ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3644/2012

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 1453 din 9 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește suprafața de 21 ha, excepție invocată din oficiu de către instanță. A fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către pârâta SC P.T.C.I. SA. A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC P.T.C.I. SA și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului. Act de parcelare și Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public V.B.

încheiat între părți și pentru diferența de 137.678 mp situat în extravilanul localității Florești în locul numit „Șesul de Jos" sau "Șapca Verde". Înscris inițial în CF nr… Florești și CF nr… Florești și reînscris în urma parcelării anterioare în CF nr… , sub A - 2+3, menționat ca fiind situat în extravilanul localității Florești, str… , nr. F.N. județul Cluj și actualmente înscris în CF nr… Florești, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr… Florești, sub nr. cadastral 4622/1, CF nr… Florești, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr… Florești, sub nr. cadastral 4622/3/1, CF nr… Florești provenită din conversia de pe hârtie a CF nr… Florești, sub nr. cadastral 4622/3/2. CF nr… Florești, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr… Florești.

sub nr. cadastral 4622/2, cu privire la imobilul situat administrativ în Florești, str. A.I. A fost respinsă cererea reclamantei pentru constatarea nulității absolute a aceluiași înscris pentru suprafața de 210.000 mp, nulitate ce a fost constatată prin Decizia civilă nr. 74/2010 a Curții de Apel Cluj, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin actul de parcelare și Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de N.P. S.V.B. SC A. SA Cluj a solicitat parcelarea imobilului înscris în CF nr… Florești, teren pentru construcții în suprafață de 347.678 mp, în două parcele cu nr. top.

noi, una constând în teren pentru construcții în suprafață totală de 247.678 mp situat în intravilanul comunei Florești, str… , nr… , care se reînscrie în aceiași carte funciară, în favoarea reclamantei și cealaltă parcelă constând în teren pentru construcții în suprafață de 100.000 mp situat în intravilanul comunei Florești. str… , nr… , care se reînscrie în aceiași carte funciară, în favoarea reclamantei. Prin același act, reclamanta a înstrăinat pârâtei SC P.T.C.I. SRL actualmente SC P.T.C.I.

SA imobilul teren în suprafață de 247,678 mp situat în intravilanul comunei Florești, str… , nr… pentru prețul de 2.849.500.000 ROL + TVA în cuantum de 626.890.000 ROL, preț ce urma a fi achitat în termen de 30 de zile, precum și suprafața de teren de 100.000 mp, teren pentru construcții situat în intravilanul comunei Florești, str… , nr… pentru prețul de 1.150.500.000 ROL + TVA în sumă de 253.110.000 ROL preț care urma a fi achitat tot în termen de 30 de zile de la data încheierii actului. Prin Sentința civilă nr. 6477/C/2006 pronunțată în Dosarul nr. 639/1285/2005 al Tribunalului Comercial Cluj s-a admis acțiunea precizată formulată de C.V., C.I. și alții în contradictoriu cu SC A. SA și SC P.T.C.I.

SA și s-a constatat nulitatea absolută a înscrisului „act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de către N.P. S.V.B., doar în ceea ce privește terenul pentru construcții în suprafață de 247.678 mp, reînscris urmare a parcelării în CF nr… Florești sub A+2, situat în intravilanul comunei Florești, str… , nr… și terenul pentru construcții în suprafață de 100.000 mp reînscris în urma parcelării în CF nr… Florești sub A+3 situat în intravilanul comunei Florești, str… , nr… Prin Decizia civilă nr. 74/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de SC P.T.C.I. SA și a fost modificată Sentința civilă nr. 6477/C/2006 din 12 decembrie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj în sensul că s-a constatat nulitatea absolută parțială a înscrisului „act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de către N.P.

S.V.B. încheiat între SC A. SA și SC P.T.C.I. SA privind suprafața de 21 ha teren parte a obiectului contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, situat în extravilanul localității Florești, înscrise inițial în CF nr… Florești și CF nr… Florești și reînscrise apoi în CF nr… sub A+ 2-3, menționat a fi situat în extravilanul comunei Florești, str… , nr… Prin Decizia nr. 4150 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 74 din 27 mai 2010 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 1201 C. civ.

„este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate." Așa cum în mod constant s-a arătat în literatura judiciară și doctrină, acest text de lege instituie o prezumție legală irefragabilă. Potrivit textului legal, pentru a opera puterea de lucru judecat, trebuie să existe o triplă identitate: de părți, de obiect și cauză. Având în vedere cele două cereri de chemare judecată, cea care a făcut obiectul Dosarului civil nr. 639/1285/2005 al Tribunalului Comercial Cluj cât și prezenta cauză, instanța reține că există identitate de părți, atât reclamanta cât și pârâta fiind părți în ambele cauze.

De asemenea mai reține faptul că obiectul material și dreptul subiectiv invocat este identic în cele două cauze, iar sub aspectul cauzei instanța constată aceiași identitate, în ambele cauze solicitându-se constatarea nulității absolute a actului intitulat „act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de către N.P. S.V.B. încheiat între SC A. SA și SC P.T.C.I. SA. Față de cele de mai sus, în temeiul art. 1201 C. civ., raportat la art. 166 C. proc. civ., instanța a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește suprafața de 21 ha, excepție invocată din oficiu de către instanță și a respins cererea reclamantei SC A. SA pentru constatarea nulității absolute a înscrisului "Act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public S.V.B.

încheiat între părți pentru suprafața de 210.000 mp, nulitate ce a fost constatată prin Decizia civilă nr. 74/2010 a Curții de Apel Cluj, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat. Referitor la excepția lipsei interesului reclamantei de a formula acțiunea în constatarea nulității absolute a înscrisului „Act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public S.V.B., trebuie plecat de la faptul că interesul de a formula acțiunea civilă trebuie subsumat și regimului juridic specific nulității absolute. Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, interes care, poate fi material, dar și moral.

Pentru a fi în prezența unei justificării pertinente a interesului trebuie îndeplinite cumulativ, o serie de condiții, respectiv: interesul să fie legitim, să fie născut și actual, să fie personal și direct. Condiția interesului legitim, juridicește proteguit este evidențiată îndeobște prin temeinicia sau netemeinicia pretenției formulate, mai precis, trebuia stabilit dacă interesul este în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat, ori cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie. Astfel, din Sentința penală nr. 1432/2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca reiese că prin acțiunea infracțională a reprezentantului pârâtei a făcut posibilă autentificarea actului a cărui anulare se solicită.

În lipsa unei atari activități autentificarea nefiind posibilă, ori având în vedere și interpretarea per a contario a dispoziției art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, nu se poate reține că actele acestuia sunt actele persoanei juridice reclamante. De asemenea, nu se poate reține, raportat la regimul nulității absolute, că doar Statul Român avea interesul și posibilitatea de a contesta actul, căci prin instituirea sancțiunii nulității absolute se protegiuește un interes public, general, ori în cazul de față Statul Român avea doar calitatea unui acționar, și nu singurul al reclamantei, neexistând nicio normă de favoare în beneficiul acestuia care să îi confere interes și calitate în anularea actului juridic.

Concluzia pârâtei cum că doar statul avea legitimare și interes în anularea actului este invalidată de chiar Sentința civilă nr. 6477/C/2006 pronunțată în Dosarul nr. 639/1285/2005 al Tribunalului Comercial Cluj modificată prin Decizia civilă nr. 74/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj devenită irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4150 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. De asemenea, nu se poate reține o exercitare abuzivă a dreptului de către reclamantă, căci aceasta are interesul de a clarifica situația juridică a înscrisului „Act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public S.V.B., act care, la solicitarea unor persoane fizice terțe, a fost considerat lovit de nulitate absolută pentru suprafața de 21 ha, aceasta fiind limita învestirii instanței.

Mai mult, motivul invocat drept temei al nulității îl constituie frauda la lege. Mai reține instanța faptul că interesul este născut și actual, precum și personal și direct, căci prin constatarea nulității absolute reclamanta tinde la readucerea în patrimoniul său a unui drept de proprietate, drept care a fost transferat prin fraudarea legii. Astfel, având în vedere interesul protejat de legiuitor prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, respectiv un interes general, protejat de norme juridice imperative, în cauză nu are eficiență principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, principiu aplicabil doar în cazul nulității relative când interesul protejat este unul particular.

