ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5288/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, la data de 11 decembrie 2012 și completată la data de 21 ianuarie 2013, reclamanta M.L. a solicitat obligarea pârâtului H.A., la plata pensiei de întreținere, în favoarea minorului H.A., stabilirea locuinței acestuia la domiciliul său și exercitarea autorității părintești exclusive de către reclamantă. Prin Sentința nr. 3446 din 15 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 170171 din 18 ianuarie 2012, Judecătoria Bacău, a admis excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, reținând incidența, în speță a dispozițiilor art. 5 C. proc.

civ., conform cărora „cererea de chemare în judecată se face la instanța domiciliului pârâtului caracterul imperativ sau dispozitiv al acestei norme neputând fi stabilit, fără a se ține cont de natura pricinii. De asemenea, instanța a coroborat dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 3 cu cele ale art. 19 C. proc. civ., considerând că acestea din urmă stabilesc, per a contrario, faptul că numai în pricinile privitoare la bunuri și numai dacă nu este vorba de unul dintre cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ. , competența teritorială este relativă, în celelalte situații având caracter absolut. Astfel, s-a mai reținut că reclamanta a precizat în cererea de chemare în judecată faptul că domiciliul pârâtului este în Tulcea, Jud. Tulcea.

Prin Sentința civilă nr. 2629 din 5 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr .421413 din 27 ianuarie 2013, Judecătoria Tulcea, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, reținând că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cu privire la primul capăt de cerere, reprezentând plata pensiei de întreținere, sunt incidente dispozițiile art. 10 pct. 7 C. proc. civ., care prevăd, în acest caz, competența alternativă, iar, în speță, reclamanta a ales să învestească cu judecarea acestei cereri instanța de la domiciliul său.

Referitor la celelalte două capete de cerere ale acțiunii civile, instanța a considerat că stabilirea domiciliului minorului este un capăt de cerere accesoriu cererii de exercitare exclusivă a autorității părintești, deoarece stabilirea domiciliului minorului depinde de soluția pronunțată cu privire la exercitarea autorității părintești. În cauză, cu privire la modul de exercitare a autorității părintești, aplicându-se prin asemănare, dispozițiile privitoare la divorț, competența de soluționare a cererii revine, în mod exclusiv, Judecătoriei Bacău, fiind instanța în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al părților, unde locuiește reclamanta. Referitor la acest aspect, instanța a avut în vedere și faptul că minorul locuiește cu mama sa, iar singura instanță în drept să decidă cu privire la măsura ocrotirii minorului, este instanța în raza teritorială a căreia domiciliază acesta.

Asupra conflictului de competență Înalta Curte reține următoarele: Acțiunea formulată de reclamantă, având ca obiect plata pensiei de întreținere, stabilirea domiciliului minorului și exercitarea autorității părintești, a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 11 decembrie 2012, după intrarea în vigoare a Noului C. civ.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) din acest Cod, dispozițiile legii noi sunt aplicabile și „efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere (...), dacă aceste situații juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi". În speță, situația juridică invocată prin acțiune derivă din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, care determină incidența regulilor în materia autorității părintești și obligația de întreținere, fiind aplicabile dispozițiile în materie reglementate de Noul C. civ. Potrivit prevederilor art. 496 alin. (3) din Noul C. civ., în caz de neînțelegere între părinți, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă.

Aceleiași instanțe de tutelă îi revine și competența de a stabili modul de exercitare a autorității părintești în cazul în care părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc (cum este cazul în speță), conform art. 505 alin. (2) din Noul C. civ. Potrivit prevederilor art. 229 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., articol care a fost introdus prin pct. 29 din O.U.G. nr. 79/2011 începând cu data de 20 aprilie 2012 (în vigoare la data promovării acțiunii): „Dacă prin lege nu se prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ.

în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită". Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice" include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 teza I din Noul C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie" din Noul C. civ. În speță, persoana ocrotită este minorul, în interesul căruia reclamanta, mama acestuia, a promovat acțiunea, iar din motivarea cererii de chemare în judecată rezultă că minorul locuiește cu reclamanta, astfel încât, prin aplicarea prevederilor legale anterior citate, instanța de tutelă competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Bacău, în circumscripția căreia se află domiciliul reclamantei.

Față de considerentele reținute

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.