ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1493/2014

Deliberând asupra cauzei de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cu privire la latura penală a cauzei ; Prin sentința penală nr. 28 din 13 martie 2013 a Tribunalului Sălaj, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 67/A din 09 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, inculpatul H.D. a fost condamnat la: - 7 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor, infracțiune prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. cu aplic. art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului excercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.

s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus, din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 26 decembrie 2012 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, măsură care se va realiza conform art. 7 alin. (2) din aceeași lege. În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea, în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, a profilului său genetic.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat un cuțit având lama de 13 cm lungime și 3 cm lățime, folosit de inculpat la comiterea infracțiunii de omor. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare în cuantum de 3.200 RON, din care 2.094 RON a reprezentat cheltuielile ocazionate de efectuarea raportului de constatare medico-legală din 26 decembrie 2012. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului, care la 25 decembrie 2012 a aplicat cu un cuțit o lovitură părții vătămate P.G., care a dus la decesul victimei, întrunește elemetele contitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

La termenul de judecată din data de 27 februarie 2013, C.A., fosta soție a defunctului P.G., s-a constituit parte civilă cu suma de 2.766 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare, iar P.S.A. și P.G.G. - fiicele defunctului P.G. - s-au constituit părți civile cu câte 25.000 RON daune morale. P.C. - mama defunctului P.G. - s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 RON daune morale, aceeași cerere fiind formulată și de soțul său, P.G. V.E., P.M. și P.I. - frații victimei P.G. - au arătat că nu se mai constituie părți civile în cauză. La același termen de judecată, inculpatului i s-au adus la cunoștință prevederile art. 320 C. proc. pen. și consecințele care decurg din alegerea procedurii simplificate, H.D.

declarând că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, nu formulează cereri privind administrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește; de asemenea, inculpatul a arătat că recunoaște pretențiile părților civile. După prezentarea succintă a actului de sesizare, în timpul audierii, inculpatul a arătat că, deși este de acord să plătească despăgubiri părților civile, sumele solicitate Ie-a apreciat ca fiind prea mari, H.D. solicitând acordarea unui termen pentru încheierea unui acord de mediere cu părțile civile.

Întrucât și părțile civile au fost de acord cu încheierea unui acord de mediere cu inculpatul, în cauză s-a acordat termen până la data de 13 martie 2013. La termenul din data de 13 martie 2013, inculpatul și părțile civile prezente au arătat că nu mai doresc încheierea unui acord de mediere, fapt pentru care instanța, apreciind că pentru soluționarea laturii civile a cauzei este necesară administrarea de probatorii, a pus în discuție disjungerea acesteia. În vederea soluționării laturii civile a cauzei, cauza a fost disjunsă și a fost înregistrat, pe rolul Tribunalului Sălaj, dosarul nr. 1679/84/2013. Cu privire la latura civilă a cauzei; Prin sentința penală nr. 79 din 25 septembrie 2013 a Tribunalului Sălaj, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 1679/84/2013, s-a constatat că părțile civile V.E., P.M.

și P.I. au renunțat la acțiunile civile formulate. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 și urm. C. civ. și art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunile civile formulate și susținute în cauză, precum și cea exercitată din oficiu și a fost obligat inculpatul H.D. la plata următoarelor sume: - câte 25.000 RON daune morale către părțile civile P.S.A. și P.G.G.; - 2.766 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei P.G., către C.A.N.; - câte 5.000 RON daune morale către P.G. și P.C., părinții victimei P.G. S-a constată că minora P.S.A. beneficiază de pensie de urmaș în cuantum de 350 RON lunar, iar P.G.G. a beneficiat, până la majorat, de pensie de urmaș în cuantum de 350 RON lunar.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, art. 1349, art. 1357 și urm. C. civ., s-a admis acțiunea formulată de Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj și a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri în cuantum de 90 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de deplasarea în localitatea Bodiajud, județul Sălaj, în vederea acordării primului ajutor victimei P.G. În baza art. 163 alin. (1), (2) și (5) C. proc. pen., văzând prevederile art. 353 C. proc. pen., în vederea reparării pagubelor produse prin infracțiune, s-a dispus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului, măsură luată prin ordonanța procurorului din data de 03 ianuarie 2013. S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că la termenul din 24 aprilie 2013 au fost audiați partea civilă C.A.N. și martorii V.E., P.M., P.I., la termenul din 22 mai 2013 s-a acvirat Dosarul nr. 5279/337/2009 al Judecătoriei Zalău, având ca obiect divorțul dintre defunctul P.G. și P.(C.)A.N. și s-au audiat martorii M.I., P.I.D., H.S. și J.N., la termenul din 12 iunie 2013 s-a audiat martorul P.I. și s-a solicitat Casei Județene de Pensii Sălaj să comunice dacă vreuna din părțile civile a beneficiat de ajutor de înmormântare pentru defunctul P.G. și dacă fiicele defunctului beneficiază de pensie de urmaș.

