ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1945/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La data de 04 septembrie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 2146/11-5/2009 adresa din data de 24 august 2009 a M.J.L.C. - Direcția Drept Internațional și Tratate, prin care a transmis acestei unități de parchet cererea nr. 4028787/0007 IV 1/2009 formulată de Ministerul Federal de Justiție al Republicii Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.D. (cetățean român, fiul lui C. și al V.) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către instanța de judecată din statul solicitant (filele 12-20 dosar primă instanță).

Prin adresa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a transmis în conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, cererea formulată de M.J. din Republica Austria, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.D. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate acestuia de către instanța de judecată din statul de condamnare.

Prin sentința penală nr. 8/ F din 14 ianuarie 2010, pronunțată în Cameră de Consiliu, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu nr. 2146/11- 5/2009 din 20 octombrie 2009, cu privire la cererea Ministerului Federal al Republicii Austria, privind transferul persoanei condamnate D. C.D., a recunoscut sentința penală din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d și a dispus punerea ei în executare pe teritoriul României. De asemenea, prima instanță a dispus transferul persoanei condamnate D.C.D.

- în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare într-un penitenciar din România, a dedus din pedeapsa aplicată măsura arestării preventive de la 31 iulie 2008 la 22 februarie 2009 și de la 23 februarie 2009 la zi și a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, urmând ca onorariul avocatului din oficiu să se suporte din fondul M.J. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția I penală, examinând înscrisurile comunicate de statul de condamnare în aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a constatat că prin sentința penală din data de 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d, rămasă definitivă la data de 31 martie 2009 (filele 23-61), numitul D.C.D.

a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind titluri de efectuare a plăților, în formă consumată și tentativă, prevăzute de art. 241 alin. (1) și (2) C. pen. austriac și furt grav în mod profesional în cadrul unei organizații criminale, comis în forma de participare, parțial rămas la tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) și art. 130 tezele I și a II-a C. pen. austriac. Totodată, a mai reținut că față de condamnatul D.C.D., prin decizia din data de 20 mai 2009 a Prefecturii orașului Feldkirch - Comisariatul Sectorial Feldkirch, s-a dispus măsura expulzării, aplicându-se acestuia interdicția pe termen nelimitat de a intra pe teritoriul Republicii Austria (filele 62-85).' Prima instanță a mai menționat, în considerente că, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei întocmit de către autoritățile judiciare austriece față de numitul D.C.D.

a fost emis un mandat european de arestare pentru comiterea acestor infracțiuni, acesta fiind arestat preventiv la data de 31 iulie 2008 și predat autorităților străine în baza sentinței penale nr. 727/64/2008 din 02 august 2008 a Curții de Apel Brașov, instanță care a dispus ca, în situația în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, numitul D.C.D. să fie transferat în România, în vederea executării acesteia. S-a mai constatat că persoana condamnată D.C.D. se află în prezent încarcerat în Penitenciarul Feldkirch, iar perioada reținerii și arestării preventive a fost dedusă din pedeapsa a cărei executare va fi finalizată la data de 30 iulie 2013 (filele 13, 16, 17, 19 - 20 dosar parchet).

De asemenea, s-a mai reținut că, în fapt, în perioada 30 august – 11 octombrie 2006 pe teritoriul Austriei, Franței, Spaniei și Suediei, numitul D.C.D., împreună cu mai multe persoane, prin mai multe acte materiale (unele consumate, altele rămase în forma tentativei), prin folosirea unor dispozitive electronice a obținut în mod ilegal datele personale aparținând mai multor părți vătămate și a confecționat cârduri bancare false pe care Ie-a utilizat pentru realizarea unor tranzacții comerciale frauduloase. Procedând la examinarea lucrărilor dosarului, Curtea de Apel București, secția I penală, a mai constatat că, în cauză, a fost îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, reținând că faptele care au atras condamnarea numitului D.C.

D. aveau corespondent în legislația penală română, întrucât faptele reținute în sarcina acestuia de către autoritățile judiciare austriece realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 republicată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză (filele 1-9 dosar primă instanță). De asemenea, prima instanță a mai reținut că, în cauză, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 lit. b) și c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, în sensul că numitul D.C.D. este cetățean român și are domiciliul în România, conform adreselor din 10 septembrie 2009 a M.A.I. - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și nr. 3944607 din 10 septembrie 2009 emisă de M.A.I.

- Direcția Generală de Pașapoarte (filele 10 și 11 dosar), hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, potrivit sentinței penale din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Regional Feldkirch, Dosar nr. 17/Hv 135/08d (filele 23-61), la data primirii cererii de transferare persoana condamnată având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei. Potrivit declarației din data de 20 aprilie 2009, înregistrată sub nr. 17/Hv 135/08d și transmisă de către autoritățile judiciare austriece, condamnatul D.C.D. s-a opus transferării sale într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei (filele 21 și 22 dosar primă instanță).

Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 al. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 și ratificat prin O.G. nr. 92/1999, având în vedere decizia administrativă din data de 20 mai 2009, fată de numitul D.C.D. autoritățile austriece au dispus măsura expulzării și au aplicat acestuia interdicția pe termen nelimitat de intrare pe teritoriul Republicii Austria.

Față de aceste considerente, prima instanță a admis sesizarea formulată de autoritățile judiciare ale Republicii Austria, transmisă prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la transferul persoanei condamnate D.C.D., în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare și, în temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată, a recunoscut sentința penală pronunțată la 23 februarie 2009 de Tribunalul Regional Feldkirch și a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani într-un penitenciar din România.

De asemenea, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată de persoana condamnată de la 31 iulie 2008 la 22 februarie 2009 și de la 23 februarie 2009 la zi, iar în temeiul art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs condamnatul persoană transferabilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii. În esență, recurentul condamnat persoană transferabilă a susținut că, în speță, se impune, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate și, pe fond, în rejudecare, respingerea cererii de transfer dispusă față de condamnat, cu atât mai mult cu cât acesta nu si-a dat consimțământul la transferare, și a executat deja aproximativ jumătate din cuantumul pedepsei aplicată de instanța statului solicitant. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: În cauza supusă analizei, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a fost investită cu cererea autorităților judiciare austriece de recunoaștere a sentinței din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d, rămasă definitivă la data de 31 martie 2009, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către instanța de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată în baza Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983 . Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 9855/2/2009, fixându-se prim termen la 28 iulie 2010, când s-au comunicat la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu persoana condamnată transferabilă, deținută într-un penitenciar din Hirtenberg - Austria.

De asemenea, în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se menționează că numitul D.C.D. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind titluri de efectuare a plăților, în formă consumată și tentativă, prevăzută de art. 241 alin. (1) și (2) C. pen. austriac și furt grav în mod profesional în cadrul unei organizații criminale, comis în forma de participare, parțial rămas la tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) și art. 130 tezele I și a II-a C. pen. austriac, dispunându-se, totodată, prin decizia din 20 mai 2009 a Prefecturii orașului Feldkirch - Comisariatul Sectorial Feldkirch, expulzarea acestuia și aplicare pe termen nelimitat a interdicției de a intra pe teritoriul Republicii Austria.

