ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3312/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 152 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Buzău, au fost respinse cererile formulate de partea civilă T.G., privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. d) și i) C. pen. și de inculpatul C.A.I., de completare a încadrării juridice a faptei cu dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. În temeiul disp. art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul C.A.I., studii superioare, operator ghișeu B.G. Sucursala Buzău, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente, la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Totodată, s-a dedus din durata pedepsei de executat reținerea și arestarea preventivă de la 9 februarie 2011, la 11 februarie 2011. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 8.029,46 RON, cu titlul de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente, calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea debitului către Spitalul Clinic de Urgență București, a sumei de 251,89 RON către Spitalul Județean de Urgență Buzău și a sumelor de 30.000 RON, daune materiale și de 100.000 RON, daune morale către partea civilă T.G.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 61/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.A.I. pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că în luna noiembrie 2010, inculpatul C.A.I., victima T.C.B., martorul M.V. zis "V." și alți consăteni au convenit să petreacă revelionul 2011 în comuna Mărăcineni, sat Potoceni, la localul "S.A.". În aceeași perioadă, martora M.G.E., prietena inculpatului, a fost internată în spital, însă acesta nu a vizitat-o, doar i-a dat telefon.

La datele de 12 și 13 noiembrie 2010, seara, inculpatul, fratele acestuia, victima și alți doi consăteni au plecat la discoteca din satul Scurtești, comuna Vadu Pașii, județul Buzău, unde au rămas până în jurul orelor 2:00 dimineața. În noaptea de 14 - 15 noiembrie 2010, martora M.G.E. l-a sunat pe inculpat și i-a spus că știe de escapadele sale de la victima T.C.B. În ziua de 15 noiembrie 2010, în intervalul orar 11:45 - 18:27, martora i-a trimis cinci mesaje inculpatului, iar acesta i-a răspuns o singură dată prin mesajul transmis la ora 7:36. În jurul orei 19:00, victima, care se afla acasă, după ce a fost sunată de martorul M.V., i-a spus mamei sale că pleacă 30 de minute. T.C.B. a luat mașina de serviciu, s-a întâlnit cu martorul M.V.

și împreună cu numiții N.I. și C. zis "M." s-au dus la S.A. pentru a discuta în legătură cu revelionul 2011. Ajunși la locația respectivă și constatând că era închisă, victima T.C.B. l-a sunat pe patron care i-a spus să vină a doua zi. Ulterior, C. zis "M." a rămas în comuna Mărăcineni, iar ceilalți au plecat în municipiul Buzău, unde l-au lăsat pe N.I. Apoi, T.C.B. și M.V. s-au întors și, în timp ce se aflau pe podul de la Mărăcineni, victima a fost sunată de către inculpat. Martorul M.V. l-a întrebat pe T.C.B. de ce a sunat inculpatul, iar acesta i-a spus că inculpatul vrea să-i facă cinste cu o bere la magazinul lui T.V., zis "Ț." din satul Potoceni, comuna Mărăcineni. În jurul orei 20:00, victima și martorul M.V.

au ajuns la magazin. Pe terasă se aflau inculpatul, martorii M.D. zis "G.", D.N. zis "A." și T.A. zis "P.", iar în magazin, soții T. La scurt timp a sosit și martorul A.C. zis "B.", care a intrat în magazin și a văzut că T.C.B. avea o sticlă cu bere în mână și stătea lângă frigider, iar lângă acesta se afla inculpatul, care avea și el o sticlă cu bere în mână. Martorul A.C. și-a cumpărat o bere și le-a propus victimei, inculpatului și martorului M.V. să iasă afară pe terasa magazinului pentru a fuma o țigară. Martorul A.C. s-a așezat la o masă, în stânga lui stătea victima, în picioare, în spatele acesteia se afla M.V., iar vis-a-vis de A.C. stătea inculpatul. În partea din dreapta, cum se iese din magazin, se aflau martorii M.D.

și D.N. așezați pe scaune și discutau despre un meci de tenis de masă (accesul se făcea pe cealaltă ușă a magazinului). După 2 - 3 minute, martorii A.C., M.V. (care a susținut că era în magazin) au auzit un zgomot și au constatat că victima T.C.B. era căzută peste ușa de la intrare în magazin, fiind lovită de inculpat cu pumnul. După câteva secunde a ieșit din magazin și martorul T.V., care l-a luat pe inculpat și l-a dus la circa 10 m pentru a-l determina să plece acasă, locuința acestuia fiind situată la circa 100 m de magazin. Inculpatul și martorul T.V. au revenit la magazin și când s-au apropiat de T.C.B., inculpatul l-a lovit pe acesta cu piciorul în zona coastelor. Apoi inculpatul a sunat-o pe M.G.E.

