ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 175/2014

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din 28 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. A fost condamnat inculpatul R.G. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 86 2 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 5 ani și 10 luni.

S-au instituit în sarcina inculpatului măsurile prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen., iar cu privire la cea prevăzută de lit. a), a fost obligat acesta să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, după programul stabilit de această instituție. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, respectiv de la data de 15 februarie 2012 și până la data de 22 februarie 2012, inclusiv. S-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate M.E.I. suma de 15.000 lei daune morale.

A fost obligat inculpatul la 2.658,21 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean Argeș, la 1200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 521 lei în faza de urmărire penală, 50 lei reprezentând 25% din onorariul de avocat din oficiu, dispunându-se a fi avansați din fondurile speciale ale M.J.L.C. și la 1.000 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 104/P din 24 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a trimis în judecată pe inculpatul R.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. În esență, în actul de sesizare, s-a reținut că, la data de 15 februarie 2012, inculpatul i-a aplicat părții vătămate M.E.I.

o lovitură puternică cu cuțitul în zona gâtului, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie. Din probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reținut, în fapt următoarele: Inculpatul și partea vătămată se aflau în perioada dinaintea săvârșirii faptei în relații de dușmănie, cel din urmă reproșându-i celui dintâi că întreține relații intime cu mama sa, situație, în opinia sa, jenantă. Pe fondul acestor relații tensionate, în seara zilei de 14 februarie 2012, partea vătămată a lovit-o pe mama sa, de față fiind și inculpatul care a susținut că a fost lovit și el de către partea vătămată. Acest aspect a rezultat din plângerea mamei părții vătămate, depusă la postul de Poliție Rurală nr. 11 Poiana Lacului, plângere în urma căreia, după efectuarea de acte premergătoare a fost începută urmărirea penală împotriva părții vătămate.

În acest context, în ziua de 15 februarie 2012, în jurul orelor 15,30, inculpatul se afla la animalele adăpostite în grajdurile fostului C.A.P. Siliștea, unde s-a deplasat și partea vătămată, împreună cu martorul B.N. ce avea animalele în alt grajd. Observându-lpe inculpat, partea vătămată i-a spus martorului că „merg să-l aranjez pe fraierul asta" (declarația martorului de la urmărire penală), la cercetarea judecătorească martorul arătând că partea vătămată i-a spus că dorește să aibă o discuție cu inculpatul, evident în legătură cu relațiile pe care pretindea că le are cu mama sa. În lipsa probelor directe, tribunalul a reținut din depoziția martorului B.N. că a auzit o ceartă între cei doi, după care a văzut-o pe partea vătămată ieșind din grajd cu cizmele în mână și sângerând în zona gâtului, moment în care i-a spus că a fost tăiat de către inculpat.

Având în vedere relațiile tensionate dintre cei doi și pe fondul împrejurării că partea vătămată o lovise pe mama sa, de față cu inculpatul, reproșându-i relațiile nepotrivite pe care le are cu acesta din urmă, tribunalul a reținut că partea vătămată a mers la locul unde se afla inculpatul, hotărât să-i aplice o corecție. În acest context, cei doi au avut un schimb de replici, iar în momentul când partea vătămată a trecut la violențe inculpatul a lovit-o cu un băț ascuțit în zona gâtului. Raportul de constatare medico-legală a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, ce pot data din 15 februarie 2012 și care necesită circa 30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

S-a mai reținut în raportul de constatare medico-legală, că poziția agresor-victimă a fost de față în față și că leziunile traumatice au pus în primejdie viața părții vătămate. În raport cu situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat, că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu este greșită, din următoarele considerente: De esența infracțiunii de omor, atât în forma consumată cât și în forma tentativei, este intenția de a ucide. Această atitudine subiectivă poate fi materializată într-una dintre cele două forme normative stabilite de art. 19 C. pen., direct - când se prevede rezultatul faptei și se urmărește producerea lui; indirect - când se prevede rezultatul faptei și se acceptă posibilitatea producerii lui.

Față de cele de mai sus, în speță, a constatat tribunalul, trebuie să se stabilească, pe baza împrejurărilor concrete, dacă inculpatul și-a reprezentat posibilitatea morții victimei și dacă el a urmărit sau acceptat acest rezultat. În raport cu datele esențiale ale situației de fapt, așa cum a fost reținută mai înainte, respectiv partea vătămată l-a abordat amenințător pe inculpat cu intenția de „a-l aranja", iar acesta i-a aplicat o singură lovitură (așa cum s-a reținut și în rechizitoriu) cu un băț ascuțit în zona gâtului, tribunalul a trebuit să stabilească dacă obiectul folosit era apt de a ucide, dacă zona corpului vizată era una vitală și dacă intensitatea loviturii a fost una deosebită.

În primul rând, tribunalul a reținut, că inculpatul i-a aplicat părții vătămate o singură lovitură, aspect foarte important pentru a-i caracteriza poziția subiectivă. Această împrejurare a condus la concluzia că lovitura a fost aplicată în contextul comportamentului amenințător și agresiv al părții vătămate, finalitatea ei - la nivelul reacției - fiind aceea de a evita ca partea vătămată să-i aplice o corecție, așa cum se întâmplase cu mama sa cu o seară înainte. Revenind la datele reținute, tribunalul a apreciat că zona corpului vizată, gâtul, este una vitală și că intensitatea loviturii a fost medie. În ce privește obiectul vulnerant, tribunalul a constatat că nicio probă nu conduce la concluzia că ar fi fost vorba despre un cuțit.

Partea vătămată a susținut că a fost cuțit, iar inculpatul că a fost un băt ascuțit. Tribunalul a considerat, că există dubiu asupra obiectului vulnerant, dubiu care, firește, îi profită inculpatului, cu observația că dacă ar fi. fost vorba despre un cuțit, leziunile cauzate părții vătămate ar fi fost mult mai grave. Așadar, în ce privește acest băț ascuțit cu diametrul de 1,8 cm și lungime de 113 cm, tribunalul a reținut aptitudinea sa relativă de a ucide. În practică și în doctrină, s-a stabilit că nu este suficient ca obiectul cu care s-a cauzat leziunea să fie apt să ucidă, iar una vizată să fie una vitală, fiind necesar să se stabilească dacă inculpatul și-a reprezentat posibilitatea morții părții vătămate și dacă a urmărit sau acceptat acest rezultat.

Din cele prezentate, tribunalul a considerat că niciuna dintre ipotezele de mai sus nu a caracterizat atitudinea inculpatului. Astfel, acesta nu și-a reprezentat în niciun moment moartea părții vătămate, lovitura fiind aplicată în contextul comportamentului agresiv al părții vătămate. De asemenea, tribunalul a considerat că inculpatul nici nu a urmărit nici nu a acceptat moartea părții vătămate, dovadă fiind împrejurarea că acesta a lovit o singură dată, or nu așa procedează cineva care urmărește sau acceptă suprimarea vieții cuiva. În aceste condiții, date fiind urmările faptei, respectiv leziunile ce au pus în primejdie viața părții vătămate, tribunalul a considerat că se află în ipoteza reglementată de art. 182 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a susținut că a comis fapta în legitimă apărare. Or, pentru existența legitimei apărări este necesar, potrivit art. 44 C. pen., să existe un atac material, direct, imediat și injust, iar atacul să pună în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Tribunalul a reținut că atitudinea agresivă a părții vătămate nu era de natură să pună în pericol grav persoana inculpatului, intenția părții vătămate fiind aceea de a-i aplica o corecție care să-l determine să înceteze relațiile cu mama sa. Prin urmare, a apreciat instanța de fond, că nu se putea reține că inculpatul a comis fapta în legitimă apărare. S-a reținut, în schimb, că fapta a fost comisă în stare de provocare, așa cum este definită de art. 73 lit. b) C. pen.

Din cele prezentate, tribunalul a considerat că a existat o provocare din partea părții vătămate, aceasta interpelându-l pe inculpat cu intenția de a-l agresa fizic și întreprinzând acțiuni în acest sens. Aceste manopere ale părții vătămate au fost de natură să-i producă inculpatului o temere, mai cu seamă că în seara precedentă partea vătămată o lovise pe mama sa de față cu inculpatul din pricina presupusei relații dintre ei. Tribunalul a apreciat că atitudinea părții vătămate a generat în conștiința inculpatului o temere justificată, materializată într-o tulburare semnificativă. Față de toate acestea, tribunalul a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia s-a pronunțat condamnarea, reținându-se și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării. La stabilirea pedepsei, având în vedere circumstanța atenuantă reținută, s-a diminuat răspunderea penală, reținându-se dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. În ce privește modalitatea de executare, tribunalul a ținut seama de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, este un om simplu, dar onest, cu referințe bune privind comportamentul său la nivelul comunității. Față de aceste aspecte, tribunalul a considerat că scopul preventiv și educativ prevăzut de art. 52 C. pen., va fi realizat prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, potrivit art. 86 1 C. pen.

În baza art. 86 2 C. pen., s-a fixat termen de încercare și s-au instituit în sarcina inculpatului măsurile prevăzute de art. 86 3 alin. (1) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. Întrucât inculpatul a fost arestat în cauză, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada executată. Sub aspectul laturii civile, tribunalul a constatat că Spitalul Județean Argeș s-a constituit parte civilă cu suma de 2.658,21 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate care, la rândul său, s-a constituit parte civilă cu sumele de 5.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și 35.000 lei daune morale.

