ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3020/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

180 din 23 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Buzău, schimbându-se

încadrarea juridică conform art. 334 C. proc. pen. din omor deosebit de grav

prev. de art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea

inculpatei V.Z., în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, pentru

infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare

și 5 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C.

pen. s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Totodată, s-a respins

cererea inculpatei privind reținerea stării de provocare prevăzută de art. 73

lit. b) C. pen.

S-a menținut starea

de arest și s-a dedus din pedeapsa de executat deținerea începând cu data de 18

decembrie 2010, la zi.

Conform art. 118 lit.

b) C. pen. s-a confiscat de la inculpată toporul corp delict folosit la

săvârșirea faptei.

În latură civilă,

inculpata V.Z. a fost obligată la plata despăgubirilor materiale în sumă de

15.000 RON și 40.000 RON către partea civilă M.M.A., a daunelor morale în sumă

de 40.000 RON către partea civilă M.G., precum și în sumă de 20.000 RON cu

același titlu către partea civilă M.A.

În fine, s-a dispus

obligarea acesteia și la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.000 RON către

partea civilă M.M.A. și în sumă de 9.000 RON către stat.

Pentru a hotărî

astfel, pe baza probelor administrate, în esență, prima instanță a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpata V.Z. are

vârsta de 58 ani, este mama a doi copii majori, locuiește în municipiul

București, iar din anul 2007 s-a pensionat.

Începând cu anul

2006, succesiv, împreună cu sora sa, martora T.M., aceasta a acordat îngrijiri

mamei lor, S.R., care, datorită problemelor de sănătate, nu se putea deplasa,

secunda fiind ajutată pentru a o spăla și îmbrăca și de către victima M.M.

Astfel, în acest

context, la data de 10 decembrie 2010, inculpata V.Z. a ajuns în comuna G.S.,

iar în ziua de 17 decembrie 2010 a efectuat diferite activități în imobilul

părinților.

După lăsarea

întunericului, la o oră ce nu a putut fi stabilită cu exactitate, victima M.M.

s-a deplasat la locuința lui S.R., iar în care în timp ce se aflau în bucătăria

situată într-un corp separat de clădire, acestea au purtat o discuție

contradictorie, ambele fiind în stare de ebrietate.

Inițial, inculpata V.Z.

a recunoscut că datorită faptului că victima a refuzat să părăsească locuința,

i-a aplicat mai multe lovituri, folosind un toporaș aflat în bucătărie și pe

care în mod frecvent îl folosea la tăiatul cărnii.

Ulterior, aceasta a

retractat declarațiile date la urmărirea penală, susținând că nu își mai

amintește ce s-a întâmplat, dar afirmând că trezindu-se din somn a mers la

bucătărie, unde a fost lovită de o persoană necunoscută, iar ulterior a găsit

victima decedată în locuința sa.

A menționat,

totodată, că la rândul său a avut leziuni pe față și mâini și a solicitat, prin

apărătorul ales, să se dispună expertizarea urmelor materiale ridicate de la

fața locului, invocându-se împrejurarea că în noaptea respectivă a existat o

altă persoană la domiciliul mamei sale, care poate fi autorul infracțiunii ce

se reține în sarcina sa.

Ca urmare, în cursul

cercetării judecătorești s-a efectuat o expertiză medico-legală examen ADN și

prin care s-a concluzionat că analiza genetică a urmelor de sânge prelevate de

pe aleea de acces în locuința numitei S.R. și de pe telefonul mobil din

încăperea acesteia, a pus în evidență un profil genetic unic aparținând

inculpatei V.Z., iar a celor prelevate de pe aleea de acces în locuință, aleea

spre ușa de acces în bucătărie, lângă fântână și de pe treapta din fața ușii de

acces în bucătărie, a evidențiat un profil genetic unic aparținând victimei M.M.

Față de aceste

concluzii și declarațiile martorilor T.M., T.N., G.N. și M.G. s-a înlăturat

apărarea inculpatei V.Z. privind comiterea faptei de o altă persoană,

apreciindu-se că nu există date sau indicii temeinice că la momentul respectiv

s-ar fi aflat în locuință și alte persoane în afară de mama acesteia care nu se

putea deplasa.

Pe baza raportului de

necropsie întocmit de S.M.L. Buzău, s-a stabilit că moartea victimei M.M. a

fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-ventriculare și dilacerărilor

cerebrale și cerebreloase, consecință a fracturilor cominutive, multieschiloase

de boltă și bază de craniu și maxilar superior, traumatism toracic, cu fractură

închisă, coasta 11 hemitorace drept.

Prin același mijloc

de probă s-a constatat că după aspect și localizare, leziunile de violență s-au

putut produce prin lovire cu corp tăietor-despicător (plăgile tăiat-despicate

cranio-faciale cu fracturi cominutive multieschiloase subiacente cu dilacerări

cerebrale și cerebreloase consecutive), posibil toporișca-corp delict, care au

avut legătură directă și necondiționată cu decesul.

Separat de aceasta,

expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că, deși la examinare a

prezentat tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic, inculpata V.Z.

a avut discernământul păstrat cu privire la fapta pentru care a fost trimisă în

judecată.

Cât privește

încadrarea juridică a activității infracționale, s-au primit ca fiind

concludentă completarea raportului de necropsie, prin care s-a opinat că deși

victima M.M. a prezentat la nivelul extremității cefalice trei plăgi

tăiat-despicate cu leziuni de părți moi la nivelul viscerocraniului, minimum

cinci plăgi tăiat-despicate, delabrante, pe alocuri suprapuse, cu leziuni

polimorfe, grave, subdiacente, osoase și dilacerări întinse

parieto-temporo-occipitale, leziunile care au avut legătură directă,

necondiționată de cauzalitate cu decesul au fost cele de la nivelul

pericraniului drept, iar durata de supraviețuire după producerea acestora a

fost de câteva minute.

Față de aceste

concluzii, s-a considerat că lipsește componenta subiectivă care întregește

conținutul infracțiunii de omor deosebit de grav, chiar dacă s-a stabilit că

ulterior comiterii, la locul faptei au ajuns sora inculpatei, soțul victimei,

organele de poliție și martorii V.V., persoane care luând cunoștință de

aceasta, la vederea cadavrului victimei, a leziunilor pe care le prezenta și

urmelor de sânge au fost cuprinși de groază.

Așa fiind,

constatându-se că prin proba medico-legală nu s-a putut cuantifica suferința

victimei, aflată în stare de intoxicație etanolică acută preexistentă, iar în

cauză nu s-a dovedit că inculpata a conceput și executat fapta cu intenția de a

o chinui, nu i-a provocat conștient suferințe spre a-i mări chinurile și a face

ca acțiunea de ucidere să fie mai crudă, ci s-a rezumat să-i aplice lovituri

succesive, cu o violență deosebită, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei

din infracțiunea de omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi, prev. de art.

174, art. 176 lit. a) C. pen., în aceea de omor, încriminat prin dispozițiile

art. 174 C. pen.

Cererea inculpatei V.Z.

privind reținerea stării de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen. a fost

respinsă ca neîntemeiată, argumentându-se că prin probele administrate în cauză

nu s-a dovedit că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violență,

printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune

ilicită gravă.

În latură civilă, s-a

reținut că în procesul penal au exercitat acțiuni civile părțile civile M.A.M.,

M.A., fiii victimei M.M., solicitându-se obligarea inculpatei la plata sumelor

de 15.000 RON, despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și

pomenirile ulterioare precum și de 100.000 RON daune morale (primul), respectiv

de 20.000 RON daune morale (secundul).

De asemenea, s-a

constituit parte civilă și M.G., soțul supraviețuitor, solicitând acordarea de

daune morale în cuantum de 100.000 RON.

Acțiunile civile

exercitate au fost admise în parte, apreciindu-se că acestea sunt întemeiate în

ce privește daunele morale în limita sumelor de câte 40.000 RON pentru părțile

civile M.M.A. și M.G., respectiv de 20.000 RON pentru partea civilă M.A., iar

despăgubirile materiale s-au dovedit în limita sumei de 15.000 RON.

Împotriva acestei

hotărâri, în termenul legal a declarat apel inculpata V.Z., criticând-o ca

fiind nelegală și netemeinică atât cu privire la soluționarea laturii penale,

cât și la rezolvarea acțiunilor civile exercitate de părțile civile M.M.A., M.A.

și M.G.

Sub un prim aspect,

reiterându-se apărările formulate în cursul cercetări judecătorești, precum și

la judecata cauzei în primă instanță, s-a susținut că printr-o incompletă

analiză și injustă apreciere a probelor administrate în cauză, netemeinic prima

instanță nu a reținut în favoarea acesteia circumstanța legală a provocării deși

s-a dovedit că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 73 lit.

b) C. pen.

Astfel, a rezultat cu

certitudine că la data de 17 decembrie 2010, apelanta a acționat sub stăpânirea

unei puternice tulburări și emoții determinate prin trezirea din somn și

intrarea în imobilul mamei sale a unei persoane neidentificate, la o oră târzie

din noapte, urmate de refuzul victimei de a părăsi locuința, deși i s-a

solicitat repetat, în timpul conflictului ea însăși a fost agresată suferind

leziunile corporale evidențiate în planșele fotografice și s-a aflat sub

influența băuturilor alcoolice consumate în seara zilei respective.

Pe de altă parte, s-a

criticat individualizarea cuantumului pedepsei, arătându-se că scopul acesteia

poate fi atins prin atenuarea răspunderii penale conform art. 74 și art. 76 C.

pen., deoarece până la vârsta de 59 ani a avut o conduită normală în societate,

are doi copii majori și o situație materială precară, fiind afectată de o serie

de boli cronice.

Cât privește

rezolvarea laturii civile a procesului, s-a susținut că întinderea daunelor

materiale și cele morale a fost greșit apreciată, impunându-se reducerea

acestora conform probelor administrate în cauză, dar și ținându-se seamă că

este pensionară, având un venit lunar în cuantum de 570 RON.

Instanța de apel a

apreciat că în mod corect nu a fost reținută în cauză scuza provocării, prev.

de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a reținut că actele

materiale comise de victimă, constând în refuzul de a da curs invitației

repetate de a părăsi locuința, chiar dacă pe moment au putut produce o surescitare,

nu sunt compatibile cu starea de puternică tulburare care să determine

reducerea efectivă a posibilităților de autocontrol din partea inculpatei.

Și pedeapsa de 14 ani

închisoare s-a apreciat că este just individualizată.

Sub aspectul laturii

civile s-a constatat, însă, netemeinicia hotărârii primei instanțe, sumele

acordate cu titlu de daune morale părților civile fiind inechitabile.

În consecință, prin

decizia penală nr. 52 din 22 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de

inculpata V.Z. și a desființat în parte, pe latură civilă, sentința primei

instanțe în sensul că a redus cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea

părților civile, după cum urmează: de la 40.000 RON la 15.000 RON pentru partea

civilă M.M.A., de la 20.000 RON la 15.000 RON pentru partea civilă M.A. și de

la 40.000 la 20.000 RON pentru partea civilă M.G.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs inculpata V.Z. și părțile civile M.M.A., M.A. și M.G.

Inculpata V.Z. a

invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

solicitând reținerea în favoarea sa a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen.,

precum și a circumstanțelor personale și reducerea pedepsei aplicate.

Părțile civile au

invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C.

proc. pen., solicitând casarea deciziei și menținerea sentinței, arătând că în

mod nejustificat, în apel s-a dispus diminuarea daunelor morale stabilite de

prima instanță.

Recursurile sunt

neîntemeiate.

Înalta Curte,

analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de

recurenți, cât și conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Cu referire la

recursul declarat de inculpata V.Z., Înalta Curte reține că solicitarea acesteia

de reducere a pedepsei nu este justificată.

În mod corect ambele

instanțe, nu au reținut în cauză circumstanța atenuantă a provocării, prev. de art.

73 C. pen., probele administrate nefăcând dovada îndeplinirii condiților pentru

reținerea acestor dispoziții.

Din modul în care s-a

desfășurat activitatea infracțională nu se poate reține că atitudinea victimei M.M.,

aflată în stare avansată de ebrietate de a refuza invitația inculpatei de a

părăsi locuința, constituie un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Acest refuz nu este

compatibil cu o stare puternică care să fi determinat reducerea posibilităților

de autocontrol ale inculpatei și, în același timp, reducerea posibilităților

inculpatei de a evalua gravitatea celor cel puțin opt plăgi tăiat-despicate pe

care aceasta i le-a produs victimei cu toporișca.

Cât privește

celelalte circumstanțe personale ale inculpatei, respectiv lipsa antecedentelor

penale, buna reputație de până la momentul comiterii faptei, afecțiunile

specifice vârstei, acesta au fost deja avute în vedere la individualizarea

pedepsei, în condițiile în care pedeapsa de 14 ani înhisoare reprezintă o

orientare sub medie, limita maximă a pedepsei pentru infracțiunea prev. de art.

174 C. pen. fiind de 20 de ani.

Recursul declarat de

părțile civile este, de asemenea, nefondat.

Critica formulată de

părțile civile vizează cuantumul daunelor morale ce a fost redus în apel și,

deși recurenții au făcut referire la cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu se încadrează în

acest text legal.

Cuantumul daunelor

morale este o chestiune de apreciere, care nu intră sub incidența niciunuia dintre

cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 385

9

C.

proc. pen., neputându-se susține că s-a făcut o aplicare greșită a legii atâta

timp cât instanța de apel a motivat reducerea daunelor morale pe criterii de

inechitate.

Pentru considerentele

mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

Conform art. 385

16

,

art. 381 C. proc. pen. și art. 88 C. pen. se va deduce prevenția la zi pentru

inculpată.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpată urmând a

se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de părțile civile M.M.A., M.A. și M.G.

și recursul declarat de inculpata V.Z. împotriva deciziei penale nr. 52

din 22 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 18 decembrie

2010, la 26 septembrie 2012.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele

părți civile la câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 septembrie 2012.