pentru a o confrunta cu B. Martora a venit cu mașina ei în circa 5 minute, după care inculpatul și cei doi au plecat să discute în fața ușii de acces în sala de tenis. Cu acest prilej, inculpatul i-a dat un pumn în față lui T.C.B., acesta căzând cu capul de terasa betonată. Persoanele prezente au acordat primul ajutor victimei după care au anunțat ambulanța. În jurul orei 20:45, martorul M.V. a mers la mama victimei și i-a spus că fiul ei a fost bătut de inculpat și transportat la spital. Tot în seara zilei de 15 noiembrie 2010, T.C.B. a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență București, unde a fost internat și a decedat la data de 22 noiembrie 2010. Situația de fapt astfel expusă în rechizitoriu a fost stabilită de procuror pe baza următoarelor probe: declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, raportul medico-legal de necropsie din care rezultă că moartea lui T.C.B.

a fost violentă, s-a datorat dilacerării și hemoragiei meningo-cerebrale, consecință a traumatismului cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană iradiată de bază, hematom subdural de emisfer cerebral drept operat, contuzii cerebrale corticale și difuze, edem cerebral cu hemoragie secundară de trunchi cerebral și plagă contuză parieto-occipitală stângă. S-a mai reținut că la examenul extern al cadavrului, în afara leziunilor cutanate ale scalpului s-au mai constatat multiple leziuni traumatice ale regiunii faciale, trunchiului și membrelor (superioare și inferioare). S-a concluzionat că leziunile traumatice s-au putut produce la data de 15 noiembrie 2010, prin loviri repetate cu corp dur, urmate de cădere și lovire/plan dur sau pe plan dur denivelat în legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul.

Inculpatul C.A.I. a solicitat judecarea potrivit procedurii simplificate prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Cu ocazia audierii, inculpatul a declarat că a lovit-o pe victimă în două rânduri cu pumnul, iar aceasta, în cădere, s-a lovit cu capul de pardoseala de beton. Inculpatul nu a recunoscut că a lovit victima și cu picioarele, leziunile multiple descrise în actul medico-legal fiind în opinia sa produse în momentul în care victima a fost urcată în ambulanță. Nerecunoscând fapta în modalitatea descrisă în rechizitoriu, instanța a procedat la audierea tuturor martorilor oculari, respectiv: T.C., A.C., M.V., T.N., D.N., T.A., M.D., T.M.R., M.G. și V.M.C., cu excepția martorului T.C. În drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatului C.A.I.

de a lovi victima T.C.B. cu pumnii în două rânduri și cu picioarele, în zona feței, zona cervicală, zona gambei drepte, lovituri soldate cu căderea victimei și lovirea cu capul de pardoseală, urmate de decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

Referitor la cererea părții civile, formulată prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 175 lit. d) și i) C. pen., motivat de faptul că victima a fost în imposibilitate de a se apăra datorită multiplelor lovituri aplicate de inculpat, lovituri în urma cărora aceasta a intrat în stare de inconștiență imediat după ce a primit prima lovitură de pumn și a căzut lângă ușa de acces în local și că incidentul a avut loc în public, prima instanță a apreciat că nu poate fi primită o astfel de cerere față de conținutul raportului medico-legal de necropsie în care sunt descrise pe larg leziunile prezentate de victimă, caracteristicile acestora și zona în care au fost localizate.

S-a mai reținut că decesul victimei a survenit după lovirea cu un corp dur, urmată de căderea acesteia pe un plan dur. Inculpatul nu a urmărit nicio clipă să suprime viața victimei, ci a vrut doar să-i administreze o corecție pentru dezvăluirile făcute prietenei sale legat de ceea ce s-a întâmplat la cele două discoteci. Din declarațiile martorilor a rezultat că în urma primei lovituri, victima s-a ridicat, era conștientă și a rămas în continuare în local pentru a-și consuma berea cumpărată. Faptul că victima nu a acționat agresiv la acțiunile inculpatului nu conduce automat la concluzia că era în stare de a nu se putea apăra. Prima instanță nu a primit nici cererea inculpatului de completare a încadrării juridice date faptei cu dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

privind comiterea infracțiunii în stare de provocare. S-a motivat că afirmațiile victimei despre comportamentul inculpatului nu justificau atitudinea atât de agresivă a acestuia și că nu au fost de natură să-i provoace inculpatului o puternică tulburare sau emoție prin atingerea gravă a demnității, cu atât mai mult cu cât aceste afirmații au fost făcute cu mult timp înaintea incidentului. Mai mult, inculpatul a fost acela care a convocat-o pe victimă la local, întrucât dorea să-i reproșeze acesteia afirmațiile făcute la adresa persoanei sale. Aplicarea primei lovituri cu pumnul s-a făcut fără ca între cei doi să existe vreo discuție.

