se adresa direct instanței de judecată cu

solicitarea de aplicare a măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel cum

acestea i-au fost acordate prin dispoziția contestată, însă pentru întregul

imobilul construit și neconstruit situat în lași șoseaua Păcurari.

Notificarea adresată

în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată a vizat cota indiviză

de 3/8 din imobilul construit și neconstruit în suprafață de 450 mp teren

situat în lași șoseaua Păcurari. Aplicarea de către unitatea deținătoare a

dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, declanșată de reclamantă în

temeiul notificării adresate, a vizat punctual solicitările persoanelor

îndreptățite ale căror nemulțumiri, în prezentul litigiu, exced limitelor aduse

spre

soluționare în procedura prealabilă

sesizării instanței. Controlul judecătoresc, ca

expresie a principiului

liberului acces la justiție (art. 21 din Constituția României), deși total și

efectiv, trebuie raportat la dreptul invocat de părți și configurația dată

acestuia prin mijlocirea notificării formulate. Nu este cu putință ca

susținerile prezentate instanței să conțină capete de contestare privitoare la

o

cotă parte din imobil care, expresie a

voinței libere a reclamantelor, a fost lăsată

chiar de ele în afara

pretențiilor formulate premergător sesizării instanței.

În

acest sens s-a pronunțat și C.E.D.O. în cauza J.K. contra

Comisiei Comunității

Europene (nr. 224/87) arătând că în fața Curții concluziile prezentate de un

funcționar nu pot avea decât același obiect ca și cele din reclamație și pe de

altă parte nu pot să conțină decât capete de contestație vizând aceiași cauză,

la fel cu cele invocate în reclamație, în fața Curții, aceste capete de

contestație pot fi dezvoltate prin prezentarea mijloacelor și argumentelor care

nu figurează în mod necesar în reclamație, însă sunt strâns legate de aceasta

(hotărârea din 20 mai 1987, G. Contra Comisiei, 242/1985).

Rezultă că

solicitarea reclamantelor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 doar

unei cote părți din imobil leagă, în mod riguros și definitiv faza

contencioasă, de vreme ce prezentul litigiu modifică obiectul reclamației în

privința cotei părți din imobil revendicate.

Totodată, potrivit art.

22 din Legea nr. 10/2001, notificarea va cuprinde elementele de identificare a

bunului imobil solicitat, unitatea deținătoare, prin decizie sau, după caz,

prin dispoziție motivata, fiind obligată să se pronunțe asupra cererii de

restituire în natură, astfel cum dispune art. 25 din același act normativ.

Împotriva menționatei

sentințe a formulat apel, în termen legal contestatoarele I.L. și G.J.

Prin decizia civilă nr.

99 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost admis apelul împotriva sentinței civile nr. 350

din 04 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care a schimbat-o în

parte: a admis contestația introdusă de I.L. și G.J. împotriva Dispoziției nr. 952

din 17 aprilie 2008 emisă de P.M. Iași, pe care a modificat-o în parte la art.

1 și 3 în sensul că: la art. 1 în loc de 3/8 părți indivize din suprafața de

450 mp teren construit și neconstruit s-a constatat că

I.L.

este unica moștenitoare a lui G.V. și G.E. cu o cotă de 1/1

din suprafața de 450 mp teren construit și neconstruit; s-au menținut celelalte

dispoziții ale art. 1; la art. 3 în loc de 3/8 din suprafața de 450 mp teren și

3/8 din construcția demolată, a constatat că I.L. este unica moștenitoare a

autorilor săi G.V. și E. cu o cotă de 1/1 din suprafața de 450 mp teren și

1/1

din construcția demolată; au fost

menținute celelalte dispoziții ale art. 3; a menținut dispozițiile art. 2, 4 și

5 din Dispoziția nr. 952 din 17 aprilie 2008 și a păstrat din sentința apelată

dispozițiile referitoare la obligarea reclamantelor la plata onorariului

expert.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că autorul comun al reclamantei, G.C., a decedat la data de 2 martie 1974,

de pe urma acestuia rămânând ca moșteniți G.E. în calitate de soție

supraviețuitoare cu o cotă de 1/4

din masă și G.V. în calitate de

fiu cu o cotă de 3/4 din masă.

Ulterior, a decedat G.V.

la 6 decembrie 1974, rămânând ca unic moștenitor reclamanta G.(I.)L., în

calitate de fiică, G.J., soția defunctului, renunțând la succesiune, iar în

anul 1986 decedează și G.E., bunica reclamantei I.L.

Rezultă așadar că

prin decesul bunicii G.E. și al tatălui său G.V., precum și prin renunțarea la

moștenire a mamei sale, G.J., I.L. a rămas moștenitoarea întregii averi rămasă

de la cei menționați, respectiv a suprafeței de 450 m.p. și casa care a fost demolată.

Potrivit raportului

de expertiză întocmit în cauza rezultă că terenul în litigiu a fi preluat de

stat în 1984 în prezent fiind ocupat de blocuri de locuințe, utilități și

detalii sistematizare și nu poate fi restituit în natură, iar construcția

existentă pe acest teren a fost demolată.

Potrivit adresei nr. 837

din 21 februarie 2003 emisă de R.A.J.A.C. lași, rezultă că proprietatea

numitelor G.E. și I.V.L. (fostă G.) compusă din teren în suprafață de 450 m.p. situată în Iași, șos. Păcurari a fost expropriată conform Decretului nr. 327/1984, fiind

despăgubite în raport de cotele deținute din teren și imobil.

Ca atare, reclamanta I.L.

în calitate de unică moștenitoare a autorului său G.V. și G.E., este persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii condițiile Legii nr. 10/2001 pentru întreg

imobilul fostă proprietate, compus din suprafața de 450 m.p. teren și construcție demolată de pe acest teren și nu doar pentru cota indiviză de 3/8 din

teren și 3/8 din construcție, cum s-a stabilit prin dispoziția contestată.

Împotriva

menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, intimatul-pârât

P.M. Iași, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță art. 22 alin. (1) și (5)

din Legea nr. 10/2001.

Astfel, potrivit art.

22 alin. (1) din aceeași lege „Persoana îndreptățită va notifica în

termen de 6 luni (termen prelungit prin O.U.G. nr.

109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001

la un an) de la data intrării în vigoare

a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în

natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va

face câte o notificare pentru fiecare imobil."

Potrivit alin. (5) al

aceluiași articol „Nerespectarea termenului de 6 luni (un

an conf. O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001)

prevăzut pentru depunerea notificării

atrage pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.”

Așa cum se arată în

considerentele sentinței civile nr. 350 din 04 martie 2009 a Tribunalului lași „capacitatea

și vocația succesorală a reclamantei l.L. nu a făcut obiect al susținerilor

contradictorii. Litigiul poartă asupra putinței reclamantei l.L. de a se adresa

direct instanței de judecată cu solicitarea de aplicare a măsurilor reparatorii

prin echivalent, astfel cum acestea i-au fost acordate prin dispoziția

contestată, însă pentru întreg imobilul construit și neconstruit situate în

lași, șoseaua Păcurari.”

În mod corect a

concluzionat instanța de fond, citând din practica C.E.D.O., că „solicitarea

reclamantelor de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 doar unei părți din

imobil leagă, în mod riguros și definitive faza contencioasă, de vreme ce

prezentul litigiu modifică obiectul reclamației în privința cotei părți din

imobil revendicate.”

Curtea

de Apel lași a reanalizat însă și s-a pronunțat asupra altui aspect, al

calității de

moștenitor a reclamantei apelante I.L. pentru cota de 1/1 din imobil, aspect

necontestat nici de către pârât și recunoscut de instanța de fond, dar nu

motivează în nici un fel de ce reclamanta ar fi îndreptățită la mai mult decât

a solicitat prin notificare.

Intimatele

contestatoare au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului,

deoarece toate documentele care dovedesc îndreptățirea contestatoarei I.L. la

întregul imobil, au fost depuse alături de notificarea formulată, dar nu au

fost avute în vedere de către recurentă.

Analizând recursul,

în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Contestatoarea I.L. a

investit P.M. Iași, solicitând, în termen legal, acordarea de despăgubiri numai

pentru cota de 3/8 din imobilul în litigiu, astfel cum rezultă din notificarea nr.

1728/1 11 2001.

În temeiul

principiului disponibilității, contestatoarea a investit pe recurentă să se

pronunțe numai cu privire la o cotă din dreptul său, respectiv cota de 3/8, iar

aceasta s-a pronunțat în limitele notificării cu care a fost investită, fără a

lua în considerație înscrisurile depuse de contestatoare din care rezulta că

este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întregul imobil.

Intenția reală a

contestatoarei a fost aceea de a obține despăgubiri pentru întregul imobil,

asupra căruia avea un drept de proprietate exclusiv, aspect necontestat de

către partea adversă și dovedit în cauză.

Această intenție

rezultă inclusiv din contestația formulată împotriva dispoziției nr. 952 din 17

aprilie 2008 emisă de P.M. Iași, în care se critică tocmai neacordarea de despăgubiri

pentru întregul imobil.

Înalta Curte

apreciază că procedura contestației întemeiată pe dispozițiile art. 22 al Legii

nr. 10/2001 permite instanței să facă verificări sub aspectul voinței reale pe

care persoana notificată a avut-o la momentul formulării notificării.

Astfel, se constată

că persoana îndreptățită a avut o cotă proprie de 3/8 pe care a cules-o în

calitate de moștenitor pe cale de reprezentare, de pe urma tatălui său, în

calitate de fiu al unuia dintre coproprietari, care avea o cotă de ½ din

imobil. Cota de 5/8 a devenit proprietatea contestatoarei

prin decesul bunicii

G.E., coproprietară a imobilului pentru cota de ½, precum și prin

renunțarea la moștenire a mamei sale, G.J. de pe urma soțului său G.V., tatăl

contestatoarei, astfel încât I.L. a rămas moștenitoarea întregii mase

succesorale, respectiv a suprafeței de 450 m.p. și casa care a fost demolată.

Însă certificatul de

calitate de moștenitor de pe urma bunicii sale, G.E., a fost emis ulterior

formulării notificării, respectiv la data de 30 august 2002, astfel cum rezultă

din certificatul de moștenitor de calitate nr. 103/2002, fiind atașat la

înscrisurile care au sta la baza emiterii dispoziției, fără însă ca persoana

îndreptățită să își modifice notificarea în sensul de a solicita expres

despăgubiri și pentru această cotă, iar acest act nu a fost avut în vedere de

către P.M. Iași la momentul soluționării notificării, care a avut loc ulterior

depunerii tuturor înscrisurilor.

Chiar dacă nu a fost

precizată în mod expres notificarea în sensul de a se solicita măsuri

reparatorii pentru întregul imobil, contestatoarea a dovedit prin înscrisurile

atașate notificării că este persoană îndreptățită la despăgubiri pentru

întregul imobil și că dorește să fie despăgubită pentru cota de 1/1 și nu

pentru cota de 3/8.

Această manifestare

implictă de voință a fost avută în vedere de instanța de apel atunci când a

considerat că reclamanta I.L. în calitate de unică moștenitoare a autorului său

G.V. și G.E., este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii condițiile Legii

nr. 10/2001 pentru întreg imobilul fostă proprietate, compus din suprafața de 450 m.p. teren și construcție demolată de pe acest teren și nu doar pentru cota indiviză de 3/8 din

teren și 3/8 din construcție, cum s-a stabilit prin dispoziția contestată,

astfel încât nu se poate reține că decizia din apel nu este motivată, motivarea

fiind implicită.

Înalta Curte

consideră că nu s-a făcut o greșită aplicare în speță a art. 22 alin. (1) și

(5) din Legea nr. 10/2001, căci contestatoarea a respectat termenul de

formulare a notificării, iar modificarea cotei cu privire la care s-au

solicitat despăgubiri constituie o precizare a notificării, realizată în fața

instanței în mod expres, precizare care nu modifică obiectul notificării atâta

vreme cât această modificare fost făcută implicit încă din faza administrativă,

prin depunerea de înscrisuri care dovedesc îndreptățirea contestatoarei la

despăgubiri pentru întregul imobil la momentul formulării notificării, chiar

dacă actele aduse în dovedirea acestui aspect au date ulterioare acestui

moment.

Nimic nu împiedică

instanța, în exercitarea controlului de temeinicie și legalitate asupra

dispoziției emise în faza administrativă să cenzureze și aspectele legate de

întinderea obiectului notificării, în raport de voința reală a persoanei

îndreptățite, luând în considerare faptul că s-a dovedit în cauză că aceasta

avea calitatea de persoană îndreptățită pentru întregul imobil în litigiu încă

de la data formulării notificării.

Pe de altă parte,

sancționarea sa pentru faptul că a menționat expres în notificare numai o cotă

de 3/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului, deși era îndreptățită la

întreg, ar fi și inechitabilă față de intenția Legii nr. 10/2001 care, în art. 4

alin. (4), permite moștenitorului care a formulat notificare în termen legal să

beneficieze și de cotele celorlalți moștenitori care nu au formulat notificări.

Prin urmare,

considerându-se că nu a cerut despăgubiri în termenul legal decât pentru o cotă

din dreptul său de proprietate, motiv pentru care nu mai poate beneficia de

despăgubiri pentru cealaltă cotă până la întreg, contestatoarei i se creează o

situație inferioară celei pe care ar fi avut-o dacă nu era proprietara

întregului imobil, caz în care ar fi beneficiat în temeiul legii, fără nici o

altă precizare, de diferența de cotă până la întreg, putând-o culege în numele

celorlalți moștenitori care nu au formulat notificare.

Pentru aceste

argumente, apreciind neincident în cauză motivul de recurs invocat, în temeiul art.

312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul P.M. Iași împotriva deciziei civile nr. 99 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 ianuarie 2010.