ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3312/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3312/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 152 din 10 noiembrie

2011, pronunțată de Tribunalul Buzău, au fost respinse cererile formulate de

partea civilă T.G., privind schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. d) și i) C. pen. și

de inculpatul C.A.I., de completare a încadrării juridice a faptei cu

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

În temeiul disp. art.

183 C. pen. a fost condamnat inculpatul C.A.I., studii superioare, operator

ghișeu B.G. Sucursala Buzău, necăsătorit, fără copii, stagiul militar

nesatisfăcut, fără antecedente, la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În temeiul disp. art.

71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii

exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

Totodată, s-a dedus

din durata pedepsei de executat reținerea și arestarea preventivă de la 9

februarie 2011, la 11 februarie 2011.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 8.029,46 RON, cu titlul de cheltuieli de

spitalizare, cu dobânzile legale aferente, calculate de la rămânerea definitivă

a hotărârii și până la achitarea debitului către Spitalul Clinic de Urgență

București, a sumei de 251,89 RON către Spitalul Județean de Urgență Buzău și a

sumelor de 30.000 RON, daune materiale și de 100.000 RON, daune morale către

partea civilă T.G.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei,

următoarele:

Prin Rechizitoriul

nr. 61/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului C.A.I. pentru comiterea infracțiunii de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

În actul de sesizare

a instanței s-a reținut că în luna noiembrie 2010, inculpatul C.A.I., victima

T.C.B., martorul M.V. zis "V." și alți consăteni au convenit să

petreacă revelionul 2011 în comuna Mărăcineni, sat Potoceni, la localul

"S.A.".

În aceeași perioadă,

martora M.G.E., prietena inculpatului, a fost internată în spital, însă acesta

nu a vizitat-o, doar i-a dat telefon.

La datele de 12 și 13

noiembrie 2010, seara, inculpatul, fratele acestuia, victima și alți doi

consăteni au plecat la discoteca din satul Scurtești, comuna Vadu Pașii,

județul Buzău, unde au rămas până în jurul orelor 2:00 dimineața.

În noaptea de 14 - 15

noiembrie 2010, martora M.G.E. l-a sunat pe inculpat și i-a spus că știe de

escapadele sale de la victima T.C.B. În ziua de 15 noiembrie 2010, în

intervalul orar 11:45 - 18:27, martora i-a trimis cinci mesaje inculpatului,

iar acesta i-a răspuns o singură dată prin mesajul transmis la ora 7:36.

În jurul orei 19:00,

victima, care se afla acasă, după ce a fost sunată de martorul M.V., i-a spus

mamei sale că pleacă 30 de minute. T.C.B. a luat mașina de serviciu, s-a

întâlnit cu martorul M.V. și împreună cu numiții N.I. și C. zis "M."

s-au dus la S.A. pentru a discuta în legătură cu revelionul 2011. Ajunși la

locația respectivă și constatând că era închisă, victima T.C.B. l-a sunat pe

patron care i-a spus să vină a doua zi.

Ulterior, C. zis

"M." a rămas în comuna Mărăcineni, iar ceilalți au plecat în

municipiul Buzău, unde l-au lăsat pe N.I. Apoi, T.C.B. și M.V. s-au întors și,

în timp ce se aflau pe podul de la Mărăcineni, victima a fost sunată de către

inculpat. Martorul M.V. l-a întrebat pe T.C.B. de ce a sunat inculpatul, iar

acesta i-a spus că inculpatul vrea să-i facă cinste cu o bere la magazinul lui

T.V., zis "Ț." din satul Potoceni, comuna Mărăcineni.

În jurul orei 20:00,

victima și martorul M.V. au ajuns la magazin. Pe terasă se aflau inculpatul,

martorii M.D. zis "G.", D.N. zis "A." și T.A. zis

"P.", iar în magazin, soții T. La scurt timp a sosit și martorul A.C.

zis "B.", care a intrat în magazin și a văzut că T.C.B. avea o sticlă

cu bere în mână și stătea lângă frigider, iar lângă acesta se afla inculpatul,

care avea și el o sticlă cu bere în mână. Martorul A.C. și-a cumpărat o bere și

le-a propus victimei, inculpatului și martorului M.V. să iasă afară pe terasa

magazinului pentru a fuma o țigară.

Martorul A.C. s-a

așezat la o masă, în stânga lui stătea victima, în picioare, în spatele

acesteia se afla M.V., iar vis-a-vis de A.C. stătea inculpatul. În partea din

dreapta, cum se iese din magazin, se aflau martorii M.D. și D.N. așezați pe scaune

și discutau despre un meci de tenis de masă (accesul se făcea pe cealaltă ușă a

magazinului).

După 2 - 3 minute,

martorii A.C., M.V. (care a susținut că era în magazin) au auzit un zgomot și

au constatat că victima T.C.B. era căzută peste ușa de la intrare în magazin,

fiind lovită de inculpat cu pumnul.

După câteva secunde a

ieșit din magazin și martorul T.V., care l-a luat pe inculpat și l-a dus la

circa 10 m pentru a-l determina să plece acasă, locuința acestuia fiind situată

la circa 100 m de magazin.