S-a apreciat că nici afirmația victimei "nu fi nesimțit", făcută după ce inculpatul a chemat-o pe prietena sa, martora M., pentru o confruntare cu victima, nu justifica comportamentul agresiv al inculpatului, o asemenea afirmație nefiind de natură a-i crea acestuia - față de profilul său intelectual, absolvent al unei instituții de învățământ superior - o puternică tulburare care se justifice comportamentul infracțional. În consecință, a fost respinsă cererea formulată de partea civilă de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor calificat, precum și cererea inculpatului de reținere la încadrarea juridică a faptei a dispozițiilor. art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la scuza provocării.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, urmarea produsă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și persoana inculpatului, care a avut un comportament agresiv prelungit în timp, nu s-a mulțumit cu corecția aplicată victimei după prima lovitură, ci a continuat să o lovească în timp ce aceasta era căzută, comportament agresiv pe care l-a adoptat și după ce martorii au încercat să îl tempereze.

Prima instanță a apreciat că circumstanțele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului care are un loc de muncă, a încercat să ajute victima la urcarea în ambulanță, la sugestia instanței a încercat să despăgubească partea civilă cu o sumă modică, nu sunt de natură să justifice coborârea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, având în vedere durata în timp a comportamentului agresiv al inculpatului și multiplele leziuni cauzate victimei, așa cum sunt acestea descrise în raportul medico-legal de necropsie. În consecință, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 7 ani închisoare. Referitor la dispozițiile art. 320 1 alin. (2) și alin. (7) C. proc. pen., tribunalul a reținut că nu sunt incidente în cauză, întrucât inculpatul nu a recunoscut fapta în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței, ci doar loviturile aplicate victimei cu pumnul, în cele două faze, nu și pe cele aplicate cu piciorul, după revenirea în local.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, ținând cont de condițiile concrete în care s-a comis fapta, de urmările acesteia, de comportamentul inculpatului pe perioada comiterii faptei, instanța de fond a considerat că scopul acesteia poate fi atins numai prin executarea efectivă acesteia. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei de executat reținerea și arestarea preventivă de la 9 februarie la 11 februarie 2011. În ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 8.029,46 RON, cheltuieli de spitalizare cu dobânzile legale aferente, calculate de la rămânerea definitivă a sentinței și până la achitarea debitului, către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență "Floreasca" București, conform cererii de constituire de parte civilă și la plata sumei de 251,89 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență București.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 30.000 RON, daune materiale, și de 100.000 RON, daune morale către partea civilă T.G., conform înțelegerii părților. Prima instanță nu a constatat ca fiind achitată suma de 8.000 RON, consemnată la C. la dispoziția părții civile deoarece, urmare refuzului acesteia de a o încasa, inculpatul are drept de dispoziție privind retragerea sumei. Împotriva sentinței au declarat apeluri partea civilă T.G. și inculpatul C.A.I., care au criticat hotărârea instanței de fond pentru motivele arătate în memoriul atașat la dosarul cauzei și susținute cu ocazia dezbaterilor, așa cum sunt consemnate pe larg în partea introductivă a deciziei. În esență, partea civilă a criticat sentința pentru că în mod greșit tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen.

în infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. d) și i) C. pen. și nu a dat curs cererii acesteia de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză medico-legală, probă utilă și concludentă soluționării cauzei deoarece, din probatoriile administrate în cauză rezultă că victima s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra. De asemenea, partea civilă a criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, susținând că, în raport de împrejurările comiterii faptei și de consecințele produse, se impunea condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre maximul special prevăzut de lege. Inculpatul C.A.I. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în principal, că în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea disp.

art. 320 1 C. proc. pen. față de poziția de recunoaștere a faptei adoptată înainte de începerea cercetării judecătorești, și în subsidiar, că s-a omis reținerea circumstanței legale a provocării prev. de art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., deși atitudinea victimei i-a produs o puternică tulburare. Hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, inculpatul susținând că deși dovezile administrate în cauză pledau în favoarea reținerii tuturor circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., prima instanță nu le-a avut în vedere, iar în privința modalității de executare a pedepsei a arătat că aceleași date justificau aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

Prin Decizia penală nr. 31 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă T.G., prin apărător ales, privind efectuarea unui supliment la expertiza medico-legală; a admis apelul declarat de C.A.I., a desființat în parte sentința, în latura penală, în sensul că a reținut la încadrarea juridică a infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., dispozițiile art. 74 - 76 lit. b) C. pen. și a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 4 ani închisoare. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă, pe care a obligat-o la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, atât în raport de criticile invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer dispozițiile art. 371 alin. (2) și ale art. 378 C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele: Din probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșele fotografice, planșele foto privind mesajele tip SMS primite de către inculpat, fișa de constatare preliminară, raportul medical de necropsie din 3 martie 2011, efectuat de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, însoțit de planșele foto, declarațiile martorilor oculari, M.G.E., A.C., M.V., T.N., D.N., T.A., M.D., procesul-verbal de confruntare dintre M.V.