De asemenea, mai subliniază instanța că interesul public general nu trebuie și nu poate fi confundat interesul Statului. Față de aceste motive, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către pârâta SC P.T.C.I. SA. Prin Sentința civilă nr. 6477/C/2006 pronunțată în Dosarul nr. 639/1285/2005 al Tribunalului Comercial Cluj modificată prin Decizia civilă nr. 74/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj devenită irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4150 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-au analizat tocmai motivele de nulitate invocate de reclamantă cu privire la același act juridic, obiectul material fiind însă diferit.

Astfel din probele administrate cu ocazia pronunțării hotărârilor menționate se reține faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 16 iunie 1999, reclamanta SC A. SA, avea capital social de stat, drepturile și obligațiile Statului Român, ca acționar, erau îndeplinite de către AVAS (fostul FPS) și, fiind în vigoare prevederile O.U.G. nr. 88/1997 privind vânzarea activelor aparținând societăților comerciale cu capital de stat, conform art. 24 din O.U.G.

nr. 88/1997, vânzarea activelor societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale, este acționar majoritar, se efectuează pe bază de licitație, cu strigare sau în plic, cu adjudecare la prețul de piață, în baza raportului dintre cerere și ofertă, iar excepțiile sunt prevăzute de art. 27 și se referă la societățile care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune, care pot vinde, prin negociere directă cu beneficiarii contractelor, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează, caz în care din prețul de vânzare se scade valoarea investițiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părți.

Astfel, în ceea ce privește incidența art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 și nesocotirea acestora cu prilejul încheierii contractului, corect s-a reținut, inclusiv cu trimitere la prevederile art. 24 din același act normativ că, vânzarea activelor aparținând societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, se efectuează pe bază de licitație cu strigare sau în plic, cu adjudecare la prețul de piață, în baza raportului dintre cerere și ofertă. Excepțiile de la regula vânzării, prevăzute anterior, consacrate de art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 se circumscriu unor situații expres determinate și se referă la societățile care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere, sau de asociere în participațiune, care pot vinde, prin negociere directă cu beneficiarii contractelor.

În situația în care, aceștia din urmă, au efectuat investiții în activele pe care le utilizează, caz în care, din prețul de vânzare se scade valoarea investițiilor, pe bază de raport de evaluare, avizat de părți. Așa cum s-a reținut și în cadrul hotărârilor anterior menționate, vânzarea din litigiu s-a făcut direct către pârâta SC P.T.C.I. SA Cluj-Napoca, în condițiile în care, în perioada 1991 - 2005, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a folosit terenul din litigiu. Contractul de asociere între SC A. SA și SC P.T.C.I. SA încheiat la 25 septembrie 1998, vizează asocierea având ca scop o investiție pe care pârâta SC P.T.C.I.

SA urma să o facă pe teren, însă singura situație în care aceasta din urmă ar fi putut dobândi, prin negociere directă, terenul în litigiu, era aceea în care ar fi efectuat investiții edificate pe teren în baza contractului de asociere, a căror valoare să fie determinată pe baza unui raport de evaluare acceptat de părți, raportul fiind singura probă admisă pentru existența unor investiții, contractul de asociere având ca finalitate faptică, schimbarea destinației din teren agricol, în teren de construcții și scoaterea terenului din circuitul agricol, însă nu există nicio hotărâre AGA prin care să fi fost aprobată asocierea menționată. De asemenea, s-a mai reținut că deși prin Procesul-verbal din 28 mai 1999, încheiat cu ocazia AGA, se aprobă în principiu vânzarea, iar ulterior, prin Procesul-verbal din 2 iunie 1999 este aprobată vânzarea, nu există însă o hotărâre prealabilă AGA de aprobare a acestei înstrăinări.

Dincolo de orice speculații, cu privire la contextul și realitatea contractului de asociere dintre reclamantă și pârâtă, potrivit probațiunii administrate, semnarea contractului de vânzare-cumpărare dintre părți s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale imperative, ce reglementează necesitatea unui aviz al FPS și, deosebit de acesta, era necesar un mandat special în AGEA care să fi luat în discuție amploarea vânzării. În ceea ce privește interpretarea conținutului normei legale, instanța a reținut că, Legea nr. 54/1998, privind circulația juridică a terenurilor, a prohibit înstrăinarea terenurilor, cu privire la titlul cărora, existau litigii deduse judecății instanțelor judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii.

Având în vedere faptul că legiuitorul nu a făcut nicio distincție cu referire la natura și regimul titlului la care se referă dispozițiile art. 15 din Legea nr. 54/1998, nici interpretul nu poate realiza o atare diferențiere, reținându-se că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în cartea funciară a terenului era notată acțiunea civilă ce viza un contencios în legătură cu o parte din terenul ce a făcut obiectul contractului, fiind apreciat ca lipsită de relevanță împrejurarea că, obiectul acțiunii nu se circumscria constatării titlului vânzătoarei, și ca fiind semnificativ faptul că, la momentul înstrăinării terenului a existat notată în CF o acțiune prin care, o parte dintre reclamanți au urmărit eliberarea titlului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de aproximativ 6.000 mp ceea ce a fost considerat suficient pentru reținerea incidentului și a efectelor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 54/1998.

Independent de cât de excesivă ar fi fost o sancțiune legală, instanța nu poate face abstracție de aplicarea normei în sine, iar abrogarea Legii nr. 54/1998 nu înlătură eficacitatea normei legale. De asemenea, nu poate fi reținută nici inadmisibilitatea acțiunii reclamantei raportat la garanția pentru evicțiune pe care aceasta o datorează, căci garanție de evicțiune se circumscrie unui contract valabil, pe când în cauză este vorba de un act juridic lovit de nulitate absolută. Mai mult, în cadrul evicțiunii vânzătorul ar trebui să pretindă un drept real asupra bunului, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

A admite susținerea pârâtei cum că vânzătorul nu poate promova o acțiune în constatarea nulității absolute, este inadmisibilă atâta vreme cât aduce atingere regimului acesteia, unul din elementele constitutive ale acestuia fiind și acela că nulitatea poate fi invocată de orice parte interesată, ori în ipoteza susținută de către pârâtă vânzătorului i se creează o situație mai defavorabilă. În ceea ce privește susținerea pârâtei privitoare la abuzul de drept, abuz care reiese din reaua-credință a reclamantei și poziția sa oscilantă în cadrul procedurilor judiciare, instanța reține că pârâta nu a făcut dovada relei-credințe, dovadă la care era ținută potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., căci potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ., „buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credință", iar pe de altă parte poziția oscilantă nu este de natură a creiona, prin ea însăși un abuz de drept.

Față de cele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 24 și 27 din O.U.G. nr. 88/1997, corelat cu dispozițiile art. 948 C. civ., art. 15 din Legea nr. 54/1998, și art. 111 C. proc. civ., instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC P.T.C.I. SA și a constatat nulitatea absolută a înscrisului "Act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare'" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public S.V.B.

încheiat între părți și pentru diferența de 137.678 mp situat în extravilanul localității Florești în locul numit „Șesul de Jos" sau "Șapca Verde", înscris inițial în CF nr… Florești și CF nr… Florești și reînscris în urma parcelării anterioare în CF nr… sub A - 2+3, menționat ca fiind situat în extravilanul localității Florești, str… , nr… , județul Cluj și actualmente înscris în CF nr… Florești, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr… Florești, sub nr. cadastral … /1, CF nr… Florești, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr… Florești. sub nr. cadastral … /3/1, CF nr… Florești, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr… Florești, sub nr. cadastral … /3/2, CF nr… Florești, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr… Florești, sub nr. cadastral … /2, cu privire la imobilul situat administrativ în Florești, str. A.I.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât pârâta SC P.T.C.I. SA cât și reclamanta SC A. SA. Prin Decizia civilă nr. 238 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins apelul declarat de reclamanta SC A. SA și s-a admis apelul declarat de pârâta SC P.T.C.I. SA a fost schimbată Sentința civilă nr. 1453 din 9 martie 2011 a Tribunalului Comercial Cluj, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA urmare a admiterii excepției lipsei de interes. Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prima critică formulată de apelanta pârâtă SC P.T.C.I.

