ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 175/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 175/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de

față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din 28

ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș,

în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea

juridică din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b)

C. pen.

A fost

condamnat inculpatul R.G. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală

gravă prevăzută de

art. 182 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În baza art.

86

1

C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, iar

în baza art. 86

2

C. pen., s-a fixat termen de încercare de 5 ani și

10 luni.

S-au instituit

în sarcina inculpatului măsurile prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C.

pen., iar cu privire la cea prevăzută de lit. a), a fost obligat acesta să se

prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș, după

programul stabilit de această instituție.

În baza art.

359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art.

88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive,

respectiv de la data de 15 februarie 2012 și până la data de 22 februarie 2012,

inclusiv.

S-a admis în

parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate

M.E.I. suma de 15.000 lei daune morale.

A fost obligat

inculpatul la 2.658,21 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul

Județean Argeș, la 1200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 521 lei

în faza de urmărire penală, 50 lei reprezentând 25% din onorariul de avocat din

oficiu, dispunându-se a fi avansați din fondurile speciale ale M.J.L.C. și la 1.000

lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul

nr. 104/P din 24 aprilie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a trimis

în judecată pe inculpatul R.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

În esență,

în actul de sesizare, s-a reținut că, la data de 15 februarie 2012, inculpatul

i-a aplicat părții vătămate M.E.I. o lovitură puternică cu cuțitul în zona

gâtului, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie.

Din

probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reținut, în fapt următoarele:

Inculpatul și

partea vătămată se aflau în perioada dinaintea săvârșirii faptei în relații de

dușmănie, cel din urmă reproșându-i celui dintâi că întreține relații intime cu

mama sa, situație, în opinia sa, jenantă.

Pe

fondul acestor relații tensionate, în seara zilei de 14 februarie 2012, partea

vătămată a lovit-o pe mama sa, de față fiind și inculpatul care a susținut că a

fost lovit și el de către partea vătămată.

Acest aspect a

rezultat din plângerea mamei părții vătămate, depusă la postul de Poliție

Rurală nr. 11 Poiana Lacului, plângere în urma căreia, după efectuarea de acte

premergătoare a fost începută urmărirea penală împotriva părții vătămate.

În acest

context, în ziua de 15 februarie 2012, în jurul orelor 15,30, inculpatul se

afla la animalele adăpostite în grajdurile fostului C.A.P. Siliștea, unde s-a

deplasat și partea vătămată, împreună cu martorul B.N. ce avea animalele în alt

grajd.

Observându-lpe

inculpat, partea vătămată i-a spus martorului că „merg să-l aranjez pe fraierul

asta" (declarația martorului de la urmărire penală), la cercetarea

judecătorească martorul arătând că partea vătămată i-a spus că dorește să aibă

o discuție cu inculpatul, evident în legătură cu relațiile pe care pretindea că

le are cu mama sa.

În lipsa

probelor directe, tribunalul a reținut din depoziția martorului B.N. că a auzit

o ceartă între cei doi, după care a văzut-o pe partea vătămată ieșind din grajd

cu cizmele în mână și sângerând în zona gâtului, moment în care i-a spus că a

fost tăiat de către inculpat.

Având în

vedere relațiile tensionate dintre cei doi și pe fondul împrejurării că partea

vătămată o lovise pe mama sa, de față cu inculpatul, reproșându-i relațiile

nepotrivite pe care le are cu acesta din urmă, tribunalul a reținut că partea

vătămată a mers la locul unde se afla inculpatul, hotărât să-i aplice o

corecție.

În acest

context, cei doi au avut un schimb de replici, iar în momentul când partea

vătămată a trecut la violențe inculpatul a lovit-o cu un băț ascuțit în zona

gâtului.

Raportul

de constatare medico-legală a concluzionat că partea vătămată a prezentat

leziuni traumatice prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, ce pot data din 15

februarie 2012 și care necesită circa 30 de zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare. S-a mai reținut în raportul de constatare medico-legală, că poziția

agresor-victimă a fost de față în față și că leziunile traumatice au pus în

primejdie viața părții vătămate.

În raport cu

situația de fapt reținută, tribunalul a apreciat, că încadrarea juridică dată

faptei prin rechizitoriu este greșită, din următoarele considerente:

De

esența infracțiunii de omor, atât în forma consumată cât și în forma

tentativei, este intenția de a ucide.

Această

atitudine subiectivă poate fi materializată într-una dintre cele două forme

normative stabilite de art. 19 C. pen., direct - când se prevede rezultatul

faptei și se urmărește producerea lui; indirect - când se prevede rezultatul

faptei și se acceptă posibilitatea producerii lui.

Față de cele

de mai sus, în speță, a constatat tribunalul, trebuie să se stabilească, pe

baza împrejurărilor concrete, dacă inculpatul și-a reprezentat posibilitatea

morții victimei și dacă el a urmărit sau acceptat acest rezultat.

În raport cu

datele esențiale ale situației de fapt, așa cum a fost reținută mai înainte,

respectiv partea vătămată l-a abordat amenințător pe inculpat cu intenția de

„a-l aranja", iar acesta i-a aplicat o singură lovitură (așa cum s-a

reținut și în rechizitoriu) cu un băț ascuțit în zona gâtului, tribunalul a

trebuit să stabilească dacă obiectul folosit era apt de a ucide, dacă zona

corpului vizată era una vitală și dacă intensitatea loviturii a fost una

deosebită.

În primul

rând, tribunalul a reținut, că inculpatul i-a aplicat părții vătămate o singură

lovitură, aspect foarte important pentru a-i caracteriza poziția subiectivă.

Această împrejurare a condus la concluzia că lovitura a fost aplicată în

contextul comportamentului amenințător și agresiv al părții vătămate,

finalitatea ei - la nivelul reacției - fiind aceea de a evita ca partea

vătămată să-i aplice o corecție, așa cum se întâmplase cu mama sa cu o seară

înainte.

Revenind la

datele reținute, tribunalul a apreciat că zona corpului vizată, gâtul, este una

vitală și că intensitatea loviturii a fost medie.

În ce privește

obiectul vulnerant, tribunalul a constatat că nicio probă nu conduce la

concluzia că ar fi fost vorba despre un cuțit. Partea vătămată a susținut că a

fost cuțit, iar inculpatul că a fost un băt ascuțit.

Tribunalul

a considerat, că există dubiu asupra obiectului vulnerant, dubiu care, firește,

îi profită inculpatului, cu observația că dacă ar fi. fost vorba despre un

cuțit, leziunile cauzate părții vătămate ar fi fost mult mai grave.

Așadar,

în ce privește acest băț ascuțit cu diametrul de 1,8 cm și lungime de 113 cm,

tribunalul a reținut aptitudinea sa relativă de a ucide.

În practică și

în doctrină, s-a stabilit că nu este suficient ca obiectul cu care s-a cauzat

leziunea să fie apt să ucidă, iar una vizată să fie una vitală, fiind necesar

să se stabilească dacă inculpatul și-a reprezentat posibilitatea morții părții

vătămate și dacă a urmărit sau acceptat acest rezultat.

Din cele

prezentate, tribunalul a considerat că niciuna dintre ipotezele de mai sus nu a

caracterizat atitudinea inculpatului. Astfel, acesta nu și-a reprezentat în

niciun moment moartea părții vătămate, lovitura fiind aplicată în contextul

comportamentului agresiv al părții vătămate.

De asemenea,

tribunalul a considerat că inculpatul nici nu a urmărit nici nu a acceptat

moartea părții vătămate, dovadă fiind împrejurarea că acesta a lovit o singură

dată, or nu așa procedează cineva care urmărește sau acceptă suprimarea vieții

cuiva.

În aceste

condiții, date fiind urmările faptei, respectiv leziunile ce au pus în

primejdie viața părții vătămate, tribunalul a considerat că se află în ipoteza

reglementată de art. 182 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a

susținut că a comis fapta în legitimă apărare.

Or, pentru

existența legitimei apărări este necesar, potrivit art. 44 C. pen., să existe

un atac material, direct, imediat și injust, iar atacul să pună în pericol grav

persoana sau drepturile celui atacat.

Tribunalul a

reținut că atitudinea agresivă a părții vătămate nu era de natură să pună în

pericol grav persoana inculpatului, intenția părții vătămate fiind aceea de a-i

aplica o corecție care să-l determine să înceteze relațiile cu mama sa.

Prin urmare, a

apreciat instanța de fond, că nu se putea reține că inculpatul a comis fapta în

legitimă apărare.

S-a reținut,

în schimb, că fapta a fost comisă în stare de provocare, așa cum este definită

de art. 73 lit. b) C. pen.

Din cele

prezentate, tribunalul a considerat că a existat o provocare din partea părții

vătămate, aceasta interpelându-l pe inculpat cu intenția de a-l agresa fizic și

întreprinzând acțiuni în acest sens.