și M.D., declarația martorului T.C., declarația părții civile T.G. și declarațiile date de inculpat, rezultă că în seara zilei de 15 noiembrie 2010, în timp ce se afla în fața magazinului SC C. SRL din comuna Mărăcineni, sat Potoceni, județul Buzău, pentru a clarifica unele aspecte legate de dezvăluirile făcute de victima T.C.B. martorei M.G.E., inculpatul C.A.I. a aplicat victimei, mai întâi o lovitură de pumn și două lovituri cu piciorul, după care, la circa 10 minute, i-a aplicat o altă lovitură de pumn în zona feței, lovitură în urma căreia victima a căzut cu capul de terasa betonată. Victima a fost internată de urgență, iar la data de 22 noiembrie 2010 a decedat.

Probele și mijloacele de probă administrate în cauză au fost complet analizate și just apreciate de instanța de fond, în raport de dispozițiile legale incidente, așa încât cercetarea judecătorească fiind completă, s-a apreciat că nu se justifică completarea probatoriilor cu efectuarea unui supliment la expertiza medico-legală, cererea formulată de apelanta parte civilă fiind respinsă ca neîntemeiată. Așa cum a reținut și tribunalul și cum rezultă din probatoriile administrate în cauză, partea civilă T.G.

a solicitat completarea raportului de expertiză medico-legală pentru a se stabili dacă, în raport de multitudinea leziunilor constatate pe corpul victimei, aceasta s-a aflat sau nu în imposibilitatea de a se apăra, solicitare făcută în scopul dovedirii temeiniciei cererii de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de omor calificat, însă, Curtea a apreciat că această probă nu este utilă cauzei, pentru următoarele considerente: Sub un prim aspect s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar schimbarea încadrării juridice a faptei este posibilă în condițiile impuse de art. 334 din același cod.

Pe de altă parte, deosebirea dintre infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. și infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. d) și i) C. pen. este dată, sub aspectul laturii obiective, de numărul și intensitatea loviturilor, zona în care au fost aplicate, obiectul folosit, iar din punct de vedere al laturii subiective, de intenția făptuitorului de a suprima - prin loviturile aplicate - viața victimei. Verificând probatoriile administrate în cauză în raport de aceste criterii, Curtea, în acord cu argumentele avute în vedere de instanța de fond, a apreciat că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 183 C. pen.

în infracțiunea prev. de art. 174 - 175 lit. d) și i) C. pen., deoarece din concluziile raportului de necropsie din 3 martie 2011 rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat dilacerării și hemoragiei meningo-cerebrale, consecință a traumatismului cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană radiată la bază, hematom subdural de emisfer cerebral drept operat, contuzii cerebrale corticale și difuze, edem cerebral cu hemoragie secundară de trunchi cerebral și cu plagă contuză parieto-occipitală stânga, că leziunile traumatice au fost produse prin loviri repetate cu corp dur, urmate de lovire și cădere de un corp/plan dur sau de plan dur denivelat, iar între acestea și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată.

Concluziile raportului medico-legal se coroborează întru totul, atât cu declarațiile martorilor oculari, cât și cu declarația dată de inculpat cu ocazia audierii de către prima instanță de control judiciar, în sensul că, inițial, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu pumnul și o alta cu piciorul, iar la un interval scurt de timp i-a aplicat o altă lovitură cu pumnul în zona feței, această din urmă lovitură determinând căderea victimei și lovirea ei de un plan dur, respectiv de aleea din beton pe care se afla. Prin urmare, întrucât între cele două momente agresionale a existat o perioadă de timp care, deși scurtă, a permis victimei să se ridice, ba chiar să discute în contradictoriu cu inculpatul până la sosirea martorei M., rezultă că aceasta nu s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra, cum a susținut partea civilă.

Este adevărat că în același raport medico-legal se menționează că la examenul extern al cadavrului au fost constatate, în afara leziunilor de la nivelul scalpului, multiple alte leziuni traumatice la nivelul regiunii faciale, trunchiului și membrelor superioare și inferioare, însă acestea reprezintă echimoze, excoriații și hematoame de dimensiuni reduse. În consecință, având în vedere concluziile certe exprimate de medicii specialiști, în sensul că decesul s-a produs ca urmare a loviturilor aplicate la nivelul capului, s-a concluzionat că nu se justifică completarea acestui raport medico-legal și nici schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor calificat.