Se mai constată, analizând actele si lucrările cauzei, că autoritățile judiciare austriece au comunicat situația executării pedepsei, din rezoluția nr. 2146/11-5/2009 din 13 octombrie 2009, dată în dosarul cu același număr de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rezultând că persoana condamnată D.C.D.

avea de executat pedeapsa de 5 ani închisoare, fiind arestat preventiv la 31 iulie 2008 și predat autorităților judiciare străine, în baza sentinței penale pronunțată de Curtea de Apel Brașov la data de 2 februarie 2008, în Dosarul nr. 727/64/2008 (instanță care a dispus ca, în cazul în care se va pronunța împotriva persoanei condamnate o soluție privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România în vederea executării acesteia) și din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 31 iulie 2008 la 22 februarie 2009 și de la 23 februarie 2009 la zi), stabilindu-se că pedeapsa aplicată se va considera executată la 30 iulie 2013. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului constată că, într- adevăr persoana transferabilă D.C.D.

a fost cercetat și condamnat de autoritățile judiciare austriece la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind titluri de efectuare a plăților, în formă consumată și tentativă, prevăzute de art. 241 alin. (1) și (2) C. pen. austriac și furt grav în mod profesional în cadrul unei organizații criminale, comis în forma de participare, parțial rămas la tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) și art. 130 tezele I și a II-a C. pen. austriac. De asemenea, înalta Curte mai constată că prima instanță a procedat în mod corect atunci când a reținut că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 alin. (1) lit. a) - c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la 21 martie 1983 la Strasbourg, în sensul că numitul D.C.D.

este cetățean român și are domiciliul în România, conform procesului verbal întocmit de Parchetul de pe lângă Curte de Apel București, în Dosarul nr. 2146/11-5/2009, hotărârea de condamnare din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/HV135/08d a susnumitului era definitivă (conform filelor 23-61 dosar parchet), iar la data primirii cererii de transferare persoana condamnată transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, conform înscrisului privind stadiul executării pedepsei. Totodată, întrucât cererea M.J. din Republica Austriei privind transferul persoanei condamnate D.C.D.

a fost formulată în baza Convenției europene mai sus menționată, Înalta Curte mai constată că procedura aplicabilă la soluționarea acestei solicitări este cea prevăzută de dispozițiile din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei. Așadar, nu poate fi primită susținerea apărătorului recurentului condamnat persoană extrădabilă, potrivit căreia dosarul ar urma să fie reținut spre rejudecare cu motivația că persoana condamnată nu a consimțit la predare și că aceasta a executat aproximativ jumătate din cuantumul pedepsei aplicată de autoritățile judiciare austriece, cele anterior menționate neputând constitui temeiuri care să împiedice continuarea procedurilor de transfer a persoanei condamnate în vederea extrădării.

Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentul persoană condamnată extrădabilă raportat și la împrejurarea că din mențiunile existente în Dosarul nr. 2146/11-5/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a rezultat cu claritate perioada în care persoana condamnată a fost arestată preventiv, precum și data la care aceasta a început executarea pedepsei aplicată de autoritățile judiciare austriece, dar și data când se încheie termenul pentru executarea integrală a pedepsei (30 iulie 2013), câtă vreme condamnatul va continua executarea restului de pedeapsă în România potrivit legii române, reținând că persoana transferabilă s-a aflat neîntrerupt, în arest de la data încarcerării sale.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, în prezent cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei formulată de către autoritățile judiciare austriece cu privire la persoana condamnată transferabilă D.C.D. își produce efectele, chiar și în condițiile în care condamnatul persoană transferabilă s-a opus transferării sale în România (filele 3-4 dosar recurs), urmare recunoașterii sentinței penale de condamnare din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d Austria, rămasă definitivă la 31 martie 2009, cu atât mai mult cu cât față de condamnat Prefectura orașului Feldkirch - Comisariatul Sectorial Feldkirch, prin decizia din 20 mai 2009, a dispus măsura expulzării sale, aplicându-i acestuia interdicția pe termen nelimitat de a intra pe teritoriul Republicii Austria.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția penală, va constata neîntemeiat recursul formulat de condamnatul persoană transferabilă și, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.C.D. împotriva sentinței penale nr. 8/ F din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, stabilind, totodată ca, în baza art. 80 din Legea nr. 302/2004 modificată, suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană transferabilă, să se plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.C.D. împotriva sentinței penale nr. 8/ F din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat persoană transferabilă, se va plăti din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2010.