ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1004/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20 mai

2009, reclamanții M.G., B.N., B.M., (...), au chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin

sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la restituirea

prețului de piață al apartamentelor ce compun imobilul situat în Cluj-Napoca,

P-ța Ș.

Prin Sentința civilă

nr. 455 din 26 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea intentată de reclamanții M.G.,

B.N., B.M., (...), împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

S-a dispus obligarea

pârâtului la restituirea către reclamanți, a prețului de piață al

apartamentelor situate în Cluj-Napoca, str. B., ap. 4, 6, 7, 8 și apartamentele

situate în Cluj-Napoca, P-ța Ș., nr. 9, 10, 11, 12, conform expertizei

efectuate în cauză astfel: către reclamanta M.G. suma de 24.000 euro, sau

echivalentul în RON la data plății, reclamanții B.N., B.M., B.A.M. suma de

125.000 euro sau echivalentul în RON la data plății, reclamantului B.M., B.C.,

suma de 98500 euro sau echivalentul în RON la data plății, reclamanților l.A.

și l.R. suma de 117.670 euro sau echivalentul în RON la data plății,

reclamanților U.A., U.I., suma de 123.700 euro sau echivalentul în RON la data

plății, reclamanților D.O., D.S., suma de 130.000 euro sau echivalentul în RON

la data plății, reclamantului S.V. suma de 86.500 euro sau echivalentul în RON

la data plății și reclamanților S.D. și C., suma de 144.000 euro sau

echivalentul în RON la data plății.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că apartamentele în litigiu se

află situate administrativ în Cluj-Napoca, P-ța Ș., respectiv B., și au trecut

în proprietatea statului român, în administrarea Sfatului Popular al orașului

Cluj, în baza Decretului nr. 92/1950.

În temeiul Legii nr.

112/1995, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin SC C. SA

Cluj-Napoca, le-a vândut reclamanților apartamentele pe care le ocupau în

calitate de chiriași.

Ulterior, prin

Decizia civilă nr. 87 din 5 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, s-a admis

apelul împotriva Sentinței civile nr. 120 din 27 martie 2001 a Tribunalului

Cluj, care a fost schimbată în sensul că s-a admis acțiunea și s-a constatat

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de părți,

printre care și reclamanții din prezenta cauză cu SC C. SA Cluj-Napoca.

Raportat la

prevederile art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a

dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, curtea a reținut că și chiar dacă ar fi existat culpa

reclamanților la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, ea este

nerelevantă în raport de culpa statului român, în condițiile în care acesta a

creat aparența unei înstrăinări valabile.

Prin Decizia nr. 4810

din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis

recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, care a fost casată și s-a trimis cauza

spre competentă soluționare Tribunalului Cluj, secția civilă.

Pentru a decide

astfel, a reținut că prima instanță a soluționat nelegal acțiunea introductivă

de instanță ca instanță de contencios administrativ, deși în speță obiectul

cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtului Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului de piață al

apartamentelor ce compun imobilul situat în Cluj-Napoca, în baza art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Cum în speță, în mod

evident, nu ne aflăm în situația atacării unui act administrativ nelegal prin

care să se fi produs vătămarea dreptului sau interesului legitim al

intimaților-reclamanți și nici în ipoteza unei solicitări de a soluționa în

termenul legal o anume cerere ori a unui refuz nejustificat de a rezolva o

astfel de cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, este

evident că nu ne aflăm în sfera contenciosului administrativ.

Prin Sentința civilă

nr. 290 din 23 martie 2012, Tribunalul București a respins acțiunea civilă

intentată de reclamanții M.G., B.N., B.M., (...), în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru obligarea la

restituirea prețului de piață al apartamentelor ce compun imobilul situat în

Cluj-Napoca, P-ța Ș., respectiv intrarea din strada B., jud. Cluj.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că în baza art. 50

1

alin.

(1) din Legea nr. 112/1995, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare

au fost anulate, pot solicita restituirea prețului de piață al imobilelor, în

situația în care aceste contracte au fost încheiate cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Din probele

administrare în cauză, a rezultat că reclamanții în calitate de foști chiriași

ai apartamentelor ce compun imobilul situat în Cluj-Napoca, P-ța Ș. și str. B.

nr. 19, la apariția Legii nr. 112/1995 au cumpărat apartamentele pe care le

dețineau cu titlu de chirie.

Ulterior, prin

Decizia civilă nr. 87 din 5 iunie 2001 a Curții de Apel Timișoara, s-a admis

apelul declarat de reclamanții din acel dosar, împotriva Sentinței civile nr.

120/2001 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată în tot, în sensul că a

admis acțiunea reclamanților-apelanți de atunci împotriva pârâților (actualii

reclamanți-apelanți), a Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca și SC C.

SA Cluj-Napoca și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare.

În considerentele

acelei decizii, s-a reținut că acele contracte de vânzare-cumpărare s-au

încheiat prin fraudă la lege, întrucât au fost încheiate înainte ca procedura

de soluționare a cererii de acordare a măsurilor reparatorii formulată de

reclamanți să fi fost soluționată. S-a apreciat că atât cumpărătorii cât și

vânzătorul, au eludat dispozițiilor art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995 la

momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, astfel încât contractele

de vânzare-cumpărare au fost încheiate prin fraudă de lege.

Prin urmare, în

privința reclamanților, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că au

încheiat contractele de vânzare-cumpărare ulterior anulate, prin fraudă la

lege, prin încălcarea Legii nr. 112/1995 și cu totală rea-credință, condiții în

care reclamanții nu întrunesc cerințele prevăzute de art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001, respectiv aceea de a fi încheiat contractele de

vânzare-cumpărare cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

O asemenea hotărâre

este în acord cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care i-a apărat

doar pe acei chiriași care au dobândit cu bună-credință dreptul de proprietate

prin contracte de vânzare-cumpărare ce au fost confirmate irevocabil de

instanțe.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând desființarea ei și reținerea

cauzei spre rejudecare.

Prin Decizia civilă

nr. 63 din 6 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanți, reținând următoarele:

Reclamanții au fost

titularii contractelor de închiriere asupra apartamentelor situate în imobilul

din Cluj-Napoca, P-ța Ș. și str. B., care a constituit proprietatea tabulară a

lui A.V.V. și a soției sale E., după care ulterior s-a transmis moștenitorilor

acestora, așa cum rezultă din CF nr. aaa Cluj-Napoca, nr. top bbb.

Anterior, prin Decizia

nr. 3086 din 9 septembrie 1959 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular

al orașului Cluj, imobilul a trecut în proprietatea statului român și în

administrarea operativă a Sfatului Popular al orașului Cluj, în baza Decretului

nr. 92/1950, ulterior fiind transformat în mai multe apartamente și închiriat.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 112/1995, Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin

mandatar SC C. SA Cluj-Napoca, le-a vândut reclamanților apartamentele

închiriate, în calitate de titulari ai contractelor de închiriere.

Prin Decizia civilă

nr. 87 din 5 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, menținută prin Decizia

civilă nr. 325 din 3 aprilie 2007 a aceleiași curți de apel, s-a admis apelul

declarat de reclamanții V.V.M., N.D., G.E., (...), împotriva Sentinței civile

nr. 120 din 27 martie 2001 a Tribunalului Cluj, care a fost schimbată în tot,

în sensul că s-a admis acțiunea intentată de reclamanți, împotriva pârâților

(reclamanții din prezentul dosar) S.E., C.Z.Ș., C.O.L., (...), Consiliul local

al municipiului Cluj-Napoca și SC C. SA Cluj-Napoca prin lichidator SC A.T.P.

SA Cluj și în consecință, s-a constatat calitatea reclamanților de moștenitori

legali acceptanți după defuncții V.V.A., V.V.E., V.V.M., (...); s-a constatat

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii

nr. 112/1995 între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca prin mandatar SC

C. SA Cluj-Napoca și cumpărători, astfel:

- nr. 32467 din 16

ianuarie 1997 cu S.I.;

- nr. 32031 din 19 decembrie

1996 cu C.Z.Ș. și C.O.L.;

- nr. 31160 din 21

noiembrie 1996 cu M.G.;

- nr. 32727 din 22

ianuarie 1997 cu C.B.L.;

- nr. 31856 din 17

decembrie 1996 cu B.N.;

- nr. 31275 din 26

noiembrie 1996 cu B.M.;

- nr. 31278 din 26

noiembrie 1996 cu I.R.;