Inculpatul și

martorul T.V. au revenit la magazin și când s-au apropiat de T.C.B., inculpatul

l-a lovit pe acesta cu piciorul în zona coastelor. Apoi inculpatul a sunat-o pe

M.G.E. pentru a o confrunta cu B.

Martora a venit cu

mașina ei în circa 5 minute, după care inculpatul și cei doi au plecat să

discute în fața ușii de acces în sala de tenis. Cu acest prilej, inculpatul i-a

dat un pumn în față lui T.C.B., acesta căzând cu capul de terasa betonată.

Persoanele prezente au acordat primul ajutor victimei după care au anunțat

ambulanța.

În jurul orei 20:45,

martorul M.V. a mers la mama victimei și i-a spus că fiul ei a fost bătut de

inculpat și transportat la spital.

Tot în seara zilei de

15 noiembrie 2010, T.C.B. a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență

București, unde a fost internat și a decedat la data de 22 noiembrie 2010.

Situația de fapt

astfel expusă în rechizitoriu a fost stabilită de procuror pe baza următoarelor

probe: declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, raportul medico-legal

de necropsie din care rezultă că moartea lui T.C.B. a fost violentă, s-a

datorat dilacerării și hemoragiei meningo-cerebrale, consecință a

traumatismului cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană iradiată de bază,

hematom subdural de emisfer cerebral drept operat, contuzii cerebrale corticale

și difuze, edem cerebral cu hemoragie secundară de trunchi cerebral și plagă

contuză parieto-occipitală stângă.

S-a mai reținut că la

examenul extern al cadavrului, în afara leziunilor cutanate ale scalpului s-au

mai constatat multiple leziuni traumatice ale regiunii faciale, trunchiului și

membrelor (superioare și inferioare).

S-a concluzionat că

leziunile traumatice s-au putut produce la data de 15 noiembrie 2010, prin

loviri repetate cu corp dur, urmate de cădere și lovire/plan dur sau pe plan

dur denivelat în legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul.

Inculpatul C.A.I. a

solicitat judecarea potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

Cu ocazia audierii,

inculpatul a declarat că a lovit-o pe victimă în două rânduri cu pumnul, iar

aceasta, în cădere, s-a lovit cu capul de pardoseala de beton. Inculpatul nu a

recunoscut că a lovit victima și cu picioarele, leziunile multiple descrise în

actul medico-legal fiind în opinia sa produse în momentul în care victima a

fost urcată în ambulanță.

Nerecunoscând fapta

în modalitatea descrisă în rechizitoriu, instanța a procedat la audierea

tuturor martorilor oculari, respectiv: T.C., A.C., M.V., T.N., D.N., T.A.,

M.D., T.M.R., M.G. și V.M.C., cu excepția martorului T.C.

În drept, prima

instanță a reținut că fapta inculpatului C.A.I. de a lovi victima T.C.B. cu

pumnii în două rânduri și cu picioarele, în zona feței, zona cervicală, zona

gambei drepte, lovituri soldate cu căderea victimei și lovirea cu capul de

pardoseală, urmate de decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C.

pen.

Referitor la cererea

părții civile, formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 175 lit. d) și i) C.

pen., motivat de faptul că victima a fost în imposibilitate de a se apăra

datorită multiplelor lovituri aplicate de inculpat, lovituri în urma cărora aceasta

a intrat în stare de inconștiență imediat după ce a primit prima lovitură de

pumn și a căzut lângă ușa de acces în local și că incidentul a avut loc în

public, prima instanță a apreciat că nu poate fi primită o astfel de cerere

față de conținutul raportului medico-legal de necropsie în care sunt descrise

pe larg leziunile prezentate de victimă, caracteristicile acestora și zona în

care au fost localizate. S-a mai reținut că decesul victimei a survenit după

lovirea cu un corp dur, urmată de căderea acesteia pe un plan dur.

Inculpatul nu a

urmărit nicio clipă să suprime viața victimei, ci a vrut doar să-i administreze

o corecție pentru dezvăluirile făcute prietenei sale legat de ceea ce s-a

întâmplat la cele două discoteci.

Din declarațiile

martorilor a rezultat că în urma primei lovituri, victima s-a ridicat, era

conștientă și a rămas în continuare în local pentru a-și consuma berea

cumpărată. Faptul că victima nu a acționat agresiv la acțiunile inculpatului nu

conduce automat la concluzia că era în stare de a nu se putea apăra.

Prima instanță nu a

primit nici cererea inculpatului de completare a încadrării juridice date

faptei cu dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. privind comiterea infracțiunii

în stare de provocare.

S-a motivat că

afirmațiile victimei despre comportamentul inculpatului nu justificau

atitudinea atât de agresivă a acestuia și că nu au fost de natură să-i provoace

inculpatului o puternică tulburare sau emoție prin atingerea gravă a

demnității, cu atât mai mult cu cât aceste afirmații au fost făcute cu mult

timp înaintea incidentului. Mai mult, inculpatul a fost acela care a convocat-o

pe victimă la local, întrucât dorea să-i reproșeze acesteia afirmațiile făcute

la adresa persoanei sale.

Aplicarea primei

lovituri cu pumnul s-a făcut fără ca între cei doi să existe vreo discuție.

S-a apreciat că nici

afirmația victimei "nu fi nesimțit", făcută după ce inculpatul a

chemat-o pe prietena sa, martora M., pentru o confruntare cu victima, nu

justifica comportamentul agresiv al inculpatului, o asemenea afirmație nefiind

de natură a-i crea acestuia - față de profilul său intelectual, absolvent al

unei instituții de învățământ superior - o puternică tulburare care se

justifice comportamentul infracțional.

În consecință, a fost

respinsă cererea formulată de partea civilă de schimbare a încadrării juridice

a faptei în infracțiunea de omor calificat, precum și cererea inculpatului de

reținere la încadrarea juridică a faptei a dispozițiilor. art. 73 lit. b) C.

pen. referitoare la scuza provocării.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol

social ridicat al faptei, urmarea produsă, limitele de pedeapsă prevăzute de

lege, dar și persoana inculpatului, care a avut un comportament agresiv

prelungit în timp, nu s-a mulțumit cu corecția aplicată victimei după prima

lovitură, ci a continuat să o lovească în timp ce aceasta era căzută,

comportament agresiv pe care l-a adoptat și după ce martorii au încercat să îl

tempereze.

Prima instanță a

apreciat că circumstanțele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului

care are un loc de muncă, a încercat să ajute victima la urcarea în ambulanță,

la sugestia instanței a încercat să despăgubească partea civilă cu o sumă

modică, nu sunt de natură să justifice coborârea pedepsei sub limita minimă

prevăzută de lege, având în vedere durata în timp a comportamentului agresiv al

inculpatului și multiplele leziuni cauzate victimei, așa cum sunt acestea

descrise în raportul medico-legal de necropsie. În consecință, prima instanță a

dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Referitor la

dispozițiile art. 320

1

alin. (2) și alin. (7) C. proc. pen.,

tribunalul a reținut că nu sunt incidente în cauză, întrucât inculpatul nu a

recunoscut fapta în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței, ci

doar loviturile aplicate victimei cu pumnul, în cele două faze, nu și pe cele

aplicate cu piciorul, după revenirea în local.

Cât privește

modalitatea de executare a pedepsei, ținând cont de condițiile concrete în care

s-a comis fapta, de urmările acesteia, de comportamentul inculpatului pe

perioada comiterii faptei, instanța de fond a considerat că scopul acesteia

poate fi atins numai prin executarea efectivă acesteia.

Conform art. 88 C.

pen., s-a dedus din durata pedepsei de executat reținerea și arestarea

preventivă de la 9 februarie la 11 februarie 2011.

În ce privește latura

civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 8.029,46 RON,

cheltuieli de spitalizare cu dobânzile legale aferente, calculate de la

rămânerea definitivă a sentinței și până la achitarea debitului, către partea

civilă Spitalul Clinic de Urgență "Floreasca" București, conform

cererii de constituire de parte civilă și la plata sumei de 251,89 RON către

partea civilă Spitalul Județean de Urgență București.

Totodată, inculpatul

a fost obligat la plata sumelor de 30.000 RON, daune materiale, și de 100.000

RON, daune morale către partea civilă T.G., conform înțelegerii părților.

Prima instanță nu a

constatat ca fiind achitată suma de 8.000 RON, consemnată la C. la dispoziția

părții civile deoarece, urmare refuzului acesteia de a o încasa, inculpatul are

drept de dispoziție privind retragerea sumei.

Împotriva sentinței

au declarat apeluri partea civilă T.G. și inculpatul C.A.I., care au criticat

hotărârea instanței de fond pentru motivele arătate în memoriul atașat la

dosarul cauzei și susținute cu ocazia dezbaterilor, așa cum sunt consemnate pe

larg în partea introductivă a deciziei.

În esență, partea

civilă a criticat sentința pentru că în mod greșit tribunalul a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 183

C. pen. în infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. d) și i) C. pen. și nu a

dat curs cererii acesteia de efectuare a unui supliment la raportul de

expertiză medico-legală, probă utilă și concludentă soluționării cauzei

deoarece, din probatoriile administrate în cauză rezultă că victima s-a aflat

în imposibilitatea de a se apăra.

De asemenea, partea

civilă a criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei,

susținând că, în raport de împrejurările comiterii faptei și de consecințele

produse, se impunea condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre

maximul special prevăzut de lege.

Inculpatul C.A.I. a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în principal,

că în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen. față de poziția de recunoaștere a faptei adoptată înainte de

începerea cercetării judecătorești, și în subsidiar, că s-a omis reținerea

circumstanței legale a provocării prev. de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen.,

deși atitudinea victimei i-a produs o puternică tulburare.

Hotărârea instanței

de fond a fost criticată și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei,

inculpatul susținând că deși dovezile administrate în cauză pledau în favoarea

reținerii tuturor circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., prima

instanță nu le-a avut în vedere, iar în privința modalității de executare a

pedepsei a arătat că aceleași date justificau aplicarea unei pedepse

neprivative de libertate.

Prin Decizia penală

nr. 31 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de

partea civilă T.G., prin apărător ales, privind efectuarea unui supliment la

expertiza medico-legală; a admis apelul declarat de C.A.I., a desființat în

parte sentința, în latura penală, în sensul că a reținut la încadrarea juridică

a infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., dispozițiile art. 74 - 76 lit. b)

C. pen. și a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 4 ani închisoare.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței.

A respins ca nefondat

apelul declarat de partea civilă, pe care a obligat-o la plata sumei de 300

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând legalitatea

și temeinicia sentinței atacate, atât în raport de criticile invocate, cât și

din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer

dispozițiile art. 371 alin. (2) și ale art. 378 C. proc. pen., instanța de apel

a reținut următoarele:

Din probele

administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești,

respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare

la fața locului, însoțit de planșele fotografice, planșele foto privind

mesajele tip SMS primite de către inculpat, fișa de constatare preliminară,

raportul medical de necropsie din 3 martie 2011, efectuat de Institutul

Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, însoțit de

planșele foto, declarațiile martorilor oculari, M.G.E., A.C., M.V., T.N., D.N.,

T.A., M.D., procesul-verbal de confruntare dintre M.V. și M.D., declarația

martorului T.C., declarația părții civile T.G. și declarațiile date de inculpat,

rezultă că în seara zilei de 15 noiembrie 2010, în timp ce se afla în fața

magazinului SC C. SRL din comuna Mărăcineni, sat Potoceni, județul Buzău,

pentru a clarifica unele aspecte legate de dezvăluirile făcute de victima

T.C.B. martorei M.G.E., inculpatul C.A.I. a aplicat victimei, mai întâi o

lovitură de pumn și două lovituri cu piciorul, după care, la circa 10 minute,

i-a aplicat o altă lovitură de pumn în zona feței, lovitură în urma căreia

victima a căzut cu capul de terasa betonată. Victima a fost internată de

urgență, iar la data de 22 noiembrie 2010 a decedat.

Probele și mijloacele

de probă administrate în cauză au fost complet analizate și just apreciate de

instanța de fond, în raport de dispozițiile legale incidente, așa încât

cercetarea judecătorească fiind completă, s-a apreciat că nu se justifică

completarea probatoriilor cu efectuarea unui supliment la expertiza

medico-legală, cererea formulată de apelanta parte civilă fiind respinsă ca

neîntemeiată.

Așa cum a reținut și

tribunalul și cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, partea civilă

T.G. a solicitat completarea raportului de expertiză medico-legală pentru a se

stabili dacă, în raport de multitudinea leziunilor constatate pe corpul

victimei, aceasta s-a aflat sau nu în imposibilitatea de a se apăra, solicitare

făcută în scopul dovedirii temeiniciei cererii de schimbare a încadrării

juridice în infracțiunea de omor calificat, însă, Curtea a apreciat că această

probă nu este utilă cauzei, pentru următoarele considerente:

Sub un prim aspect

s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc.

pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de

sesizare a instanței, iar schimbarea încadrării juridice a faptei este posibilă

în condițiile impuse de art. 334 din același cod.

Pe de altă parte,

deosebirea dintre infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

prev. de art. 183 C. pen. și infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174

alin. (1) - art. 175 lit. d) și i) C. pen. este dată, sub aspectul laturii

obiective, de numărul și intensitatea loviturilor, zona în care au fost

aplicate, obiectul folosit, iar din punct de vedere al laturii subiective, de

intenția făptuitorului de a suprima - prin loviturile aplicate - viața

victimei.

Verificând

probatoriile administrate în cauză în raport de aceste criterii, Curtea, în

acord cu argumentele avute în vedere de instanța de fond, a apreciat că nu se

justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de

art. 183 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. d) și i) C. pen.,

deoarece din concluziile raportului de necropsie din 3 martie 2011 rezultă că

moartea victimei a fost violentă și s-a datorat dilacerării și hemoragiei

meningo-cerebrale, consecință a traumatismului cranio-cerebral cu fractură de

boltă craniană radiată la bază, hematom subdural de emisfer cerebral drept

operat, contuzii cerebrale corticale și difuze, edem cerebral cu hemoragie

secundară de trunchi cerebral și cu plagă contuză parieto-occipitală stânga, că

leziunile traumatice au fost produse prin loviri repetate cu corp dur, urmate

de lovire și cădere de un corp/plan dur sau de plan dur denivelat, iar între

acestea și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Concluziile raportului

medico-legal se coroborează întru totul, atât cu declarațiile martorilor

oculari, cât și cu declarația dată de inculpat cu ocazia audierii de către

prima instanță de control judiciar, în sensul că, inițial, inculpatul a aplicat

victimei o lovitură cu pumnul și o alta cu piciorul, iar la un interval scurt

de timp i-a aplicat o altă lovitură cu pumnul în zona feței, această din urmă

lovitură determinând căderea victimei și lovirea ei de un plan dur, respectiv

de aleea din beton pe care se afla.

Prin urmare, întrucât

între cele două momente agresionale a existat o perioadă de timp care, deși

scurtă, a permis victimei să se ridice, ba chiar să discute în contradictoriu

cu inculpatul până la sosirea martorei M., rezultă că aceasta nu s-a aflat în

imposibilitatea de a se apăra, cum a susținut partea civilă.

Este adevărat că în

același raport medico-legal se menționează că la examenul extern al cadavrului

au fost constatate, în afara leziunilor de la nivelul scalpului, multiple alte

leziuni traumatice la nivelul regiunii faciale, trunchiului și membrelor

superioare și inferioare, însă acestea reprezintă echimoze, excoriații și

hematoame de dimensiuni reduse. În consecință, având în vedere concluziile

certe exprimate de medicii specialiști, în sensul că decesul s-a produs ca

urmare a loviturilor aplicate la nivelul capului, s-a concluzionat că nu se

justifică completarea acestui raport medico-legal și nici schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea de omor calificat.

Din punct de vedere

al laturii subiective, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul nu a

urmărit prin loviturile aplicate să suprime viața victimei și nici nu a

acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, ci a dorit să aplice o

corecție acesteia, însă în urma aplicării ultimei lovituri cu pumnul, victima a

căzut și s-a lovit cu capul de planul dur, iar după o săptămână a decedat.

Ca atare, fapta

săvârșită de inculpat a fost comisă cu praeterintenție, adică inculpatul a

acționat cu intenția de a cauza o vătămare integrității corporale a victimei și

din culpă în ce privește rezultatul produs, și anume decesul acesteia.

Nefondată a fost

apreciată și critica referitoare la omisiunea reținerii dispozițiilor art. 73

alin. (1) lit. b) C. pen., din materialul probator administrat în cauză

nerezultând că fapta a fost comisă de inculpat sub imperiul unei puternice

tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea victimei produsă

printr-o atingere gravă a demnității sale.

Este real că

incidentul dintre părți a avut loc în urma dezvăluirilor pe care victima T.C.B.

le-a făcut prietenei inculpatului, martora M.G.E., și că la sugestia

inculpatului de a fi confruntată martora cu victima, aceasta din urmă a făcut

afirmația "ești nesimțit". Această afirmație nu constituie însă o

provocare din partea victimei, având în vedere relațiile de prietenie existente

între părți și care ar fi trebuit să primeze atitudinii conflictuale create, în

raport de profilul moral al inculpatului, dar mai ales față de împrejurarea că

acesta a fost cel care a stabilit întâlnirea cu victima pentru a lămuri

aspectele relatate de aceasta prietenei sale. În plus, s-a reținut că

dezvăluirile au fost făcute cu mult timp înaintea momentului agresiunii, astfel

că și din acest motiv, critica invocată de inculpat a fost apreciată ca

neîntemeiată.

În raport de

considerentele expuse, Curtea a concluzionat că situația de fapt, împrejurările

comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de

tribunal, sentința pronunțată fiind sub aceste aspecte temeinică și legală.

În ce privește

individualizarea judiciară a pedepsei, critică susținută de ambele părți, prima

instanță de control judiciar a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 183 C.

pen. se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, iar tribunalul,

în evaluarea criteriilor prev. de art. 72 C. pen., a aplicat inculpatului

pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.

Raportat la gradul

relativ ridicat de pericol social al faptei, ce rezultă din circumstanțele săvârșirii

acesteia, constând în aceea că la solicitarea inculpatului de a lămuri aspecte

legate de dezvăluirile făcute de victimă prietenei sale, cei doi s-au întâlnit

și fără nicio discuție prealabilă, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu

pumnul și alta cu piciorul, apoi o altă lovitură cu pumnul în zona feței,

urmarea produsă, respectiv moartea unui tânăr de 25 ani, Curtea a reținut că

modalitatea de executare a pedepsei aleasă de prima instanță corespunde

exigențelor unei juste individualizări conform art. 72 și art. 52 C. pen. În

plus, constatând că motivul principal ce a determinat conflictul dintre cei doi

este lipsit de seriozitate, chiar pueril, cu atât mai mult cu cât anterior

între părți existau relații de prietenie, iar familiile lor sunt înrudite,

Curtea a apreciat că nu există garanții suficiente că în situații similare, ori

chiar mai grave, inculpatul ar manifesta respect față de valoarea socială cea

mai importantă ocrotită de legea penală, respectiv viața omului, concluzionând

că nu se justifică suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, simpla

pronunțare a condamnării neconstituind un avertisment serios pentru inculpat și

chiar fără executarea pedepsei nu ar mai săvârși infracțiuni, așa cum impun

dispozițiile cuprinse în art. 86

1

alin. (1) lit. c) C. pen.

În ce privește însă

cuantumul pedepsei, care a fost stabilit peste limita minimă prevăzută de

textul incriminator, Curtea a apreciat că sub acest aspect sancțiunea este prea

aspră, având mai degrabă caracter represiv decât de prevenire și reeducare a

inculpatului.

Dacă în privința

împrejurărilor comiterii infracțiunii și a urmării produse a rezultat și este

recunoscut de toate părțile că fapta comisă este una gravă, în ceea ce privește

persoana inculpatului, tribunalul, deși a reținut cele mai importante dintre

datele ce îl caracterizează favorabil, în mod greșit a apreciat că acestea nu

pot constitui circumstanțe atenuante în sensul prevederilor art. 74 C. pen.

