ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2015

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București la data de 12 decembrie 2013 sub Dosar nr. 32647/4/2013, reclamanta C.I. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., solicitând instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună modificarea programului de vizitare, în sensul limitării perioadei de timp stabilită prin sentința civilă nr. 286 din 26 ianuarie 2012 a Judecătoriei Câmpina, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 7621 din 16 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei sectorului 4 București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina, reținându-se, în esență, incidența dispozițiilor art. 114 C. proc.

civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. Învestită prin declinare, Judecătoriei Câmpina, reținând incidența dispozițiilor art. 114 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 a arătat că, în ceea ce privește domiciliul minorului S.F.A., astfel cum rezultă din referatul de anchetă socială din data de 3 iulie 2014 minorul locuiește în fapt la tatăl său, pârâtul S.R., respectiv în București, sector 4, iar la interpelarea instanței pârâtul a arătat că și în prezent minorul locuiește la el. Față de această situație de fapt, Judecătoriei Câmpina a apreciat că locuința efectivă a minorului este în București, sector 4, iar nu în raza de competență a Judecătoriei Câmpina, la mama sa, așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 7621 din 16 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 367/2015 din 30 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Câmpina, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Câmpina competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamanta C.I.

a promovat o acțiune având ca obiect stabilire program vizitare minor. Referitor la obiectul cauzei, codul civil, în Titlul III denumit ocrotirea persoanei fizice, prevede la art. 106, că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege. Măsurile și mijloacele de ocrotire a minorilor se completează cu dispozițiile corespunzătoare din cuprinsul cărții a ll-a referitoare la relațiile de familie, modificarea programului de vizitare stabilit în cadrul dreptului la legături personale cu copilul, fiind astfel reglementat la art. 403 raportat la art. 401 C. civ. Prin urmare, acest drept reprezintă tot o măsura de ocrotire edictată de lege în favoarea minorului, ocrotire care se realizează prin intermediul părinților.

Astfel, prezenta cauză reprezintă o cerere care vizează ocrotirea persoanei fizice, regula de competență fiind cea prevăzută de art. 114 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, respectiv instanța unde își are domiciliu sau reședința persoana ocrotită, aceasta fiind o regulă de competență teritorială exclusivă prin raportare la dispozițiile art. 126 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. Identificarea competenței rationae loci și rationae materiae se face prin raportare la domiciliul minorului, în înțelegerea acestuia ca element de identificare a persoanei fizice, respectiv acolo unde locuiește el în mod statornic. În același sens sunt și prevederile art. 400 alin. (1) C. civ.

conform cărora „în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic”. În speță, nu se poate face abstracție de cele reținute prin sentința civilă nr. 286/2012 din 16 ianuarie 2012 pronunțată în cauza având ca obiect divorț cu copii în care părțile s-au înțeles ca locuința minorului S.F.A. să fie la domiciliul mamei, din comuna M., sat M., județ Prahova.

Prin urmare, domiciliul minorului nu se află în raza de competență a Judecătoriei sectorului 4 București, cum greșit a reținut Judecătoria Câmpina, ci în raza de competență a acesteia din urmă, acolo unde mama locuiește cu minorul în mod statornic, împrejurarea că la data promovării prezentei acțiunii minorul locuiește în fapt la tatăl său, în București, sector 4, neputând atrage competența Judecătoriei sectorului 4 București, având în vedere domiciliul stabil (principal) aflat la mamă, respectiv pe raza teritorială a Judecătoriei Câmpina. În consecință, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta C.I.

în favoarea Judecătoriei Câmpina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2015.