Sub aspectul cheltuielilor de spitalizare, tribunalul a considerat, că prin fapta sa, inculpatul a cauzat unității spitalicești prejudiciul reclamat astfel că, în baza art. 346 C. proc. pen., rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006, urmează să plătească suma solicitată, la care s-au adăugat penalitățile de întârziere. În legătură cu pretențiile materiale ale părții civile M.E.I., tribunalul a constatat că acesta nu a dovedit întinderea prejudiciului, afirmațiile martorului B.N., cum că ar fi urmat să plece împreună ca ciobani în Italia unde câștiga 50 de euro pe zi, nefiind susținute de alte probe care să confirme cu certitudine aceste susțineri. Sub aspectul daunelor morale, tribunalul a apreciat că acestea se impun a fi acordate, însă într-un cuantum mai mic decât cel solicitat, dată fiind implicarea părții civile în desfășurarea evenimentului, fiind practic cel care a generat incidentul.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și partea civilă M.E.I., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea criticilor, s-a arătat că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. S-a motivat că instanța de fond a reținut în mod greșit că, în contextul desfășurării activității infracționale a inculpatului, nu s-au analizat criteriile ce delimitează infracțiunea de omor -tentativa la această infracțiune - prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 C. pen., de infracțiunea consumată de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a arătat că inculpatul purta cuțit, iar lovitura s-a produs prin înjunghiere subclaviculară stângă și plagă tăiată în regiunea submentonieră stângă, așa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză. S-a mai invocat că natura obiectului folosit, zona corporală vizată, poziția agresor-victimă a reflectat intenția inculpatului de a ucide și nu aceea de a cauza victimei o vătămare prevăzută de art. 182 C. pen. La rândul său, partea civilă a formulat apel, arătând că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, iar cuantumul despăgubirilor materiale și morale nu a fost judicios stabilit.

Prin Decizia penală nr. 54/A din 16 mai 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și partea civilă M.E.I. împotriva sentinței penale nr. 72 din 28 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 4294/109/2012. A desființat în parte sentința și, rejudecând, conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. În baza art. 20 C. pen. rap.la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.G.

la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 , 86 2 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 9 ani. Conform art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), respectiv: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe care a suspendat-o în baza art. 71 alin. (5) C. pen. A redus de la 2.658,21 lei, la 1.772,14 lei despăgubirile civile la care a fost obligat inculpatul către Spitalul Județean Argeș. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Examinând actele și lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 371 C. proc. pen. și următoarele, curtea de apel a constatat că se impune admiterea ambelor apeluri formulate în cauză, criticile de ne temeinicie a hotărârii formulate de parchet și de partea civilă M.E.L.

fiind întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., „în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe". Aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora „aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului". Astfel, din procesul-verbal de examinare tehnico-științifică criminalistică a rezultat că în urma analizării fragmentului de material lemnos, cu lungimea de 110 cm, a rezultat că acesta are forma aproximativ cilindrică, ușor arcuit în zona de mijloc, putând fi utilizat ca agent vulnerant de tip contondent.

S-a stabilit că lungimea totală a fragmentului material lemnos este de 113 cm, unul din capete având forma rotundă, cu diametrul de aproximativ 1,8 cm, iar celălalt capăt are o formă eliptică cu diametrul de aproximativ 1,4 cm. Această probă obiectivă a fost analizată în mod special, avându-se în vedere că instanța de fond în mod greșit a reținut că fragmentul lemnos era practic un băț ascuțit, cu diametrul de 1,8 cm și lungimea de 113 cm. De asemenea, a reținut că în mod greșit tribunalul a reținut că nu există nicio probă din care să rezulte că inculpatul l-a lovit pe M.E.I. cu un cuțit. Deși la fața locului nu a fost găsit decât bățul de lemn, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 2012, întocmit la data de 15 februarie 2011, curtea de apel a reținut că martorul B.N., care a fost de față la momentul înjunghierii subclaviculare în partea stângă a părții vătămate, a declarat că M.E.I.

a fost tăiat de inculpat. S-a reținut că această declarație nu este singulară, ea se coroborează și cu declarația martorului S.C.C. care a precizat că într-un alt conflict între inculpatul R.G. și F.I., cel dintâi l-a amenințat cu moartea și a scos chiar cuțitul din buzunar. A declarat martorul S.C.C. că inculpatul obișnuia să poarte cuțit la el. Toate aceste declarații de martori se coroborează, la rândul lor, cu declarația părții civile M.E.I. care a precizat că inculpatul R.G. a scos din buzunar un briceag și i-a aplicat o lovitură puternică cu acesta în zona gâtului. În analiza situației de fapt, curtea de apel a avut în vedere, cu prioritate, concluziile raportului de constatare medico-legală, din care a rezultat că numitul M.E.I.

prezintă plagă tăiată cicatrizată de 1 cm, supraclavicular stâng, plagă tăiată cicatrizată de 1 cm. submentonieră și plagă tăiată % postincizie chirurgicală de 2 cm, suturată sub rebord costal stâng. S-a concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor/înțepător, ce pot data din 15 februarie 2012. Această probă obiectivă s-a coroborat cu raportul de examinare tehnico-științifică criminalistică privind fragmentul de material lemnos, din care rezultă că acesta putea fi utilizat ca agent vulnerant de tip contondent și nu tăietor/înțepător. S-a reținut că, la rândul lor, probele obiective se coroborează cu declarațiile directe sau indirecte de martori, așa cum s-a precizat anterior.

