ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1974/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1974/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 105 C din 8 aprilie 2013,

Tribunalul Bihor a admis acțiunea reclamantei C.N.T.E.E.T. SA București, a

constatat că imobilul în natură reprezentând arabil în extravilan în suprafață

de 37 mp cu nr. cadastral nou X1 Cihei, defalcat din nr. cadastarl nou format X2,

care la rândul său este desprins din nr. topografic Y1 înscris în cartea

funciară Cihei, este afectat de construcția liniei electrice transeuropene LEA

400 KV O.-B., conform documentației cadastrale avizate favorabil de O.C.P.I.

Bihor din 25 martie 2008, I.M., a constatat că sunt întrunite condițiile cerute

de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes național,

declarată prin H.G. nr. 1576/2005, a imobilului descris la pct. 1, a stabilit

cuantumul despăgubirii la suma totală de 990 euro, plătibilă în RON la cursul

oficial de schimb euro/RON de la data plății efective, a dispus punerea în

posesie a reclamantei asupra terenului descris la pct. 1, condiționată de plata

integrală și prealabilă a despăgubirii către proprietarii terenului expropriat

și intabularea dreptului de proprietate al Statului român în cartea funciară cu

titlu de expropriere.

S-a constatat că

intimații sunt proprietarii terenului în litigiu, afectat de construcția liniei

electrice transeuropene LEA 400 KV O.- B. iar cuantumul despăgubiri a fost stabilit

inițial la suma de 159,84 euro, plătibilă în RON la cursul oficial de schimb

euro/RON la data plății efective.

Intimații H.D. și H.M.

au fost notificați de către reclamantă, în calitate de expropriator,

aducându-li-se la cunoștință suprafața de teren ce urmează să le fie

expropriată și cuantumul despăgubirii propuse, aceștia neformulând întâmpinarea

prevăzută de art. 14 din Legea nr. 33/1994.

Întrucât părțile nu

s-au învoit asupra despăgubirii, în cauză s-a dispus, pentru stabilirea

acesteia, constituirea unei comisii de experți, în condițiile art. 35 din Legea

nr. 33/1994. Conform concluziilor raportului de expertiză, din imobilul

proprietatea pârâților, este afectată de construcția stâlpului Z o suprafață de

198 mp, valoarea despăgubirii fiind de 990 euro. În drept, au fost avute în

vedere dispozițiile Legii nr. 225/2010.

Prin decizia civilă

nr. 143 A din 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a

respins, ca nefondate, apelurile.

Corect a stabilit

instanța de fond valoarea despăgubirii la care sunt îndreptățiți pârâții,

întrucât din raportul de contraexpertiză efectuat în cauză de experții M.M., N.P.G.

și S.D., prin care s-a identificat terenul în litigiu, reiese că din imobilul

cu nr. cadastral X3 Sânmartin, proprietatea pârâților, este afectată de

construcția stâlpului nr. Z LEA de 400 KV, pe o suprafață de 198 mp. Această

suprafață se compune din 37 mp fundația stâlpului și 161 mp teren ce nu mai

poate fi lucrat mecanizat, valoarea de circulație a terenului în zonă fiind de

5 euro/mp. Prin urmare, valoarea despăgubirii de 990 euro a fost corect

stabilită pentru 198 mp teren, necesar pentru funcționarea efectivă a

capacității energetice.

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 21 din Legea energiei electrice nr. 13/2007.

S-a apreciat totodată

că pretențiile pârâților pentru plata contravalorii întregii suprafețe de teren

sunt nefondate, întrucât terenul a rămas în proprietatea acestora și poate fi

folosit conform destinației.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat cerere de recurs la data 24 ianuarie 2014, (I)

reclamanta C.N.T.E.E.T.

SA București, reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala de Transport Cluj și

(II) la data de 6 februarie 2014, pârâtul H.D.

(I) S-a susținut că

hotărârea pronunțată în fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât instanța de

fond, cât și cea de apel interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994, art. 16, art. 19-art. 21 și art. 39 din Legea energiei

nr. 13/2007, aplicabila prezentei spețe, precum și prevederile Ordinului A.N.R.E.

nr. 32/2004 privind aprobarea Normativului pentru construcția liniilor aeriene

de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V.

Concluzia experților că

terenul afectat de stâlpul nr. Z LEA de 400 KV O.- B. este în suprafață de 198 mp

este în contradicție cu normele legale în vigoare și nu poate fi luată în considerare.

Art. 21 din Legea energiei

nr. 13/2007 precizează că va fi expropriat terenul necesar pentru înființarea și

funcționarea capacității energetice. Fundația stâlpului are o suprafață de 37 mp,

corespunzător nr. cadastral X1, și aceasta este suprafața de teren care trebuie

expropriată. Stâlpul nr. Z se află situat în partea nord-estică a parcelei cu

nr. cadastral X3, respectiv în apropiere de drumul dintre parcele agricole. O parte

din suprafața de 4 metri din jurul fundației stâlpului, în partea nordică depășește

chiar limitele de proprietate ale terenului reclamanților. Or, în aceste condiții,

amplasarea stâlpului nu va afecta „lucratul” mecanizat al parcelei.

