ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2015

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 4 București la data de 12 decembrie 2013 sub Dosar nr. 32647/4/2013,

reclamanta C.I. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., solicitând instanței ca prin

hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună modificarea programului

de vizitare, în sensul limitării perioadei de timp stabilită prin sentința civilă

nr. 286 din 26 ianuarie 2012 a Judecătoriei Câmpina, cu obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 7621 din 16 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București,

secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei

sectorului 4 București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Câmpina, reținându-se, în esență, incidența dispozițiilor

art. 114 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Învestită prin

declinare, Judecătoriei Câmpina, reținând incidența dispozițiilor art. 114 C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 a arătat că, în ceea ce privește domiciliul

minorului S.F.A., astfel cum rezultă din referatul de anchetă socială din data de

3 iulie 2014 minorul locuiește în fapt la tatăl său, pârâtul S.R., respectiv în

București, sector 4, iar la interpelarea instanței pârâtul a arătat că și în prezent

minorul locuiește la el.

Față de această

situație de fapt, Judecătoriei Câmpina a apreciat că locuința efectivă a minorului

este în București, sector 4, iar nu în raza de competență a Judecătoriei Câmpina,

la mama sa, așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 7621 din 16 septembrie

2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București.

Așa fiind, prin

sentința civilă nr. 367/2015 din 30 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina,

secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe

și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei

sectorului 4 București. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul

a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului

de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul

dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010,

va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Câmpina

competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că reclamanta C.I. a promovat o acțiune având ca obiect stabilire program vizitare

minor.

Referitor la obiectul

cauzei, codul civil, în Titlul III denumit ocrotirea persoanei fizice, prevede la

art. 106, că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei,

prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume

prevăzute de lege.

Măsurile și mijloacele

de ocrotire a minorilor se completează cu dispozițiile corespunzătoare din cuprinsul

cărții a ll-a referitoare la relațiile de familie, modificarea programului de vizitare

stabilit în cadrul dreptului la legături personale cu copilul, fiind astfel reglementat

la art. 403 raportat la art. 401 C. civ. Prin urmare, acest drept reprezintă tot

o măsura de ocrotire edictată de lege în favoarea minorului, ocrotire care se realizează

prin intermediul părinților.

Astfel, prezenta

cauză reprezintă o cerere care vizează ocrotirea persoanei fizice, regula de competență

fiind cea prevăzută de art. 114 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010,

respectiv instanța unde își are domiciliu sau reședința persoana ocrotită, aceasta

fiind o regulă de competență teritorială exclusivă prin raportare la dispozițiile

art. 126 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Identificarea

competenței rationae loci și rationae materiae se face prin raportare la domiciliul

minorului, în înțelegerea acestuia ca element de identificare a persoanei fizice,

respectiv acolo unde locuiește el în mod statornic.

În același sens

sunt și prevederile art. 400 alin. (1) C. civ. conform cărora „în lipsa înțelegerii

dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului,

instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului

minor la părintele cu care locuiește în mod statornic”.

În speță, nu se

poate face abstracție de cele reținute prin sentința civilă nr. 286/2012 din 16

ianuarie 2012 pronunțată în cauza având ca obiect divorț cu copii în care părțile

s-au înțeles ca locuința minorului S.F.A. să fie la domiciliul mamei, din comuna

M., sat M., județ Prahova.

Prin urmare, domiciliul

minorului nu se află în raza de competență a Judecătoriei sectorului 4 București,

cum greșit a reținut Judecătoria Câmpina, ci în raza de competență a acesteia din

urmă, acolo unde mama locuiește cu minorul în mod statornic, împrejurarea că la

data promovării prezentei acțiunii minorul locuiește în fapt la tatăl său, în București,

sector 4, neputând atrage competența Judecătoriei sectorului 4 București, având

în vedere domiciliul stabil (principal) aflat la mamă, respectiv pe raza teritorială

a Judecătoriei Câmpina.

În consecință,

în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C.

proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența

de soluționare a cererii formulată de reclamanta C.I. în favoarea Judecătoriei Câmpina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 martie 2015.