ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1867/2014

Asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău la data de 23 decembrie 2011, sub nr. 7572/114/2011,

reclamanta Asociația Națională

a Aviatorilor Pensionari, în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional

al reclamantului L.I.

a chemat în judecată pe pârâta

Casa

de Pensii Buzău,

solicitând anularea deciziei de recalculare

a pensiei emisă de pârâtă din 30 noiembrie 2011 și obligarea pârâtei la repunerea

în plata pensiei avute conform deciziei anterioare emise în baza Legii nr. 223/2007,

precum și la plata diferențelor dintre pensia încasată în baza deciziei atacate

și cea calculată în baza Legii nr. 223/2007, începând cu data de 1 august 2011 și

până la data punerii în executare a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

Ulterior,

la 8 februarie 2012, reclamanții au depus o cerere de modificare a acțiunii, prin

care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Casei

de Pensii a municipiului

București, cu care înțeleg să se judece.

Prin sentința

nr. 599 din 15 mai 2013, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că reclamanta

Asociația Națională a

Aviatorilor Pensionari își are sediul în București, că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 28 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011, care recunosc

calitate procesuală activă organizațiilor sindicale, că deși această reclamantă

nu este o organizație sindicală, conform statutului este o organizație autonomă

neguvernamentală, constituită în vederea apărării drepturilor și promovării intereselor

membrilor săi, ceea ce atrage competența teritorială a instanței de la sediul asociației,

potrivit deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs

în interesul legii nr. 208/2012 și nr. 1/2013. De asemenea, reclamantul are domiciliul

stabil în municipiul București, reședința acestuia pe raza județului Buzău încetând

la data de 13 octombrie 2012. De aceea, în aplicarea dispozițiilor art. 268

alin. (2) C. muncii și art. 28 din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare

a cauzei aparține Tribunalului București.

Învestit prin declinare,

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale

a pronunțat sentința civilă nr. 5238 din 5 mai

2014,

prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate,

Tribunalul

Buzău

și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a

hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că la data introducerii acțiunii

domiciliul reclamantului L.I., respectiv reședința efectivă, era în comuna C., județul

Buzău, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 competența

de soluționare aparține Tribunalului Buzău, neavând relevanță expirarea vizei de

reședință pe parcursul soluționării cauzei.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22

alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea dedusă judecății

are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei, ce este

supusă jurisdicției asigurărilor sociale.

Potrivit dispozițiilor

art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.”

În cauză, cererea de chemare

în judecată este formulată de reclamanta Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari,

în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al reclamantului L.I.

Potrivit art. 2 din Statutul

Asociației, aceasta este persoană juridică română, de drept privat, autonomă, neguvernamentală,

fără scop lucrativ, constituită în vederea apărării drepturilor și a promovării

intereselor economice și sociale ale membrilor săi.

Așa fiind, aceasta nu

poate fi asimilată unui sindicat, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1

lit. u) din Legea nr. 62/2011, care prevăd că

organizația

sindicală este denumirea generică pentru sindicat, federație sau confederație sindicală,

ce se constituie pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul apărării drepturilor

prevăzute în legislația națională, în contractele colective și individuale de muncă

sau în acordurile colective de muncă, precum și în pactele, tratatele și convențiile

internaționale la care România este parte, pentru promovarea intereselor profesionale,

economice și sociale ale membrilor săi.

Tocmai de aceea, în cauză

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, referitoare

la calitatea procesuală activă a sindicatelor în litigiile ce decurg din legislația

muncii, în care apără drepturile membrilor săi și nici ale deciziei nr. 1/2013 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în

interesul legii.

Așadar, nu în funcție

de sediul Asociației Naționale a Aviatorilor Pensionari se va determina competența

teritorială de soluționare a cauzei pendinte, ci în funcție de domiciliul reclamantului.

Din actele depuse la dosar

rezultă că reclamantul L.I. are domiciliul în București.

Noțiunea

de domiciliu este reglementată de dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954,

potrivit cărora „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde își are locuința

statornică sau principală”.

Cum dispozițiile art.

154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 fac vorbire de domiciliul reclamantului, nu

interesează unde își avea acesta reședința în momentul depunerii cererii de chemare

în judecată, de vreme ce reședința nu poate avea caracterul de locuință statornică

ori principală, așa cum prevede legea.

Determinarea competenței

în raport de domiciliul reclamantului este o normă de favoare, în dreptul procesual

regula fiind aceea a introducerii cererilor la instanța de la domiciliul pârâtului.

Caracterul de normă de

favoare dă reclamantului posibilitatea de a renunța la beneficiul instituit de lege

și de a introduce cererea la domiciliul pârâtului. Însă, chiar și în această situație,

sediul instituției pârâte nu se află la Buzău (instanță la care s-a introdus inițial

acțiunea), ci la București.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 iunie 2014.