Normativul pentru construcția

liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V prevede la art.

150 care sunt suprafețe de teren necesare construcției unei linii electrice: „pentru

construirea, retehnologizarea și mentenanța liniilor electrice aeriene este aprobat

prin Ordinul A.N.R.E. nr. 32/2004 privind aprobarea Normativului pentru construcția

liniilor aeriene de energie electrica cu tensiuni peste 1.000 V, publicat în M.

Of. nr. 1092/24.11.2004. După finalizarea lucrării, constructorul are obligația

de a readuce terenul din interiorul „platformei de lucru” la situația anterioară,

respectiv terenul trebuie nivelat, arat etc., astfel că în afara fundației stâlpului

nu va rămâne în teren nici un alt impediment pentru lucratul mecanizat al terenului.

Privitor la zona de protecție

și de siguranță a liniei, art. 3 pct. 67 și pct. 68 și art. 20 alin. (3) din Legea

energiei nr. 13/2007 prevăd că asupra zonelor adiacente capacităților energetice

se stabilește doar un drept de uz și de servitute legală [așa cum prevede și

art. 16 alin. (2) din Legea energiei electrice nr. 13/2007] și nu un drept de proprietate.

După instalarea capacității

energetice, pârâții beneficiază de toate atributele dreptului lor de proprietate,

reclamanta având practic doar un drept de acces la stâlpul de înaltă tensiune numai

în caz de retehnologizare și avarii.

Art. 16 și art. 19 din

Legea energiei electrice nr. 13/2007, reglementează exclusiv drepturile de uz și

de servitute asupra proprietăților, bunuri imobile afectate de capacitățile energetice,

drepturi care privesc unul dintre atributele dreptului de proprietate.

Zona de protecție și siguranță

este un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de înaltă

tensiune și, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia se poate

cultiva și recolta mecanic fără niciun fel de aviz, singura limitare concretă privește

construirea de imobile pentru care este necesară obținerea de aviz. Fiind o normă

specială, este de strictă interpretare și aplicare, astfel că este nelegală extinderea

și la alte activități.

Este de notorietate faptul

că, în toată țara, terenurile aflate în vecinătatea sau traversate de liniile electrice

sunt cultivate și folosite în agricultură.

(II) În mod eronat, instanța

de apel a luat în calcul la stabilirea despăgubirilor doar suprafața de teren care

nu mai poate fi lucrată mecanizat.

Potrivit art. 26 din Legea

nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

Instanța a avut în vedere

doar valoarea reală a imobilului, nu și prejudiciul cauzat pârâtului prin diminuarea

valorii terenului proprietate, acesta fiind străbătut de linia de înalta tensiune.

Instanța nu a luat în

considerare prevederile art. 18 din Norma tehnică din 9 martie 2007 privind constituirea

unor zone de protecție, care statuează că dimensiunea (lățimea) zonei de protecție

și de siguranță a unei linii simplu sau dublu circuit are valorile: 24 m pentru

LEA cu tensiuni între 1 și 110 kV; 37 m pentru LEA cu tensiune de 110 kV; 55 m pentru

LEA cu tensiune de 220 kV; 75 m pentru LEA cu tensiune de 400 kV; 81 m pentru LEA

cu tensiune de 750 kV. De aceea, experții au și calculat în cadrul raportului de

contraexpertiză ca această zonă de protecție este în suprafață de 5 854 mp.

Art. 26 pct. 4 din Legea

nr. 33/1994 prevede că în cazul unei exproprieri parțiale, atunci când partea din

imobil rămasă a dobândit un spor de valoare, acest spor va fi avut în vedere. Or,

dacă ne raportăm la imobilul rămas, acesta a suferit o diminuare de valoare ce trebuie

avută în vedere.

Înalta Curte va respinge

excepția nulității recursului declarat de pârâtul H.D., ca nefondată, întrucât motivele

acestuia de recurs pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recursul reclamantei este

întemeiat, sens în care decizia va fi modificată în parte, va fi admis apelul reclamantei,

va fi schimbată în parte sentința, va fi stabilit cuantumul despăgubirilor la suma

de 185 euro, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești anterioare.

Potrivit art. 21 din Legea

energiei electrice nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acțiunii, exproprierea

vizează terenul necesar pentru înființarea și funcționarea capacității energetice,

cu despăgubirea proprietarului în condițiile legii.

În contextul în care raportul

de contraexpertiză efectuat în cauză de experții M.M., N.P.G. și S.D., a evidențiat

faptul că din imobilul cu nr. cadastral X3 Sânmartin, proprietatea pârâților, este

afectată efectiv de construcția stâlpului nr. Z LEA de 400 KV, suprafața de teren

de 37 mp, fundația stâlpului, valoarea de circulație a terenului în zonă fiind de

5 euro/mp, adăugarea unei alte suprafețe de teren ce s-ar impune a fi expropriată,

de 161 mp, sub pretextul că aceasta nu mai poate fi lucrată mecanizat, nu are fundament

legal.

