ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1493/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1493/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Cu

privire la latura penală a cauzei

;

Prin sentința penală nr. 28 din 13

martie 2013 a Tribunalului Sălaj, secția penală, definitivă prin decizia penală

nr. 67/A din 09 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj,

inculpatul H.D. a fost condamnat la:

- 7 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii

de omor, infracțiune prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplic. art. 37 lit. b)

C. pen. cu aplic. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au

interzis inculpatului excercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, în baza art. 65 C.

pen. s-au interzis inculpatului, pe o durată de 2 ani după terminarea executării

pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și

lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut

starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus, din pedeapsa

aplicată, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 26

decembrie 2012 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a

dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa

închisorii, măsură care se va realiza conform art. 7 alin. (2) din aceeași lege.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr.

76/2008, s-a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor

fi utilizate pentru obținerea și stocarea, în Sistemul Național de Date Genetice

Judiciare, a profilului său genetic.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C.

pen. s-a confiscat un cuțit având lama de 13 cm lungime și 3 cm lățime, folosit

de inculpat la comiterea infracțiunii de omor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare în cuantum de 3.200

RON, din care 2.094 RON a reprezentat cheltuielile ocazionate de efectuarea raportului

de constatare medico-legală din 26 decembrie 2012.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că fapta inculpatului, care la 25 decembrie 2012 a aplicat cu un cuțit

o lovitură părții vătămate P.G., care a dus la decesul victimei, întrunește elemetele

contitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

La termenul de judecată din data de 27

februarie 2013, C.A., fosta soție a defunctului P.G., s-a constituit parte civilă

cu suma de 2.766 RON reprezentând cheltuieli de înmormântare, iar P.S.A. și P.G.G.

- fiicele defunctului P.G. - s-au constituit părți civile cu câte 25.000 RON daune

morale.

P.C. - mama defunctului P.G. - s-a constituit

parte civilă cu suma de 5.000 RON daune morale, aceeași cerere fiind formulată și

de soțul său, P.G.

V.E., P.M. și P.I. - frații victimei P.G.

- au arătat că nu se mai constituie părți civile în cauză.

La același termen de judecată, inculpatului

i s-au adus la cunoștință prevederile art. 320 C. proc. pen. și consecințele care

decurg din alegerea procedurii simplificate, H.D. declarând că recunoaște săvârșirea

faptei reținută în actul de sesizare a instanței, nu formulează cereri privind administrarea

de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza

de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește; de asemenea, inculpatul

a arătat că recunoaște pretențiile părților civile.

După prezentarea succintă a actului de

sesizare, în timpul audierii, inculpatul a arătat că, deși este de acord să plătească

despăgubiri părților civile, sumele solicitate Ie-a apreciat ca fiind prea mari,

H.D. solicitând acordarea unui termen pentru încheierea unui acord de mediere cu

părțile civile.

Întrucât și părțile civile au fost de acord

cu încheierea unui acord de mediere cu inculpatul, în cauză s-a acordat termen până

la data de 13 martie 2013.

La termenul din data de 13 martie 2013,

inculpatul și părțile civile prezente au arătat că nu mai doresc încheierea unui

acord de mediere, fapt pentru care instanța, apreciind că pentru soluționarea laturii

civile a cauzei este necesară administrarea de probatorii, a pus în discuție disjungerea

acesteia.

În vederea soluționării laturii civile

a cauzei, cauza a fost disjunsă și a fost înregistrat, pe rolul Tribunalului Sălaj,

dosarul nr. 1679/84/2013.

Cu privire la latura civilă a cauzei;

Prin sentința penală nr. 79 din 25

septembrie 2013 a Tribunalului Sălaj, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 1679/84/2013,

s-a constatat că părțile civile

V.E., P.M. și P.I. au renunțat la acțiunile civile formulate.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 1349,

art. 1357 și urm. C. civ. și art. 346 C. proc. pen., s-a admis acțiunile civile

formulate și susținute în cauză, precum și cea exercitată din oficiu și a fost obligat

inculpatul H.D. la plata următoarelor sume:

- câte 25.000 RON daune morale către părțile

civile P.S.A. și P.G.G.;

- 2.766 RON reprezentând cheltuieli de

înmormântare a victimei P.G., către C.A.N.;

- câte 5.000 RON daune morale către P.G.

și P.C., părinții victimei P.G.

S-a constată că minora P.S.A. beneficiază

de pensie de urmaș în cuantum de 350 RON lunar, iar P.G.G. a beneficiat, până la

majorat, de pensie de urmaș în cuantum de 350 RON lunar.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346

C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare,

art. 1349, art. 1357 și urm. C. civ., s-a admis acțiunea formulată de Serviciul

Județean de Ambulanță Sălaj și a fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri

în cuantum de 90 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de deplasarea

în localitatea Bodiajud, județul Sălaj, în vederea acordării primului ajutor victimei

P.G.

În baza art. 163 alin. (1), (2) și (5)

C. proc. pen., văzând prevederile art. 353 C. proc. pen., în vederea reparării pagubelor

produse prin infracțiune, s-a dispus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului

asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului, măsură luată prin ordonanța procurorului

din data de 03 ianuarie 2013.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat

de apărător ales.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond

a reținut că la termenul din 24 aprilie 2013 au fost audiați partea civilă C.A.N.

și martorii V.E., P.M., P.I., la termenul din 22 mai 2013 s-a acvirat Dosarul

nr. 5279/337/2009 al Judecătoriei Zalău, având ca obiect divorțul dintre defunctul

P.G. și P.(C.)A.N. și s-au audiat martorii M.I., P.I.D., H.S. și J.N., la termenul

din 12 iunie 2013 s-a audiat martorul P.I. și s-a solicitat Casei Județene de Pensii

Sălaj să comunice dacă vreuna din părțile civile a beneficiat de ajutor de înmormântare

pentru defunctul P.G. și dacă fiicele defunctului beneficiază de pensie de urmaș.

De precizat este faptul că în Dosar

nr. 361/84/2013, la termenul din data de 27 februarie 2013, părțile civile V.E.,

P.M. și P.I. au renunțat Ia acțiunile civile formulate, în acest sens fiind incident

principiul disponibilității.

În cauză, în ceea ce privesc daunele materiale

solicitate, au fost îndeplinite condițiile prev. de art. 1357 C. civ.: fapta ilicită

- infracțiunea săvârșită, prejudiciul - rezultatul negativ suferit de partea civilă

C.A.N. este cert (cheltuielile necesare înmormântării victimei P.G., în sumă de

2.766 RON fiind dovedite cu înscrisurile existente la dosar) și nereparat încă,

legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, vinovăția

sub forma intenției indirecte așa cum a fost constatat prin sentința penală nr.

28 din 13 martie 2013 a Tribunalului Sălaj rămasă definitivă în urma respingerii

apelului declarat în cauză. Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă

poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea

acestuia, precum și caracterul rezonabil al cuantumului, despăgubirile urmând a

fi acordate în echitate. În consecință, acțiunea formulată de partea civilă C.A.N.

a fost admisă, iar inculpatul a fost obligat la plata, către aceasta, a sumei de

2.766 RON.

În ceea ce privește daunele morale, stabilirea

cuantumului lor presupune și luarea în considerare a unor elemente de apreciere,

neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune și existența

unei anumite eventualități de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari

eventualități, este totuși necesar să fie avute în vedere anumite criterii de determinare

a prejudiciului moral, cum sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic

și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor,

măsura în care a fost afectată viața victimei și situația profesională sau socială

a acesteia, instanța fiind obligată a preciza care anume din aceste criterii au

fost avute în vedere la acordarea daunelor morale.

Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și

daune morale, reprezintă acele consecințe ale acțiunii celui obligat la reparații,

care nu pot fi evaluate în bani, cum ar fi durerea provocată de moartea unei persoane.

Repararea prejudiciului sub orice formă constituie obligația persoanei care a comis

fapta generatoare de prejudicii.

Evaluarea daunelor morale, neputând fi

făcută în aceleași condiții ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor

criterii specifice de evaluare. Un asemenea criteriu ar putea fi importanța socială

a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite. În acest caz, valoarea poate avea

atât un conținut subiectiv (implicând o prețuire din partea persoanei lezate), dar

și un aspect obiectiv, fiind expresia unei cerințe obiective a realității. Prejudiciul

moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru partea

vătămată. În raport cu valoarea lezată, se mai poate avea în vedere drept criteriu

și gravitatea, precum și intensitatea durerilor fizice și/sau psihice, provocate

de agresor. Un alt criteriu ar putea fi repercusiunile asupra situației sociale

a victimei, inclusiv în plan familial sau profesional, prin atingerile aduse onoarei

și demnității victimei.