Astfel, din probele

administrate în cauză rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente

penale, anterior comiterii infracțiunii a avut o bună comportare în familie și

societate, iar după săvârșirea faptei a manifestat interes față de soarta

victimei pe care a însoțit-o la spital. De asemenea, s-a prezentat de fiecare

dată în fața autorităților atât anterior arestării, cât și după punerea sa în

libertate, a recunoscut și regretat fapta comisă. De asemenea, din înscrisurile

depuse atât în fața primei instanțe, cât și la instanța de apel, rezultă că

inculpatul este absolvent de cursuri universitare, este angajat la B.G. -

Sucursala Buzău și se bucură de o bună apreciere din partea șefilor și

colegilor, aspecte care, în opinia Curții, justifică, pe deplin, reținerea în

favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., cu consecința

reducerii pedepsei sub minimul special de 5 ani închisoare, conform art. 76

lit. b) C. pen.

Nu lipsită de

relevanță a fost apreciată modalitatea în care inculpatul a înțeles să fie

soluționată latura civilă a cauzei, potrivit înțelegerii părților, inculpatul

fiind de acord cu pretențiile formulate de partea civilă, mama defunctului,

cuantificate la sumele de 30.000 RON, daune materiale, și 100.000 RON, daune

morale. Din atitudinea inculpatului rezultă că a înțeles pe deplin consecințele

faptei sale, atât în privința victimei, cât și a urmașilor acesteia.

Cu toate acestea,

Curtea nu a primit susținerea inculpatului în sensul că o măsură neprivativă de

libertate ar fi de natură să garanteze plata despăgubirilor către partea

civilă. S-a reținut că deși motivul invocat - contractarea unui credit pentru

repararea prejudiciului - ar fi soluția oportună, nu poate fi minimalizat

rezultatul faptei, respectiv moartea unei persoane tinere, cu atât mai mult cu

cât decesul nu a survenit după aplicarea unei singure lovituri, cazul clasic

prev. de art. 183 C. pen., ci pe fondul unei agresiuni repetate, chiar dacă s-a

concretizat într-un număr redus de lovituri.

Neîntemeiată a fost

apreciată, în raport de argumentele anterior expuse și critica invocată de

partea civilă vizând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului. S-a reținut că

aplicarea unei pedepse către maximul special este total nejustificată, având în

vedere scopul acesteia, așa cum rezultă din art. 52 C. pen. prin care se

urmărește, în principal, reeducarea făptuitorului și prevenirea comiterii de

infracțiuni, precum și persoana inculpatului, care se află la prima încălcare a

legii penale.

Referitor la

omisiunea instanței de fond de a reține dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. și această critică invocată de inculpat a fost apreciată ca fiind

nefondată.

Este adevărat că în

ședința publică din data de 14 iulie 2011, deci în termenul prevăzut de art.

320

1

alin. (1) C. proc. pen., inculpatul prin apărător ales a arătat

că înțelege ca judecata să aibă loc în procedura simplificată, însă cu ocazia

audierii, acesta a recunoscut numai unul din episoadele agresionale, declarând

că nu este adevărat că a lovit victima și cu picioarele. Mai mult, inculpatul a

susținut că raportul de necropsie este neclar, că majoritatea leziunilor

descoperite pe corpul victimei s-au produs prin zgâriere și trântire. Având în

vedere și cererea ulterioară a inculpatului de reținere a circumstanței

atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., s-a reținut că

în mod legal instanța de fond a constatat că judecata nu poate avea loc în

procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc. pen., și în

consecință, a procedat la administrarea de probe.

În ce privește

declarația făcută de inculpat în fața primei instanțe de control judiciar în

sensul recunoașterii faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a

instanței, s-a reținut că nu poate fi asimilată unei declarații date în

procedura reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., în speță nefiind

îndeplinite cerințele impuse de acest text de lege, iar Decizia nr. 1470 din 8

noiembrie 2011 a Curții Constituționale nu are în vedere situația în care s-a

aflat inculpatul, ci pe aceea în care nu este permisă aplicarea legii penale

mai favorabile situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care

continuă să fie judecate sub legea nouă până la rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare.

Or, trimiterea în

judecată a inculpatului C.A.I. a avut loc după data intrării în vigoare a Legii

nr. 202/2010, prin care a fost introdus articolul 320

1

C. proc.

pen., respectiv la data de 27 mai 2011, astfel că din moment ce până la

începerea cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut fapta așa cum a

fost reținută în actul de acuzare și nu și-a însușit probele administrate în

timpul urmăririi penale, revenirea în fața instanței de apel asupra poziției

adoptate la instanța de fond nu poate conduce la altă soluție decât aceea la

care s-a oprit tribunalul, și anume de respingere a cererii inculpatului de

aplicare a dispozițiilor legale sus-menționate.

Împotriva deciziei au

declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă

T.G. și inculpatul C.A.I.

Parchetul, invocând

cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

a susținut că decizia este netemeinică sub aspectul reținerii în favoarea

inculpatului a dispozițiilor art. 74 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei

sub minimul special prevăzut de lege.

În opinia

parchetului, în raport de gravitatea faptei comise și de urmarea produsă nu se

justifica reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante

judiciare prev. de art. 74 C. pen. În consecință, s-a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței.

Partea civilă T.G.,

invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen., a criticat decizia sub aspectul reținerii în mod nejustificat în

favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 C.

pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, înlăturarea dispozițiilor

art. 74 C. pen. și menținerea pedepsei aplicate inculpatului de către instanța

de fond.

Inculpatul C.A.I.,

invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 17

1

și 14 C. proc. pen., a susținut că decizia, dar și sentința sunt nelegale și

netemeinice pentru următoarele motive:

- instanța de fond

trebuia să se pronunțe pe cererea prin care a solicitat ca judecata să se facă

în conformitate cu disp. art. 320

1

C. proc. pen., după audierea sa,

și nu la terminarea cercetării judecătorești. Necunoscând soluția instanței cu

privire la cererea formulată, inculpatul susține că a fost în imposibilitatea

de a propune probe în apărare;

- în mod greșit, atât

instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au respins cererea

de a se reține dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la circumstanța

atenuantă legală a scuzei provocării, deși din probele administrate în cauză

rezultă că a lovit victima urmare afirmațiilor neadevărate făcute de aceasta și

care erau de natură să afecteze relația sa de prietenie cu martora M.G.;

- datele ce

caracterizează favorabil persoana sa și împrejurarea că a comis infracțiunea cu

praeterintenție impuneau ca instanța de apel să dispună suspendarea sub

supravegherea executării pedepsei de 4 ani închisoare, al cărei cuantum a fost

just individualizat în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazurilor de

casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 10, 17

1

și 14 C.

proc. pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de

parchet și partea civilă sunt fondate, iar recursul declarat de inculpat este

nefondat.

Referitor la recursul

declarat de inculpatul C.A.I., Înalta Curte reține următoarele:

Cazul de casare prev.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. este incident, între altele,

când instanța a omis să se pronunțe asupra unor cereri esențiale pentru părți,

de natură să le garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului.

La termenul de

judecată din 14 iulie 2011, înainte de începerea cercetării judecătorești la

instanța de fond, recurentul-inculpat a solicitat judecarea potrivit procedurii

simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Cu ocazia audierii,

recurentul-inculpat a declarat că a lovit-o pe victimă în două rânduri cu

pumnul, iar aceasta în cădere s-a lovit cu capul de pardoseală din beton.

Inculpatul nu a recunoscut că a lovit victima și cu picioarele, leziunile

multiple descrise în actul medico-legal fiind, în opinia sa, produse cu ocazia

urcării victimei în ambulanță.

Nerecunoscând fapta

astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței - cerință expresă

prevăzută de lege pentru a se aplica dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen. - și având în vedere și precizările apărătorului ales al

recurentului-inculpat în sensul că raportul de necropsie întocmit în cauză este

"neclar", instanța de fond a procedat, după ce a pus în discuția

părților, la citarea tuturor martorilor în vederea audierii lor și a prorogat

discutarea cererii privind efectuarea unei noi expertize medico-legale

formulate de partea civilă, la următorul termen de judecată.

În aceste condiții,

Înalta Curte constată că în mod cu totul nejustificat, recurentul-inculpat

invocă faptul că prin nepronunțarea pe cererea de aplicare a prevederilor art.

320

1

C. proc. pen. la același termen la care a fost audiat, instanța

de fond l-a privat de dreptul de a propune probe în apărare.

Chiar dacă instanța

de fond nu s-a pronunțat în mod expres pe cererea recurentului-inculpat de

aplicare a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., la termenul la

care a fost formulată, era evident că o atare cerere urma să fie respinsă în

condițiile în care, în prezența inculpatului și a apărătorului său ales,

tribunalul a procedat la audierea martorilor T.C., A.C., M.V., T.N., D.N.,

T.A., M.D., T.M.R., M.G. și V.M.C., probe ce nu puteau fi administrate în

procedura reglementată de art. 320

1

C. proc. pen., care cere ca

inculpatul să se judece pe baza probelor administrate în cursul urmăririi

penale, pe care declară că le cunoaște și le însușește, fiind exclusă, în cazul

aplicării dispozițiilor legale sus-menționate, administrarea oricăror alte

probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

În această situație,

apărătorul ales al recurentului-inculpat, în măsura în care considera necesar,

putea să solicite în apărarea acestuia administrarea probelor pe care le

aprecia ca fiind utile și concludente soluționării cauzei.

În ce privește

declarația dată de recurent în fața instanței de apel în care a recunoscut

fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de prim control judiciar nu a asimilat o

atare declarație cu cea prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

deoarece, raportat la momentul trimiterii sale în judecată, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv la data de 27 mai 2011, Decizia Curții

Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 nu era aplicabilă.

Referitor la critica

vizând nereținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. - circumscrisă cazului

de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc.

pen. - Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată, din probele

administrate în cauză nerezultând că inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul

unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea

victimei produsă printr-o atingere gravă a demnității sale, concluzie la care

în mod judicios au ajuns și instanța de fond și cea de apel.

Împrejurarea că

incidentul dintre părți a avut loc în urma dezvăluirilor pe care victima le-a

făcut martorei M.G.E. referitor la comportamentul recurentului-inculpat, nu

justifica atitudinea agresivă a celui din urmă, cu atât mai mult cu cât

dezvăluirile respective au fost făcute înainte de data la care cei doi s-au

întâlnit pentru a discuta. Mai mult, recurentul-inculpat a fost cel care a

convocat victima la local pentru a discuta, iar aplicarea primei lovituri cu

pumnul s-a realizat fără ca între cei doi să existe vreo discuție pe tema

dezvăluirilor făcute de victimă prietenei inculpatului. Nici afirmația "nu

fi nesimțit", făcută de victimă în momentul când inculpatul a chemat-o pe

prietena sa pentru o confruntare cu victima nu a fost de natură a-i crea

recurentului-inculpat (absolvent al unui institut de învățământ superior) o

tulburare sau emoție atât de puternică încât să justifice un atare comportament

agresiv din partea lui.

