ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4429/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4429/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

contestației de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 939 din 11

noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanții V.V.M. și V.V.M. în contradictoriu cu pârâții R.M.D.

și L.E.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au promovat o acțiune în

declararea simulației contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 1997,

încheiat de pârâți cu C.L. Cluj-Napoca prin SC C.A. SA, acțiune întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 1175 C. civ.

Pe baza

probelor administrate, prima instanță a stabilit că obiectul contractului de

vânzare-cumpărare este un imobil obiect al Legii nr. 112/1995, asupra căruia

anterior a existat un contract de închiriere iar conform fișei anexe parte

integrantă a contractului, titular al contractului de închiriere era pârâtul R.M.D.,

cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare defăimat ca simulat prin

interpunere de persoane. Or, cum contractul de vânzare-cumpărare în baza legii

speciale este un contract intuita personae cât privește persoana

cumpărătorului, identificat în persoana titularului contractului de închiriere,

instanța de fond a concluzionat că acesta nu poate constitui obiect al

interpunerii de persoane.

Curtea de Apel

Cluj prin Decizia nr. 44 din 30 martie 2012, a respins apelul declarat de

reclamanți, ca nefondat, din considerentele deciziei atacate rezultând că

instanța de apel a controlat și validat judecata primei instanțe care a

stabilit că dat fiind caracterul intuitu personae al contractului de vânzare

cumpărare ce a fost încheiat sub incidența unei legi speciale, cu beneficiar

calificat, nu poate exista simulație prin interpunere de persoane în ce-l

privește, deoarece, în caz contrar, s-ar accepta fraudarea dispozițiilor legale

în baza cărora a fost încheiat.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții V.V.M. și V.V.M. solicitând, în

baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea acesteia, cu consecința

admiterii acțiunii.

Prin decizia

civilă nr. 1382 din 2 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a

ll-a civilă, a respins recursul ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că așa cum corect au apreciat și prima

instanță și instanța de apel, dat fiind caracterul intuitu personae al

contractului de vânzare cumpărare ce a fost încheiat sub incidența unei legi

speciale, cu beneficiar calificat, nu poate exista simulație prin interpunere

de persoane în ce-l privește, deoarece, în caz contrar, s-ar accepta fraudarea

dispozițiilor legale în baza cărora a fost încheiat. Or, față de această

motivare a instanțelor, criticile reclamanților cu privire la îndeplinirea

condițiilor de fond ale simulației cât privește existența concomitentă a două

acte juridice: unul public și altul secret, și cu privire la dovedirea prin

orice mijloc de probă, nu numai înscrisuri, a convenției secrete dat fiind

impedimentul moral constând în relația de rudenie dintre părți, ca și

trimiterile la textele de lege care reglementează mijloacele probatorii și

administrarea lor, sunt fără obiect, deoarece simulația nu a fost examinată pe fond.

Tot pentru

aceste considerente a reținut instanța de recurs că nu pot fi primite nici

criticile reclamanților cu privire la ignorarea sau neacordarea de eficiență

juridică poziției procesuale a pârâtului, fiul reclamanților, de achiesare la

acțiunea reclamanților, în contextul expus fiind fără relevanță.

Instanța de

recurs a înlăturat și criticile încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

prin raportare la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pe care instanțele

și-au întemeiat motivarea motivat de faptul că în considerentele deciziei,

instanța de apel chiar a citat textul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995

iar acest text se referă expres la „chiriașii titulari de contract ai

apartamentelor", așa încât orice altă trimitere la legi locative: Legea nr.

5/1973, Legea nr. 114/1996 ar fi chiar superfluă, dacă, astfel, cum a reținut

și instanța de apel, sintagma „titulari de contract" nu s-ar regăsi și în

textul acestora.

A mai reținut

instanța de recurs că reclamanții nu au relevat în nicio fază procesuală care

este cauza respectivei convenții secrete, scopul pentru care părțile s-ar fi

înțeles să simuleze persoana cumpărătorului, de vreme ce erau în strânse

relații de rudenie, scop necunoscut vânzătorului Statul Român prin mandatarul

său, care nu a fost chemat în judecată.

Totodată, Înalta

Curte confirmând legalitatea deciziei atacate, a constat că, în cauză,

contractul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile Legii speciale nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de

locuințe, trecute în proprietatea statului, nu intră sub incidența simulației

și sub un alt aspect.

Astfel,

mecanismul simulației presupune existența a două acte juridice: un act juridic

secret, real și a un act juridic public care nu corespunde realității fiind

simulată, după caz, natura contractului, obiectul, sau, ca în cazul de față,

persoana cumpărătorului.

Numai că, și în

cazul simulației prin interpunere de persoane, pentru a transcende natura și

efectele mandatului fără reprezentare, care are o identitate proprie,

operațiunea de prete-nom trebuie să fie cunoscută cocontractantului din actul

juridic public, ostensibil, deoarece, pentru a fi în fața unei simulații

părțile actului secret și cele ale actului public trebuie să fie aceleași. Or,

în cazul de față, simulația prin interpunerea persoanei cumpărătorului pe care

o susțin reclamanții, care sunt terți în mecanismul simulației în raport de art.

1175 C. civ., nu a fost cunoscută vânzătorului, așa încât simulația nefiind

bilaterală este imperfectă iar consecința acestei situații rezidă în acordarea

de eficiență juridică mandatului fără reprezentare pur și simplu, dacă el

există.

Împotriva acestei

decizii au formulat contestație în anulare reclamanții V.V.M. și V.V.M.,

invocând prevederile art. 318 C. proc. civ.

În argumentarea

cererii, contestatorii au învederat că instanța de recurs nu a cercetat

motivele de recurs cu privire la: calitatea reclamantei V.V.M. în raport cu

prevederile Legii nr. 112/1995, care determincă calitatea acesteia de

beneficiar calificat în raport cu drepturile conferite de acest act normativ,

caracterul intuitu personae al contractului nefiind astfel afectat; principiul

disponibilității, în considerarea căruia achiesarea pârâtului R.M.D. la acțiune

trebuia să capete relevanță; respectarea caracterului intuitu personae al

contractului și nefraudarea legii speciale prin simulația realizată și

nexistența cerinței cunoașterii simulației de către cocontractant, în caz

contrar simulația prin interpunere de persoane fiind golită de conținut și

sens.

În continuare,

contestatorii au reiterat situația de fapt și au prezentat o amplă dizertație

în care au expus argumentele pentru care în opinia acestora trebuia admis

recursul.

Contestația în

anulare este nefondată pentru următoarele considerente:

Din conținutul art.

318 teza a ll-a C. proc. civ. rezultă că sunt reglementate două ipoteze în care

se poate exercita această cale extraordinară de atac: 1) instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte să fi omis să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare; 2)această omisiune să se fi produs din

greșeală.

Astfel, instanța

de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor folosite în

dezvoltarea unui motiv de recurs, ci este îndreptățită să grupeze aceste

argumente, să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză,

ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, răspunzând astfel

motivului invocat.

Totodată,

neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși

o omisiune în sensul dispozițiilor art 318 C. proc. civ., dacă instanța a

răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun, obligație pe care,

în speță, instanța de recurs și-a îndeplinit-o.

În speță, se

constată că reclamanții au invocat un singur motiv de recurs, fundamentat pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care a fost examinat de instanța de

recurs, reținându-se că așa cum corect au apreciat și prima instanță și

instanța de apel, dat fiind caracterul intuitu personae al contractului de

vânzare cumpărare ce a fost încheiat sub incidența unei legi speciale, cu

beneficiar calificat, nu poate exista simulație prin interpunere de persoane în

ce-l privește, deoarece, în caz contrar, s-ar accepta fraudarea dispozițiilor

legale în baza cărora a fost încheiat. Or, față de această motivare a

instanțelor, criticile reclamanților cu privire la îndeplinirea condițiilor de

fond ale simulației cât privește existența concomitentă a două acte juridice:

unul public și altul secret, și cu privire la dovedirea prin orice mijloc de

probă, nu numai înscrisuri, a convenției secrete dat fiind impedimentul moral constând

în relația de rudenie dintre părți, ca și trimiterile la textele de lege care

reglementează mijloacele probatorii și administrarea lor, sunt fără obiect.

Tot pentru

aceste considerente a reținut instanța de recurs că nu pot fi primite nici

criticile reclamanților cu privire la ignorarea sau neacordarea de eficiență

juridică poziției procesuale a pârâtului, fiul reclamanților, de achiesare la

acțiunea reclamanților și cu privire la confirmarea susținerilor

pârâtei,acestea fiind, în contextul expus, fără relevanță.

Se constată

astfel că instanța de recurs a argumentat soluția, în considerentele deciziei

recurate făcându-se referile la criticile recurenților și la probatoriul

administrat în cauză, arătându-se care sunt motivele de fapt și de drept care

au condus la concluzia că în speță nu este incidență instituția juridică a

simulației.

Mai mult decât

atât, se constată că reclamanții, prin contestația în anulare de față, au

reluat motivele invocate în susținerea cererii de recurs, or, prin această cale

extraordinară de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind

actele de procedură, în afara problemelor legate de probele administrate și a

stării de fapt la care se referă litigiul, legea neurmărind să deschidă

părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași

instanță.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge contestația în anulare formulată de contestatori.

În baza

prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că

reclamanții-contestatori au căzut în pretenții, urmează să fie obligați aceștia

să plătească intimatei suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorii V.V.M. și V.V.M. împotriva Deciziei

civile nr. 1382 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă.

Obligă

contestatorii să plătească intimatei L.E. suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 11 decembrie 2013.