Din actele dosarului rezultă că prin sentința

civilă nr. 315 din 26 ianuarie 2010, dată în Dosarul nr. 5279/337/2009 al Judecătoriei

Zalău (acvirat), a fost admisă acțiunea de divorț introdusă de reclamanta P.A.N.

în contradictoriu cu pârâtul P.G., căsătoria fiind desfăcută din vina exclusivă

a pârâtului. Cele două fiice rezultate din căsătorie au fost încredințate mamei

spre creștere și educare, iar pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea minorelor

P.S.A. și P.G.G. câte 100 RON lunar cu titlu de pensie de întreținere, începând

cu data introducerii acțiunii, 05 octombrie 2009 și până la majorat.

Ulterior însă, cele două fiice ale defunctului,

în special minora P.G.G. au ținut legătura cu acesta, P.G. îndeplinindu-și, în mare

măsură, obligațiile părintești.

Conform referatului de evaluare efectuat

de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Salaj, deși familia P. s-a destrămat

prin divorț datorită dependenței soțului de băuturi alcoolice, s-au menținut în

mod constant relațiile dintre soți și dintre tată și fiicele sale. Cea mică a fost

afectată încă de la divorț, întrucât era foarte atașată de tatăl său și continua

să-l viziteze frecvent, acesta locuind în apropiere. Decesul acestuia a fost un

șoc pentru copii, mai ales datorită modului în care s-a produs. Mama fetelor afirmă

că nu poate discuta cu fetele despre acest subiect, însă cea mai mică este dusă

la psiholog. Deși refuză să vorbească despre acest subiect, mama le simte suferința

și uneori le aude plângând peste noapte sau găsește batiste lângă patul lor și pozele

tatălui sub pernă. Pentru cele două fiice, mama a solicitat daune morale, bani care,

chiar dacă nu le va alina suferința, vor acoperi nevoile acestora.

În mare măsură, aceleași aspecte rezultă

și din declarațiile persoanelor audiate în cauză, declarații în care s-a mai arătat

că, fiind cel mai mic dintre cei patru frați, defunctul P.G. a fost cel care și-a

ajutat cel mai mult părinții la treburile gospodărești, fiind cel mai apropiat de

aceștia.

Instanța a reținut că unul dintre principiile

fundamentale de drept este cel al reparării integrale a prejudiciului suferit, acest

lucru presupunând înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit

și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât

posibil, în situația anterioară a victimei. Criteriul echității exprimă cerința

ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate,

dar, în același timp, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să

aibă efecte compensatorii și să nu constituie venituri nejustificate.

Este evident că părțile civile P.S.A.,

P.G.G., P.C. și P.G. au suferit prejudicii morale cauzate de dispariția persoanei

dragi, despăgubirile morale având scopul de a alina oarecum suferința pricinuită

de moartea tatălui, respectiv a fiului, cuantificarea acestora urmând a se face

într-un mod cât mai realist, sens în care se va avea în vedere și faptul că, în

situația de față, decesul victimei a survenit ca urmare a unei acțiuni intenționate,

iar pe de altă parte, pierderea suferită de membrii familiei nu va putea fi niciodată

suplinită în totalitate prin acordarea unor sume de bani.

Raportat la aceste considerente, ținând

cont de contextul în care a fost săvârșită fapta și gravitatea urmărilor acesteia,

instanța a apreciat că pretențiile părților civile nu depășesc cuantumul sumei care,

prin prisma elementelor arătate mai sus, ar fi în măsură să compenseze prejudiciului

moral efectiv suferit.

Instanța a apreciat că în cauză s-a făcut

dovada efectelor morale negative asupra părților civile P.S.A., P.G.G., P.C. și

P.G., care să fie compensate material, urmând a se admite acțiunile acestora astfel

cum au fost formulate, neputându-se reține în cauză un cuantum foarte ridicat al

daunelor morale solicitate și netinzându-se la obținerea unor beneficii necuvenite.

Astfel fiind, instanța a obligat inculpatul

la plata a câte 25.000 RON daune morale către părțile civile P.S.A. și P.G.G., fiicele

defunctului P.G., precum și la plata a câte 5.000 RON daune morale către părțile

civile P.C. și P.G., părinții defunctului P.G.

Potrivit jurisprudenței în materie, în

cazul infracțiunii de omor, obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice

către copiii minori ai victimei până la majoratul acestora are rolul de a acoperi

prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea de contribuția lunară pe care victima

o avea la întreținerea lor (Înalta Curte de Casație și Justiție, decizia penală

nr. 822 din 08 februarie 2006).

Prin sentința civilă nr. 315 din 26

ianuarie 2010, dată în Dosarul nr. 5279/337/2009, pârâtul P.G. a fost obligat să

plătească în favoarea fiicelor sale câte 100 RON lunar cu titlu de pensie de întreținere,

începând cu data introducerii acțiunii, 05 octombrie 2009, și până la majoratul

acestora.

Dintre cele două fiice ale defunctului

P.G., numai P.G.G. este în prezent minoră, iar potrivit precizărilor făcute de C.A.N.,

P.S.A., devenită majoră la data de 11 septembrie 2012 și absolventă a 12 clase în

anul 2013, nu urmează studii după terminarea liceului. De asemenea, la dosar nu

există probe din care să rezulte faptul că P.S.A. ar fi solicitat, după ce a devenit

majoră, obligarea tatălui său la plata unei pensii de întreținere până la finalizarea

studiilor.

Conform adresei din 04 septembrie 2013

emisă de Casa Județeană de Pensii Sălaj, prin decizia din 30 ianuarie 2013, în favoarea

fiicelor defunctului P.G. s-a stabilit o pensie de urmaș în cuantum de câte 161

RON lunar, cele două încasând, în fapt, câte 350 RON lunar, în conformitate cu prevederile

art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 6/2009, privind instituirea pensiei sociale minim garantate.

Față de cele mai sus expuse, s-a constatat

că, dată fiind contribuția lunară pe care victima P.G. o avea de achitat fiicelor

sale, câte 100 RON și faptul că pensia de urmaș stabilită în favoarea acestora a

fost mai mare (câte 350 RON), inculpatul H.D. nu poate fi obligat la prestații periodice

în favoarea minorei P.G.G. până la majoratul acesteia, neputându-se reține necesitatea

acoperirii prejudiciului cauzat prin lipsirea de contribuția lunară pe care victima

o avea la întreținerea acesteia.

Întrucât au fost întrunite condițiile răspunderii

civile delictuale și întrucât sunt dovedite cheltuielile ocazionate de deplasarea

în localitatea Bodiajud, județul Sălaj, în vederea acordării primului ajutor victimei

P.G., în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 1349, art. 1357

C. civ., având în vedere și dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările

și completările ulterioare, instanța a admis acțiunea formulată de Serviciul Județean

de Ambulanță Sălaj și a obligat inculpatul la plata de despăgubiri în cuantum de

90 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

inculpatul H.D.,

criticând

sentința atacată ca neîntemeinică sub aspectul soluționării acțiunii civile referitor

la petitul privind daunele morale acordate părților civile P.S.A. și P.G.G. și a

solicitat desființarea soluției penale apelate în aceste limite și pronunțarea unei

decizii prin să se dispună diminuarea daunelor morale până la concurența sumei de

10.000 RON.

Apelul a fost motivat arătându-se că sumele

acordate de către instanța de fond cu titlu de daune morale sunt exagerate și nejustificate

și că, deși partea civilă P.S.A. și-a precizat cuantumul daunelor morale la suma

de 20.000 RON, instanța de fond în mod greșit a acordat în favoarea acesteia suma

de 25.000 RON.

Prin decizia penală nr. 212/A din 05 noiembrie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respins ca nefondat

apelul declarat de inculpatul H.D. împotriva sentinței penale nr. 79 din 25 septembrie

2013 a Tribunalului Sălaj.

Apelantul a fost obligat pe să plătească

în favoarea statului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

200 RON reprezentând onorariu apărătorului s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control

judiciar a reținut că cerințele legii impun ca persoana care a comis o faptă ilicită

să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent

de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și art. 999

C. civ., care folosesc termenul general de „prejudiciu” fără a distinge în raport

cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate

atât prejudiciile materiale, cât și cele morale produse prin orice fapte ilicite,

deci și a celor cu caracter penal.

Referitor la critica privind cuantumul

daunelor morale acordate,

Curtea

a reținut că, spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care sunt

supuse unei riguroase probațiuni, despăgubirile pentru daune morale nu se probează,

ci se stabilesc pe baza unei evaluări a organului judiciar.

În cazul infracțiunilor contra persoanei,

această evaluare, pentru a nu fi una pur subiectivă ori pentru a nu tinde către

o îmbogățire fără just temei, trebuie să aibă în vedere suferințele fizice și morale

susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului și toate

consecințele acesteia, astfel cum sunt relevate de actele medicale ori de alte probe

administrate.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate

criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul

care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie

să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Astfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere mai multe

criterii, și anume importanța valorii morale lezate, durata și intensitatea durerilor

fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată

moral, ținând seama în același timp de scopul pentru care legiuitorul a permis cuantificarea

prejudiciului moral, acela de compensare a suferinței persoanei prejudiciate și

nu a pierderii efectiv cauzate, care nu se poate echivala în bani.

S-a considerat, de asemenea, că la cuantificarea

acestor daune instanța trebuie să se raporteze și la practica judiciară în materie,

fiind absolut necesară o echivalare a acestora, în vederea respectării principiului

egalității în fața legii.

Pe de altă parte, această compensație materială

trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite, cu respingerea

oricărei intenții de îmbogățire fără justă cauză.

În prezenta speță este vorba de atât de

repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu

care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care s-a dispus și prin

Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr. 75 adoptată la 14 martie

1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „în caz de deces,

reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și

copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției

ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul

decesului”, cât și de repararea prejudiciului încercat prin suferința fizica și

psihică proprie a victimelor directe.

În cauză s-a dovedit mai presus de orice

dubiu că părțile civile au suferit o traumă psihică de profundă, determinată de

fapta săvârșită de inculpat, moartea tatălui. Deși victima a divorțat de soția sa,

mama părților civile, rezultă din declarațiile acesteia din urmă și a martorilor

audiați în dosar că între fiicele defunctului și acesta din urmă existau relații

de afecțiune profunde, se întâlneau săptămânal ori mergeau la casa de la țară a

victimei și contribuia, în măsura posibilităților, la întreținerea fiicelor sale

cu bani și produse alimentare sau îmbrăcăminte.

Așa fiind, acordarea de daune morale se

justifică pentru a compensa prejudiciul afectiv cauzat acestora și de care victimele

erau legate printr-o relație afectivă de natură familială.

În raport cu gravitatea suferințelor morale

produse părților civile de impactul negativ, de ordin psihologic pe care îl resimt

acestea și urmările psihologice suportate, corect a apreciat instanța de fond că

sumele de câte 25000 RON pentru fiecare dintre fiicele victimei reprezintă o justă

și echitabilă compensare, fiind corespunzătoare întinderii prejudiciului nepatrimonial

invocat de părțile civile și în măsură să ofere o satisfacție echitabilă pentru

prejudiciul suferit, fiind totodată proporționale culpei inculpatului, din această

perspectivă soluția fiind conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței

române, cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene (P. Tercier,

op. cit. p. 268).

Împotriva acestei decizii condamnatul H.D.

a declarat, în termen legal, recursul de față, prin care, invocând cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., a

solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale la care a fost

obligat.

Examinând recursul declarat de inculpatul

H.D. prin raportare la dispozițiile

art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată următoarele:

Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori, la 5 noiembrie 2013, deci ulterior intrării

în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării

în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C.

proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față,

recurs care vizează latura civilă a cauzei.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare

a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar

altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului

de casare prevăzut de pct. 17

2

alin. (1) art. 385

9

C.

proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Cererea de reducere a cuantumului daunelor

morale formulată de inculpatul H.D. nu poate fi examinată în recurs întrucât aceasta

nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute

de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., cuantumul acestor despăgubiri fiind

rezultatul aprecierii suverane de către instanțe (fond/apel) a prejudiciului moral

cauzat prin infracțiunea săvârșită de către inculpat.

Față de considerentele expuse, recursul

declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 05 noiembrie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, va fi respins ca nefondat,

în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 212/A din 05 noiembrie 2013 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30

aprilie 2014.