Cea de-a treia

critică invocată de recurent și care vizează greșita individualizare a pedepsei

în sensul că în cauză existau suficiente elemente de natură a convinge instanța

că pronunțarea condamnării în condițiile art. 86

1

C. pen. constituie

un avertisment pentru el și chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârși

infracțiuni, va fi analizată împreună cu critica comună invocată de parchet și

partea civilă referitoare tot la individualizarea judiciară a pedepsei, dar sub

un alt aspect, și anume acela al greșitei rețineri în favoarea inculpatului a

circumstanțelor atenuante judiciare cu consecința reducerii pedepsei sub

minimul special prevăzut de lege.

În acord cu

susținerile parchetului și ale părții civile, Înalta Curte constată că instanța

de apel a apreciat în mod corect că scopul preventiv și educativ al pedepsei

poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție însă, cu

totul nejustificat a apreciat, raportat doar la datele ce caracterizează

favorabil persoana inculpatului, nu este cunoscut cu antecedente penale,

anterior comiterii infracțiunii a avut o bună comportare în familie și

societate, este absolvent de studii universitare, a însoțit victima la spital,

s-a prezentat de fiecare dată în fața autorităților, că în favoarea acestuia

trebuie reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C.

pen. și a coborât pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege.

Din probele

administrate în cauză rezultă fără dubiu că în seara zilei de 15 noiembrie

2010, în timp ce se afla în fața magazinului SC C. SRL din comuna Mărăcineni,

sat Potoceni, jud. Buzău, recurentul-inculpat a aplicat victimei, inițial, o

lovitură cu pumnul și două lovituri cu piciorul, după care, la un interval scurt

de timp, nemulțumit de corecția aplicată, a mai lovit-o o dată cu pumnul în

zona feței, lovitură în urma căreia victima a căzut și s-a lovit cu capul de

terasa betonată, suferind leziuni care au necesitat internarea de urgență și în

cele din urmă au condus la decesul survenit în data de 22 noiembrie 2010.

Infracțiunea de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune gravă, sancționată

de legiuitor cu închisoarea între 5 și 15 ani.

Datele ce

caracterizează favorabil persoana recurentului-inculpat - nu are antecedente

penale, este absolvent de studii superioare, are un loc de muncă stabil - nu

justifică prin ele însele reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe

atenuante judiciare, având în vedere gradul ridicat de pericol social concret

al faptei comise, determinat, în principal, de urmarea produsă, și anume

decesul unui tânăr în vârstă de 25 de ani.

De asemenea, faptul

că recurentul-inculpat s-a prezentat de fiecare dată în fața autorităților nu

poate fi reținut ca și circumstanță atenuantă deoarece respectarea legii

reprezintă o stare de normalitate, iar prin Încheierea din data de 11 februarie

2011, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de inculpat și a luat

față de acesta măsura obligării de a nu părăsi țara cu instituirea în sarcina

sa a obligațiilor prev. de art. 145

1

raportat la art. 145 C. proc.

pen., între care se află și cea de a se prezenta în fața organelor judiciare

ori de câte ori este chemat, nerespectarea unei atare măsuri având drept

consecință arestarea preventivă.

Cum între criteriile

de individualizare judiciară a pedepsei enumerate în art. 72 C. pen. se află nu

numai cele privind datele ce caracterizează persoana inculpatului, ci și cele

referitoare la gradul de pericol social concret al infracțiunii, care în speță

este unul ridicat datorită împrejurărilor în care a fost comisă și urmărilor

produse, Înalta Curte apreciază întemeiată solicitarea parchetului și a părții

civile de a se înlătura prevederile art. 74 C. pen. și de a se menține pedeapsa

de 7 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanța de fond, pedeapsă

orientată spre minimul special prevăzut de lege și care este natură să

contribuie la reeducarea inculpatului și la atingerea scopului preventiv și

educativ cerut de art. 52 C. pen.

Contrar celor susținute

de recurent prin apărătorul ales, Înalta Curte apreciază că perioada cât acesta

a fost arestat preventiv (2 zile) nu este suficientă pentru a duce la concluzia

ca inculpatul a realizat consecințele faptei sale și că pronunțarea unei

condamnări în condițiile art. 86

1

C. pen. constituie un avertisment

pentru el și chiar fără executarea efectivă a pedepsei, pe viitor nu va mai

comite infracțiuni.

Având în vedere

considerentele mai sus arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și partea civilă T.G., se va casa decizia

și se va menține Sentința penală nr. 153 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului

Buzău.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpatul C.A.I. împotriva aceleiași decizii penale.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și partea civilă

T.G. împotriva Deciziei penale nr. 31 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și menține Sentința penală nr. 153 din 10 noiembrie 2011 a

Tribunalului Buzău.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești și de partea civilă rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