ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1872/2014

Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 17 aprilie 2014 reclamantul L.G.F. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 554 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 1589/223/2013 . În motivarea recursului a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea legii și fără a se observa situația de fapt, ceea ce a dus la încălcarea dreptului său de proprietate și că judecătorii cauzei au acționat cu rea credință. În raportul întocmit în baza rezoluției din 5 mai 2014 s-a reținut că : recurentul nu a atașat un exemplar al motivelor de recurs, în vederea comunicării către intimații-pârâți I.R.

și I.C.; cererea de recurs nu a fost redactată de avocat, cu încălcarea dispozițiilor art. 83 alin. (3) C. proc. civ.; criticile promovate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.; nu au fost găsite motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.; decizia nr. 554 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, definitivă potrivit dispozițiilor art. 643 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. La 23 mai 2014 recurentul-reclamant a formulat în scris un punct de vedere la raportul comunicat în baza rezoluției din 15 mai 2014, prin care a reiterat argumentele din cererea de recurs.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ, Înalta Curte constată că acesta urmează a fi anulat, pentru considerentele ce succed: Prin încheierea nr. 477 din 10 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în temeiul dispozițiilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 201, art. 208 alin. (1) și alin. (2) și art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost anulată cererea având ca obiect evacuare, formulată de reclamantul L.G.F. în contradictoriu cu pârâții I.R. și I.C., reținându-se că reclamantul nu a înțeles să îndeplinească obligațiile de completare și timbrare a acțiunii, stabilite de instanță prin rezoluția din data de 10 mai 2013, comunicată acestuia la aceeași dată și primită la 15 mai 2013. Împotriva acestei încheieri reclamantul a declarat recurs.

Prin încheierea nr. 122 din 19 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Vâlcea recursul a fost anulat în temeiul dispozițiilor art. 494 raportat la art. 200 alin. (3) și alin. (6) C. proc. civ., constatându-se că recurentul nu a complinit în termenul prevăzut de lege lipsurile constatate în procedura de verificare și regularizare a cererii de recurs, în sensul că această cerere nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege, nu a fost depusă în numărul de exemplare necesare pentru comunicare și nici nu a fost însoțită de împuternicirea avocațială. Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei încheieri, ce a fost anulat ca netimbrat prin decizia atacată în cauza pendinte. Potrivit art. 200 alin. (3) și alin. (4) C. proc.

civ.: „(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. (4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.” Reclamantul a uzat de calea de atac pusă la dispoziția sa de lege, formulând „recurs” împotriva încheierii nr. 477 din 10 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Drăgășani. În aceste condiții, decizia nr. 554 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, definitivă potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., privind legalitatea căii de atac, potrivit căruia „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.” Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul urmează a fi anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de reclamantul L.G.F. în contradictoriu cu intimații-pârâți I.C. și I.R. împotriva deciziei nr. 554 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.