ÎCCJ, decizie (scj.ro #87039)

Contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei formulată de o asociație în numele unuia dintre membrii săi. Competență teritorială.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Competență teritorială.

Index alfabetic :

decizie de recalculare a pensiei

-          competență teritorială

-          reprezentant convențional

-          domiciliu

-          asigurări sociale

-          persoană juridică de drept privat

Legea nr. 263/2010, art. 154

Competența teritorială de soluționare a contestației îndreptată împotriva deciziei de recalculare a pensiei formulată de o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ,

constituită în vederea apărării drepturilor și a promovării intereselor economice și sociale ale membrilor săi, în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al unuia dintre membrii săi, se determină în raport cu dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, în consecință, revine instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul – persoană fizică.

Secția I civilă, decizia nr. 1867 din 12 iunie 2014

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 23.12.2011, reclamanta Asociația Națională A.P., în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al reclamantului L.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Buzău, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei emisă de pârâtă din 30.11.2011 și obligarea pârâtei la repunerea în plata pensiei avute conform deciziei anterioare emise în baza Legii nr. 223/2007, precum și la plata diferențelor dintre pensia încasată în baza deciziei atacate și cea calculată în baza Legii nr. 223/2007, începând cu data de 1 august 2011 și până la data punerii în executare a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

Ulterior, la 8 februarie 2012, reclamanții au depus o cerere de modificare a acțiunii, prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Casei de Pensii a municipiului București, cu care înțeleg să se judece.

Prin sentința nr. 599 din 15 mai 2013, Tribunalul Buzău, Secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că reclamanta își are sediul în București, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 62/2011, care recunosc calitate procesuală activă organizațiilor sindicale, că deși această reclamantă nu este o organizație sindicală, conform statutului este o organizație autonomă neguvernamentală, constituită în vederea apărării drepturilor și promovării intereselor membrilor săi, ceea ce atrage competența teritorială a instanței de la sediul asociației, potrivit deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nr. 208/2012 și 1/2013.

De asemenea, reclamantul are domiciliul stabil în municipiul București, reședința acestuia pe raza județului Buzău încetând la data de 13.10.2012. De aceea, în aplicarea dispozițiilor art. 268 alin. (2) C.muncii și art. 28 din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

Investit prin declinare, Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a

pronunțat sentința civilă nr. 5238 din 5.05.2014, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul Buzău și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Această din urmă instanță a reținut că la data introducerii acțiunii domiciliul reclamantului L.I., respectiv reședința efectivă, era județul Buzău, astfel încât, în raport cu dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 competența de soluționare aparține Tribunalului Buzău, neavând relevanță expirarea vizei de reședință pe parcursul soluționării cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competentă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 Cod procedură civilă, Înalta Curte a reținut următoarele:

Cererea dedusă judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei, ce este supusă jurisdicției asigurărilor sociale.

Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva CNPP, a

caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul".

În cauză, cererea de chemare în judecată este formulată de reclamanta Asociația Națională A.P., în nume propriu și în calitate de reprezentant convențional al reclamantului L.I.

Potrivit art. 2 din Statutul Asociației, aceasta este persoană juridică română, de drept privat, autonomă, neguvernamentală, fără scop lucrativ, constituită în vederea apărării drepturilor și a promovării intereselor economice și sociale ale membrilor săi.

Așa fiind, aceasta nu poate fi asimilată unui sindicat, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, care prevăd că organizația sindicală este denumirea generică pentru sindicat, federație sau confederație sindicală, ce se constituie pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul apărării drepturilor prevăzute în legislația națională, în contractele colective și individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă, precum și în pactele, tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, pentru promovarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor săi.

Tocmai de aceea, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, referitoare la calitatea procesuală activă a sindicatelor în litigiile ce decurg din legislația muncii, în care apără drepturile membrilor săi și nici ale deciziei nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Așadar, nu în funcție de sediul Asociației Naționale A.P. se va determina competența teritorială de soluționare a cauzei pendinte, ci în funcție de domiciliul reclamantului.

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul L.I. are domiciliul în București.

Noțiunea de domiciliu este reglementată de dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde își are locuința statornică sau principală".

Cum dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 fac vorbire de domiciliul reclamantului, nu interesează unde își avea acesta reședința în momentul depunerii cererii de chemare în judecată, de vreme ce reședința nu poate avea caracterul de locuință statornică ori principală, așa cum prevede legea.

Determinarea competenței în raport de domiciliul reclamantului este o normă de favoare, în dreptul procesual

regula fiind aceea a introducerii cererilor la instanța de la domiciliul pârâtului.

Caracterul de normă de favoare dă reclamantului posibilitatea de a renunța la beneficiul instituit de lege și de a introduce cererea la domiciliul pârâtului. însă, chiar și în această situație, sediul instituției pârâte nu se află la Buzău (instanță la care s-a introdus inițial acțiunea), ci în București.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.