ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 399/2014

Deliberând

asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 19 decembrie 2013 a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, contestația în anulare formulată de A.T.I. împotriva Deciziei nr. 450

din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în Dosarul nr. 2307/186/2010.

Înalta Curte,

analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, în temeiul

dispozițiilor art. 159

1

raportat la art. 319 alin. (1) C. proc. civ.,

cu referire la art. 105 alin. (1) din același act normativ, apreciază că

aceasta este întemeiată și, în consecință, constată că nu este competentă să

soluționeze prezenta contestație în anulare pentru următoarele considerente:

Prin cererea

formulată, contestatorul A.T.I. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 450

din 19 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, hotărâre prin

care a fost respins recursul formulat de reclamantul A.T.I. împotriva sentinței

civile nr. 16710 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Beclean,

astfel cum rezultă din copia minutei deciziei menționate, aflată la fila 13 din

dosar.

Fiind o cale de

retractare, contestația în anulare, indiferent de motivul invocat, este de

competența instanței a cărei hotărâre se atacă și niciodată a vreunei instanțe

ierarhic superioare.

În acest sens

sunt prevederile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, competența

de soluționare a contestației în anulare aparține instanței a cărei hotărâre se

atacă, normă imperativă aplicabilă deopotrivă situațiilor reglementate de

prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Este de reținut

că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor

judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate

de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu

constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și

exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o

anumită ordine, precum și soluționarea acestora de către instanța prevăzută de

lege.

Legalitatea

căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de

exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând

una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În consecință,

față de considerentele anterior expuse, având în vedere că în speța de față a

fost formulată contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 450 din 19

noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în Dosarul nr. 2307/186/2010,

în raport de dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., competența de

soluționare a acesteia aparține Tribunalului Bistrița Năsăud, motiv pentru

care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor, art. 158 alin. (3) cu referire la

art. 159

1

raportat la art. 319 alin. (1) C. proc. civ., va stabili

competența de soluționarea a prezentei contestații în anulare în favoarea

Tribunalului Bistrița Năsăud și va trimite de îndată dosarul acestei instanțe

în vederea soluționării contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

privind competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Trimite cauza

spre soluționare la instanța competentă, respectiv Tribunalul Bistrița Năsăud.

Fără nicio cale

de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 februarie 2014.