ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1974/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 105 C din 8 aprilie 2013, Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantei C.N.T.E.E.T. SA București, a constatat că imobilul în natură reprezentând arabil în extravilan în suprafață de 37 mp cu nr. cadastral nou X1 Cihei, defalcat din nr. cadastarl nou format X2, care la rândul său este desprins din nr. topografic Y1 înscris în cartea funciară Cihei, este afectat de construcția liniei electrice transeuropene LEA 400 KV O.-B., conform documentației cadastrale avizate favorabil de O.C.P.I. Bihor din 25 martie 2008, I.M., a constatat că sunt întrunite condițiile cerute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes național, declarată prin H.G.

nr. 1576/2005, a imobilului descris la pct. 1, a stabilit cuantumul despăgubirii la suma totală de 990 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb euro/RON de la data plății efective, a dispus punerea în posesie a reclamantei asupra terenului descris la pct. 1, condiționată de plata integrală și prealabilă a despăgubirii către proprietarii terenului expropriat și intabularea dreptului de proprietate al Statului român în cartea funciară cu titlu de expropriere. S-a constatat că intimații sunt proprietarii terenului în litigiu, afectat de construcția liniei electrice transeuropene LEA 400 KV O.- B. iar cuantumul despăgubiri a fost stabilit inițial la suma de 159,84 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb euro/RON la data plății efective.

Intimații H.D. și H.M. au fost notificați de către reclamantă, în calitate de expropriator, aducându-li-se la cunoștință suprafața de teren ce urmează să le fie expropriată și cuantumul despăgubirii propuse, aceștia neformulând întâmpinarea prevăzută de art. 14 din Legea nr. 33/1994. Întrucât părțile nu s-au învoit asupra despăgubirii, în cauză s-a dispus, pentru stabilirea acesteia, constituirea unei comisii de experți, în condițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. Conform concluziilor raportului de expertiză, din imobilul proprietatea pârâților, este afectată de construcția stâlpului Z o suprafață de 198 mp, valoarea despăgubirii fiind de 990 euro. În drept, au fost avute în vedere dispozițiile Legii nr. 225/2010.

Prin decizia civilă nr. 143 A din 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile. Corect a stabilit instanța de fond valoarea despăgubirii la care sunt îndreptățiți pârâții, întrucât din raportul de contraexpertiză efectuat în cauză de experții M.M., N.P.G. și S.D., prin care s-a identificat terenul în litigiu, reiese că din imobilul cu nr. cadastral X3 Sânmartin, proprietatea pârâților, este afectată de construcția stâlpului nr. Z LEA de 400 KV, pe o suprafață de 198 mp. Această suprafață se compune din 37 mp fundația stâlpului și 161 mp teren ce nu mai poate fi lucrat mecanizat, valoarea de circulație a terenului în zonă fiind de 5 euro/mp. Prin urmare, valoarea despăgubirii de 990 euro a fost corect stabilită pentru 198 mp teren, necesar pentru funcționarea efectivă a capacității energetice.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 21 din Legea energiei electrice nr. 13/2007. S-a apreciat totodată că pretențiile pârâților pentru plata contravalorii întregii suprafețe de teren sunt nefondate, întrucât terenul a rămas în proprietatea acestora și poate fi folosit conform destinației. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat cerere de recurs la data 24 ianuarie 2014, (I) reclamanta C.N.T.E.E.T. SA București, reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj și (II) la data de 6 februarie 2014, pârâtul H.D. (I) S-a susținut că hotărârea pronunțată în fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât instanța de fond, cât și cea de apel interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 16, art. 19-art.

21 și art. 39 din Legea energiei nr. 13/2007, aplicabila prezentei spețe, precum și prevederile Ordinului A.N.R.E. nr. 32/2004 privind aprobarea Normativului pentru construcția liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V. Concluzia experților că terenul afectat de stâlpul nr. Z LEA de 400 KV O.- B. este în suprafață de 198 mp este în contradicție cu normele legale în vigoare și nu poate fi luată în considerare. Art. 21 din Legea energiei nr. 13/2007 precizează că va fi expropriat terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice. Fundația stâlpului are o suprafață de 37 mp, corespunzător nr. cadastral X1, și aceasta este suprafața de teren care trebuie expropriată.

Stâlpul nr. Z se află situat în partea nord-estică a parcelei cu nr. cadastral X3, respectiv în apropiere de drumul dintre parcele agricole. O parte din suprafața de 4 metri din jurul fundației stâlpului, în partea nordică depășește chiar limitele de proprietate ale terenului reclamanților. Or, în aceste condiții, amplasarea stâlpului nu va afecta „lucratul” mecanizat al parcelei. Normativul pentru construcția liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V prevede la art. 150 care sunt suprafețe de teren necesare construcției unei linii electrice: „pentru construirea, retehnologizarea și mentenanța liniilor electrice aeriene este aprobat prin Ordinul A.N.R.E. nr. 32/2004 privind aprobarea Normativului pentru construcția liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V, publicat în M. Of.

nr. 1092/24.11.2004. După finalizarea lucrării, constructorul are obligația de a readuce terenul din interiorul „platformei de lucru” la situația anterioară, respectiv terenul trebuie nivelat, arat etc., astfel că în afara fundației stâlpului nu va rămâne în teren nici un alt impediment pentru lucratul mecanizat al terenului. Privitor la zona de protecție și de siguranță a liniei, art. 3 pct. 67 și pct. 68 și art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 prevăd că asupra zonelor adiacente capacităților energetice se stabilește doar un drept de uz și de servitute legală [așa cum prevede și art. 16 alin. (2) din Legea energiei electrice nr. 13/2007] și nu un drept de proprietate. După instalarea capacității energetice, pârâții beneficiază de toate atributele dreptului lor de proprietate, reclamanta având practic doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune numai în caz de retehnologizare și avarii.

Art. 16 și art. 19 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, reglementează exclusiv drepturile de uz și de servitute asupra proprietăților, bunuri imobile afectate de capacitățile energetice, drepturi care privesc unul dintre atributele dreptului de proprietate. Zona de protecție și siguranță este un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de înaltă tensiune și, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia se poate cultiva și recolta mecanic fără niciun fel de aviz, singura limitare concretă privește construirea de imobile pentru care este necesară obținerea de aviz. Fiind o normă specială, este de strictă interpretare și aplicare, astfel că este nelegală extinderea și la alte activități.

Este de notorietate faptul că, în toată țara, terenurile aflate în vecinătatea sau traversate de liniile electrice sunt cultivate și folosite în agricultură. (II) În mod eronat, instanța de apel a luat în calcul la stabilirea despăgubirilor doar suprafața de teren care nu mai poate fi lucrată mecanizat. Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Instanța a avut în vedere doar valoarea reală a imobilului, nu și prejudiciul cauzat pârâtului prin diminuarea valorii terenului proprietate, acesta fiind străbătut de linia de înalta tensiune. Instanța nu a luat în considerare prevederile art. 18 din Norma tehnică din 9 martie 2007 privind constituirea unor zone de protecție, care statuează că dimensiunea (lățimea) zonei de protecție și de siguranță a unei linii simplu sau dublu circuit are valorile: 24 m pentru LEA cu tensiuni între 1 și 110 kV; 37 m pentru LEA cu tensiune de 110 kV; 55 m pentru LEA cu tensiune de 220 kV; 75 m pentru LEA cu tensiune de 400 kV; 81 m pentru LEA cu tensiune de 750 kV. De aceea, experții au și calculat în cadrul raportului de contraexpertiză ca această zonă de protecție este în suprafață de 5 854 mp.

Art. 26 pct. 4 din Legea nr. 33/1994 prevede că în cazul unei exproprieri parțiale, atunci când partea din imobil rămasă a dobândit un spor de valoare, acest spor va fi avut în vedere. Or, dacă ne raportăm la imobilul rămas, acesta a suferit o diminuare de valoare ce trebuie avută în vedere. Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului declarat de pârâtul H.D., ca nefondată, întrucât motivele acestuia de recurs pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul reclamantei este întemeiat, sens în care decizia va fi modificată în parte, va fi admis apelul reclamantei, va fi schimbată în parte sentința, va fi stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 185 euro, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești anterioare.

Potrivit art. 21 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acțiunii, exproprierea vizează terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice, cu despăgubirea proprietarului în condițiile legii. În contextul în care raportul de contraexpertiză efectuat în cauză de experții M.M., N.P.G. și S.D., a evidențiat faptul că din imobilul cu nr. cadastral X3 Sânmartin, proprietatea pârâților, este afectată efectiv de construcția stâlpului nr. Z LEA de 400 KV, suprafața de teren de 37 mp, fundația stâlpului, valoarea de circulație a terenului în zonă fiind de 5 euro/mp, adăugarea unei alte suprafețe de teren ce s-ar impune a fi expropriată, de 161 mp, sub pretextul că aceasta nu mai poate fi lucrată mecanizat, nu are fundament legal.

S-a susținut astfel corect în apărare că legea a avut în vedere numai terenurile pe care ar fi putut funcționa capacități energetice, respectiv doar terenurile pe care ar fi putut fi așezați stâlpii și stațiile electrice. Privitor la zona de protecție și de siguranță a liniei, art. 3 pct. 67 și pct. 68 și art. 20 alin. (3) din Legea energiei nr. 13/2007 prevăd că asupra zonelor adiacente capacităților energetice se stabilește doar un drept de uz și de servitute legală și nu un drept de proprietate. Reglementare incidentă cauzei este în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituție, republicată, potrivit cărora conținutul și limitele exercitării dreptului de proprietate se stabilesc de lege, precum și cu prevederile art. 1 parag.

2 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care recunoaște dreptul statelor de a reglementa, prin lege, „folosința bunurilor conform interesului general”. În egală măsură, pentru o interpretare și aplicare corectă în cauză a dispozițiilor legale incidente, au fost avute în vedere și deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, conform cărora „prin instituirea drepturilor de uz și servitute se asigură valorificarea fondului energetic, bun public de interes național, chiar dacă titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său” (Decizia nr. 167/2004 a Curții Constituționale, M. Of.

nr. 438/2004), respectiv „exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, deși are ca efect lipsirea celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală și nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor, ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății private. Este ceea ce a statuat C.E.D.O. în cauza Mellacher și alții împotriva Austriei, 1989, o speța referitoare la reglementarea folosirii bunurilor.

De asemenea, în cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, 1982, aceeași Curte a arătat că, întrucât autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau să-și folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să le ipotecheze”. (Deciziile nr. 163/2007 și nr. 300/2007 ale Curții Constituționale). Însăși aprecierea instanței de apel conform căreia pretențiile pârâților pentru plata contravalorii întregii suprafețe de teren sunt nefondate, întrucât terenul a rămas în proprietatea acestora și poate fi folosit conform destinației, rămâne pe deplin valabilă fără însă nici o altă distincție pe chestiuni irelevante de fapt. Recursul pârâtului H.D.

va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente: Expunerea pur teoretică a conținutului dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia, nu poate avea nici o relevanță în lipsa unei probațiuni pertinente care să justifice, în condițiile legii, faptul pretins, prejudiciul cauzat pârâtului prin diminuarea valorii terenului în litigiu.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 18 din Norma tehnica din 9 martie 2007 privind constituirea unor zone de protecție, în temeiul căreia experții au stabilit zonă de protecție ca fiind în suprafață de 5854 mp, nu poate fi primită, întrucât zona de protecție și siguranță este un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de înaltă tensiune și, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia se poate cultiva și recolta mecanic fără niciun fel de aviz, singura limitare concretă privește construirea de imobile pentru care este necesară obținerea de aviz. Fiind o normă specială, este de strictă interpretare și aplicare, astfel că este nelegală extinderea și la alte activități.

Nici dispozițiile art. 26 alin. (4) ale din Legea nr. 33/1994, conform cărora în cazul unei exproprieri parțiale, atunci când partea din imobil rămasă a dobândit un spor de valoare, acest spor va fi avut în vedere, nu pot susține o critică pertinentă de nelegalitate, întrucât situația de fapt a cauzei pendinte, pe deplin stabilită de instanțele fondului, nu configurează ipoteza dispoziției legale invocate. În jurisprudența instanțelor de judecată, în situația unor pretenții similare, s-a apreciat judicios că nu se pot acorda daune fără a fi justificat un prejudiciu actual, respectiv că evaluările experților, în lipsa unui temei legal explicit, nu echivalează cu dovedirea unor daune cauzate de trecerea liniei electrice pe suprafața de teren respectivă.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite apelul reclamantei, va schimba în parte sentința și va stabili cuantumul despăgubirilor la suma de 185 euro, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile și deciziei civile, va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâtul H.D., ca nefondată. Admite recursul declarat de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA București, reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj împotriva deciziei nr. 143/A din 17 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Modifică în parte decizia în sensul că admite apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 105/C din 8 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte. Stabilește cuantumul despăgubirilor la suma de 185 euro. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile și deciziei civile. Respinge recursul declarat de pârâtul H.D. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2014.