- nr. 32613 din 20

ianuarie 1997 cu U.A.;

- nr. 33049 din 25

februarie 1997 cu D.O.;

- nr. 32114 din 20

decembrie 1996 cu S.V.;

- nr. 33228 din 24

noiembrie 1997 cu S.D.;

- s-a dispus

rectificarea cărților funciare individuale nr. ccc Cluj, nr. ddd Cluj, nr. eee

Cluj, nr. fff Cluj, nr. ggg Cluj, nr. hhh Cluj, nr. jjj Cluj, nr. kkk Cluj, nr.

mmm Cluj, nr. nnn Cluj, nr. ooo Cluj și nr. ppp Cluj, în sensul radierii

dreptului de proprietate al pârâților și intabulării dreptului de proprietate

al reclamanților de atunci.

În considerentele

acestei decizii, s-a reținut că atât "pârâții persoane fizice în calitatea

de cumpărători ai apartamentelor în cauză, cât și Consiliul local al

municipiului Cluj-Napoca, în calitate de vânzător, au eludat dispozițiile art.

9 și 14 din Legea nr. 112/1995, astfel încât contractele de vânzare-cumpărare

au fost încheiate prin fraudă la lege", iar "frauda la lege

constituie o cauză de nulitate a actului juridic în general, iar în speță ea

afectează toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți",

"în speță, pârâții nu pot invoca buna-credință", și că "există

așadar temeiuri pentru a se constata nulitatea absolută a contratelor de

vânzare-cumpărare încheiate de pârâți".

Având în vedere că

prin hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat, s-a stabilit

irevocabil că reclamanții în cauză au încheiat contractele de vânzare-cumpărare

"prin fraudă la lege, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr.

112/1995" așa cum s-a consemnat și în considerentele Deciziei civile nr.

325 din 3 aprilie 2007 a Curții de Apel Timișoara, prima instanță nu putea să

reanalizeze contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută era

constatată deja și să stabilească faptul că ar fi fost încheiate prin fraudă la

lege.

Potrivit art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Din acest text legal,

rezultă că pentru a beneficia de restituirea prețului de piață al

apartamentelor, apelanții trebuiau să fi încheiat contractele de

vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, or așa cum am

arătat, prin Decizia civilă nr. 87/2003 a Curții de Apel Timișoara, menținută

prin Decizia civilă nr. 325/2007 a aceleiași curți de apel, s-a constatat

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare pentru fraudă la lege,

reținându-se că au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 9 și 14 din

Legea nr. 112/1995.

Prima instanță nu s-a

preocupat în mod deosebit de reaua-credință a reclamanților la încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare, care într-adevăr, nici nu era relevantă în

cauză, față de obiectul acțiunii introductive de instanță, însă prin hotărârile

judecătorești irevocabile arătate, s-a reținut în mod neechivoc că actualii

reclamanți nu au fost de bună-credință la momentul încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare.

Câtă vreme nu este

prezentă ipoteza din art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

reclamanții nu pot invoca nici prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr.

1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cauzele Răteanu,

Păduraru, Sebastian Taub, Porteanu, Ruxandra Ionescu și Radu împotriva

României, de asemenea nu sunt în măsură ca prin invocarea lor să ducă la

admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

La sfârșitul

considerentelor apelului, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la

restituirea prețului actualizat cu indicele de inflație.

Conform art. 294

alin. (1) teza I-a C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot

face alte cereri noi.

Câtă vreme acțiunea

introductivă de instanță a fost întemeiată în mod expres pe dispozițiile art.

50 din Legea nr. 10/2001, respectiv restituirea prețului de piață al apartamentelor,

în apel nu se poate schimba cauza și să se solicite prețul actualizat cu

indicele de inflație, în baza unui alt temei juridic, respectiv a art. 50 alin.

(2) din aceeași lege.

Împotriva

sus-menționatei hotărâri, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, după ce au prezentat istoricul cauzei, au susținut

că, în mod greșit a fost respinsă cererea lor de chemare în judecată, întrucât

fiind titularii unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu bună-credință

(aspect ce nu a fost contestat sau constatat în hotărârile judecătorești

pronunțate în litigiile precedente), li se cuvine prețul de piață al imobilului

în litigiu.

