ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1945/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1945/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

La data de 04 septembrie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe

lângă

Curtea de Apel București sub nr. 2146/11-5/2009

adresa din

data de 24 august 2009 a M.J.L.C. - Direcția Drept

Internațional și Tratate, prin care a transmis acestei unități de parchet

cererea nr. 4028787/0007 IV 1/2009 formulată de Ministerul Federal de Justiție

al Republicii Austria prin care se solicită transferarea

persoanei condamnate D.C.D. (cetățean român,

fiul

lui C. și al V.) într-un penitenciar din România, în vederea continuării

executării pedepsei aplicată acestuia de către instanța de judecată din statul

solicitant (filele 12-20 dosar primă instanță).

Prin adresa,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, a transmis în

conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind

cooperarea judiciară internațională în materie

penală, modificată și completată, cererea formulată de M.J.

din

Republica Austria, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.D.

într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei

aplicate acestuia de către instanța de judecată din statul de condamnare.

Prin sentința penală nr. 8/ F din 14 ianuarie 2010,

pronunțată în Cameră de Consiliu, Curtea de Apel București, secția I penală, a

admis

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București cu nr. 2146/11-

5/2009 din 20 octombrie 2009, cu

privire la cererea Ministerului Federal al Republicii Austria, privind

transferul persoanei condamnate D.

C.D., a

recunoscut sentința penală din 23 februarie 2009 pronunțată

de Tribunalul

Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d și a dispus punerea ei în

executare pe teritoriul României.

De asemenea, prima instanță a dispus transferul

persoanei condamnate D.C.D. - în vederea continuării executării pedepsei de 5

ani închisoare într-un penitenciar din România, a dedus din pedeapsa aplicată

măsura arestării preventive de la 31 iulie 2008 la 22 februarie 2009 și de la

23 februarie 2009 la zi și a stabilit să rămână în sarcina statului

cheltuielile judiciare avansate de acesta, urmând ca onorariul avocatului din

oficiu să se suporte din fondul M.J.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția

I penală, examinând înscrisurile comunicate de statul de condamnare în

aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004

modificată și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a constatat

că prin sentința penală din data de 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul

Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d, rămasă definitivă la data de

31 martie 2009 (filele 23-61), numitul D.C.D. a fost condamnat la pedeapsa de 5

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind titluri de

efectuare a plăților, în formă consumată și tentativă, prevăzute de art. 241 alin.

(1) și (2) C. pen. austriac și furt grav în mod profesional în cadrul unei

organizații criminale, comis în forma de participare, parțial rămas la

tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) și art. 130 tezele I și a II-a

C. pen. austriac.

Totodată, a mai reținut că față de condamnatul D.C.D.,

prin decizia din data de 20 mai 2009 a Prefecturii orașului Feldkirch - Comisariatul

Sectorial Feldkirch, s-a dispus măsura expulzării, aplicându-se acestuia

interdicția pe termen nelimitat de a intra pe teritoriul Republicii Austria

(filele 62-85).'

Prima instanță a mai menționat, în considerente că,

potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei întocmit de către

autoritățile judiciare austriece față de numitul D.C.D. a fost emis un mandat

european de arestare pentru comiterea acestor infracțiuni, acesta fiind arestat

preventiv la data de 31 iulie 2008 și predat autorităților străine în baza

sentinței penale nr. 727/64/2008 din 02 august 2008 a Curții de Apel Brașov,

instanță care a dispus ca, în situația în care se va pronunța o pedeapsă

privativă de libertate, numitul D.C.D. să fie transferat în România, în vederea

executării acesteia.

S-a mai constatat

că persoana condamnată D.C.D.

se află în prezent încarcerat în

Penitenciarul Feldkirch, iar perioada reținerii și arestării preventive a fost

dedusă din pedeapsa a cărei executare va fi finalizată la data de 30 iulie 2013

(filele 13, 16, 17, 19 - 20 dosar parchet).

De asemenea, s-a mai reținut că, în fapt, în perioada

30 august – 11 octombrie 2006

pe teritoriul

Austriei, Franței, Spaniei și Suediei, numitul D.C.D., împreună cu mai multe

persoane, prin mai multe acte materiale (unele consumate, altele rămase în

forma tentativei), prin folosirea unor dispozitive electronice a obținut în mod

ilegal datele personale aparținând mai multor părți vătămate și a confecționat

cârduri bancare false pe care Ie-a utilizat pentru realizarea unor tranzacții

comerciale frauduloase.

Procedând la examinarea lucrărilor dosarului, Curtea

de Apel București, secția I penală, a mai constatat că, în cauză, a fost

îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea

nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983,

reținând că faptele care au atras condamnarea

numitului D.C.

D. aveau corespondent în legislația penală română,

întrucât faptele reținute în sarcina acestuia de către autoritățile judiciare

austriece realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de falsificare a

instrumentelor de plată electronică, prevăzută de

art. 24 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 365/2002, republicată cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deținerea de echipamente în vederea

falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din

Legea nr. 365/2002 republicată și efectuarea de operațiuni financiare în mod

fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislație

aplicabilă în cauză (filele 1-9 dosar primă instanță).

De asemenea, prima instanță a mai reținut că, în

cauză, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129

lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 lit. b) și c) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la

Strasbourg la 21 martie 1983, în sensul că numitul D.C.D. este cetățean român

și are domiciliul în România, conform adreselor din 10 septembrie 2009 a M.A.I.

- Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor și nr. 3944607 din 10

septembrie 2009 emisă de M.A.I. - Direcția Generală de Pașapoarte (filele 10 și

11 dosar), hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, potrivit

sentinței penale din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Regional

Feldkirch, Dosar nr. 17/Hv 135/08d (filele 23-61), la data primirii

cererii de transferare persoana condamnată având

de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisului

privind stadiul executării

pedepsei.

Potrivit declarației din data de 20 aprilie 2009,

înregistrată sub nr. 17/Hv 135/08d și transmisă de către autoritățile judiciare

austriece, condamnatul D.C.D. s-a opus transferării sale într-un penitenciar

din România, în vederea continuării executării pedepsei (filele 21 și 22 dosar

primă instanță).

Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 al. 1 din Protocolul adițional la

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la

Strasbourg la 18 decembrie 1997 și ratificat prin O.G. nr. 92/1999, având în

vedere decizia administrativă din data de 20 mai 2009, fată de numitul D.C.D. autoritățile

austriece au dispus măsura expulzării și au aplicat acestuia interdicția pe

termen nelimitat de intrare pe teritoriul Republicii Austria.

Față de aceste considerente, prima instanță a admis sesizarea

formulată de autoritățile judiciare ale Republicii Austria, transmisă prin

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la transferul

persoanei condamnate D.C.D., în vederea continuării executării pedepsei de 5

ani închisoare și, în temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004,

modificată, a recunoscut sentința penală pronunțată la 23 februarie 2009 de

Tribunalul Regional Feldkirch și a dispus transferarea persoanei condamnate în

vederea continuării executării pedepsei de 5 ani într-un penitenciar din

România.

De asemenea, în

temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată

perioada deja executată de persoana condamnată de la 31 iulie 2008 la 22

februarie 2009 și de la 23 februarie 2009 la zi, iar în temeiul art. 149 alin.

(6) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus emiterea unui mandat de

executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Împotriva sentinței

sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs

condamnatul persoană

transferabilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele

detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.

În esență, recurentul condamnat persoană

transferabilă a susținut că, în speță, se impune, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii penale

atacate și, pe fond, în rejudecare, respingerea cererii de transfer dispusă

față de condamnat, cu atât mai mult cu cât acesta nu si-a dat consimțământul la

transferare, și a executat deja aproximativ jumătate din cuantumul pedepsei

aplicată de instanța statului solicitant.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente:

În cauza supusă analizei, Curtea de Apel București, secția

l-a penală, a fost investită cu cererea autorităților judiciare austriece de

recunoaștere a sentinței din 23 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul

Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d, rămasă definitivă la data

de 31 martie 2009, prin care se solicită

transferarea persoanei condamnate

D.C.D., într-un penitenciar din

România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către

instanța de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată în

baza

Convenției europene asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată

la Strasbourg, la 21

martie 1983 .

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a

înregistrat Dosarul nr. 9855/2/2009,

fixându-se prim termen la 28 iulie 2010,

când s-au comunicat la dosar

dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu persoana condamnată

transferabilă, deținută într-un penitenciar din Hirtenberg - Austria.

De asemenea, în dosarul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, se menționează că numitul D.C.D. a fost condamnat, la

pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals privind

titluri de efectuare a plăților, în formă consumată și tentativă, prevăzută de art.

241 alin. (1) și (2) C. pen. austriac și furt grav în mod profesional în cadrul

unei organizații criminale, comis în forma de participare, parțial rămas la

tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) și art. 130 tezele I și a II-a

C. pen. austriac, dispunându-se, totodată, prin decizia din 20 mai 2009 a

Prefecturii orașului Feldkirch - Comisariatul Sectorial Feldkirch, expulzarea

acestuia și aplicare pe termen nelimitat a interdicției de a intra pe

teritoriul Republicii Austria.

Se mai constată, analizând actele si lucrările

cauzei, că autoritățile judiciare austriece au comunicat situația executării

pedepsei, din rezoluția

nr. 2146/11-5/2009

din 13 octombrie 2009, dată în dosarul cu același număr

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

rezultând că persoana condamnată D.C.D. avea de executat pedeapsa de 5 ani

închisoare,

fiind arestat preventiv la 31 iulie 2008 și predat autorităților judiciare

străine, în baza sentinței penale pronunțată de Curtea de Apel Brașov la data

de 2 februarie 2008, în Dosarul nr. 727/64/2008 (instanță care a dispus ca, în

cazul în care se va pronunța împotriva persoanei condamnate o soluție privativă

de libertate, aceasta să fie transferată în România în vederea executării

acesteia) și din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada reținerii și arestării

preventive de la 31 iulie 2008 la 22 februarie 2009 și de la 23 februarie 2009

la zi), stabilindu-se că pedeapsa aplicată se va considera executată la 30

iulie 2013.

Înalta Curte,

examinând actele și lucrările dosarului constată că, într-

adevăr

persoana transferabilă D.C.D. a fost cercetat și condamnat de autoritățile

judiciare austriece la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor de fals privind titluri de efectuare a plăților, în formă

consumată și tentativă, prevăzute de art. 241 alin. (1) și (2) C. pen. austriac

și furt grav în mod profesional în cadrul unei organizații criminale, comis în

forma de participare, parțial rămas la

tentativă,

prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) și art. 130 tezele I și a II-a C.

pen.

austriac.

De asemenea, înalta Curte mai constată că prima

instanță a procedat în mod corect atunci când a reținut că în cauză sunt

îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 129 lit. a) –

c) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 alin. (1) lit. a) - c) din

Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la 21

martie 1983 la Strasbourg, în sensul că numitul D.C.D. este cetățean român și

are domiciliul în România, conform procesului verbal întocmit de Parchetul de

pe lângă Curte de Apel București, în Dosarul nr. 2146/11-5/2009, hotărârea de

condamnare din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Regional Feldkirch în

Dosarul nr. 17/HV135/08d a susnumitului era definitivă (conform filelor 23-61

dosar parchet), iar la data primirii cererii de transferare persoana condamnată

transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale,

conform înscrisului privind stadiul executării pedepsei.

Totodată, întrucât

cererea M.J. din Republica Austriei

privind transferul persoanei

condamnate D.C.D. a fost formulată în baza Convenției europene mai sus

menționată, Înalta Curte mai constată că procedura aplicabilă la soluționarea

acestei solicitări este cea prevăzută de dispozițiile din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie

1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea

executării pedepsei.

Așadar, nu poate fi primită susținerea apărătorului

recurentului condamnat persoană extrădabilă, potrivit căreia dosarul ar urma să

fie reținut spre rejudecare cu motivația că persoana condamnată nu a consimțit

la predare și că aceasta a executat aproximativ jumătate din cuantumul pedepsei

aplicată de autoritățile judiciare austriece, cele anterior menționate neputând

constitui temeiuri care să împiedice continuarea procedurilor de transfer a

persoanei condamnate în vederea extrădării.

Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de

recurentul persoană condamnată extrădabilă raportat și la împrejurarea că din

mențiunile existente în Dosarul nr. 2146/11-5/2009 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București a rezultat cu claritate perioada în care persoana

condamnată a fost arestată preventiv, precum și data la care aceasta a început

executarea pedepsei aplicată de autoritățile judiciare austriece, dar și data

când se încheie termenul pentru executarea integrală a pedepsei (30 iulie

2013), câtă vreme condamnatul va continua executarea restului de pedeapsă în

România potrivit legii române, reținând că persoana transferabilă s-a aflat

neîntrerupt, în arest de la data încarcerării sale.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, în

prezent

cererea de transfer în vederea

continuării executării pedepsei formulată de

către autoritățile

judiciare austriece cu privire la persoana condamnată transferabilă D.C.D. își

produce efectele, chiar și în condițiile în care condamnatul persoană

transferabilă s-a opus transferării sale în România (filele 3-4 dosar recurs),

urmare recunoașterii sentinței penale de condamnare din 23 februarie 2009,

pronunțată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d

Austria, rămasă definitivă la 31 martie 2009, cu atât mai mult cu cât față de

condamnat Prefectura

orașului Feldkirch - Comisariatul

Sectorial Feldkirch, prin decizia din 20 mai

2009, a dispus măsura

expulzării sale, aplicându-i acestuia interdicția pe termen nelimitat de a intra

pe teritoriul Republicii Austria.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția

penală, va constata neîntemeiat recursul formulat de condamnatul

persoană transferabilă și, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.C.D. împotriva

sentinței penale nr. 8/ F din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția

I penală, stabilind, totodată ca, în baza art. 80 din Legea nr. 302/2004 modificată,

suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimata persoană transferabilă, să se plătească din fondul M.J., conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul persoană transferabilă D.C.D. împotriva sentinței penale nr. 8/ F

din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat persoană transferabilă, se va

plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2010.