ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față; Prin decizia nr. 4096R din 22 octombrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta R.A.T.U.C. Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 5513 din 28 martie 2013 a Tribunalului Cluj, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul C.L. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că reclamantul intimat s-a adresat instanței în scopul obținerii unei adeverințe din care să rezulte sporurile și adaosurile menționate în statele de plată și care au alcătuit salariul brut realizat în perioada în care a fost angajat al unității pârâte în vederea pentru recalculării drepturilor de pensie.

Pârâta a eliberat reclamantului adeverința nr. X1 din 9 mai 2012 cuprinzând sporul de stres și sporul de condiții grele sub formă de procent, precum și mențiuni privitoare la sporul de vechime, adeverința nr. X2 din 9 mai 2012 cuprinzând sporul pentru munca prestată în timpul nopții sub formă de procent și adeverința nr. X3 din 1 octombrie 2012 cuprinzând veniturile brute realizate în perioada iunie 1980-martie 2001, precum și mențiunea că în arhiva unității nu s-au identificat documente din care să rezulte componența sumelor brute. În ceea ce privește conținutul adeverinței la a cărei eliberare sunt obligate unitățile angajatoare, Curtea a constatat că la pct. VI din Anexa nr. 15 la H.G.

nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 se precizează că „adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri vor cuprinde: datele de identificare a persoanei; denumirea unității; perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă; funcția, meseria sau specialitatea exercitată; denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată; perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat; adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității.

Adeverințele privind sporurile cu caracter permanent acordate în perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001 se vor prezenta numai în situațiile în care aceste sporuri nu sunt înregistrate în carnetul de muncă.” Ca atare, adeverințele nr. X1 și nr. X2, cuprinzând sporurile sub formă procentuală, satisfac pe deplin exigențele legale, astfel încât nu se impune obligarea pârâtei la eliberarea unor adeverințe care să cuprindă suma acordată cu titlu de spor. Într-adevăr, așa cum a reținut și prima instanță potrivit art. 25 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, statele de salarii se păstrează timp de 50 de ani în arhiva societăților comerciale. Însă, trebuie observat faptul că în arhiva unității se găsesc state de salarii, fiind depuse la dosarul cauzei cu titlu exemplificativ o parte dintre acestea, dar datorită modului de întocmire, acestea cuprind doar salariul brut, fără a avea defalcate sumele componente.

Cum pârâta a făcut dovada faptului că deține statele de retribuții, pe baza cărora a eliberat adeverința nr. X3 din 1 octombrie 2012, cu anexele nr. 1 și nr. 2, dar că aceste state nu conține sporurile defalcate, motiv pentru care Curtea a apreciat că indiferent de existența sau nu a culpei în ceea ce privește modul de întocmire a statelor de plată, nu se poate impune societății o obligație imposibil de executat. În același timp, văzând că reclamantul nu invocă faptul că ar fi beneficiat și de alte sporuri înafara celor cu privire la care s-au eliberat deja adeverințe, nu se mai impune obligarea societății la eliberarea altor înscrisuri. Împotriva acestei decizii reclamantul C.L. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., prin care a solicitat anularea deciziei atacate. În motivarea cererii a arătat că decizia pronunțată în recurs este contrară cu decizia nr. 3417/R din 9 septembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 14254/117/2012, privind pe colegul său, B.I., obiectul celor două cereri fiind identic, însă soluțiile adoptate de instanța de recurs au fost diferite. Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la 19 noiembrie 2013. Prin decizia civilă nr. 4629/R din 10 decembrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (2) teza I C. proc. civ. Analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 322 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie temei al cererii de revizuire, reglementează un remediu procesual pentru situația în care, nesocotindu-se autoritatea de lucru judecat, instanța pronunță o hotărâre contrară. Pentru ca o hotărâre să se impună însă cu efectul autorității de lucru judecat într-un al doilea proces, este necesar să fie vorba despre una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Altfel spus, tripla identitate de elemente, părți, obiect, cauză, la care face referire art. 1201 C. civ., reglementând conținutul excepției autorității de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanța să fi statuat în sens contrar primei judecăți.

În speță, însă, revizuentul nu invocă o asemenea situație, ci aspecte de practică judiciară neunitară, în sensul pronunțării de către instanța de recurs a unor soluții diferite în pricini similare. Astfel, identitatea de părți, ce vizează prezența juridică a aceleiași persoane, în același raport juridic dedus judecății în ambele procese, nu se verifică în cauza de față. Aceasta deoarece revizuentul nu invocă faptul că în contradictoriu cu el s-ar mai fi desfășurat o judecată care ar fi ajuns la un rezultat contrar celui pronunțat prin decizia atacată, ci împrejurarea că în raport de alte persoane, salariați ai aceleiași intimate, soluția a fost diferită. Nefiind vorba, deci, de hotărâri potrivnice care să îl vizeze pe revizuent, acesta nu poate pretinde că ar fi fost nesocotită, prin decizia atacată, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.

Faptul că unor salariați ai societății pârâte le-a fost admisă acțiunea, în timp ce altora pretențiile referitoare la drepturile salariale le-au fost respinse, se poate constitui, în condiții de identitate a situației juridice a părților care au acționat separat în valorificarea unor drepturi din contractul colectiv de muncă, într-un aspect de jurisprudență neunitară, iar nu de nesocotire a autorității de lucru judecat. Mecanismul prin intermediul căruia sunt înlăturate situațiile de practică neunitară îl reprezintă, însă, recursul în interesul legii, în condițiile prevăzute de C. proc. civ., iar nu revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În consecință, văzând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate reglementate de textul procedural care a constituit fundamentul căii de atac promovate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C.L. împotriva deciziei civile nr. 4096 R din 22 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.