Aceste

manopere ale părții vătămate au fost de natură să-i producă inculpatului o

temere, mai cu seamă că în seara precedentă partea vătămată o lovise pe mama sa

de față cu inculpatul din pricina presupusei relații dintre ei.

Tribunalul

a apreciat că atitudinea părții vătămate a generat în conștiința inculpatului o

temere justificată, materializată într-o tulburare semnificativă.

Față de toate

acestea, tribunalul a considerat că fapta inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, motiv pentru care,

în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., text în baza căruia s-a pronunțat condamnarea,

reținându-se și dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării.

La stabilirea

pedepsei, având în vedere circumstanța atenuantă reținută, s-a diminuat

răspunderea penală, reținându-se dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În ce privește

modalitatea de executare, tribunalul a ținut seama de persoana inculpatului

care nu are antecedente penale, este un om simplu, dar onest, cu referințe bune

privind comportamentul său la nivelul comunității.

Față de aceste

aspecte, tribunalul a considerat că scopul preventiv și educativ prevăzut de

art. 52 C. pen., va fi realizat prin suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei, potrivit art. 86

1

C. pen.

În baza art.

86

2

C. pen., s-a fixat termen de încercare și s-au instituit în sarcina

inculpatului măsurile prevăzute de art. 86

3

alin. (1) C. pen.

În baza art.

359 C. proc. pen., s-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art.

71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a

interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

lit. b) C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată, potrivit art. 71

alin. (5) C. pen.

Întrucât

inculpatul a fost arestat în cauză, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsă perioada executată.

Sub aspectul

laturii civile, tribunalul a constatat că Spitalul Județean Argeș s-a

constituit parte civilă cu suma de 2.658,21 lei, reprezentând cheltuielile de

spitalizare ale părții vătămate care, la rândul său, s-a constituit parte civilă

cu sumele de 5.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și 35.000 lei daune

morale.

Sub aspectul

cheltuielilor de spitalizare, tribunalul a considerat, că prin fapta sa,

inculpatul a cauzat unității spitalicești prejudiciul reclamat astfel că, în

baza art. 346 C. proc. pen., rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006, urmează să

plătească suma solicitată, la care s-au adăugat penalitățile de întârziere.

În legătură cu

pretențiile materiale ale părții civile M.E.I., tribunalul a constatat că

acesta nu a dovedit întinderea prejudiciului, afirmațiile martorului B.N., cum că

ar fi urmat să plece împreună ca ciobani în Italia unde câștiga 50 de euro pe

zi, nefiind susținute de alte probe care să confirme cu certitudine aceste

susțineri.

Sub aspectul

daunelor morale, tribunalul a apreciat că acestea se impun a fi acordate, însă

într-un cuantum mai mic decât cel solicitat, dată fiind implicarea părții

civile în desfășurarea evenimentului, fiind practic cel care a generat

incidentul.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și

partea civilă M.E.I., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

criticilor, s-a arătat că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C.

pen. în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b)

C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a motivat că

instanța de fond a reținut în mod greșit că, în contextul desfășurării

activității infracționale a inculpatului, nu s-au analizat criteriile ce

delimitează infracțiunea de omor -tentativa la această infracțiune - prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., de infracțiunea consumată de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a

arătat că inculpatul purta cuțit, iar lovitura s-a produs prin înjunghiere

subclaviculară stângă și plagă tăiată în regiunea submentonieră stângă, așa cum

rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză.

S-a mai

invocat că natura obiectului folosit, zona corporală vizată, poziția

agresor-victimă a reflectat intenția inculpatului de a ucide și nu aceea de a

cauza victimei o vătămare prevăzută de art. 182 C. pen.

La rândul său,

partea civilă a formulat apel, arătând că în mod greșit s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei, iar cuantumul despăgubirilor materiale și morale

nu a fost judicios stabilit.

Prin Decizia

penală nr. 54/A din 16 mai 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie,

a

admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și partea

civilă M.E.I. împotriva sentinței penale nr. 72 din 28 ianuarie 2013,

pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 4294/109/2012.

A desființat

în parte sentința și, rejudecând, conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică din

infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în

cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art.

73 lit. b) C. pen.

În baza

art. 20 C. pen. rap.la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) și 76 alin.

(1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.G. la pedeapsa de 4 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art.

86

1

, 86

2

C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei pe o durată de 9 ani.

