ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1724/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 6 aprilie 2012, contestatoarea Asociația de păgubiți „A.” Brăila a formulat contestație în anulare împotriva deciziei din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 317, art. 319, art. 321 și art. 373 3 alin. (1 1 ) C. proc. civ. În motivarea cererii s-a arătat în esență, că sunt nemulțumiți de judecarea acestui caz, fiind purtați prin sălile de judecată din anul 1993. Debitorul S.A. din Brașov nu respectă legea, folosind toate metodele nelegale pentru a nu se achita de suma, diferența de 364.286.531 RON plus 40% dobândă, ce o datorează celor 4335 de păgubiți.
Au cheltuit peste 20.000 RON plătind cadastru, topografie, întabulare, executor judecătoresc, avocat. Solicită să se țină cont de toate aceste cheltuieli și cei care se fac vinovați de nerespectarea legii să le restituie suma de bani. Se întreabă contestatoarea ce valoare aveau banii în anul 1992, când S.A. a fugit cu banii oamenilor, celor 52000 brăileni înșelați și ce valoare aveau banii în anul 2000, când el a dat doar o parte din banii celor 4335 de păgubiți care l-au acționat în judecată. Menționează contestatoarea ca în anul 1992 acest inculpat a furat din fondul de siguranță al jocului suma de 333 milioane ROL. Prin decizia nr. 644 din 9 decembrie 2013, Tribunalul Brăila, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea Asociația de păgubiți „A.” Brăila împotriva deciziei civile nr. 54 din 30 ianuarie 2012 a Tribunalului Brăila, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul S.A.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut cât privește temeiul de drept al contestației, că deși contestatoarea indică dispozițiile art. 317 C. proc. civ., motivarea în fapt a cererii vizează dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Tribunalul a reținut că motivele invocate în cuprinsul cererii nu se circumscriu cazurilor limitativ reglementate de dispoziția legală enunțată, contestatoarea reiterând motivele de recurs, fără a evidenția greșeli materiale, sau ce motiv de recurs a fost omis de la cercetare. De altfel, se poate constata că motivele invocate nu pot fi calificate „greșeli materiale”, acestea fiind în legătură doar cu aspectele formale ale judecății în recurs. Hotărârea instanței de recurs poate fi retractată doar dacă a fost rezultatul unei unor erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, nefiind deschisă părților calea recursului la recurs.
Totodată, s-a reținut că, pe calea contestației în anulare formulate împotriva deciziei nr. 54 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, nu se pot solicita cheltuielile de judecată avansate în cursul proceselor în care reclamanta-contestatoare a fost parte, acestea putând face obiectul unei acțiuni separate. Așa fiind, constatând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., tribunalul a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată. La data de 14 ianuarie 2014,contestatoarea Asociația de păgubiți „A.” Brăila a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție recursul declarat împotriva deciziei nr. 644 din 9 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Brăila, invocând în drept dispozițiile art. 4 C. proc.
civ. În motivarea recursului, contestatoarea a arătat că la pronunțarea deciziei atacate nu s-a avut în vedere decizia dată de Curtea de Apel Galați la data de 23 martie 2000, prin care a fost respins recursul declarat de S.A. Potrivit probelor de la dosar, suma este cu dobânda la termen și nu la vedere, așa cum susține intimatul, care nu a depus nicio probă pentru a-și susține cauza și nu s-a prezentat la nici un termen de judecată pentru a aduce lămuriri, timp de 3 ani, cât s-a judecat procesul la Tribunalul Brăila. Intimatul este favorizat pentru a nu achita suma de bani ce o datorează celor 4330 păgubiți, care cer cu disperare să se facă dreptate în acest caz. La termenul de judecată din 3 iunie 2014, Înalta Curte a pus în discuție excepția privind necompetența instanței supreme de a soluționa cererea de recurs formulată de contestatoarea Asociația de păgubiți „A.” Brăila împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Brăila.
Având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție. Potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanță de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege. De asemenea, art. 299 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel. Cum, în speță, contestatoarea Asociația de păgubiți „A.” Brăila a învestit instanța cu o cerere de recurs împotriva deciziei nr. 644 din 9 decembrie 2013 pronunțată Tribunalul Brăila, secția I civilă, față de prevederile legale mai sus redate, se constată necompetența materială în soluționarea acestei cereri de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
În consecință, cum decizia atacată cu recurs a fost pronunțată de Tribunalul Brăila, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recurs formulată de contestatoarea Asociația de păgubiți „A.” Brăila este Curtea de Apel Galați. Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 3 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010), soluționarea recursului formulat de contestatoarea Asociația de păgubiți „A.” Brăila va fi declinată în favoarea instanței competente, respectiv Curtea de Apel Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.