ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1432/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 3348 din 4 aprilie 2013 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei D.G., director adjunct al Casei Teritoriale de Pensii sector 4 București invocată de intimată prin întâmpinare și a respins cererea formulată în contradictoriu cu această intimată pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de instanță din oficiu și a respins acțiunea privind pe contestatorul B.E. în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut, în esență, că existența a trei hotărâri rămase irevocabile (sentința civilă nr. 387 din 26 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 118 din 1 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București; sentința civilă nr. 2528 din 10 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a, care a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1044 din 7 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, respectiv sentința civilă nr. 809 din 31 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a, rămasă irevocabilă prin nerecurare) asupra unei acțiuni având aceleași părți (B.E., în calitate de contestator și Casa de Pensii a municipiului București, în calitate de intimată), același obiect (anulare decizii de pensionare) și aceeași cauză (Legea nr. 3/1977 și Legea nr. 12/1990) împiedică instanța a se mai pronunța pe fondul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul prin care a solicitat modificarea sentinței ca fiind ilegală și admiterea cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 5849 din 5 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat nulitatea recursului , reținând că aceasta este cauzată de faptul că recurentul nu exprimă critici concrete în legătură cu sentința atacată, critici care să poată fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de tribunal atunci când a soluționat pricina, argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii; autorul căii de atac nu arată care sunt greșelile de judecată ale primei instanțe ori elementele de nelegalitate și/sau netemeinicie ale sentinței recurate.

Împotriva acestei decizii, reclamantul B.E. a înțeles să promoveze recurs, prin care a susținut, în principal, că instanța competentă cu judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3348 din 4 aprilie 2013 era secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului declarat de reclamantul B.E. , în raport de dispozițiile art. 137 raportat la art. 299 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor legale mai sus invocate, sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Decizia atacată cu recurs a fost pronunțată în condițiile art. 208 și art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 cu modificările și completările ulterioare, referitoare la competența materială și la căile de atac în materia litigiilor de muncă, fiind o decizie irevocabilă, potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru aceste considerente recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B.E. împotriva deciziei civile nr. 5849 din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.