ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 399/2014

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 decembrie 2013 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, contestația în anulare formulată de A.T.I. împotriva Deciziei nr. 450 din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în Dosarul nr. 2307/186/2010. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, în temeiul dispozițiilor art. 159 1 raportat la art. 319 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 105 alin. (1) din același act normativ, apreciază că aceasta este întemeiată și, în consecință, constată că nu este competentă să soluționeze prezenta contestație în anulare pentru următoarele considerente: Prin cererea formulată, contestatorul A.T.I.

a solicitat anularea Deciziei civile nr. 450 din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, hotărâre prin care a fost respins recursul formulat de reclamantul A.T.I. împotriva sentinței civile nr. 16710 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Beclean, astfel cum rezultă din copia minutei deciziei menționate, aflată la fila 13 din dosar. Fiind o cale de retractare, contestația în anulare, indiferent de motivul invocat, este de competența instanței a cărei hotărâre se atacă și niciodată a vreunei instanțe ierarhic superioare. În acest sens sunt prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, competența de soluționare a contestației în anulare aparține instanței a cărei hotărâre se atacă, normă imperativă aplicabilă deopotrivă situațiilor reglementate de prevederile art. 317 și art. 318 C. proc.

civ. Este de reținut că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine, precum și soluționarea acestora de către instanța prevăzută de lege. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, având în vedere că în speța de față a fost formulată contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 450 din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în Dosarul nr. 2307/186/2010, în raport de dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a acesteia aparține Tribunalului Bistrița Năsăud, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor, art. 158 alin. (3) cu referire la art. 159 1 raportat la art. 319 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționarea a prezentei contestații în anulare în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud și va trimite de îndată dosarul acestei instanțe în vederea soluționării contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția privind competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Trimite cauza spre soluționare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Bistrița Năsăud. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2014.