Din punct de vedere al laturii subiective, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul nu a urmărit prin loviturile aplicate să suprime viața victimei și nici nu a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, ci a dorit să aplice o corecție acesteia, însă în urma aplicării ultimei lovituri cu pumnul, victima a căzut și s-a lovit cu capul de planul dur, iar după o săptămână a decedat. Ca atare, fapta săvârșită de inculpat a fost comisă cu praeterintenție, adică inculpatul a acționat cu intenția de a cauza o vătămare integrității corporale a victimei și din culpă în ce privește rezultatul produs, și anume decesul acesteia.

Nefondată a fost apreciată și critica referitoare la omisiunea reținerii dispozițiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., din materialul probator administrat în cauză nerezultând că fapta a fost comisă de inculpat sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea victimei produsă printr-o atingere gravă a demnității sale. Este real că incidentul dintre părți a avut loc în urma dezvăluirilor pe care victima T.C.B.

le-a făcut prietenei inculpatului, martora M.G.E., și că la sugestia inculpatului de a fi confruntată martora cu victima, aceasta din urmă a făcut afirmația "ești nesimțit". Această afirmație nu constituie însă o provocare din partea victimei, având în vedere relațiile de prietenie existente între părți și care ar fi trebuit să primeze atitudinii conflictuale create, în raport de profilul moral al inculpatului, dar mai ales față de împrejurarea că acesta a fost cel care a stabilit întâlnirea cu victima pentru a lămuri aspectele relatate de aceasta prietenei sale. În plus, s-a reținut că dezvăluirile au fost făcute cu mult timp înaintea momentului agresiunii, astfel că și din acest motiv, critica invocată de inculpat a fost apreciată ca neîntemeiată.

În raport de considerentele expuse, Curtea a concluzionat că situația de fapt, împrejurările comiterii infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost corect stabilite de tribunal, sentința pronunțată fiind sub aceste aspecte temeinică și legală. În ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, critică susținută de ambele părți, prima instanță de control judiciar a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 5 la 15 ani, iar tribunalul, în evaluarea criteriilor prev. de art. 72 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate.

Raportat la gradul relativ ridicat de pericol social al faptei, ce rezultă din circumstanțele săvârșirii acesteia, constând în aceea că la solicitarea inculpatului de a lămuri aspecte legate de dezvăluirile făcute de victimă prietenei sale, cei doi s-au întâlnit și fără nicio discuție prealabilă, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu pumnul și alta cu piciorul, apoi o altă lovitură cu pumnul în zona feței, urmarea produsă, respectiv moartea unui tânăr de 25 ani, Curtea a reținut că modalitatea de executare a pedepsei aleasă de prima instanță corespunde exigențelor unei juste individualizări conform art. 72 și art. 52 C. pen.

În plus, constatând că motivul principal ce a determinat conflictul dintre cei doi este lipsit de seriozitate, chiar pueril, cu atât mai mult cu cât anterior între părți existau relații de prietenie, iar familiile lor sunt înrudite, Curtea a apreciat că nu există garanții suficiente că în situații similare, ori chiar mai grave, inculpatul ar manifesta respect față de valoarea socială cea mai importantă ocrotită de legea penală, respectiv viața omului, concluzionând că nu se justifică suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, simpla pronunțare a condamnării neconstituind un avertisment serios pentru inculpat și chiar fără executarea pedepsei nu ar mai săvârși infracțiuni, așa cum impun dispozițiile cuprinse în art. 86 1 alin. (1) lit. c) C. pen.

În ce privește însă cuantumul pedepsei, care a fost stabilit peste limita minimă prevăzută de textul incriminator, Curtea a apreciat că sub acest aspect sancțiunea este prea aspră, având mai degrabă caracter represiv decât de prevenire și reeducare a inculpatului. Dacă în privința împrejurărilor comiterii infracțiunii și a urmării produse a rezultat și este recunoscut de toate părțile că fapta comisă este una gravă, în ceea ce privește persoana inculpatului, tribunalul, deși a reținut cele mai importante dintre datele ce îl caracterizează favorabil, în mod greșit a apreciat că acestea nu pot constitui circumstanțe atenuante în sensul prevederilor art. 74 C. pen. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior comiterii infracțiunii a avut o bună comportare în familie și societate, iar după săvârșirea faptei a manifestat interes față de soarta victimei pe care a însoțit-o la spital.