De precizat este faptul că în Dosar nr. 361/84/2013, la termenul din data de 27 februarie 2013, părțile civile V.E., P.M. și P.I. au renunțat Ia acțiunile civile formulate, în acest sens fiind incident principiul disponibilității. În cauză, în ceea ce privesc daunele materiale solicitate, au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 1357 C. civ.: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul - rezultatul negativ suferit de partea civilă C.A.N. este cert (cheltuielile necesare înmormântării victimei P.G., în sumă de 2.766 RON fiind dovedite cu înscrisurile existente la dosar) și nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, vinovăția sub forma intenției indirecte așa cum a fost constatat prin sentința penală nr. 28 din 13 martie 2013 a Tribunalului Sălaj rămasă definitivă în urma respingerii apelului declarat în cauză.

Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia, precum și caracterul rezonabil al cuantumului, despăgubirile urmând a fi acordate în echitate. În consecință, acțiunea formulată de partea civilă C.A.N. a fost admisă, iar inculpatul a fost obligat la plata, către aceasta, a sumei de 2.766 RON.

În ceea ce privește daunele morale, stabilirea cuantumului lor presupune și luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune și existența unei anumite eventualități de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualități, este totuși necesar să fie avute în vedere anumite criterii de determinare a prejudiciului moral, cum sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsura în care a fost afectată viața victimei și situația profesională sau socială a acesteia, instanța fiind obligată a preciza care anume din aceste criterii au fost avute în vedere la acordarea daunelor morale.

Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, reprezintă acele consecințe ale acțiunii celui obligat la reparații, care nu pot fi evaluate în bani, cum ar fi durerea provocată de moartea unei persoane. Repararea prejudiciului sub orice formă constituie obligația persoanei care a comis fapta generatoare de prejudicii. Evaluarea daunelor morale, neputând fi făcută în aceleași condiții ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice de evaluare. Un asemenea criteriu ar putea fi importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite. În acest caz, valoarea poate avea atât un conținut subiectiv (implicând o prețuire din partea persoanei lezate), dar și un aspect obiectiv, fiind expresia unei cerințe obiective a realității.

Prejudiciul moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru partea vătămată. În raport cu valoarea lezată, se mai poate avea în vedere drept criteriu și gravitatea, precum și intensitatea durerilor fizice și/sau psihice, provocate de agresor. Un alt criteriu ar putea fi repercusiunile asupra situației sociale a victimei, inclusiv în plan familial sau profesional, prin atingerile aduse onoarei și demnității victimei. Din actele dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 315 din 26 ianuarie 2010, dată în Dosarul nr. 5279/337/2009 al Judecătoriei Zalău (acvirat), a fost admisă acțiunea de divorț introdusă de reclamanta P.A.N. în contradictoriu cu pârâtul P.G., căsătoria fiind desfăcută din vina exclusivă a pârâtului.

Cele două fiice rezultate din căsătorie au fost încredințate mamei spre creștere și educare, iar pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorelor P.S.A. și P.G.G. câte 100 RON lunar cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii, 05 octombrie 2009 și până la majorat. Ulterior însă, cele două fiice ale defunctului, în special minora P.G.G. au ținut legătura cu acesta, P.G. îndeplinindu-și, în mare măsură, obligațiile părintești. Conform referatului de evaluare efectuat de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Salaj, deși familia P. s-a destrămat prin divorț datorită dependenței soțului de băuturi alcoolice, s-au menținut în mod constant relațiile dintre soți și dintre tată și fiicele sale.

