ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2250/2014

Asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, la data de 21 ianuarie 2014, sub nr. 76/284/2014, reclamanta M.G.C,, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.N.S., pe cale de ordonanță președințială, stabilirea vremelnică a locuinței minorilor M.C.D. și M.A.G. și obligarea pârâtului M.N.S. la piața unei pensii de întreținere pentru cei doi minori. Reclamanta a arătat că, pe rolul Judecătoriei Răcari, se află înregistrat Dosarul nr. 1370/284/2013, având ca obiect desfacerea căsătoriei dintre cele două părți, precum și cererile accesorii acesteia, iar după introducerea acțiunii de divorț, a plecat cu cei doi copii minori la părinții săi, unde locuiește și în prezent.

Ulterior, pârâtul l-a luat pe minorul M.A.G. și i-a stabilit locuința în comuna Teiu, jud. Argeș, la domiciliul bunicii paterne. Prin sentința civilă nr. 134 pronunțată la data de 12 februarie 2014, Judecătoria Răcari a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârât prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, Instanța a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită," Totodată, s~a reținut că, potrivit art. 496 C. civ., atunci când între părinți există neînțelegeri cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, asupra acestui aspect va decide instanța de tutelă.

S-a reținut că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că minora M.C.D. locuiește împreuna cu mama sa, în localitatea Chitila, jud. Ilfov, aflată în raza teritorială a Judecătoriei Buftea, iar minorul M.A.G. locuiește în localitatea Teiujud. Argeș, adică în circumscripția Judecătoriei Topoloveni. Investită prin declinare, prin sentința civilă nr. 2966 din 9 iulie 2014, Judecătoria Buftea a admis, la rândul sau, excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Constând ivit conflictul negativ de competență, instanța a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 997 C. proc. civ., ce reglementează competența materială și teritorială de soluționare a unei cereri de ordonanță președințială, reprezintă o normă de trimitere ce impune ca, pentru stabilirea competenței materiale și teritoriale de soluționare în primă instanță a cererii de ordonanță președințială, judecătorul cauzei să apeleze ia normele generale de competență materială ori teritorială, astfel cum sunt reglementate în Cartea 1, Titlul 111 din C. proc. civ., norma de competență putându-se regăsi, după caz, și în reglementarea altor proceduri speciale.

S-a mai constatat că reclamanta a solicitat, pe calea ordonanței presedințiale, să se dispună stabilirea vremelnica a locuinței minorilor rezultați din căsătorie, precum și obligarea pârâtului la plata contribuției de întreținere pentru cei doi minori, între părți fiind înregistrată și acțiunea având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiate între părți și capetele de cerere conexe. S-a mai reținut că prevederile art. 919 C. proc. civ. reglementează posibilitatea ca, pe tot timpul procesului de divorț, instanța să poată dispune masuri provizorii ce îl privesc pe minor, dintre cele anume prevăzute de textul legal. Instanța a reținut că nu se poate aprecia că în ipoteza art. 919 C. proc.

civ., competența de soluționare a cererii de ordonanță presedințială aparține exclusiv instanței învestite cu soluționarea cererii de divorț, scopul normei fiind acela de a înlătura obligativitatea dovedirii de către reclamant a condiției urgenței, cerută pentru aprecierea admisibilității ordonanței presedințîale, conform art. 996 alin. C. proc. civ. și de a institui o prezumție a existenței urgenței când există un proces de divorț declanșat. Prin urmare, dispozițiile art. 919 C. proc. civ. nu trimit la art. 914 C.proc.civ,, ce reglementează competența în materie de divorț, aceste norme de competență fiind norme speciale, iar în lipsa unei trimiteri exprese, nu se poate admite o interpretare contrară.

Sensul exact al art. 919 C. proc. civ., analizat în lumina dispozițiilor art. 997 C. proc. civ., este acela de a se interpreta că norma de competență teritorială este reglementată de dispozițiile generale ce reglementează competența teritorială. Instanța a considerat că nu pot fi aplicabile dispozițiile art, 114 C. proc. civ., deoarece ocrotirea persoanei fizice, astfel cum este reglementata in Titlul III, vizează drepturi subiective civile ori situații juridice de o cu totul alta natura decât cea din prezenta cauza, astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 106 C. civ., iar cauza civilă de față, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, se află sub incidența Cărții a 11-a C. civ.

(„Despre familie"), nefiind aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ. Instanța a concluzionat că, în cauză, este aplicabilă norma generală de competență teritorială, respectiv art. 107 C. proc. civ., potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscipție domiciliază sau își are sediu! pârâtul, daca legea nu prevede altfel. Cu privire ta conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legat sesizată în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele: Prin cererea înregistrată pe roiul Judecătoriei Răcari la data de 28 iunei 2013, reclamanta M.G.C, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.N.S., desfacerea căsătoriei încheiată între părți, precum și soluționarea capetelor de cerere accesorii.

Ulterior, la data de 21 ianuarie 2014, a fost înregistrată pe rolul aceleiași judecătorii, cererea de ordonanță președințială, întemeiată de prevederile art. 919 și art. 998 C. proc. civ., având ca obiect stabilirea vremelnică a locuinței celor doi minori rezultați din căsătorie, precum și obligarea la plata întreținerii pentru minori. Față de cele expuse, Înalta Curte reține faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 919 C. proc. civ. care sub marginala "'Măsuri vremelnice" prevăd că "instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței". Aceste dispoziții sunt înscrise în titlul "Procedura divorțului", o procedură specială.

Topografic, art. 919 C. proc. civ. este așezat după art. 918 C.proc.civ, care îngăduie instanței de divorț să se pronunțe asupra cererilor accesorii și incidentale formulate în divorț. Prin urmare, chiar dacă nu se prevede în mod expres - exclusiv din considerente de tehnică legislativă, pentru a evita repetarea - aceeași este instanța care poate lua măsurile vremelnice la care se referă art. 919 C. proc. civ. În consecință, în conflictul invit între Judecătoria Răcari, inițial investitită cu soluționarea cererii de divorț și Judecătoria Buftea, urmează a decide că revine Judecătoriei Răcari competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială, formulată de reclamanta M.G.C, domiciliată în oraș Chitila, jud. Ilfov în contradictoriu cu pârâtul M.N.S., domiciliat în Orașul Titu, jud. Dâmbovița, având ca obiect stabilirea vremelnică a locuinței celor doi copii minori rezultați din căsătorie și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minori, în favoarea Judecătoriei Răcari. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2014.