Cererea lor este

întemeiată și în raport de împrejurarea că statul trebuie să răspundă pentru

încheierea unor contracte nevalide, care au avut drept consecință pierderea

posesiei bunului dobândit prin intermediul acestora, dar și pe considerente de

nediscriminare întrucât, în cauze similare, alte instanțe au reținut

îndreptățirea persoanelor aflate în aceeași situație la plata despăgubirilor

solicitate.

Cererea reclamanților

este justificată și în raport de dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cu jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la despăgubire în

cazul unei privări de bunuri, sens în care, invocând și greșita interpretare a

dispozițiilor art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care le

conferă dreptul la despăgubirile solicitate, au solicitat admiterea recursului

și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii introductive de instanță.

Recursul nu este

fondat

Prin Decizia civilă

nr. 87 din 5 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, menținută prin Decizia

civilă nr. 325 din 3 aprilie 2007, pronunțată de aceeași instanță, s-a dispus

admiterea acțiunii formulate de reclamanții din acea cauză, în contradictoriu

cu pârâții (reclamanții din cauza de față) și s-a constatat nulitatea absolută

a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de statul român prin unitățile

sale teritoriale și reclamanții din prezenta cauză.

Hotărârea

judecătorească amintită a reținut, irevocabil, că imobilul în litigiu a fost

dobândit de către reclamanți în condiții de eludare a dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 112/1995, prin "fraudă la lege" exercitată de ambele părți

contractante, dispoziții ce se impun și în cauza de față în virtutea

principiului puterii lucrului judecat. În acest fel, ca efect pozitiv al

puterii lucrului judecat, ceea ce s-a stabilit irevocabil într-un litigiu

anterior se impune și în cauza de față, în legătură cu anularea irevocabilă a

contractelor de vânzare-cumpărare și încheierea lor prin fraudă la lege, fiind

inadmisibil a se contrazice printr-o nouă hotărâre cele reținute în legătură cu

actele juridice menționate și modalitatea încheierii lor.

Ceea ce este cert

este că titlul reclamanților a fost judiciar și irevocabil desființat, context

în care, nu mai pot fi repuse în discuție aspectele privind valabilitatea

contractelor, respectiv încheierea lor cu respectarea condițiilor prevăzute de

Legea nr. 112/1995, cum legal a reținut curtea de apel.

Or, pentru a fi

incidente dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, legea

pretinde încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea

condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Interpretarea

sistematică a dispozițiilor relevante din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 50

alin. (2), alin. (2

1

) și art. 50

1

, conduce la concluzia

că nu în toate cazurile în care chiriașii-cumpărători au fost evinși (deposedați),

în sens larg, se impune acordarea valorii de piață a imobilelor ce au format

obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.

112/1995.

În situația în care,

reținându-se încheierea actului de transmisiune cu nesocotirea prevederilor

art. 9 din Legea nr. 112/1995, se dispune constatarea nulității actului

încheiat în aceste condiții, nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de

reclamanți, ce constituie temeiul acțiunii, întrucât, așa cum legal a reținut

curtea de apel, legea pretinde ca actele de transmisiune desființate să fi fost

încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Nu pot fi reținute

nici criticile reclamanților întemeiate pe neconformitatea despăgubirii cu

normele și jurisprudența convențională, dat fiind datele factuale diametral

opuse între cauza de față și cauzele invocate, dar și pentru că dispozițiile

convenționale ocrotesc pierderea proprietății în condițiile stipulate de

dispozițiile sale, iar nu și, cum este cazul în speță, în situația deposedării

consecință a constatării încălcării legii la momentul dobândirii dreptului.

Nu sunt fondate nici

argumentele constând în încălcarea dreptului la nediscriminare, justificat de

pronunțarea unor hotărâri diametral opuse de către alte instanțe în situații similare,

întrucât, așa cum legal a reținut curtea de apel, fiecare pricină are

particularitățile sale, dar și pentru că, în acest caz, remediul îl constituie

exercitarea unui recurs în interesul legii pentru asanarea neregularității

amintite iar nu, pentru situații ipotetic similare pronunțarea tale quale a

unor soluții identice, cu nesocotirea specificului fiecărei cauze și a

dispozițiilor legale incidente.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312(1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții M.G., B.N., B.M., (...) împotriva

Deciziei nr. 63A din 6 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN