Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2013
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4949/2013

HOTĂRÂRE
31.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4949/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 318/C/2012, pronunțată în Dosarul nr. 3923/103/2011 al Tribunalului Neamț a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimatul M.M.F.P.S. A fost admisă contestația formulată de contestatoarea B.E., în contradictoriu cu intimații C.J.P. Neamț și în consecință: S-a anulat Decizia de revizuire a pensiei contestatoarei emisă de intimata C.J.P. Neamț sub nr. 206025 din 15 iulie 2011 și menținută în plată Decizia de stabilire a pensiei de serviciu nr. 206025 din 08 mai 2009. Au fost obligați intimații să-i plătească contestatoarei diferența dintre pensia acordată în baza Deciziei de revizuire nr. 206025 din 15 iulie 2011 și pensia stabilită conform Deciziei nr. 206025 din 08 mai 2009, începând cu data de 01 august 2011 și până la data punerii în executare a prezentei hotărâri.

Au fost obligați intimații la plata dobânzii legale calculată asupra sumelor acordate cu titlu de diferență dintre pensia revizuită și pensia de serviciu stabilite prin deciziile anterior menționate. Prin Decizia nr. 1747 din 8 octombrie 2012, recursurile formulate de intimații M.M.F.P.S. și Persoanelor Vârstnice și C.J.P. Neamț, au fost admise și în consecință, sentința nr. 318 din 12 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Neamț a fost modificată în sensul, admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S. și Persoanelor Vârstnice, iar pe fond, acțiunea formulată de contestatoarea B.E. a fost respinsă, ca nefondată. Prin cererea de revizuire formulată la data de 12 decembrie 2012, de B.E.

s-a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1747 din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pe motiv că este potrivnică Deciziei civile nr. 1948 din 7 noiembrie 2012 pronunțată de aceeași instanță. Prin această ultimă decizie, revizuenta a arătat că pentru numita C.E. s-a menținut pensia de serviciu deși situația juridică este identică. Prin Decizia civilă nr. 445 din 11 martie 2013, Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea de revizuire formulată de B.E., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, față de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Astfel, acest motiv de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri. În prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul citat, deoarece revizuenta pretinde că hotărârea atacată pe calea revizuirii este potrivnică cu o hotărâre pronunțată într-o altă cauză, cu privire la o altă persoană, creându-se astfel o situație discriminatorie între persoane cu aceeași calificare.

În cauza similară, invocată de revizuentă, ce a avut ca obiect obligarea C.J.P. Neamț de a menține pensia de serviciu, părțile nu au fost identice. Prin urmare, nu s-a încălcat principiul lucrului judecat și nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece hotărârile ce se pretind a fi potrivnice nu au fost date în una și aceeași cauză, iar reclamanții au fost diferiți, chiar dacă au invocat drepturi identice. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B.E.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.E. împotriva Deciziei nr. 1747 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-12-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5791/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 317/C din 12 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă în Dosarul nr. 3893/103/2011 a fost respinsă, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive
ÎCCJ 2012-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5191/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 3 920/103/2011, reclamanta I.V. a chemat în judecată pe pârâții Casa județeană de pensii
ÎCCJ 2013-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3158/2013
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2058 din 21 nov. 2012 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis recursurile promovate de pârâții M.M.F.P.S. și C.J.
ÎCCJ 2013-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4468/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 august 2011, reclamanta D.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, ca prin hotărârea judecătoreas
ÎCCJ 2013-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4641/2013
Asupra cererii de față, constată: Prin Sentința civilă nr. 74 din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Neamț s-a admis acțiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț și s-a anulat decizia de rev
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă