ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2247/2013

Deliberând asupra recursului declarat de

condamnatul persoană transferabilă H.M. împotriva sentinței penale nr. 482 din 28

noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele:

Prin sentința penală menționată, instanța

de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

și în baza art. 162 din același act normativ, a recunoscut sentința penală pronunțată

la data de 19 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 25 Hv 64/11 w de către Tribunalul de

Land Wels.

De asemenea, a dispus transferarea condamnatului

într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de constrângere gravă și tentativă de

tâlhărie gravă, prevăzută de art. 12 varianta 3, art. 15 alin. (1), art. 105

alin. (1), art. 106 alin. (1) cif 1, art. 142 alin. (1) și art. 143 varianta 2

C. pen. austriac și a dedus prevenția persoanei condamnate de la 19 mai 2011 la

zi, constatând că executarea pedepsei se va încheia la data de 19 mai 2016.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut,

în esență, că prin adresa nr. 45081/2012 din data de 21 mai 2012, Ministerul Justiției

- Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București cererea formulată de Ministerul Justiției din

Austria prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate H.M., deținut

în Penitenciarul Suben din Republica Austria, într-un penitenciar din România în

vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată de către instanțele

din statul solicitant.

Cererea formulată de autoritățile din Austria

a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983,

respectiv, copia certificată pentru conformitate a hotărârii de condamnare, a dispozițiilor

legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate și declarația prin

care persoana condamnată a refuzat transferarea într-un penitenciar din România

în vederea executării pedepsei.

În

consecință, prin rezoluția din data de 23 iulie 2012 emisă

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 1552/II-5/2012

s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea

nr. 302/2004, sesizarea Curții de Apel București în vederea recunoașterii sentinței

penale din data de 19 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul de Land Wels în Dosarul

nr. 25 Hv 64/1 lw, rămasă definitivă la 19 octombrie 2011, privind pe condamnatul

H.M., în vederea punerii în executare a acesteia, în conformitate cu dispozițiile

art. 158 sau art. 159 din Legea nr. 302/2004.

Curtea a reținut că din documentele transmise

de către autoritățile statului de condamnare, precum și din actele efectuate la

nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a rezultat îndeplinirea

condițiilor obligatorii instituite prin dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, prin adresa nr. 353937 din data

de 21 iunie 2012 de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea

Bazelor de Date, s-a precizat că în evidențe a fost identificat numitul H.M., fiind,

astfel, îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană

asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143

lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Din adresa nr. 1907025/11 emisă la data

de 25 iunie 2012 de către Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală

de Pașapoarte a rezultat că numitul H.M. are statutul de cetățean român și nu deține

pașaport.

Din informațiile și documentele comunicate

de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin sentința penală

din data de 19 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul de Land Wels, în Dosarul

nr. 25 Hv 64/1 lw - definitivă la data de 19 noiembrie 2011 - numitul H.M. a fost

condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

constrângere gravă și tentativă de tâlhărie gravă, prev. de art. 12 varianta 3,

art. 15 alin. (1). art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) cif. 1, art. 142

alin. (1) și art. 143 varianta 2 C. pen. austriac.

Curtea aconstatat că este îndeplinită și

cerința prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și de art. 143 lit. b) din Legea

nr. 302/2004.

Referitor la situația executării pedepsei,

din examinarea sentinței de condamnare a reieșit că numitul H.M. s-a aflat în arest

preventiv în perioada 19 mai 2011 ora 17:13 - 19 octombrie 2011, ora 15:35, iar

durata condamnării sale se împlinește la 19 mai 2016, fiind deci îndeplinită și

condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor

condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.

Prin sentința de condamnare menționată

s-a reținut că în data de 19 mai 2010, în jurul orei 16:30, numitul H.M. în complicitate

cu alte persoane mascate, prin violență și folosirea unei arme - pistol, au încercat

să sustragă bani de la o sucursală a băncii R. Cu ocazia

activității

infracționale, un angajat al băncii a fost lovit cu pistolul peste față, acesta

suferind o plagă în zona bărbiei.

Examinând materialul cauzei, Curtea a constatat

că este îndeplinită și condiția dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit.

e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra

transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, fapta reținută în sarcina

numitului H.M. având corespondent în legislația penală română și realizând conținutul

constitutiv al infracțiunii de tentativă de tâlhărie prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), c), alin. (2

1

)

lit. a), b) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 de ani.

Conform proceselor - verbale din 27

ianuarie 2012 și 09 februarie 2012, numitul H.M. nu a consimțit la transferarea

sa într-un penitenciar România, dar prin decizia nr. 1-1033794/FP/12 din 02

februarie 2012, rămasă definitivă în data de 22 februarie 2012, Direcția de Poliție

Federală Wels a dispus față de H.M. interdicție de ședere pe teritoriul Republicii

Austria pe termen de 10 ani.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 3 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, conform cărora nu este necesar consimțământul la transfer

al persoanei condamnate în situația în care s-a dispus o măsură în virtutea căreia

acestei persoane, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână pe teritoriul

statului de condamnare.

Curtea a constatat că este îndeplinită

condiția prevăzută de art. 143 lit. f) din Legea nr. 302/2004, ce rezultă din împrejurarea

că cererea de transfer a fost formulată de autoritatea centrală competentă din statul

de condamnare și din faptul că Ministerul Justiției din România, în calitate de

autoritate centrală a statului de executare, a solicitat demararea procedurii reglementată

în titlul

VI

din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală, republicată.

În

consecință, s-au apreciat ca fiind îndeplinite toate cerințele

art. 143 din Legea nr. 302/2004, astfel că instanța de fond a admis sesizarea formulată

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

condamnatul persoană transferabilă H.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor

art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Recursul declarat în cauză de condamnatul

H.M., cale de atac nemotivată, susținută oral de apărătorul din oficiu al acestuia

pentru motivul de nelegalitate privind lipsa consimțământului persoanei condamnate

la transfer, este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 385 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 143 din Legea

nr. 302/2004, transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei „poate

avea loc numai în următoarele condiții:

a) condamnatul este resortisant al statului

de executare;

b) hotărârea este definitivă;

c) la data primirii cererii de transferare,

condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei (...);

d) transferul este consimțit de către persoana

condamnată (...);

e) faptele care au atras condamnarea constituie

infracțiuni potrivit legii statului de executare;

f) statul de condamnare și statul de executare

trebuie să se pună de acord asupra acestui transfer; în caz contrar, transferarea

nu poate avea loc."

În

speță, avându-se în vedere că numitul H.M., cetățean român,

a fost condamnat definitiv în Austria la pedeapsa de 5 ani închisoare - a cărei

durată se împlinește la 19 mai 2016 - pentru săvârșirea infracțiunilor de constrângere

gravă și tentativă de tâlhărie gravă, prev. de art. 12 varianta 3, art. 15

alin. (1). art. 105 alin. (1), art. 106 alin. (1) cif. 1, art. 142 alin. (1) și

art. 143 varianta 2 C. pen. austriac, faptul că această faptă are corespondent în

legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă

de tâlhărie prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), 2 lit.

a), c), alin. (2) lit. a), b) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 7 la

20 de ani, precum și împrejurarea că statul român - ca stat de executare - și-a

dat acordul la transfer, se constată că sunt îndeplinite în mod incontestabil condițiile

prevăzute în art. 143 lit. a), b), c), e) și f) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Condiția prevăzută în art. 143 lit.

d), din Legea amintită nu mai este necesar a fi îndeplinită, astfel cum în mod

corect s-a reținut prin sentința atacată, întrucât prin decizia nr. 1-1033794/FP/12

din 02 februarie 2012 rămasă definitivă în data de 22 februarie 2012, Direcția de

Poliție Federală Wels a dispus față de cetățeanul român măsura interdicției temporare

de a rămâne pe teritoriul Austriei pe o durată limitată de 10 ani, măsură în virtutea

căreia, o dată pus în libertate, condamnatului H.M. nu îi va fi permis să rămână

pe teritoriul statului de condamnare.

Or, această împrejurare înlătură necesitatea

obținerii consimțământului condamnatului la transfer întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 3 parag. (1) din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării

persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de

Republica Austria, cât și de România), statul român ca stat de executare poate,

la cererea statului de condamnare, să își dea acordul pentru transferarea unei persoane

condamnate fără consimțământul acesteia, atunci când condamnarea pronunțată sau

o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură

de expulzare ori de conducere la frontieră sau orice altă măsură, în virtutea căreia

persoanei condamnate, odată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis să rămână

pe teritoriul statului de condamnare.

Pentru considerentele ce preced, în baza

art. 385

3

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de

condamnatul persoană transferabilă

H.M. împotriva sentinței penale nr. 482 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

condamnatul persoană transferabilă H.M. împotriva sentinței penale nr. 482 din 28

noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă

la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320

RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 25 iunie 2013.