SA a vizat maniera de soluționare de către prima instanță a excepției privind lipsa interesului reclamantei intimate în promovarea acțiunii introductive. Prima instanță a reținut: condiția interesului legitim, juridicește proteguit este evidențiată îndeobște prin temeinicia sau netemeinicia pretenției formulate, mai precis, trebuia stabilit dacă interesul este în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv civil afirmat, ori cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie. Interesul calificat unanim ca una din condițiile de exercitare a acțiunii civile trebuie să cumuleze câteva atribute respectiv să fie legitim, să fie născut și actual, să fie direct și personal și să fie pozitiv și concret.

Interesul de acționa în justiție însă nu poate fi confundat cu calitatea procesuală și dreptul subiectiv care sunt entități juridice distincte. Din punct de vedere procedural interesul de a uza de acțiunea în justiție e principiul necesității practice a acțiunii și a autonomiei dreptului la acțiune. Autorii care au reținui această dihotomie au concluzionat că în lipsa recurgerii la oficiul organelor jurisdicționale reclamantul s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil. Interesul este legitim doar atunci când apare ca fiind în concordanță cu dreptul obiectiv adică numai dacă pretențiile formulate izvorăsc dintr-un raport juridic recunoscut de lege, iar aceasta conduce la concluzia că dreptul subiectiv pe care se întemeiază să fie exercitat potrivit cu destinația sa.

Examinarea așadar de către instanță a legitimării interesului are drept consecință transpunerea din plan procesual în planul dreptului substanțial material analizându-se așadar fundamentul juridic al cererii. Analizând excepția lipsei de interes prima instanță a procedat la examinarea motivelor invocate și a tezelor susținute de reclamantă prin raportare la interesul afirmat de către aceasta referitor la clarificarea situației juridice a înscrisului "Act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public V.B. act care, la solicitarea unor persoane fizice terțe, a fost considerat lovit de nulitate absolută pentru suprafața de 21 ha, aceasta fiind limita învestirii instanței.

Mai mult, motivul invocat drept temei al nulității îl constituie frauda la lege. Procedând în această manieră, instanța de fond a transgresat verificarea condiției interesului din planul dreptului procedural în cel al dreptului material procedând la analiza raporturilor de drept material și la temeinicia demersului judiciar chiar dacă în fapt soluționa o excepție de procedură, dirimantă și care făcea de prisos antamarea fondului. Prima instanță în fapt nu a procedat la verificarea caracterului legitim al interesului afirmat. Apelanta intimată SC A. SA a justificat legitimitatea interesului în promovarea demersului judiciar susținând că prin aceasta se restabilește legalitatea, se suprimă efecte care contrazic dispoziții legale încălcate la încheierea actului însă nu poate apare ca fiind un interes legitim, juridicește protejat acela care se fundamentează pe propria culpă.

Contrar susținerilor apelantei potrivit cărora culpa prepusului său care a trecut în sfera faptelor penale nu este fapta persoanei juridice însăși trebuie reținut că comitentul răspunde pentru fapta prepusului său având ca temei culpa in eligendo și nu se poate detașa de fapta prepusului în maniera dorită. Interpretarea per a contrario a disp. art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 nu poate fi realizată în maniera afirmată întrucât fapta prepusului, respectiv răspunderea persoanei juridice pentru fapta reprezentantului său nu poate fi înlăturată prin invocarea propriei culpe. Chiar dacă regula generală pentru acțiunile în constatarea nulității absolute în raport de sfera de ocrotire a acestora apare ca fiind mai extinsă sub aspect procedural justificarea interesului trebuie realizată în mod evident.

Prima instanță a mai reținut că având în vedere interesul protejat de legiuitor prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, respectiv un interes general, protejat de norme juridice imperative, în cauză nu are eficiență principiul de drept nemo auditur propriam turpiludinem allegans principiu aplicabil doar în cazul nulității relative când interesul protejat este unul particular susțineri care însă nu au un fundament juridic întrucât distinct de întinderea interesului protejat de legiuitor, respectiv a persoanelor ocrotite prin norma de drept invocată, interesul pe care îl afirmă trebuie să apară ca fiind unul legitim ori nu poate fi definit ca fiind un interes legitim acela care are la bază invocarea propriei culpe.

Celelalte apărări invocate de apelantă vizând analizarea legitimității interesului în raport de temeiul de drept invocat de intimată pot fi circumscrise sferei apărărilor care vizează justificarea calității procesuale active și nu a interesului însă apelul apare ca fiind fondat în raport de susținerile acesteia privind lipsa caracterului interesului legitim ca o condiție de exercitare a acțiunii de către reclamantă atâta timp cât demersul său se fundamentează pe propria eroare. Aserțiunile apelantei intimate referitoare la justificarea demersului său prin raportare la împrejurarea că în lipsa pronunțării unei hotărâri care să constate nulitatea absolută se confirmă o nulitate absolută nu pot primi valențele dorite de către aceasta.

Chiar și în ipoteza în care obiectul acțiunii este constatarea nulității absolute, verificarea condițiilor de exercitare a acțiunii rămân aceleași iar interesul trebuie justificat în mod similar întrucât chiar legiuitorul determinând sfera persoanelor care pot promova o acțiune în constatarea nulității absolute nominalizează orice persoană interesată. Așadar, invocarea existenței unei nulități absolute nu dispensează pe titularul cererii de obligația de a proba existența unui interes legitim în ceea ce îl privește. Constatând că nu este îndeplinită una din condițiile ce trebuie să caracterizeze interesul ca și condiție de exercitare a acțiunii, curtea a apreciat apelul declarat de către pârâta SC P.T.C.I.

SA ca fiind întemeiat, iar în baza art. 296 și urm C. proc. civ. a admis apelul declarat de pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 1453 din 9 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA urmare a admiterii excepției lipsei de interes și drept consecință pentru aceleași considerente a respins apelul declarat de reclamantă. Curtea nefiind ținută la examinarea celorlalte excepții având în vedere admiterea unei excepții peremtorii și dirimante. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea lui casarea deciziei recurate și reținând cauza spre soluționare, respingerea apelului pârâtei SC P.T.C.I.

SA, menținerea deciziei recurate în ceea ce privește respingerea apelului său și pe cale de consecință, menținerea sentinței instanței de fond. În motivarea recursului, se susține, în esență, că, instanța de apel a admis în mod greșit excepția lipsei interesului legitim în promovarea acțiunii în nulitate ca urmare - în principal - a unei greșite aplicări în speță a principiului nemo auditur propriam turipudinem allegans, nefiind aplicate prevederile art. 166 C. proc. civ. coroborate cu art. 1200 pct. 1 și 4. art. 1201 C. civ., prevederile art. 15 din Legea nr. 54/1998, prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ. și art. 72 din Legea nr. 31/1990, prevederile art. 24 și 27 din O.U.G. nr. 88/1997 corelate cu art. 948 C. civ.

Recurenta consideră că lipsește motivarea reținerii sub aspectul că și-ar invoca propria culpă, iar în ceea ce privește „metoda" de analiză a legitimații interesului reclamantei motivarea este contradictorie. Totodată, se susține că împrejurările de fapt sunt pe deplin stabilite și nu se impune trimiterea cauzei. Recurenta, dezvoltă motivele de recurs, sub aspectul faptului că instanța de apel a analizat cu prioritate motivul de apel prin care pârâta a reiterat excepția lipsei de legitimitate a interesului în promovarea acțiunii de constatare a nulității contractului și găsindu-l întemeiat nu a mai analizat restul motivelor de apel și nici apelul său. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Motivarea instanței de apel este contradictorie, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. În aprecierea curții de apel, tribunalul ar fi greșit în analiza excepției invocată de pârâtă întrucât a transpus din planul procesual în cel al dreptului material chestiunea interesului și a analizat fundamentul juridic al cererii. Dar, în continuare, când se referă la invocarea propriei culpe de către reclamantă, curtea de apel evocă tocmai unul din motivele de nulitate în discuție, mai exact existența unui litigiu asupra terenului la data vânzării (care atrăgea incidența art. 15 din Legea nr. 54/1998) și subliniază că faptele penale ale reprezentantului recurentei de la acea vreme sunt faptele recurentei, astfel că se concluzionează că aceasta și-ar invoca propria culpă.