Conform art.

86

3

C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost

obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la alin. (1) lit. a)-d),

respectiv:

a)

să se prezinte, la datele fixate, la

Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș;

b)

să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)

să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

d)

să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art.

71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., pe care a suspendat-o în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

A redus de la

2.658,21 lei, la 1.772,14 lei despăgubirile civile la care a fost obligat

inculpatul către Spitalul Județean Argeș.

A menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Examinând

actele și lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât și

sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 371 C.

proc. pen. și următoarele, curtea de apel a constatat că se impune admiterea

ambelor apeluri formulate în cauză, criticile de ne temeinicie a hotărârii

formulate de parchet și de partea civilă M.E.L. fiind întemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 62 C.

proc. pen., „în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și

instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe

bază de probe". Aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile art. 63

alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora „aprecierea fiecărei probe se face de

organul de urmărire penală

sau

de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în

scopul aflării adevărului".

Astfel,

din procesul-verbal de examinare tehnico-științifică criminalistică a rezultat

că în urma analizării fragmentului de material lemnos, cu lungimea de 110 cm, a

rezultat că acesta are forma aproximativ cilindrică, ușor arcuit în zona de

mijloc, putând fi utilizat ca agent vulnerant de tip contondent.

S-a

stabilit că lungimea totală a fragmentului material lemnos este de 113 cm, unul

din capete având forma rotundă, cu diametrul de aproximativ 1,8 cm, iar

celălalt capăt are o formă eliptică cu diametrul de aproximativ 1,4 cm.

Această probă

obiectivă a fost analizată în mod special, avându-se în vedere că instanța de

fond în mod greșit a reținut că fragmentul lemnos era practic un băț ascuțit,

cu diametrul de 1,8 cm și lungimea de 113 cm.

De asemenea, a

reținut că în mod greșit tribunalul a reținut că nu există nicio probă din care

să rezulte că inculpatul l-a lovit pe M.E.I. cu un cuțit.

Deși la fața

locului nu a fost găsit decât bățul de lemn, astfel cum rezultă din

procesul-verbal din 2012, întocmit la data de 15 februarie 2011, curtea de apel

a reținut că martorul B.N., care a fost de față la momentul înjunghierii

subclaviculare în partea stângă a părții vătămate, a declarat că M.E.I. a fost

tăiat de inculpat.

S-a

reținut că această declarație nu este singulară, ea se coroborează și cu

declarația martorului S.C.C. care a precizat că într-un alt conflict între

inculpatul R.G. și F.I., cel dintâi l-a amenințat cu moartea și a scos chiar

cuțitul din buzunar. A declarat martorul S.C.C. că inculpatul obișnuia să

poarte cuțit la el.

Toate aceste

declarații de martori se coroborează, la rândul lor, cu declarația părții

civile M.E.I. care a precizat că inculpatul R.G. a scos din buzunar un briceag

și i-a aplicat o lovitură puternică cu acesta în zona gâtului.

În analiza

situației de fapt, curtea de apel a avut în vedere, cu prioritate, concluziile

raportului de constatare medico-legală, din care a rezultat că numitul M.E.I.

prezintă plagă tăiată cicatrizată de 1 cm, supraclavicular stâng, plagă tăiată

cicatrizată de 1 cm. submentonieră și plagă tăiată % postincizie chirurgicală

de 2 cm, suturată sub rebord costal stâng.

S-a

concluzionat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice produse prin lovire

cu un corp tăietor/înțepător, ce pot data din 15 februarie 2012.

Această probă

obiectivă s-a coroborat cu raportul de examinare tehnico-științifică

criminalistică privind fragmentul de material lemnos, din care rezultă că

acesta putea fi utilizat ca agent vulnerant de tip contondent și nu

tăietor/înțepător.

S-a reținut

că, la rândul lor, probele obiective se coroborează cu declarațiile directe sau

indirecte de martori, așa cum s-a precizat anterior.

Din toate

aceste probe, a rezultat că la data de 15 februarie 2012, în jurul orelor

15,30, inculpatul R.G. i-a aplicat părții vătămate M.E.I. lovituri puternice cu

briceagul în zona subclaviculară și submentonieră stângă, zone vitale, astfel

încât i-a produs leziuni prin care i-a fost pusă viața în primejdie.

