ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 500/2013

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 131 din 13 august 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 și 76 lit. a) C. pen., inculpatul N.I., zis „C.",  în prezent aflat în Penitenciarul Focșani, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de omor.

Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani calculată după executarea pedepsei principale.

Potrivit art. 71 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive și în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 8 ianuarie 2012 la zi.

În temeiul art. 118 C. pen. s-a confiscat de la inculpat toporul folosit la comiterea infracțiunii și s-a luat act că partea civilă I.I. a renunțat la cererea privind acordarea de despăgubiri materiale.

Inculpatul a fost obligat la 7.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă L.C., la câte 1.000 lei daune morale către părțile civile L.C. și I.I., precum și la 4.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 3.000 lei în faza de urmărire penală și 300 lei onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

În cursul zilei de 07 ianuarie 2012 inculpatul a sărbătorit ziua onomastică și a consumat băuturi alcoolice, pe raza localității, cu diferite persoane. În jurul orelor 24,45 a revenit la locuința sa și s-a culcat. După câteva ore, la locuința inculpatului a venit victima I.E., care l-a rugat să-i permită să doarmă cu el. N.I. a fost de acord, iar după ce I.E. s-a dezbrăcat, cei doi au încercat să întrețină raporturi sexuale, însă din cauza consumului de băuturi alcoolice actul sexual nu s-a consumat, ulterior, N.I. dând-o afară pe I.E., după care s-a întins din nou pe pat.

După puțin timp, victima a revenit în locuința și s-a așezat în pat lângă inculpat.

Conform declarațiilor inculpatului, întrucât i s-a părut că I.E. este o nălucă, a încercat să o taie cu un cuțit, a luat din cameră un topor și i-a aplicat mai multe lovituri în zona capului.

În timp ce victima era căzută la pământ, N.I. i-a mai aplicat lovituri cu același topor în zona lombo - sacrală, după care a ieșit în fața porții, unde a consumat băuturi alcoolice, iar după orele 7,00, când prin dreptul casei lui a trecut N.Ș., i-a relatat că a omorât un om. Cei doi s-au deplasat la locuința martorei B.C., care a sesizat organele de poliție.

Cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată în data de 08 ianuarie 2012, a fost identificată victima, stabilindu-se că aceasta prezenta mai multe lovituri în zona capului și în zona lombară, posibil produse prin lovire cu un corp tăietor - despicător.

Conform raportului medico-legal de necropsie, moartea numitei I.E. a fost violentă. Ea datează din noaptea de 07/08 ianuarie 2012. S-a datorat hemoragiei meningo-ventriculare, consecința unei fracturi deschise multieschiloase cu înfundare de boltă craniană, cu iradiere în bază, potențată de hemoragie externă consecutivă dilacerărilor și leziunilor de părți moi, în cadrul unui politrumatism bipolar cranio-cerebral și lombo-sacro-fesier, cu numeroase fracturi deschise, prin plăgi tăiate-despicate profunde.

Leziunile de violență constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire repetată cu corp dur tăietor - despicător, posibil topor/toporișca - mai probabil, și au legătură de cauzalitate directă, necondiționată cu decesul.

Conform raportului de primă expertiză medico-legală psihiatrică de la filele 174-176, N.I. a prezentat diagnosticul tulburare de personalitate pe fond toxic etilic și a avut discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu și a solicitat valorificarea probele administrate în faza de urmărire penală, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, precum și persoana inculpatului care a recunoscut fapta comisă și se află la prima încălcare a legii penale.

De asemenea, în favoarea inculpatului s-au reținut și circumstanțele atenuante având în vedere că victima a venit în domiciliul său, fără acordul acestuia după ce fusese dată afară din casă de către inculpat, în timp ce acesta dormea, deși cei doi nu aveau o relație apropiată.

În latura civilă, instanța de fond a constatat că partea civilă I.I. (mama victimei) a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 1.000 lei despăgubiri civile și 1.800 lei daune morale.

A fost introdusă în cauză în calitate de parte civilă și L.C., sora victimei care a precizat că a suportat toate cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei și pomenirile ulterioare, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 19.200 lei despăgubiri civile și 5.000 euro daune morale.

Partea civilă I.I. a renunțat la cererea privind acordarea de daune materiale, solicitând numai obligarea inculpatului la plata daunelor morale.

Părțile civile nu au prezentat înscrisuri în susținerea pretențiilor însă a fost audiată martora Aurica Aneta, la solicitarea acestora.

Din probele administrate a rezultat că partea civilă L.C. a cheltuit cu ocazia înmormântării victimei și a pomenirilor ulterioare suma de 7.000 lei.

În privința daunelor morale, instanța de fond a apreciat că raportat la împrejurările în care a fost comisă fapta și suferința cauzată părților civile, suma de 1.000 lei pentru fiecare dintre acestea este în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat, fără a constitui o îmbogățire fără just temei.

S-a luat act că partea civilă I.I. a renunțat la cererea privind acordarea de despăgubiri materiale și a fost obligat inculpatul la 7.000 lei despăgubiri materiale către partea civilă L.C. și la câte 1.000 lei daune morale către părțile civile L.C. și I.I..

Împotriva sentinței Tribunalului Buzău au declarat apel parchetul și inculpatul N.I.

Sentința a fost criticată de procuror pentru netemeinicie și nelegalitate, prin prisma greșitei aplicări a circumstanțelor atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 rap. la art. 76 C. pen., susținându-se că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor nu a fost suficientă pentru realizarea funcțiilor de constrângere și reeducare, respectiv scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

S-a arătat că, în cauză s-au aplicat disp. art. 74-76 lit. a) C. pen. realizându-se o motivare sumară a acestora iar împrejurarea reținută nu poate constitui circumstanță atenuantă în accepțiunea art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) ori alin. (2) C. pen.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în condițiile în care s-a limitat la motivarea printr-o exprimare generală a împrejurării reținute ca circumstanță atenuantă și a încadrat-o generic în prevederile art. 74 C. pen. (în acest sens s-a invocat Decizia penală nr. 2253 din 26 aprilie 2007 pronunțată de secția penală, a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Raportat la starea de fapt reținută și concluziile raportului medico-legal întocmit în cauză, actele de violență aplicate victimei de către inculpat denotă ferocitate, un mod inuman, ieșit din comun de săvârșire a omorului, de natură să provoace un puternic sentiment de oroare în conștiința opiniei publice, iar faptul că actele de violență inițiale au condus la decesul victimei au fost elementul care nu au încadrat fapta în omor prin cruzimi.

În ceea ce privește discernământul inculpatului s-a constatat că a fost păstrat în condițiile în care inculpatul consumă alcool și a prezentat tulburare organică de personalitate fond toxic etilic.

Având în vedere toate aceste aspecte inclusiv potențialul infracțional al inculpatului dedus din fișa de cazier judiciar, împrejurările luate în considerare de instanța fondului au redus gravitatea faptei în ansamblu, iar pedeapsa aplicată nu a fost suficientă pentru realizarea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

În subsidiar, cea de a doua critică s-a referit la nelegalitatea sentinței, întrucât instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la prelevarea probelor biologice de la inculpat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 76/2008.

Apelantul inculpat a criticat soluția atacată pentru netemeinicie, prin prisma greșitei individualizări a pedepsei, sub aspectul cuantumului, considerând-o excesivă, întrucât a adoptat o conduită procesuală sinceră și s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. In plus, s-a mai invocat împrejurarea că s-a aflat în legitimă apărare, iar vârsta și afecțiunile de care suferă fac imposibilă executarea pedepsei în detenție, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, a fost de acord să plătească despăgubirile civile la care a fost obligat de instanța de fond.

Prin Decizia penală nr. 184 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva sentinței penale nr. 131 din 13 august 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău pe care a desființat-o în parte, și rejudecând cauza, a înlăturat aplicarea disp. art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen. privind pe inculpatul N.I., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni și a majorat pedeapsa principală aplicată acestuia pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la 8 ani închisoare.

A respins ca nefondat apelul declarat de către inculpat împotriva aceleiași sentințe.

A dispus în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 76/2008 prelevarea probelor biologice de la inculpat.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A menținut măsura arestării preventive a inculpatului și a computat reținerea și arestarea preventivă de la 8 ianuarie 2012 la zi.

A obligat apelantul inculpat N.I. la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea acestuia, din care onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de câte 200 lei, a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

S-a motivat că instanța de fond, a reținut corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate, din care a rezultat atât existența faptei pentru care apelantul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.

Au fost astfel avute în vedere: procesul - verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, raportul medico - legal de necropsie, raportul medico-legal de efectuare a expertizei psihiatrice, declarațiile părților civile, martorilor precum și declarațiile inculpatului care a recunoscut vinovăția sa, în condițiile precizate de disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Pe baza acestor mijloace de probă, corect s-a reținut și a rezultat că inculpatul apelant N.I., la data de 7/8 ianuarie 2012 a exercitat a acte de violență asupra victimei I.E., lovind-o de mai multe ori cu un topor în zone vitale, respectiv în zona capului și în zona lombară, producându-i multiple leziuni care au condus la suprimarea vieții, faptă care, în drept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că încadrarea juridică a faptei comise de către apelantul inculpat este legală, corespunde situației de fapt și formei de vinovăție cu care a acționat, iar soluția de condamnare pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind confirmată prin mijloacele de probă administrate în decursul urmăririi penale, dublate, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare, de recunoașterea survenită din partea autorului.

Cu atât mai mult existența faptei și vinovăția inculpatului au fost confirmate de împrejurarea că, inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei descrisă în actul de sesizare al instanței, declarația acestuia coroborându-se cu probatoriilor administrate în cauză, prima instanță făcând aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen., în raport de poziția exprimată personal de inculpat în condiții de oralitate și contradictorialitate.

În ceea ce privește însă, individualizarea pedepsei aplicate, aspect criticat în acest grad de jurisdicție, Curtea a observat că prima instanță a reținut în favoarea inculpatului două cauze de reducere a pedepsei și anume recunoașterea vinovăției, în condițiile prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., precum și circumstanțele atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 C. pen., iar sub efectul concomitent al celor două, a redus pedeapsa aplicabilă autorului faptei sub limita minimă specială, stabilind cuantumul de 5 ani închisoare.

În privința motivului de apel care a vizat nelegalitatea hotărârii prin neindicarea împrejurărilor ce au fost reținute drept circumstanțe atenuante facultative judiciare, s-a constatat că această critică nu este fondată, deoarece prima instanță, în considerentele hotărârii, a avut în vedere o serie de aspecte pe care le-a enumerat detaliat și anume: „faptul că victima a venit în domiciliul său, fără acordul acestuia după ce fusese dată afară din casă de către inculpat, în timp ce acesta dormea, deși cei doi nu aveau o relație apropiată."

Prin urmare, s-a constatat că instanța de fond a enumerat împrejurările pe care le-a considerat ca având rolul de circumstanțe atenuante facultative judiciare, critica nefiind întemeiată sub acest aspect.

În acord cu opinia exprimată de procuror în privința motivului de apel care a vizat netemeinicia pedepsei principale, s-a apreciat că reținerea circumstanțelor atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 C. pen. nu este oportună și nici justificată în cazul inculpatului, iar împrejurările enumerate de către prima instanță nu au aptitudinea de a constitui astfel de circumstanțe.

S-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului nu este cea optimă în vederea atingerii scopurilor și funcțiilor pedepsei, care nu pot fi în mod eficient și efectiv atinse în cuantumul dispus la primul grad de jurisdicție.

În acest sens, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea și aplicarea acestora se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportat la aceste prevederi, s-a reținut că un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului. Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definite de legiuitor în cuprinsul art. 52 C. pen., aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real, îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tutor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Ținând seama de aceste criterii, s-a constatat că la stabilirea răspunderii penale a inculpatului în comiterea infracțiunii, instanța de fond a conferit valențe primordiale circumstanțelor atenuante facultative judiciare, apreciind greșit, că acestea se impun a fi corelate cu reducerea de pedeapsă operată în baza art. 320

1

C. proc. pen., ignorând însă ansamblul circumstanțelor reale ale comiterii faptei, precum și rolul de prevenție generală și specială ce este conferit pedepsei ca formă a sancțiunii penale.

S-a constatat că, potrivit fișei de cazier judiciar aflată la fila 17 dosar urmărire penală, inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, chiar dacă cele două pedepse de 6 luni închisoare aplicate în 1997 și de 3 luni închisoare aplicată în 2000, figurează ca fiind executate, împlinindu-se termenul de reabilitare judecătorească.

Sub aspectul circumstanțelor reale ale comiterii faptei, s-a observat că aceasta s-a săvârșit în condițiile în care, chiar dacă inculpatul și victima nu întrețineau relații apropiate, totuși, inculpatul i-a permis inițial victimei (pe care o cunoștea, deoarece locuia într-un sat învecinat) accesul în domiciliul său și a acceptat întreținerea unui raport sexual, care însă din cauza consumului de alcool, nu s-a consumat.

În aceste condiții, nu s-a putut reține motivarea expusă de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, în sensul că victima ar fi venit în domiciliu fără acordul inculpatului, aceasta neputând constitui o circumstanță atenuantă facultativă judiciară în sensul celor expuse în art. 74 C. pen.

De asemenea, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, s-a stabilit că inculpatul suferă de tulburare de personalitate pe fond toxic-etilic, având discernământul păstrat în raport cu fapt pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Nu în ultimul rând, multiplele lovituri aplicate de inculpat cu toporul în toate zonele corpului, producându-i victimei profunde plăgi tăiate despicate și numeroase traumatisme, inclusiv în zona genitală, precum și motivul prezentat de inculpat pentru a justifica acțiunea sa, acela că „i s-a părut că victima este o stafie, o nălucă", formează convingerea în sensul că nu pot fi reținute în favoarea inculpatului dispozițiile legale ce reglementează circumstanțele atenuante facultative judiciare.

Așa fiind, apreciindu-se ca fondat acest motiv de apel, s-a constatat că, se impune admiterea căii de atac conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desființarea sentinței atacate, înlăturarea circumstanțelor atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 și art. 76 C. pen., care în mod greșit au fost reținute la primul grad de jurisdicție, cu consecința majorării pedepsei principale aplicată inculpatului N.I. pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. de la 5 ani închisoare la 8 ani închisoare.

În stabilirea acestui cuantum, s-au avut în vedere, limitele de pedeapsă reduse conform art. 320

1

C. proc. pen., precum și gradul de pericol social concret al infracțiunii, evidențiat de valorile sociale lezate, natura infracțiunii, modul și împrejurările concrete de săvârșire a faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, apreciindu-se că această durată a pedepsei este cea optimă în vederea realizării scopului preventiv educativ și sancționator avut în vedere de legiuitor.

S-a constatat că este nefondat apelul declarat de inculpat care a solicitat reducerea pedepsei, invocând totodată existența, printre altele, a legitimei apărări, cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei care nu mai poate fi aplicabilă datorită recunoașterii vinovăției.

De asemenea, s-a constatat că, prima instanță a omis să facă aplicarea disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 conform căruia „prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexă este dispusă de instanța de judecată, prin hotărârea de condamnare" în vederea introducerii acestora în evidențele S.N.D.G.J., astfel încât se va dispune, în baza acestui text de lege prelevarea probelor biologice de la inculpat.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva Deciziei penale nr. 184 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs inculpatul N.I., invocând cazul de casare prevăzut de disp. art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. în acest sens, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 8 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanțele personale favorabile, constând în comportarea sinceră în proces.

Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul inculpatului N.I. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Se constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului N.I. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere corect criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen., natura și gravitatea faptei comise - omor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și circumstanțele personale ale inculpatului.

Reducerea pedepsei inculpatului N.I. de la 8 ani închisoare nu se justifică, date fiind împrejurările și modalitatea în care a acționat - prin lovirea repetată a victimei I.E. (în vârstă de 22 ani) cu un topor în zona capului și zona lombară pricinuindu-i multiple leziuni ce au determinat decesul, cât și antecedentele penale ale inculpatului. Se reține că prin sentința penală nr. 294 din 22 aprilie 1997 a Judecătoriei Râmnicu - Sărat, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru furt calificat și violare de domiciliu, iar prin sentința penală nr. 500 din 21 septembrie 1999 a Judecătoriei Râmnicu - Sărat a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru furt calificat.

În situațiile aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., comportarea sinceră în proces, constând în recunoașterea săvârșirii faptei reținută în actul de sesizare a instanței nu mai poate fi valorificată ca și circumstanță atenuantă judiciară prev. în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen., întrucât ar însemna ca atitudinii inculpatului - recunoașterea săvârșirii faptei - să i se atribuie o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., pot fi aplicate concomitent cu disp. art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existența unei alte conduite a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prev. în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., ceea ce nu se identifică în cauză.

Constatând, că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 8 ianuarie 2012 la 12 februarie 2013, iar în temeiul disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva Deciziei penale nr. 184 din 05 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 08 ianuarie 2012 la 12 februarie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.