ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1211/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1211/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului

civil de față din studierea actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 753 din 14 iunie 2006, a respins,

ca neîntemeiată, acțiunea formulată de V.E. și B.V.L.R.I., în contradictoriu cu

pârâții S.N. I.P. SA, SC A.S.I. SRL, M.A.A.P., A.D.S. București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că, reclamantele au invocat și dovedit

calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari, prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3691 din 1 iulie 1925, în baza căruia V.M.,

V.C.F. și V.A. au dobândit în proprietate Moșia „B.” din comuna B., județul

Vlașca. Că, imobilul în litigiu a fost naționalizat pe numele V.C. în temeiul

Decretului nr. 111/1951, deci fără titlu.

S-a mai reținut că

imobilul în litigiu se găsește în administrarea I.P. de la data ieșirii din

patrimoniul foștilor proprietari și până în prezent.

Din rapoartele de

expertiză efectuate în cauză se reține că în prezent imobilul în litigiu, cel

naționalizat în 1951, nu mai există, Conacul Moșiei „B.” fiind transformat, a

devenit institut cu construcții proprii.

Curtea de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, prin decizia civilă nr. 237 din 28 octombrie 2008, a admis apelul

formulat de reclamantele V.E. și B.V.L.R.I., în contradictoriu cu pârâții S.N.

I.P. SA, SC A.S.I. SRL, M.A.A.P. și A.D.S. București și pe cale de consecință;

a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a admis acțiunea și a

constatat nulitatea parțială a contractului de vânzare de acțiuni nr. 60 din 30

octombrie 2000 încheiat între M.A. și SC A.S.I. SRL referitor la acțiunile S.N.

I.P. SA, pentru un număr de acțiuni corespunzător valorii de 1.538.797 lei

(RON) (aferentă construcțiilor aparținând imobilului în litigiu; a obligat pe

pârâtul S.N. I.P. SA la restituirea către reclamante a imobilului Conacul

Moșiei „B.” compus din teren în suprafață de 6 ha., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert V.N. și

construcții, astfel cum acestea au fost identificate prin raportul de expertiză

întocmit de expert T.C.; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că, terenul de 6 ha aferent imobilului în litigiu se află în prezent în administrarea S.N. I.P. SA care deține, încă

de la preluarea de către stat, și construcțiile fostului Conac al Moșiei „B.”,

ce a făcut obiectul privatizării către SC A.S.I. SRL prin contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60 din 30 octombrie 2000 încheiat cu A.D.S., a

cărui anulare se solicită.

S-a mai reținut

faptul că, avându-se în vedere dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni, însă numai în parte, referitor la valoarea acțiunilor societății

privatizate, corespunzătoare valorii aferente construcțiilor aparținând

imobilului în litigiu. Ca efect al anulării contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni, pârâtului S.N. „I.P.” SA îi revine calitatea de deținător al imobilului

compus din teren și construcții, fiind posibilă obligarea acestuia la

restituirea imobilului litigios.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată au declarat recurs: Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, S.N. I.P. SA, SC A.S.I. SRL și A.D.S.

M.A.P.D.R., critică

decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., deoarece:

- Nu s-a avut în

vedere modul în care a fost preluat imobilul după anul 1990, în sensul că, de

la data preluării acestuia de către stat, imobilul a funcționat ca B.B. pentru

Prepararea Vaccinurilor, până la incidența H.G. nr. 638/1998, când a fost

reorganizat ca societate națională.

- Instanța de apel a făcut

o interpretare greșită privitor la aplicarea Legii nr. 10/2001. Astfel, deși

reclamantele au solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni, motivată prin dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

totuși acestea nu au făcut dovada relei-credințe în cauză. Mai mult,

vânzarea-cumpărarea a avut loc anterior apariției Legii nr. 10/2001.

- Instanța de apel a

făcut o aplicare greșită dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, atunci

când a obligat pârâtul la restituirea în natură către reclamante a imobilului

Conacul Moșiei „B.”.

- Instanța de apel a

omis studierea rapoartelor de expertiză existente la dosarul de fond, din care

se reține că în prezent nu mai există imobilul preluat de stat în anul 1951,

Conacul Moșia „B.”, acesta a fost transferat, devenind institut pe parcursul

timpului, cu construcții proprii.

S.N. I.P. SA și SC

A.S.I. SRL, critică decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art.

304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ., deoarece:

- Instanța de fond

trebuia să stabilească regimul juridic al imobilului în litigiu, respectiv dacă

acesta intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 sau Legii nr. 18/1991.

Inițial reclamantele au susținut că imobilul a fost preluat de stat în temeiul

Decretului nr. 83/1949. În atare situație, se impunea să se stabilească dacă

terenul respectiv era situat în extravilan la data preluării abuzive sau la

data notificării.

- Reclamantele au

solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995.

Instanțele au reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995.

- Într-un alt proces,

reclamanta V.B.L.R.I. a revendicat imobilul în litigiu conform art. 480 C. civ.,

iar instanța a respins acțiunea reținând autoritatea de lucru judecat. În atare

situație, S.N. I.P. SA nu mai poate fi obligat la restituirea în natură a

acestui imobil în condițiile Legii nr. 10/2001.

- Instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, contractul de vânzare de

acțiuni și nu a ținut seama de faptul că art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

se referă la actele juridice de înstrăinare având ca obiect bunuri ut singuli,

în realitate s-a solicitat nulitatea parțială a contractului de vânzare pe

acțiuni.

- Instanța de apel a

interpretat greșit dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

reținând eronat că se impune constatarea nulității absolute parțiale, deoarece

în cauză este dovedită cu prisosință reaua-credință a pârâtei S.N. I.P. SA

A.D.S., critică

decizia atacată ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., deoarece:

- În mod greșit

instanța de apel a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, aplicând sancțiunea nulității contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60/2000, act juridic încheiat anterior

apariției Legii nr. 10/2001.

- Terenul în litigiu din

Moșia „B.” se află în administrarea S.N. I.P. SA și nici până în prezent nu s-a

obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate de către această

societate.

- Instanța de apel în

mod greșit a anulat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 60/2000

pentru un bun a cărui valoare nu era inclusă în capitalul social al S.N. I.P. SA

Cu privire la

recursul formulat de S.N. I.P. SA și SC A.S.I. SA, se rețin următoarele :

Reclamantele V.E. și

B.V.L.R.I., în contradictoriu cu pârâții S.N. I.P. SA, M.A.A.P., SC A.S.I. SRL

și A.D.S., au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 60 din 30 octombrie 2000, precum și restituirea în

natură, Conacul Moșiei „B.” compus din teren în suprafață de 6 ha, 5 corpuri de casă cu 55 încăperi, 2 grajduri cu 8 încăperi, 3 magazii cu 4 încăperi, 8 anexe

gospodărești cu 4 încăperi, situate în comuna B., județul Giurgiu.

Reclamantele au

indicat ca temei juridic dispozițiile Legii nr. 10/2001 și art. 480 C. civ.

La data de 22

octombrie 2002, reclamantele au formulat o precizare de acțiune, arătând că

temeiul pentru primul capăt de cerere, nulitatea contractului de privatizare,

este art. 46 din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997

privind privatizarea societăților comerciale.

La data de 20

noiembrie 2001, reclamantele au formulat o nouă precizare de acțiune prin care

s-a solicitat constatarea nulității contractului nr. 60/2000 și restituirea

imobilului, arătând că litigiul se soluționează potrivit dreptului comun,

conform art. 16 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 2 pct. 1 lit.

b) și art. 13 C. proc. civ.

La termenul din 18

decembrie 2002 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, SC A.S.I. SRL

și A.D.S.

Instanța de apel,

prin decizia civilă nr. 237 din 28 octombrie 2008, a schimbat în parte hotărârea instanței de fond (sentința civilă nr. 753 din 14 iunie 2006 a Tribunalului București), în sensul că a admis acțiunea, a constatat nulitatea parțială a

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni pentru un număr de acțiuni

corespunzător valorii de 1.538.979 RON aferentă construcțiilor aparținând

imobilului în litigiu, a obligat pârâtul S.N. I.P. SA la restituirea către reclamante

a imobilului Conacul Moșiei „B.” compus din teren în suprafață de 6 ha, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză, expert V.N., și construcții astfel cum

acestea au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat de expert T.C.

Decizia instanței de

apel este netemeinică și dată cu aplicarea greșită a legii pentru următoarele

considerente:

(1) din Legea nr. 10/2001 sunt excluse de la incidența acestei legi, terenurile

ale căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991

republicată și prin Legea nr. 1/2000.

Stabilirea regimului

juridic al imobilului în litigiu, în funcție de care devin aplicabile

prevederile Legii nr. 18/1991 ori cele cuprinse în Legea nr. 10/2001, este un

aspect ce trebuie determinat și justificat prin probele pe care instanța le

administrează pe parcursul soluționării cauzei.

În tabelul

centralizator de clădiri intrate în proprietatea statului conform Decretului nr.

83/1949 și a Decretului nr. 111/1951, se menționează clădiri și 6 ha teren B. ca fiind preluate conform Decretului nr. 111/1951, dosar nr. 2839/2002 al Tribunalului

Giurgiu.

Din adresa nr. 390

bis din 10 noiembrie 1955 emisă de M.I. - Filiala Arhivelor Statului Giurgiu, rezultă

că dnei. V.C. i s-au expropriat, în baza Decretului nr. 83/1949, la B., plasa C.,

județul Vlașca, 248 ha, din care: 3,50 ha suprafață conac; 5,00 ha livadă, 90 ha pădure; 8,00 ha baltă; 1.,00 ha vie și 140,50 ha teren arabil, dosar nr. 2830/2002 al Tribunalului Giurgiu.

Din notificarea

formulată de reclamantă în condițiile Legii nr. 10/2001, dosar nr. 2830/2002 al

Tribunalului Giurgiu, rezultă că acestea indică Decretul nr. 83/1949.

Tribunalul București,

prin sentința pronunțată, reține preluarea imobilului în litigiu în temeiul

Decretului nr. 111/1951, Conacul Moșiei „B.”.

În contextul celor

menționate mai sus, evidențiem și faptul că ambele reclamante recunosc la

interogatoriu, dosar nr. 2477/2003 al Tribunalului București, că au formulat

cerere de restituire a terenului „agricol” în temeiul Legii nr. 18/1991.

De asemenea, din

actul de vânzare-cumpărare din anul 1925, dosar menționat, care reprezintă

titlu de proprietate al autoarei reclamantelor, terenul este caracterizat ca

fiind „arabil, pădure, grădini”.

Din adeverința nr. 2500

din 3 decembrie 2004 emisă de Primăria comunei B., dosar menționat, rezultă că

imobilul a fost naționalizat conform Decretului nr. 83/1949 și a Decretului nr.

111/1951.

Încheierea din data

de 14 martie 2005 din dosarul nr. 2477/2003 al Tribunalului București, evidențiază

faptul că reclamantele au arătat că naționalizarea s-a făcut în parte în baza

Decretului nr. 83/1949 și în parte în baza Decretului nr. 111/1951.

Din cuprinsul adresei

nr. 259/2005 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, dosar menționat,

rezultă că imobilul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr. 111/1951

sau Decretului nr. 83/1949.

Prin urmare, față de

cele învederate mai sus, rezultă că instanța de apel nu a stabilit pe deplin

starea de fapt. Nu rezultă cu certitudine temeiul preluării de către stat a

imobilului în litigiu (Decretul nr. 83/1949 sau Decretul nr. 111/1951), regimul

juridic al imobilului pentru a verifica corecta aplicare în cauză a

prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la

celelalte motive de recurs, formulate de M.A.D.R. și A.D.S., nu mai este

necesar a fi analizate deoarece sunt subsidiare stabilirii aplicării Legii nr. 10/2001

în cauză. Numai în măsura în care Legea nr. 10/2001 ar fi incidentă, motivele

de recurs s-ar justifica deoarece ele vizează critici aflate în strânsă

legătură cu acest act normativ.

Instanța de recurs nu

poate însă hotărî asupra fondului pricinii, măsură posibilă, potrivit art. 314 C.

proc. civ., numai în cazul în care împrejurările de fapt ale cauzei au fost pe

deplin stabilite, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. Toate acestea impun admiterea

recursurilor declarate împotriva deciziei civile nr. 237 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă; casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță, în temeiul art. 313 C. proc. civ.

Totodată, în

conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., după casare,

instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate

înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarat de pârâții M.A.D.R., S.N. I.P. SA, SC A.S.I. SRL și A.D.S. împotriva

deciziei civile nr. 273/ A din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spere rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2010.