De asemenea, s-a prezentat de fiecare dată în fața autorităților atât anterior arestării, cât și după punerea sa în libertate, a recunoscut și regretat fapta comisă. De asemenea, din înscrisurile depuse atât în fața primei instanțe, cât și la instanța de apel, rezultă că inculpatul este absolvent de cursuri universitare, este angajat la B.G. - Sucursala Buzău și se bucură de o bună apreciere din partea șefilor și colegilor, aspecte care, în opinia Curții, justifică, pe deplin, reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special de 5 ani închisoare, conform art. 76 lit. b) C. pen.

Nu lipsită de relevanță a fost apreciată modalitatea în care inculpatul a înțeles să fie soluționată latura civilă a cauzei, potrivit înțelegerii părților, inculpatul fiind de acord cu pretențiile formulate de partea civilă, mama defunctului, cuantificate la sumele de 30.000 RON, daune materiale, și 100.000 RON, daune morale. Din atitudinea inculpatului rezultă că a înțeles pe deplin consecințele faptei sale, atât în privința victimei, cât și a urmașilor acesteia. Cu toate acestea, Curtea nu a primit susținerea inculpatului în sensul că o măsură neprivativă de libertate ar fi de natură să garanteze plata despăgubirilor către partea civilă.

S-a reținut că deși motivul invocat - contractarea unui credit pentru repararea prejudiciului - ar fi soluția oportună, nu poate fi minimalizat rezultatul faptei, respectiv moartea unei persoane tinere, cu atât mai mult cu cât decesul nu a survenit după aplicarea unei singure lovituri, cazul clasic prev. de art. 183 C. pen., ci pe fondul unei agresiuni repetate, chiar dacă s-a concretizat într-un număr redus de lovituri. Neîntemeiată a fost apreciată, în raport de argumentele anterior expuse și critica invocată de partea civilă vizând cuantumul pedepsei aplicate inculpatului. S-a reținut că aplicarea unei pedepse către maximul special este total nejustificată, având în vedere scopul acesteia, așa cum rezultă din art. 52 C. pen.

prin care se urmărește, în principal, reeducarea făptuitorului și prevenirea comiterii de infracțiuni, precum și persoana inculpatului, care se află la prima încălcare a legii penale. Referitor la omisiunea instanței de fond de a reține dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. și această critică invocată de inculpat a fost apreciată ca fiind nefondată. Este adevărat că în ședința publică din data de 14 iulie 2011, deci în termenul prevăzut de art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul prin apărător ales a arătat că înțelege ca judecata să aibă loc în procedura simplificată, însă cu ocazia audierii, acesta a recunoscut numai unul din episoadele agresionale, declarând că nu este adevărat că a lovit victima și cu picioarele.

Mai mult, inculpatul a susținut că raportul de necropsie este neclar, că majoritatea leziunilor descoperite pe corpul victimei s-au produs prin zgâriere și trântire. Având în vedere și cererea ulterioară a inculpatului de reținere a circumstanței atenuante legale a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., s-a reținut că în mod legal instanța de fond a constatat că judecata nu poate avea loc în procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen., și în consecință, a procedat la administrarea de probe. În ce privește declarația făcută de inculpat în fața primei instanțe de control judiciar în sensul recunoașterii faptei așa cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanței, s-a reținut că nu poate fi asimilată unei declarații date în procedura reglementată de art. 320 1 C. proc.

pen., în speță nefiind îndeplinite cerințele impuse de acest text de lege, iar Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 a Curții Constituționale nu are în vedere situația în care s-a aflat inculpatul, ci pe aceea în care nu este permisă aplicarea legii penale mai favorabile situațiilor juridice născute sub imperiul legii vechi și care continuă să fie judecate sub legea nouă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Or, trimiterea în judecată a inculpatului C.A.I. a avut loc după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin care a fost introdus articolul 320 1 C. proc.

pen., respectiv la data de 27 mai 2011, astfel că din moment ce până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut fapta așa cum a fost reținută în actul de acuzare și nu și-a însușit probele administrate în timpul urmăririi penale, revenirea în fața instanței de apel asupra poziției adoptate la instanța de fond nu poate conduce la altă soluție decât aceea la care s-a oprit tribunalul, și anume de respingere a cererii inculpatului de aplicare a dispozițiilor legale sus-menționate. Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă T.G. și inculpatul C.A.I. Parchetul, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., a susținut că decizia este netemeinică sub aspectul reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 C. pen. cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În opinia parchetului, în raport de gravitatea faptei comise și de urmarea produsă nu se justifica reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen. În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței. Partea civilă T.G., invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a criticat decizia sub aspectul reținerii în mod nejustificat în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei, înlăturarea dispozițiilor art. 74 C. pen. și menținerea pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de fond. Inculpatul C.A.I., invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 17 1 și 14 C. proc. pen., a susținut că decizia, dar și sentința sunt nelegale și netemeinice pentru următoarele motive: - instanța de fond trebuia să se pronunțe pe cererea prin care a solicitat ca judecata să se facă în conformitate cu disp. art. 320 1 C. proc. pen., după audierea sa, și nu la terminarea cercetării judecătorești. Necunoscând soluția instanței cu privire la cererea formulată, inculpatul susține că a fost în imposibilitatea de a propune probe în apărare; - în mod greșit, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au respins cererea de a se reține dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