Din toate aceste probe, a rezultat că la data de 15 februarie 2012, în jurul orelor 15,30, inculpatul R.G. i-a aplicat părții vătămate M.E.I. lovituri puternice cu briceagul în zona subclaviculară și submentonieră stângă, zone vitale, astfel încât i-a produs leziuni prin care i-a fost pusă viața în primejdie. Având în vedere explicația științifică dată mecanismului leziunilor traumatice, ținând seama de ansamblul probator al cauzei, curtea de apel a concluzionat că fapta de lovire cu cuțitul în zona subclaviculară a părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, atât timp cât inculpatul a folosit un instrument vulnerant apt să producă moartea, iar loviturile au vizat o zonă vitală, fiind aplicate cu intensitate, deoarece pentru explorarea și sutura plăgii s-a intervenit chirurgical, fiind efectuată pleurotomie minimă cu evacuarea a 1.500 ml sânge.

Pe de altă parte, din constatările preliminarii a rezultat, fără putință de tăgadă, că leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie părții vătămate. Curtea de apel a reținut ca întemeiată și critica privind greșita stabilire a despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul către Spitalul județean Argeș. Astfel, din împrejurările cauzei, s-a avut în vedere că fapta a fost comisă în stare de provocare de către inculpat, având în vedere că partea vătămată M.E.I. l-a interpelat pe R.G. cu intenția de a-1 agresa fizic și a acționat, practic, în acest sens. De altfel, cu o seară înainte de producerea incidentului, partea vătămată a lovit-o pe mama sa de față cu inculpatul, având în vedere suspiciunile pe care le avea cu privire la o relație intimă între aceasta și inculpatul R.G.

Față de această împrejurare, atâta timp cât și partea vătămată a avut o culpă în producerea incidentului, instanța de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor civile către Spitalul Județean Argeș, de la suma de 2.658,21 lei, la suma de 1.772,14 lei. În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, atât sub aspectul soluționării laturii penale cât și sub aspectul laturii civile, curtea de apel a reținut că, în ședință publică, acesta a declarat că este mulțumit de cuantumul despăgubirilor, astfel cum a fost stabilit de instanța de fond. Cum criticile parchetului privind soluționarea laturii penale au fost reținute ca întemeiate, pentru identitate de rațiune, sub acest aspect, apelul formulat de partea civilă a fost admis.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul R.G. și partea civilă S.J.U. Pitești. Pe calea motivelor scrise depuse la dosar, recurenta parte civilă a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, sub aspectul laturii civile solicitând obligarea inculpatului la plata integrală a cheltuielilor de spitalizare efectuate cu ocazia părții vătămate M.E.I., respectiv suma de 2.658,2 lei și, totodată prin hotărârea atacată a fost încălcat principiul disponibilității. Recurentul inculpat, personal a solicitat să se ia act de retragerea recursului declarat în cauză. Examinând recursul declarat de recurenta parte civilă prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta parte civilă deși a dezvoltat anumite critici nu au fost circumscrise niciunui caz de casare și nici nu se identifică incidența vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare din oficiu. Totodată, în acord cu instanța de prim control judiciar, se reține că infracțiunea a fost săvârșită de către inculpatul R.G. ca urmare a provocării de către partea vătămată M.E.I. Drept urmare, criticile formulate de către partea civilă S.J.U. Pitești sunt neîntemeiate, în condițiile în care, fapta inculpatului a fost săvârșită și din culpa părții vătămate, astfel că se impune diminuarea cuantumului despăgubirilor civile datorat de inculpat, părții civile S.J.U.

Pitești de la 2.658,21 lei la suma de 1.772,14 lei. Referitor la critica privind încălcarea principiului disponibilității se constată că acesta nu a fost încălcat câtă vreme reducerea cuantumului despăgubirilor ca urmarea admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Pentru considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.J.U. Pitești împotriva Deciziei penale nr. 54/A din 16 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. În temeiul art. 385 4 alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc.

pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul de lege menționat, constatând îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează a luat act de voința valabil exprimată a inculpatului R.G. privind retragerea recursului declarat împotriva aceleiași decizii penale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul R.G. împotriva Deciziei penale nr. 54/A din 16 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.J.U. Pitești împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014.