ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 798/2015

Asupra

conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Beclean la data de 26 martie 2014, reclamanta K.S. a chemat

în judecată pe pârâtul C.E.I. solicitând instanței să dispună obligarea

acestuia la plata pensiei de întreținere pentru minorul C.A.M., acțiunea

nefiind motivată îndrept.

Prin sentința

civilă nr. 1669 din 27 octombrie 2014, Judecătoria Beclean a admis excepția de

necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Judecătoria Beclean verificându-și competența în

raport de dispozițiile art. 131 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a

reținut că potrivit art. 113 alin. (1) pct 2 din actul normativ menționat, în

cererile referitoare la obligațiile de întreținere, în afară de instanța

prevăzută de art. 107 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., mai este

competentă instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant.

Având în vedere că domiciliul în fapt al reclamantei este în Reghin, județul

Mureș, la domiciliul pârâtului, reiese că Judecătoria Reghin este competenta

teritorial să judece prezenta cauză.

Judecătoria

Reghin, prin încheierea din 19 februarie 2015 a admis excepția de necompetență

teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare în

favoarea Judecătoriei Beclean.

Prin aceeași

hotărâre s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost sesizată

Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Judecătoria

Reghin a reținut în considerentele hotărârii că, în cauză, excepția

necompetențel teritoriale nu putea fi invocată din oficiu, nefiind incidență o

normă de competență teritorială de ordine publică, ci o normă de competență

privată care nu putea fi invocată decât de parte, în condițiile art, 130 alin. (3)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin urmare, a apreciat că

Judecătoria Beclean este competentă în soluționarea cauzei.

Investită cu

soluționarea conflictului negativ de competența, la claia de 4 decembrie 2014, Înalta

Curte va stabili competența în favoarea Judecătoriei Beclean pentru

considerentele ce succed:

Reclamanta a

formulat o acțiune prin care a solicitat instanței obligarea pârâtului C.E.I.

la plata pensiei de întreținere pentru minorul C.A.M. motivat de faptul că din

luna iunie 2013 acesta a sistat plata acesteia.

De asemenea,

din sentința civilă nr. 1256 din 28 noiembrie 2001 pronunțată de judecătoria

Beclean în Dosarul nr. 1402/2001 și aflată la fila nr. 7 a dosarului aceleiași

instanțe, reiese că pârâtul C.E.I. a fost obligat la plata, lunară, către

minorul C.A.M., a unei pensii de întreținere, până la majoratul acestuia.

Prin urmare,

prezenta acțiune are natura unei cereri referitoare la obligația de întreținere

ce izvorăște dintr-o hotărâre judecătorească,

Art. 113 din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. având denumirea marginală, Competența

teritoriala alternativă reglementează la pct. 2, competența teritorială în

cazul acțiunilor privind obligația de întreținere. Astfel, " în afară de

instanțele prevăzute de art. 107-112, mai sunt competente: pct 2 instanța în a

cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant (...).

Reiese deci, că

în materia acțiunilor formulate de creditorii obligației de întreținere și care

au ca obiect acordarea pensiei de întreținere ori majorarea acesteia,

legiuitorul a înțeles să stabilească o competență teritorială alternativă,

fiind deopotrivă competentă atât instanța în circumscripția căreia domiciliază

sau își are sediul pârâtul, cât și instanța în circumscripția căreia

domiciliază creditorul obligației de plată a întreținere.

La aplicarea

dispozițiilor legale mai sus menționate, trebuie avute în vedere însă și

dispozițiile art. 116 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și care

prevede următoarele: "Reclamantul are alegerea între două instanțe

deopotrivă competente".

Rezultă deci,

că, ori de câte ori, este reglementată o competență teritorială alternativă,

reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă

competente, instanța astfel sesizată nu se mai poate dezinvesti prin declinarea

competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, însă

nici reclamantul nu mai poate reveni sau alegerii, în favoarea unei alte

instanțe.

În cauza de

față, prin dispozitivul sentinței civile nr. 414/2000, pronunțată de

Judecătoria Beclean în Dosarul nr. 110/2000, pârâtul C.E.I. a fost obligat să

achite reclamantei K.S. pensia de întreținere în favoarea minorului C.A.M. Prin

urmare, reclamanta din prezenta cauză are calitatea de creditoare a obligației

de plată a pensiei de întreținere.

În aplicarea

dispozițiilor legale invocate, competentă în soluționarea prezentei cauze este

atât Judecătoria Reghin, ca instanță în circumscripția căreia se află

domiciliul pârâtului C.E.I., cât și Judecătoria Beclean, ca instanță în a cărei

circumscripție se află domiciliul reclamantei creditoare, astfel cum rezultă

din cartea de identitate al acesteia aflată la fila 3 al dosarului acestei

instanțe și indicată prin cererea de sesizare a instanței, alegerea între

aceste instanțe, deopotrivă competente, aparținând exclusiv reclamantei K.S.

Din rezoluția

prin care a fost înregistrată acțiunea, aflată la fila nr. 1 a Dosarului nr. 542/186/2014,

reiese că reclamanta a ales ca Judecătoria Beclean să se pronunțe asupra

cererii sale.

Față de această

împrejurare, măsura dispusă de Judecătoria Beclean de declinare a competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reghin apare ca fiind în

contradicție cu dispozițiile legale mai sus evocate și care prevăd că în cazul

unei competențe teritoriale alternative, instanța sesizată de reclamant, nu se

mai poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din

oficiu, în favoarea unei alte instanțe.

De asemenea,

nici argumentul reținut de către Judecătoria Beclean în legătură cu domiciliul,

în fapt, al reclamantei, comun cu al pârâtului, și care ar atrage competența

teritorială a Judecătoriei Reghin, nu poate constitui un temei pentru

declinarea competenței. Aceasta întrucât, potrivit art 194 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., reclamantul nu este obligat să indice domiciliul în

fapt, decât în măsura în care, neindicarea acestuia, va afecta comunicarea

actelor de procedură întocmite în cauză. Rațiunea pentru care legiuitorul a

acordat părților beneficiu ca în cererile adresate instanțelor de judecată, să

indice domiciliul de fapt, real, al acestora, a fost acela al eficientizării

încunoștințării acestora cu privire la desfășurarea procesului iar nu acela al

stabilirii unui nou criteriu pentru determinarea competenței teritoriale.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art 135 din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., va stabili competența soluționării cererii în favoarea

Judecătoriei Beclean.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beclean.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 martie 2015.