referitoare la circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării, deși din probele administrate în cauză rezultă că a lovit victima urmare afirmațiilor neadevărate făcute de aceasta și care erau de natură să afecteze relația sa de prietenie cu martora M.G.; - datele ce caracterizează favorabil persoana sa și împrejurarea că a comis infracțiunea cu praeterintenție impuneau ca instanța de apel să dispună suspendarea sub supravegherea executării pedepsei de 4 ani închisoare, al cărei cuantum a fost just individualizat în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 10, 17 1 și 14 C. proc.

pen., cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de parchet și partea civilă sunt fondate, iar recursul declarat de inculpat este nefondat. Referitor la recursul declarat de inculpatul C.A.I., Înalta Curte reține următoarele: Cazul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. este incident, între altele, când instanța a omis să se pronunțe asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să le garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului. La termenul de judecată din 14 iulie 2011, înainte de începerea cercetării judecătorești la instanța de fond, recurentul-inculpat a solicitat judecarea potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc.

pen. Cu ocazia audierii, recurentul-inculpat a declarat că a lovit-o pe victimă în două rânduri cu pumnul, iar aceasta în cădere s-a lovit cu capul de pardoseală din beton. Inculpatul nu a recunoscut că a lovit victima și cu picioarele, leziunile multiple descrise în actul medico-legal fiind, în opinia sa, produse cu ocazia urcării victimei în ambulanță. Nerecunoscând fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței - cerință expresă prevăzută de lege pentru a se aplica dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. - și având în vedere și precizările apărătorului ales al recurentului-inculpat în sensul că raportul de necropsie întocmit în cauză este "neclar", instanța de fond a procedat, după ce a pus în discuția părților, la citarea tuturor martorilor în vederea audierii lor și a prorogat discutarea cererii privind efectuarea unei noi expertize medico-legale formulate de partea civilă, la următorul termen de judecată.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod cu totul nejustificat, recurentul-inculpat invocă faptul că prin nepronunțarea pe cererea de aplicare a prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. la același termen la care a fost audiat, instanța de fond l-a privat de dreptul de a propune probe în apărare. Chiar dacă instanța de fond nu s-a pronunțat în mod expres pe cererea recurentului-inculpat de aplicare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., la termenul la care a fost formulată, era evident că o atare cerere urma să fie respinsă în condițiile în care, în prezența inculpatului și a apărătorului său ales, tribunalul a procedat la audierea martorilor T.C., A.C., M.V., T.N., D.N., T.A., M.D., T.M.R., M.G.

și V.M.C., probe ce nu puteau fi administrate în procedura reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., care cere ca inculpatul să se judece pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care declară că le cunoaște și le însușește, fiind exclusă, în cazul aplicării dispozițiilor legale sus-menționate, administrarea oricăror alte probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere. În această situație, apărătorul ales al recurentului-inculpat, în măsura în care considera necesar, putea să solicite în apărarea acestuia administrarea probelor pe care le aprecia ca fiind utile și concludente soluționării cauzei. În ce privește declarația dată de recurent în fața instanței de apel în care a recunoscut fapta astfel cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de prim control judiciar nu a asimilat o atare declarație cu cea prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. deoarece, raportat la momentul trimiterii sale în judecată, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv la data de 27 mai 2011, Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 nu era aplicabilă. Referitor la critica vizând nereținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. - circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. - Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată, din probele administrate în cauză nerezultând că inculpatul a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții determinate de o provocare din partea victimei produsă printr-o atingere gravă a demnității sale, concluzie la care în mod judicios au ajuns și instanța de fond și cea de apel.

Împrejurarea că incidentul dintre părți a avut loc în urma dezvăluirilor pe care victima le-a făcut martorei M.G.E. referitor la comportamentul recurentului-inculpat, nu justifica atitudinea agresivă a celui din urmă, cu atât mai mult cu cât dezvăluirile respective au fost făcute înainte de data la care cei doi s-au întâlnit pentru a discuta. Mai mult, recurentul-inculpat a fost cel care a convocat victima la local pentru a discuta, iar aplicarea primei lovituri cu pumnul s-a realizat fără ca între cei doi să existe vreo discuție pe tema dezvăluirilor făcute de victimă prietenei inculpatului. Nici afirmația "nu fi nesimțit", făcută de victimă în momentul când inculpatul a chemat-o pe prietena sa pentru o confruntare cu victima nu a fost de natură a-i crea recurentului-inculpat (absolvent al unui institut de învățământ superior) o tulburare sau emoție atât de puternică încât să justifice un atare comportament agresiv din partea lui.

Cea de-a treia critică invocată de recurent și care vizează greșita individualizare a pedepsei în sensul că în cauză existau suficiente elemente de natură a convinge instanța că pronunțarea condamnării în condițiile art. 86 1 C. pen. constituie un avertisment pentru el și chiar fără executarea pedepsei nu va mai săvârși infracțiuni, va fi analizată împreună cu critica comună invocată de parchet și partea civilă referitoare tot la individualizarea judiciară a pedepsei, dar sub un alt aspect, și anume acela al greșitei rețineri în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante judiciare cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În acord cu susținerile parchetului și ale părții civile, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod corect că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție însă, cu totul nejustificat a apreciat, raportat doar la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, nu este cunoscut cu antecedente penale, anterior comiterii infracțiunii a avut o bună comportare în familie și societate, este absolvent de studii universitare, a însoțit victima la spital, s-a prezentat de fiecare dată în fața autorităților, că în favoarea acestuia trebuie reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. și a coborât pedeapsa sub limita minimă prevăzută de lege.

Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că în seara zilei de 15 noiembrie 2010, în timp ce se afla în fața magazinului SC C. SRL din comuna Mărăcineni, sat Potoceni, jud. Buzău, recurentul-inculpat a aplicat victimei, inițial, o lovitură cu pumnul și două lovituri cu piciorul, după care, la un interval scurt de timp, nemulțumit de corecția aplicată, a mai lovit-o o dată cu pumnul în zona feței, lovitură în urma căreia victima a căzut și s-a lovit cu capul de terasa betonată, suferind leziuni care au necesitat internarea de urgență și în cele din urmă au condus la decesul survenit în data de 22 noiembrie 2010. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracțiune gravă, sancționată de legiuitor cu închisoarea între 5 și 15 ani.

Datele ce caracterizează favorabil persoana recurentului-inculpat - nu are antecedente penale, este absolvent de studii superioare, are un loc de muncă stabil - nu justifică prin ele însele reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuante judiciare, având în vedere gradul ridicat de pericol social concret al faptei comise, determinat, în principal, de urmarea produsă, și anume decesul unui tânăr în vârstă de 25 de ani. De asemenea, faptul că recurentul-inculpat s-a prezentat de fiecare dată în fața autorităților nu poate fi reținut ca și circumstanță atenuantă deoarece respectarea legii reprezintă o stare de normalitate, iar prin Încheierea din data de 11 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de inculpat și a luat față de acesta măsura obligării de a nu părăsi țara cu instituirea în sarcina sa a obligațiilor prev. de art. 145 1 raportat la art. 145 C. proc.

pen., între care se află și cea de a se prezenta în fața organelor judiciare ori de câte ori este chemat, nerespectarea unei atare măsuri având drept consecință arestarea preventivă. Cum între criteriile de individualizare judiciară a pedepsei enumerate în art. 72 C. pen. se află nu numai cele privind datele ce caracterizează persoana inculpatului, ci și cele referitoare la gradul de pericol social concret al infracțiunii, care în speță este unul ridicat datorită împrejurărilor în care a fost comisă și urmărilor produse, Înalta Curte apreciază întemeiată solicitarea parchetului și a părții civile de a se înlătura prevederile art. 74 C. pen. și de a se menține pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanța de fond, pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege și care este natură să contribuie la reeducarea inculpatului și la atingerea scopului preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen.

Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul ales, Înalta Curte apreciază că perioada cât acesta a fost arestat preventiv (2 zile) nu este suficientă pentru a duce la concluzia ca inculpatul a realizat consecințele faptei sale și că pronunțarea unei condamnări în condițiile art. 86 1 C. pen. constituie un avertisment pentru el și chiar fără executarea efectivă a pedepsei, pe viitor nu va mai comite infracțiuni. Având în vedere considerentele mai sus arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și partea civilă T.G., se va casa decizia și se va menține Sentința penală nr. 153 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Buzău.

În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva aceleiași decizii penale. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și partea civilă T.G. împotriva Deciziei penale nr. 31 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și menține Sentința penală nr. 153 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Buzău. Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.A.I. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de partea civilă rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