Astfel, pe de o parte, instanța de apel critică prima instanță pentru că, analizând legitimitatea interesului, a procedat la o analiză a motivelor de nulitate pentru a stabili dacă se invocă sau nu propria culpă, pe de altă parte, argumentează că recurenta și-ar invoca propria culpă tocmai prin raportate la situația existenței litigiului nedeclarat de către reprezentantul recurentei. Verificarea legitimității interesului, în ipoteza în care pârâtul se apară susținând ca reclamantul își invocă propria culpă, impune o verificare a motivelor de nulitate absolută pe care le susține reclamantul pentru a stabili, nu atât temeinicia motivelor - căci acest aspect este o analiză a fondului cererii - ci mai degrabă în ce măsura motivele de nulitate sunt expresia comportamentului culpabil al reclamantului, partea semnatară a actului a cărui nulitate se discută.

Această verificare a făcut-o tribunalul. Curtea de apel reține că verificarea interesului, a legitimității acestuia, trebuie să rămână în planul procesual și că nu trebuie ca analiza să fie mutată în planul dreptului material, al fundamentului cererii. Sunt afirmate așadar în cauză două abordări diferite de verificare a legitimații interesului. Astfel, reține curtea de apel că recurenta a afirmat interesul de a promova acțiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, subsecvent pronunțării irevocabile a nulității parțiale a aceluiași contract, acela de a clarifica situația juridică a terenului, de a clarifica situațiile litigioase generate de pretențiile terților asupra aceluiași teren și restabilirea completă a situației anterioare în condițiile în care deși s-a constatat nulitatea contractului pentru 21 ha nu s-a stabilit amplasamentul porțiunii de 21 ha din totalul suprafeței terenului ce face obiect al contractului.

Aplicând teza curții de apel, ar urma să se stabilească în ce măsură interesul afirmat de recurentă este contrar legii sau bunelor moravuri. Din decizia recurată nu rezultă contrarietatea între interesul recurentei și lege. Presupunând că intenția instanței de apel a fost aceea de a pune în opoziție interesul afirmat, cu principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, fără a considera că dosarul penal ar avea vreo legătură cu motivele de nulitate, atunci rezultă o aplicare greșită a acestui principiu, în dezacord cu doctrina și jurisprudența în materia nulității absolute. Dar aceasta nu este decât o presupunere. Decizia fiind deficitară sub aspectul motivării sale, face imposibilă determinarea motivelor pentru care a fost pronunțată respectiva soluție în cauză, criticile recurentei fiind fondate.

Din modul de redactare a textului de lege rezultă că art. 261 C. proc. civ. este reglementat prin norme imperative, iar lipsa unor mențiuni poate atrage nulitatea hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ. Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială a acestuia. Astfel, dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor. Justițiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat toate probele administrate.

În plus, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant prin jurisprudența sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu poate trece drept efectiv decât dacă "cererile și observațiile părților sunt în mod real ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Decizia recurată este contradictoriu motivată (sub aspectul opoziției interesul afirmat, cu principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans) și complet nemotivată (sub aspectul reținerii invocării propriei culpe a recurentei), astfel încât nu este posibil controlul judiciar, fiind încălcat dreptul părților la un proces echitabil. Rezultând, așadar, motivarea deficitară a deciziei de către instanța de apel, fapt ce face imposibilă determinarea argumentelor care au condus la soluția adoptată, singura rezolvare legală este casarea cu trimitere pentru a fi pronunțată o hotărâre care să respecte întocmai dispozițiile art. 261 C. proc. civ. și ale art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cât privește faptul că recurenta nu își mai susține propriul apel, considerând că admiterea de către prima instanță a excepției autorității de lucru judecat în limita celor 21 ha este o soluție legală și temeinică, urmează a se dispune procedural, în sensul celor susținute, de către instanța de apel, după prezenta casare. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Cluj declarat împotriva Deciziei civile nr. 238 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va fi casată decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA Cluj. Casează Decizia civilă nr. 238 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM