ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3938/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 57/F din 11 februarie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a recunoscut Sentința penală nr. 25 Hv64/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, privindu-l pe condamnatul S.I. S-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei totale principale de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală sus-menționată. S-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 19 mai 2011 la zi. S-a reținut că prin Rezoluția nr. 2246/11-5/2012 din 15 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost sesizată această instanță în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 25 Hv64/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, privindu-l pe condamnatul S.I.

prin care s-a stabilit ca acesta să execute pedeapsa totală principală de 5 ani închisoare. Prin sentința penală nr. 25 Hv64/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, inculpatul S.I. a fost condamnat la pedeapsa totală principală de 5 ani închisoare, pentru tentativă de constrângere gravă în forma de participare și tentativă de tâlhărie gravă, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 12 varianta 3, art. 15 alin. (1), art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) cifra 1, respectiv art. 15 alin. (1), art. 142 alin. (1), art. 143 varianta 2 C. pen. austriac, încercând să sustragă printr-un atac armat bani din incinta unei bănci din Oberwang. S-a constat că sunt îndeplinite condițiile dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului S.I.

având corespondent în legislația penală română, fiind vorba despre o hotărâre de condamnare definitivă pronunțată împotriva unui cetățean român, la o pedeapsă cu închisoarea pentru fapte care sunt incriminate deopotrivă de legea statului de condamnare și legea statului de executare. S-a reținut că ambele state sunt de acord asupra acestui transfer și chiar dacă această măsură nu este consimțită și de către persoana condamnată, aspect ce rezultă din înscrisurile existente la dosar, transferul se justifică în raport de exigențele art. 3 din Protocolul la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, câtă vreme Direcția de Poliție Federală Wels, prin Decizia din 10 februarie 2012, a dispus față de numitul S.I.

interdicția de a se afla pe teritoriul Republicii Austria. A fost avut în vedere și aspectul că la data primirii cererii de transferare, condamnatul are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisurilor privind stadiul executării pedepsei. A fost recunoscută Sentința penală nr. 25 Hv64/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, privindu-l pe condamnatul S.I., s-a dispus transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei totale principale de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală sus-menționată și s-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la 19 mai 2011 la zi. Împotriva Sentinței penale nr. 57 F din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București persoana transferabilă S.I.

a declarat recurs, în termen legal, fără să precizeze motivele de recurs. Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 386 6 C. proc. pen. a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum și prevederile Convenției asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și Protocolului adițional la această convenție ratificat de România prin O.G. nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001, respectiv: a) condamnatul este resortisant al statului de executare; b) hotărârea este definitivă; c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei.

d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare; f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări. Persoana condamnata S.I. este cetățean român, hotărârea de condamnare este definitivă și condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei. Prin Sentința penală nr 25 Hv6/11w din 19 octombrie 2011 a Tribunalului din Wels definitivă, inculpatul S.I.

a fost condamnat la pedeapsa totală principală de 5 ani închisoare de tentativă de constrângere gravă în forma de participare și tentativă de tâlhărie gravă, prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 12 varianta 3, art. 15 alin. (1), art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) cifra 1, respectiv art. 15 alin. (1), art. 142 alin. (1), art. 143 varianta 2 C. pen. austriac, încercând să sustragă printr-un atac armat bani din incinta unei bănci din Oberwang. Totodată, față de persoana solicitată prin Decizia din 10 februarie 2012 Direcția de Poliție Federală Wels a dispus față de numitul S.I. interdicția de a se afla pe teritoriul Republicii Austria.

Conform dispozițiilor art. 3 din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate nu este necesar consimțământul persoanei condamnate la transfer în situația în care s-a dispus o măsură în virtutea căreia persoanei, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul statului de condamnare. Condamnatul persoană solicitată a fost arestată preventiv în perioada 19 mai 2011- 19 octombrie 2011, sfârșitul executării pedepsei fiind prevăzut la 19 mai 2016, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, cât și dispozițiile art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

De asemenea, este îndeplinită și cerința dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie în forma tentativei prev de art. 20, art. 211 alin. (1), (2 1 ) lit. a) C. pen. Totodată, în cauză nu există niciuna dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 152, lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.

Se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, hotărârea străină de condamnare este definitivă și executorie, condamnatul este resortisant al statului român, la data primirii cererii de transferare mai are de executat peste 6 luni din durata pedepsei închisorii, iar faptele care au atras condamnarea sa de către autoritatea judiciară din statul solicitant constituie infracțiuni și potrivit legii penale a statului român, persoanei transferabile fiindu-i aplicată interdicția de a se afla pe teritoriul Republicii Austria pe o durată de 10 ani, fiind incidente dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeana asupra transferării persoanelor condamnate.

Înalta Curte, față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă S.I. împotriva Sentinței penale nr. 57 F din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană transferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă S.I. împotriva Sentinței penale nr. 57 F din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 620 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 10 decembrie 2013. Procesat de GGC - AM