ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4429/2013

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 939 din 11 noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții V.V.M. și V.V.M. în contradictoriu cu pârâții R.M.D. și L.E. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au promovat o acțiune în declararea simulației contractului de vânzare-cumpărare din 10 martie 1997, încheiat de pârâți cu C.L. Cluj-Napoca prin SC C.A. SA, acțiune întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1175 C. civ. Pe baza probelor administrate, prima instanță a stabilit că obiectul contractului de vânzare-cumpărare este un imobil obiect al Legii nr. 112/1995, asupra căruia anterior a existat un contract de închiriere iar conform fișei anexe parte integrantă a contractului, titular al contractului de închiriere era pârâtul R.M.D., cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare defăimat ca simulat prin interpunere de persoane.

Or, cum contractul de vânzare-cumpărare în baza legii speciale este un contract intuita personae cât privește persoana cumpărătorului, identificat în persoana titularului contractului de închiriere, instanța de fond a concluzionat că acesta nu poate constitui obiect al interpunerii de persoane. Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 44 din 30 martie 2012, a respins apelul declarat de reclamanți, ca nefondat, din considerentele deciziei atacate rezultând că instanța de apel a controlat și validat judecata primei instanțe care a stabilit că dat fiind caracterul intuitu personae al contractului de vânzare cumpărare ce a fost încheiat sub incidența unei legi speciale, cu beneficiar calificat, nu poate exista simulație prin interpunere de persoane în ce-l privește, deoarece, în caz contrar, s-ar accepta fraudarea dispozițiilor legale în baza cărora a fost încheiat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții V.V.M. și V.V.M. solicitând, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea acesteia, cu consecința admiterii acțiunii. Prin decizia civilă nr. 1382 din 2 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins recursul ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că așa cum corect au apreciat și prima instanță și instanța de apel, dat fiind caracterul intuitu personae al contractului de vânzare cumpărare ce a fost încheiat sub incidența unei legi speciale, cu beneficiar calificat, nu poate exista simulație prin interpunere de persoane în ce-l privește, deoarece, în caz contrar, s-ar accepta fraudarea dispozițiilor legale în baza cărora a fost încheiat.

Or, față de această motivare a instanțelor, criticile reclamanților cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond ale simulației cât privește existența concomitentă a două acte juridice: unul public și altul secret, și cu privire la dovedirea prin orice mijloc de probă, nu numai înscrisuri, a convenției secrete dat fiind impedimentul moral constând în relația de rudenie dintre părți, ca și trimiterile la textele de lege care reglementează mijloacele probatorii și administrarea lor, sunt fără obiect, deoarece simulația nu a fost examinată pe fond. Tot pentru aceste considerente a reținut instanța de recurs că nu pot fi primite nici criticile reclamanților cu privire la ignorarea sau neacordarea de eficiență juridică poziției procesuale a pârâtului, fiul reclamanților, de achiesare la acțiunea reclamanților, în contextul expus fiind fără relevanță.

Instanța de recurs a înlăturat și criticile încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pe care instanțele și-au întemeiat motivarea motivat de faptul că în considerentele deciziei, instanța de apel chiar a citat textul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 iar acest text se referă expres la „chiriașii titulari de contract ai apartamentelor", așa încât orice altă trimitere la legi locative: Legea nr. 5/1973, Legea nr. 114/1996 ar fi chiar superfluă, dacă, astfel, cum a reținut și instanța de apel, sintagma „titulari de contract" nu s-ar regăsi și în textul acestora.

A mai reținut instanța de recurs că reclamanții nu au relevat în nicio fază procesuală care este cauza respectivei convenții secrete, scopul pentru care părțile s-ar fi înțeles să simuleze persoana cumpărătorului, de vreme ce erau în strânse relații de rudenie, scop necunoscut vânzătorului Statul Român prin mandatarul său, care nu a fost chemat în judecată. Totodată, Înalta Curte confirmând legalitatea deciziei atacate, a constat că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile Legii speciale nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului, nu intră sub incidența simulației și sub un alt aspect.

Astfel, mecanismul simulației presupune existența a două acte juridice: un act juridic secret, real și a un act juridic public care nu corespunde realității fiind simulată, după caz, natura contractului, obiectul, sau, ca în cazul de față, persoana cumpărătorului. Numai că, și în cazul simulației prin interpunere de persoane, pentru a transcende natura și efectele mandatului fără reprezentare, care are o identitate proprie, operațiunea de prete-nom trebuie să fie cunoscută cocontractantului din actul juridic public, ostensibil, deoarece, pentru a fi în fața unei simulații părțile actului secret și cele ale actului public trebuie să fie aceleași.

Or, în cazul de față, simulația prin interpunerea persoanei cumpărătorului pe care o susțin reclamanții, care sunt terți în mecanismul simulației în raport de art. 1175 C. civ., nu a fost cunoscută vânzătorului, așa încât simulația nefiind bilaterală este imperfectă iar consecința acestei situații rezidă în acordarea de eficiență juridică mandatului fără reprezentare pur și simplu, dacă el există. Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare reclamanții V.V.M. și V.V.M., invocând prevederile art. 318 C. proc. civ. În argumentarea cererii, contestatorii au învederat că instanța de recurs nu a cercetat motivele de recurs cu privire la: calitatea reclamantei V.V.M.

în raport cu prevederile Legii nr. 112/1995, care determincă calitatea acesteia de beneficiar calificat în raport cu drepturile conferite de acest act normativ, caracterul intuitu personae al contractului nefiind astfel afectat; principiul disponibilității, în considerarea căruia achiesarea pârâtului R.M.D. la acțiune trebuia să capete relevanță; respectarea caracterului intuitu personae al contractului și nefraudarea legii speciale prin simulația realizată și nexistența cerinței cunoașterii simulației de către cocontractant, în caz contrar simulația prin interpunere de persoane fiind golită de conținut și sens. În continuare, contestatorii au reiterat situația de fapt și au prezentat o amplă dizertație în care au expus argumentele pentru care în opinia acestora trebuia admis recursul.

Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente: Din conținutul art. 318 teza a ll-a C. proc. civ. rezultă că sunt reglementate două ipoteze în care se poate exercita această cale extraordinară de atac: 1) instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare; 2)această omisiune să se fi produs din greșeală. Astfel, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor folosite în dezvoltarea unui motiv de recurs, ci este îndreptățită să grupeze aceste argumente, să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, răspunzând astfel motivului invocat.

Totodată, neexaminarea distinctă a fiecărui motiv de recurs nu constituie, prin ea însăși o omisiune în sensul dispozițiilor art 318 C. proc. civ., dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun, obligație pe care, în speță, instanța de recurs și-a îndeplinit-o. În speță, se constată că reclamanții au invocat un singur motiv de recurs, fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care a fost examinat de instanța de recurs, reținându-se că așa cum corect au apreciat și prima instanță și instanța de apel, dat fiind caracterul intuitu personae al contractului de vânzare cumpărare ce a fost încheiat sub incidența unei legi speciale, cu beneficiar calificat, nu poate exista simulație prin interpunere de persoane în ce-l privește, deoarece, în caz contrar, s-ar accepta fraudarea dispozițiilor legale în baza cărora a fost încheiat.

Or, față de această motivare a instanțelor, criticile reclamanților cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond ale simulației cât privește existența concomitentă a două acte juridice: unul public și altul secret, și cu privire la dovedirea prin orice mijloc de probă, nu numai înscrisuri, a convenției secrete dat fiind impedimentul moral constând în relația de rudenie dintre părți, ca și trimiterile la textele de lege care reglementează mijloacele probatorii și administrarea lor, sunt fără obiect. Tot pentru aceste considerente a reținut instanța de recurs că nu pot fi primite nici criticile reclamanților cu privire la ignorarea sau neacordarea de eficiență juridică poziției procesuale a pârâtului, fiul reclamanților, de achiesare la acțiunea reclamanților și cu privire la confirmarea susținerilor pârâtei,acestea fiind, în contextul expus, fără relevanță.

Se constată astfel că instanța de recurs a argumentat soluția, în considerentele deciziei recurate făcându-se referile la criticile recurenților și la probatoriul administrat în cauză, arătându-se care sunt motivele de fapt și de drept care au condus la concluzia că în speță nu este incidență instituția juridică a simulației. Mai mult decât atât, se constată că reclamanții, prin contestația în anulare de față, au reluat motivele invocate în susținerea cererii de recurs, or, prin această cale extraordinară de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatori. În baza prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că reclamanții-contestatori au căzut în pretenții, urmează să fie obligați aceștia să plătească intimatei suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii V.V.M. și V.V.M. împotriva Deciziei civile nr. 1382 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Obligă contestatorii să plătească intimatei L.E. suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 11 decembrie 2013.