Având în

vedere explicația științifică dată mecanismului leziunilor traumatice, ținând

seama de ansamblul probator al cauzei, curtea de apel a concluzionat că fapta

de lovire cu cuțitul în zona subclaviculară a părții vătămate, întrunește

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, atât timp cât

inculpatul a folosit un instrument vulnerant apt să producă moartea, iar

loviturile au vizat o zonă vitală, fiind aplicate cu intensitate, deoarece

pentru explorarea și sutura plăgii s-a intervenit chirurgical, fiind efectuată

pleurotomie minimă cu evacuarea a 1.500 ml sânge.

Pe de altă

parte, din constatările preliminarii a rezultat, fără putință de tăgadă, că

leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie părții vătămate.

Curtea de apel

a reținut ca întemeiată și critica privind greșita stabilire a despăgubirilor

civile la care a fost obligat inculpatul către Spitalul județean Argeș.

Astfel, din

împrejurările cauzei, s-a avut în vedere că fapta a fost comisă în stare de

provocare de către inculpat, având în vedere că partea vătămată M.E.I. l-a interpelat

pe R.G. cu intenția de a-1 agresa fizic și a acționat, practic, în acest sens.

De altfel, cu

o seară înainte de producerea incidentului, partea vătămată a lovit-o pe mama

sa de față cu inculpatul, având în vedere suspiciunile pe care le avea cu privire

la o relație intimă între aceasta și inculpatul R.G.

Față de

această împrejurare, atâta timp cât și partea vătămată a avut o culpă în

producerea incidentului, instanța de apel a diminuat cuantumul despăgubirilor

civile către Spitalul Județean Argeș, de la suma de 2.658,21 lei, la suma de

1.772,14 lei.

În ceea

ce privește apelul declarat de partea civilă, atât sub aspectul soluționării

laturii penale cât și sub aspectul laturii civile, curtea de apel a reținut că,

în ședință publică, acesta a declarat că este mulțumit de cuantumul

despăgubirilor, astfel cum a fost stabilit de instanța de fond.

Cum

criticile parchetului privind soluționarea laturii penale au fost reținute ca

întemeiate, pentru identitate de rațiune, sub acest aspect, apelul formulat de

partea civilă a fost admis.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpatul R.G. și partea

civilă S.J.U. Pitești.

Pe calea

motivelor scrise depuse la dosar, recurenta parte civilă a criticat hotărârea

atacată pentru nelegalitate, sub aspectul laturii civile solicitând obligarea

inculpatului la plata integrală a cheltuielilor de spitalizare efectuate cu

ocazia părții vătămate M.E.I., respectiv suma de 2.658,2 lei și, totodată prin

hotărârea atacată a fost încălcat principiul disponibilității.

Recurentul

inculpat, personal a solicitat să se ia act de retragerea recursului declarat

în cauză.

Examinând

recursul declarat de recurenta parte civilă prin raportare la dispozițiile art.

385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.

2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele

care urmează.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac

ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

În

speță, Înalta Curte constată că recurenta parte civilă deși a dezvoltat anumite

critici nu au fost circumscrise niciunui caz de casare și nici nu se identifică

incidența vreunui caz de casare care poate fi luat în considerare din oficiu.

Totodată,

în acord cu instanța de prim control judiciar, se reține că infracțiunea a fost

săvârșită de către inculpatul R.G. ca urmare a provocării de către partea

vătămată M.E.I.

Drept

urmare, criticile formulate de către partea civilă S.J.U. Pitești sunt

neîntemeiate, în condițiile în care, fapta inculpatului a fost săvârșită și din

culpa părții vătămate, astfel că se impune diminuarea cuantumului

despăgubirilor civile datorat de inculpat, părții civile S.J.U. Pitești de la

2.658,21 lei la suma de 1.772,14 lei.

Referitor

la critica privind încălcarea principiului disponibilității se constată că

acesta nu a fost încălcat câtă vreme reducerea cuantumului despăgubirilor ca

urmarea admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești.

Pentru

considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea civilă S.J.U. Pitești împotriva Deciziei penale nr.

54/A din 16 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

În

temeiul art. 385

4

alin. (2) cu referire la art. 369 C. proc. pen.,

potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare

dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile arătate în

textul de lege menționat, constatând îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte

urmează a luat act de voința valabil exprimată a inculpatului R.G. privind

retragerea recursului declarat împotriva aceleiași decizii penale.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act

de retragerea recursului declarat de inculpatul R.G. împotriva Deciziei penale

nr. 54/A din 16 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.J.U. Pitești împotriva

aceleiași decizii.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 ianuarie 2014.