ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1432/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 3348 din 4 aprilie

2013 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D.G., director

adjunct al Casei Teritoriale de Pensii sector 4 București invocată de intimată

prin întâmpinare și a respins cererea formulată în contradictoriu cu această

intimată pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis excepția autorității

de lucru judecat, invocată de instanță din oficiu și a respins acțiunea privind

pe contestatorul B.E. în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului

București pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această

sentință Tribunalul a reținut, în esență, că existența a trei hotărâri rămase irevocabile

(sentința civilă nr. 387 din 26 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VIII-a, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 118 din 1 februarie

2003 pronunțată de Curtea de Apel București; sentința civilă nr. 2528 din 10

iunie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a, care a rămas irevocabilă

prin decizia civilă nr. 1044 din 7 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București,

respectiv sentința civilă nr. 809 din 31 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VIII-a, rămasă irevocabilă prin nerecurare) asupra unei acțiuni

având aceleași părți (B.E., în calitate de contestator și Casa de Pensii a municipiului

București, în calitate de intimată), același obiect (anulare decizii de pensionare)

și aceeași cauză (Legea nr. 3/1977 și Legea nr. 12/1990) împiedică instanța a se

mai pronunța pe fondul cauzei.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul prin care a solicitat modificarea sentinței ca fiind

ilegală și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă

nr. 5849 din 5 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat

nulitatea recursului

, reținând că aceasta

este cauzată de faptul

că recurentul nu exprimă critici concrete în legătură cu sentința atacată, critici

care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de

tribunal atunci când a soluționat pricina, argumente ce sunt redate pe larg în considerentele

hotărârii; autorul căii de atac nu arată care sunt greșelile de judecată ale primei

instanțe ori elementele de nelegalitate și/sau netemeinicie ale sentinței recurate.

Împotriva acestei decizii,

reclamantul B.E. a înțeles să promoveze recurs, prin care a susținut, în principal,

că instanța competentă cu judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile

nr. 3348 din 4 aprilie 2013 era secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

a Curții de Apel București.

Analizând cu prioritate

admisibilitatea recursului declarat de reclamantul

B.E.

, în raport de dispozițiile

art. 137 raportat la art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este

inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

legale mai sus invocate, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor

organe cu activitate jurisdicțională.

Decizia atacată cu recurs

a fost pronunțată în condițiile art. 208 și art. 214 din Legea dialogului social

nr. 62/2011 cu modificările și completările ulterioare, referitoare la competența

materială și la căile de atac în materia litigiilor de muncă, fiind o decizie irevocabilă,

potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare

a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității

în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului

stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora

fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea

lor.

Pentru aceste considerente

recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil

recursul declarat de recurentul B.E. împotriva deciziei civile

nr. 5849 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.