S-a susținut astfel corect

în apărare că legea a avut în vedere numai terenurile pe care ar fi putut funcționa

capacități energetice, respectiv doar terenurile pe care ar fi putut fi așezați

stâlpii și stațiile electrice.

Privitor la zona de protecție

și de siguranță a liniei, art. 3 pct. 67 și pct. 68 și art. 20 alin. (3) din Legea

energiei nr. 13/2007 prevăd că asupra zonelor adiacente capacităților energetice

se stabilește doar un drept de uz și de servitute legală și nu un drept de proprietate.

Reglementare incidentă

cauzei este în conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituție,

republicată, potrivit cărora conținutul și limitele exercitării dreptului de proprietate

se stabilesc de lege, precum și cu prevederile art. 1 parag. 2 din primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

care recunoaște dreptul statelor de a reglementa, prin lege, „folosința bunurilor

conform interesului general”.

În egală măsură, pentru

o interpretare și aplicare corectă în cauză a dispozițiilor legale incidente, au

fost avute în vedere și deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, conform

cărora „prin instituirea drepturilor de uz și servitute se asigură valorificarea

fondului energetic, bun public de interes național, chiar dacă titularul dreptului

de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său” (Decizia

nr. 167/2004 a Curții Constituționale, M. Of. nr. 438/2004), respectiv „exercitarea

drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de capacitățile energetice,

cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora, deși are ca efect lipsirea

celor interesați de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere

formală și nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor,

ceea ce nu contravine art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății private.

Este ceea ce a statuat C.E.D.O. în cauza Mellacher și alții împotriva Austriei,

1989, o speța referitoare la reglementarea folosirii bunurilor. De asemenea, în

cauza Sporrong și Lonnroth împotriva Suediei, 1982, aceeași Curte a arătat că, întrucât

autoritățile nu au trecut la exproprierea imobilelor petiționarilor, aceștia puteau

să-și folosească bunurile, să le vândă, să le lase moștenire, să le doneze sau să

le ipotecheze”. (Deciziile nr. 163/2007 și nr. 300/2007 ale Curții Constituționale).

Însăși aprecierea instanței

de apel conform căreia pretențiile pârâților pentru plata contravalorii întregii

suprafețe de teren sunt nefondate, întrucât terenul a rămas în proprietatea acestora

și poate fi folosit conform destinației, rămâne pe deplin valabilă fără însă nici

o altă distincție pe chestiuni irelevante de fapt.

Recursul pârâtului H.D.

va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Expunerea pur teoretică

a conținutului dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia, nu poate avea

nici o relevanță în lipsa unei probațiuni pertinente care să justifice, în condițiile

legii, faptul pretins, prejudiciul cauzat pârâtului prin diminuarea valorii terenului

în litigiu.

Critica întemeiată pe

dispozițiile art. 18 din Norma tehnica din 9 martie 2007 privind constituirea unor

zone de protecție, în temeiul căreia experții au stabilit zonă de protecție ca fiind

în suprafață de 5854 mp, nu poate fi primită, întrucât zona de protecție și siguranță

este un perimetru imaginativ, fără a fi delimitat fizic, aflat sub linia de înaltă

tensiune și, în principal, în afara axului acesteia, în interiorul căruia se poate

cultiva și recolta mecanic fără niciun fel de aviz, singura limitare concretă privește

construirea de imobile pentru care este necesară obținerea de aviz. Fiind o normă

specială, este de strictă interpretare și aplicare, astfel că este nelegală extinderea

și la alte activități.

Nici dispozițiile

art. 26 alin. (4) ale din Legea nr. 33/1994, conform cărora în cazul unei exproprieri

parțiale, atunci când partea din imobil rămasă a dobândit un spor de valoare, acest

spor va fi avut în vedere, nu pot susține o critică pertinentă de nelegalitate,

întrucât situația de fapt a cauzei pendinte, pe deplin stabilită de instanțele fondului,

nu configurează ipoteza dispoziției legale invocate.

În jurisprudența instanțelor

de judecată, în situația unor pretenții similare, s-a apreciat judicios că nu se

pot acorda daune fără a fi justificat un prejudiciu actual, respectiv că evaluările

experților, în lipsa unui temei legal explicit, nu echivalează cu dovedirea unor

daune cauzate de trecerea liniei electrice pe suprafața de teren respectivă.

Pentru toate

aceste considerente de fapt și de drept, pe temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) și alin. (3) și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite apelul reclamantei,

va schimba

în

parte sentința și va stabili cuantumul despăgubirilor la suma de 185 euro, vor fi

menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile și deciziei civile, va respinge

recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului declarat de pârâtul H.D., ca nefondată.

Admite recursul declarat

de reclamanta C.N.T.E.E.T. SA București, reprezentată de C.N.T.E.E.T. SA, Sucursala

de Transport Cluj împotriva deciziei nr. 143/A din 17 decembrie 2013 a Curții de

Apel Oradea, secția I civilă.

Modifică în parte decizia

în sensul că admite apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 105/C din 8 aprilie

2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte.

Stabilește cuantumul despăgubirilor

la suma de 185 euro. Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile și deciziei

civile.

Respinge recursul declarat

de pârâtul H.D. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 iunie 2014.