ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1872/2014

Deliberând, în condițiile

art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția I civilă, la 17 aprilie 2014 reclamantul L.G.F. a

declarat recurs împotriva deciziei nr. 554 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 1589/223/2013

.

În motivarea recursului

a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea legii și fără a se observa

situația de fapt, ceea ce a dus la încălcarea dreptului său de proprietate și că

judecătorii cauzei au acționat cu rea credință.

În raportul întocmit în

baza rezoluției din 5 mai 2014 s-a reținut că

: recurentul nu a atașat un exemplar al

motivelor de recurs, în vederea comunicării către intimații-pârâți I.R. și I.C.;

cererea de recurs nu a fost redactată de avocat, cu încălcarea dispozițiilor

art. 83 alin. (3) C. proc. civ.; criticile promovate nu pot fi încadrate în motivele

de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.; nu au fost găsite motive

de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.; decizia nr. 554

din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, definitivă

potrivit dispozițiilor art. 643 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este susceptibilă

de a fi atacată cu recurs.

La 23 mai 2014 recurentul-reclamant

a formulat în scris un punct de vedere la raportul comunicat în baza rezoluției

din 15 mai 2014, prin care a reiterat argumentele din cererea de recurs.

Analizând recursul în

condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ, Înalta Curte constată că acesta urmează

a fi anulat, pentru considerentele ce succed:

Prin încheierea nr. 477

din 10 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în temeiul dispozițiilor

art. 200 alin. (3) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 201, art. 208

alin. (1) și alin. (2) și art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost anulată

cererea având ca obiect evacuare, formulată de reclamantul L.G.F. în contradictoriu

cu pârâții I.R. și I.C., reținându-se că reclamantul nu a înțeles să îndeplinească

obligațiile de completare și timbrare a acțiunii, stabilite de instanță prin rezoluția

din data de 10 mai 2013, comunicată acestuia la aceeași dată și primită la 15 mai

2013.

Împotriva acestei încheieri

reclamantul a declarat recurs.

Prin încheierea nr. 122

din 19 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Vâlcea recursul a fost anulat în

temeiul dispozițiilor art. 494 raportat la art. 200 alin. (3) și alin. (6) C. proc.

civ., constatându-se că recurentul nu a complinit în termenul prevăzut de lege lipsurile

constatate în procedura de verificare și regularizare a cererii de recurs, în sensul

că această cerere nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege, nu a fost

depusă în numărul de exemplare necesare pentru comunicare și nici nu a fost însoțită

de împuternicirea avocațială.

Reclamantul a declarat

recurs împotriva acestei încheieri, ce a fost anulat ca netimbrat prin decizia atacată

în cauza pendinte.

Potrivit art. 200

alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ.: „(3) Dacă obligațiile privind completarea

sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin

încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. (4) Împotriva

încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând

motivat să se revină asupra măsurii anulării.”

Reclamantul a uzat de

calea de atac pusă la dispoziția sa de lege, formulând „recurs” împotriva încheierii

nr. 477 din 10 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Drăgășani.

În aceste condiții, decizia

nr. 554 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

definitivă potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu este

susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Recunoașterea unei căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare

a principiului legalității, consacrat de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum

și de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., privind legalitatea căii de

atac, potrivit căruia „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de

mențiunile din dispozitivul ei.”

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora

fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Pentru aceste considerente,

în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul urmează a

fi anulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de

reclamantul

L.G.F. în contradictoriu cu intimații-pârâți I.C. și I.R. împotriva deciziei

nr. 554 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2014.