ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1322/2014

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 2264/204/2013 reclamanta V.R.R. a chemat în judecată pe pârâtul A.G. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună stabilirea locuinței fiului său minor A.A., exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către aceasta și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului A.A. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în fapt, a conviețuit cu pârâtul aproximativ 4 ani, și, întrucât nu au fost căsătoriți legal, iar relația dintre cei doi s-a deteriorat în mod constant, conviețuirea celor doi a fost întreruptă, fiul său minor fiind în îngrijirea sa exclusivă, în prezent locuind în comuna B., sat U., județul Prahova.

La data de 8 iulie 2013 pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională. Prin cererea reconvențională pârâtul a solicitat stabilirea domiciliului minorului A.A. născut la 7 mai 2011 la acesta și obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, raportată la veniturile sale. Prin sentința nr. 2288 din 2 octombrie 2013, Judecătoria Câmpina și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Câmpina a reținut că d omiciliul pârâtului se află, potrivit H.G. nr. 337/1993, în raza teritorială a Judecătoriei Tulcea și întrucât în pricinile privitoare la persoane pentru care legea nu prevede expres instanța competentă din punct de vedere teritorial se aplică dreptul comun [art. 107 alin. (1) din noul C. proc.

civ.), caz în care competența teritorială este absolută, împrejurare ce rezultă din dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din noul C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din noul C. proc. civ. (interpretat „per a contrario”), Judecătoria Tulcea este instanța competentă să soluționeze cauza. A mai reținut că solicitarea de obligare a pârâtului la plata pensiei de întreținere nu poate atrage competența sa teritorială pentru a judeca pricina deoarece acesta este un capăt de cerere accesoriu capătului principal, stabilire domiciliu minor, care conform art. 123 alin. (1) din noul C. proc. civ., se judecă de instanța competentă pentru cererea principală. Judecătoria Tulcea, astfel învestită, prin sentința nr. 670 din 7 martie 2014, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Câmpina și, în temeiul art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din noul C. proc.

civ., constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a decide astfel, instanța Judecătoriei Tulcea a avut în vedere următoarele considerente: Acțiunea reclamantei are trei capete de cerere, respectiv: stabilire domiciliu minor, exercitare autoritate părintească și plată pensie de întreținere. Referitor la primele două capete de cerere, instanța a reținut că stabilirea domiciliului minorului este un capăt de cerere accesoriu cererii de exercitare exclusivă a autorității părintești deoarece stabilirea domiciliului minorului depinde de soluția pronunțată cu privire la exercitarea autorității părintești. Cu privire la ultimul capăt de cerere, potrivit art. 113 pct. 2 C. proc.

civ., competența teritorială este alternativă, fiind competentă și instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere. Prin urmare, în cauză fiind vorba despre o competență alternativă, reclamanta a ales instanța de la domiciliul său ca instanță competentă să soluționeze cererea, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Potrivit art. 505 alin. (2) C. civ., „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.” În cauză, cu privire la modul de exercitare a autorității părintești, aplicându-se prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț, competența teritorială de soluționare a cererii revine în mod exclusiv Judecătoriei Câmpina, fiind instanța în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al părților, acolo unde locuiește reclamanta. Având în vedere faptul că minorul locuiește împreună cu mama sa, instanța a apreciat că singura competență să decidă asupra ocrotirii minorului, este instanța de la locul unde acesta domiciliază, concluzie care se impune și în raport de dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc.

civ. conform cărora, „Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.” Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 martie 2014, fiind fixat termen pentru soluționare la 7 mai 2014. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, pentru considerentele care succed.

Prin Legea nr. 287/2009, republicată, a fost adoptat C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011. Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) din acest cod, dispozițiile legii noi sunt aplicabile și „efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere (...), dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi”. La data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare, de asemenea, C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 care, prin normele tranzitorii reglementate prin art. 24, prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că „ Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…) iar potrivit art. 107, „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii”. Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare. A rt. 114 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prevede că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ.

în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”. Titlul IV C. civ. intitulat „Autoritatea părintească” cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea autorității părintești, locuința copilului și obligația de întreținere, dispoziții conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.].

De asemenea, art. 505 C. civ. prevede la alin. (1) că „ În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de către părinți, dacă aceștia conviețuiesc” iar la alin. (2) că „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.

Conform acestor dispoziții, aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor având ca obiect exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți [art. 398 alin. (1)], stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului [art. 400 alin. (1)] sau stabilirea contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor [art. 402 alin. (1)]. În speță, acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect stabilirea domiciliului minorului, exercitarea autorității părintești și plata pensiei de întreținere, care se referă la măsuri ce se cer a fi luate în legătură cu copilul său minor, rezultat din conviețuirea cu pârâtul , a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 22 aprilie 2013, după intrarea în vigoare a noului C. civ.

și a noului C. proc. civ. Astfel, situației juridice invocată prin acțiune, derivând din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, care determină incidența regulilor în materia autorității părintești și obligației de întreținere, îi sunt incidente dispozițiile acestui act normativ, cum incidente îi sunt și dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.). În raport de textele legale menționate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 din noul C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din noul C. proc.

civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel [alin. (1)]”. Având în vedere că minorul locuiește cu mama sa, în comuna B., sat U., județul Prahova, aspect necontestat de pârât (Dosarul nr. 2264/204/2013 al Judecătoriei Câmpina) și că Judecătoria Câmpina este instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul minorul (persoana ocrotită) cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantei, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, inclusiv din perspectiva art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina. Definitivă. Decizia se va comunica părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2014.