Cea mică a fost afectată încă de la divorț, întrucât era foarte atașată de tatăl său și continua să-l viziteze frecvent, acesta locuind în apropiere. Decesul acestuia a fost un șoc pentru copii, mai ales datorită modului în care s-a produs. Mama fetelor afirmă că nu poate discuta cu fetele despre acest subiect, însă cea mai mică este dusă la psiholog. Deși refuză să vorbească despre acest subiect, mama le simte suferința și uneori le aude plângând peste noapte sau găsește batiste lângă patul lor și pozele tatălui sub pernă. Pentru cele două fiice, mama a solicitat daune morale, bani care, chiar dacă nu le va alina suferința, vor acoperi nevoile acestora. În mare măsură, aceleași aspecte rezultă și din declarațiile persoanelor audiate în cauză, declarații în care s-a mai arătat că, fiind cel mai mic dintre cei patru frați, defunctul P.G.

a fost cel care și-a ajutat cel mai mult părinții la treburile gospodărești, fiind cel mai apropiat de aceștia. Instanța a reținut că unul dintre principiile fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei. Criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate, dar, în același timp, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii și să nu constituie venituri nejustificate.

Este evident că părțile civile P.S.A., P.G.G., P.C. și P.G. au suferit prejudicii morale cauzate de dispariția persoanei dragi, despăgubirile morale având scopul de a alina oarecum suferința pricinuită de moartea tatălui, respectiv a fiului, cuantificarea acestora urmând a se face într-un mod cât mai realist, sens în care se va avea în vedere și faptul că, în situația de față, decesul victimei a survenit ca urmare a unei acțiuni intenționate, iar pe de altă parte, pierderea suferită de membrii familiei nu va putea fi niciodată suplinită în totalitate prin acordarea unor sume de bani. Raportat la aceste considerente, ținând cont de contextul în care a fost săvârșită fapta și gravitatea urmărilor acesteia, instanța a apreciat că pretențiile părților civile nu depășesc cuantumul sumei care, prin prisma elementelor arătate mai sus, ar fi în măsură să compenseze prejudiciului moral efectiv suferit.

Instanța a apreciat că în cauză s-a făcut dovada efectelor morale negative asupra părților civile P.S.A., P.G.G., P.C. și P.G., care să fie compensate material, urmând a se admite acțiunile acestora astfel cum au fost formulate, neputându-se reține în cauză un cuantum foarte ridicat al daunelor morale solicitate și netinzându-se la obținerea unor beneficii necuvenite. Astfel fiind, instanța a obligat inculpatul la plata a câte 25.000 RON daune morale către părțile civile P.S.A. și P.G.G., fiicele defunctului P.G., precum și la plata a câte 5.000 RON daune morale către părțile civile P.C. și P.G., părinții defunctului P.G.

Potrivit jurisprudenței în materie, în cazul infracțiunii de omor, obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice către copiii minori ai victimei până la majoratul acestora are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea lor (Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia penală nr. 822 din 08 februarie 2006). Prin sentința civilă nr. 315 din 26 ianuarie 2010, dată în Dosarul nr. 5279/337/2009, pârâtul P.G. a fost obligat să plătească în favoarea fiicelor sale câte 100 RON lunar cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii, 05 octombrie 2009, și până la majoratul acestora. Dintre cele două fiice ale defunctului P.G., numai P.G.G.

este în prezent minoră, iar potrivit precizărilor făcute de C.A.N., P.S.A., devenită majoră la data de 11 septembrie 2012 și absolventă a 12 clase în anul 2013, nu urmează studii după terminarea liceului. De asemenea, la dosar nu există probe din care să rezulte faptul că P.S.A. ar fi solicitat, după ce a devenit majoră, obligarea tatălui său la plata unei pensii de întreținere până la finalizarea studiilor. Conform adresei din 04 septembrie 2013 emisă de Casa Județeană de Pensii Sălaj, prin decizia din 30 ianuarie 2013, în favoarea fiicelor defunctului P.G. s-a stabilit o pensie de urmaș în cuantum de câte 161 RON lunar, cele două încasând, în fapt, câte 350 RON lunar, în conformitate cu prevederile art. 1 și 2 din O.U.G.

nr. 6/2009, privind instituirea pensiei sociale minim garantate. Față de cele mai sus expuse, s-a constatat că, dată fiind contribuția lunară pe care victima P.G. o avea de achitat fiicelor sale, câte 100 RON și faptul că pensia de urmaș stabilită în favoarea acestora a fost mai mare (câte 350 RON), inculpatul H.D. nu poate fi obligat la prestații periodice în favoarea minorei P.G.G. până la majoratul acesteia, neputându-se reține necesitatea acoperirii prejudiciului cauzat prin lipsirea de contribuția lunară pe care victima o avea la întreținerea acesteia. Întrucât au fost întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și întrucât sunt dovedite cheltuielile ocazionate de deplasarea în localitatea Bodiajud, județul Sălaj, în vederea acordării primului ajutor victimei P.G., în baza art. 14 C. proc.

pen., art. 346 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357 C. civ., având în vedere și dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, instanța a admis acțiunea formulată de Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj și a obligat inculpatul la plata de despăgubiri în cuantum de 90 RON. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul H.D., criticând sentința atacată ca neîntemeinică sub aspectul soluționării acțiunii civile referitor la petitul privind daunele morale acordate părților civile P.S.A. și P.G.G. și a solicitat desființarea soluției penale apelate în aceste limite și pronunțarea unei decizii prin să se dispună diminuarea daunelor morale până la concurența sumei de 10.000 RON.

Apelul a fost motivat arătându-se că sumele acordate de către instanța de fond cu titlu de daune morale sunt exagerate și nejustificate și că, deși partea civilă P.S.A. și-a precizat cuantumul daunelor morale la suma de 20.000 RON, instanța de fond în mod greșit a acordat în favoarea acesteia suma de 25.000 RON. Prin decizia penală nr. 212/A din 05 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul H.D. împotriva sentinței penale nr. 79 din 25 septembrie 2013 a Tribunalului Sălaj. Apelantul a fost obligat pe să plătească în favoarea statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu apărătorului s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că cerințele legii impun ca persoana care a comis o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de „prejudiciu” fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale, cât și cele morale produse prin orice fapte ilicite, deci și a celor cu caracter penal. Referitor la critica privind cuantumul daunelor morale acordate, Curtea a reținut că, spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt supuse unei riguroase probațiuni, despăgubirile pentru daune morale nu se probează, ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar.

În cazul infracțiunilor contra persoanei, această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului și toate consecințele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe administrate. În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere mai multe criterii, și anume importanța valorii morale lezate, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral, ținând seama în același timp de scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea prejudiciului moral, acela de compensare a suferinței persoanei prejudiciate și nu a pierderii efectiv cauzate, care nu se poate echivala în bani. S-a considerat, de asemenea, că la cuantificarea acestor daune instanța trebuie să se raporteze și la practica judiciară în materie, fiind absolut necesară o echivalare a acestora, în vederea respectării principiului egalității în fața legii.

Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite, cu respingerea oricărei intenții de îmbogățire fără justă cauză. În prezenta speță este vorba de atât de repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care s-a dispus și prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului”, cât și de repararea prejudiciului încercat prin suferința fizica și psihică proprie a victimelor directe.

În cauză s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părțile civile au suferit o traumă psihică de profundă, determinată de fapta săvârșită de inculpat, moartea tatălui. Deși victima a divorțat de soția sa, mama părților civile, rezultă din declarațiile acesteia din urmă și a martorilor audiați în dosar că între fiicele defunctului și acesta din urmă existau relații de afecțiune profunde, se întâlneau săptămânal ori mergeau la casa de la țară a victimei și contribuia, în măsura posibilităților, la întreținerea fiicelor sale cu bani și produse alimentare sau îmbrăcăminte. Așa fiind, acordarea de daune morale se justifică pentru a compensa prejudiciul afectiv cauzat acestora și de care victimele erau legate printr-o relație afectivă de natură familială.

În raport cu gravitatea suferințelor morale produse părților civile de impactul negativ, de ordin psihologic pe care îl resimt acestea și urmările psihologice suportate, corect a apreciat instanța de fond că sumele de câte 25000 RON pentru fiecare dintre fiicele victimei reprezintă o justă și echitabilă compensare, fiind corespunzătoare întinderii prejudiciului nepatrimonial invocat de părțile civile și în măsură să ofere o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul suferit, fiind totodată proporționale culpei inculpatului, din această perspectivă soluția fiind conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene (P. Tercier, op. cit. p. 268). Împotriva acestei decizii condamnatul H.D.

a declarat, în termen legal, recursul de față, prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale la care a fost obligat. Examinând recursul declarat de inculpatul H.D. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele: Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la 5 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 alin. (1) C. proc.

pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, recurs care vizează latura civilă a cauzei. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului de casare prevăzut de pct. 17 2 alin. (1) art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Cererea de reducere a cuantumului daunelor morale formulată de inculpatul H.D.

nu poate fi examinată în recurs întrucât aceasta nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., cuantumul acestor despăgubiri fiind rezultatul aprecierii suverane de către instanțe (fond/apel) a prejudiciului moral cauzat prin infracțiunea săvârșită de către inculpat. Față de considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 05 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 05 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 30 aprilie 2014.