ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5617/2013

Asupra conflictului

de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Reghin la data de 5 martie 2013, reclamanta B.F. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul C.V., stabilirea domiciliului minorului C.V.F. la mamă și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de creștere și educare a minorului.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 400 și art. 402 C. civ., raportat la art. 918

pct. 1 lit. a) NCPC.

Prin Sentința civilă

nr. 765 din 25 iunie 2013, Judecătoria Reghin a admis excepția necompetenței

teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 107 NCPC, cererea se face la

instanța domiciliului pârâtului. Cum din cererea de chemare în judecată și din

actul de stare civilă al pârâtului reiese că acesta domiciliază în municipiul

Bistrița, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Bistrița.

Învestită prin

declinare, Judecătoria Bistrița a pronunțat Sentința civilă nr. 8017 din 10

octombrie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea

Judecătoriei Reghin și, constatând ivit conflictul de competență, a suspendat

din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele

sentinței, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 114 NCPC, care

stabilește o competență teritorială exclusivă, respectiv a instanței în a cărei

circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită,

față de împrejurarea că minorul locuiește împreună cu mama sa în municipiul

Reghin, competența de soluționare a cererii revine Judecătoriei Reghin.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanta B.F. s-a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul C.V., stabilirea domiciliului minorului C.V.F. la

mamă și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de creștere și educare a

minorului, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 400 și art. 402 C.

civ., raportat la art. 918 pct. 1 lit. a) NCPC.

Mai întâi, Înalta

Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C.

proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispozițiile legii noi de

procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea

acesteia în vigoare.

Având în vedere data

formulării cererii de chemare în judecată - 5 martie 2013 -, rezultă că aceste

dispoziții îi sunt aplicabile cererii pendinte.

Potrivit

dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. civ. „în lipsa înțelegerii dintre părinți

sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de

tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la

părintele cu care locuiește în mod statornic”.

De asemenea, art. 496

alin. (3) C. civ., prevăd că: ”în caz de neînțelegere între părinți, instanța

de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă

psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de

10 ani”.

Art. 114 din noul C.

proc. civ. arată că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea

persoanei fizice date de Codul civil în competenta instanței de tutelă și de

familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își

are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Potrivit art. 76 din

Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie,

judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru

minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având

competența stabilită potrivit Codului civil și Codului de procedură civilă.

Prin urmare, în cauză

devin incidente dispozițiile art. 114 din noul C. proc. civ., care constituie o

dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea

instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau

reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală

reprezentată de art. 107 din noul C. proc. civ., care reglementează o

competență teritorială generală.

În consecință, având

în vedere faptul că domiciliul persoanei ocrotite - minorul C.V.F. -, se află

la mama sa, în municipiul Reghin, Înalta Curte stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei având ca obiect stabilire domiciliu minor formulată de

reclamanta B.F., domiciliată în municipiul Reghin, str. P., județul Mureș, în

contradictoriu cu pârâtul C.V., domiciliat în comuna Bistrița Bârgăului, sat

Colibița, județul Bistrița-Năsăud, în favoarea Judecătoriei Reghin.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM