ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5617/2013

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin la data de 5 martie 2013, reclamanta B.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.V., stabilirea domiciliului minorului C.V.F. la mamă și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de creștere și educare a minorului. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 400 și art. 402 C. civ., raportat la art. 918 pct. 1 lit. a) NCPC. Prin Sentința civilă nr. 765 din 25 iunie 2013, Judecătoria Reghin a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 107 NCPC, cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Cum din cererea de chemare în judecată și din actul de stare civilă al pârâtului reiese că acesta domiciliază în municipiul Bistrița, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Bistrița. Învestită prin declinare, Judecătoria Bistrița a pronunțat Sentința civilă nr. 8017 din 10 octombrie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Reghin și, constatând ivit conflictul de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că, în raport de dispozițiile art. 114 NCPC, care stabilește o competență teritorială exclusivă, respectiv a instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, față de împrejurarea că minorul locuiește împreună cu mama sa în municipiul Reghin, competența de soluționare a cererii revine Judecătoriei Reghin. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.F. s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.V., stabilirea domiciliului minorului C.V.F.

la mamă și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de creștere și educare a minorului, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile art. 400 și art. 402 C. civ., raportat la art. 918 pct. 1 lit. a) NCPC. Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 5 martie 2013 -, rezultă că aceste dispoziții îi sunt aplicabile cererii pendinte. Potrivit dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. civ.

„în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic”. De asemenea, art. 496 alin. (3) C. civ., prevăd că: ”în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani”. Art. 114 din noul C. proc. civ. arată că „dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenta instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012, până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit Codului civil și Codului de procedură civilă. Prin urmare, în cauză devin incidente dispozițiile art. 114 din noul C. proc. civ., care constituie o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din noul C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială generală.

În consecință, având în vedere faptul că domiciliul persoanei ocrotite - minorul C.V.F. -, se află la mama sa, în municipiul Reghin, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect stabilire domiciliu minor formulată de reclamanta B.F., domiciliată în municipiul Reghin, str. P., județul Mureș, în contradictoriu cu pârâtul C.V., domiciliat în comuna Bistrița Bârgăului, sat Colibița, județul Bistrița-Năsăud, în favoarea Judecătoriei Reghin. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM