ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3644/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3644/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 1453 din 9

martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, a fost admisă excepția

autorității de lucru judecat în ceea ce privește suprafața de 21 ha, excepție

invocată din oficiu de către instanță. A fost respinsă ca neîntemeiată excepția

lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată,

excepție invocată de către pârâta SC P.T.C.I. SA. A fost admisă în parte

cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC A. SA,

în contradictoriu cu pârâta SC P.T.C.I. SA și în consecință s-a constatat

nulitatea absolută a înscrisului. Act de parcelare și Contract de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul

Notarului Public V.B. încheiat între părți și pentru diferența de 137.678 mp

situat în extravilanul localității Florești în locul numit „Șesul de Jos"

sau "Șapca Verde". Înscris inițial în CF nr. ...... Florești și CF

nr. ...... Florești și reînscris în urma parcelării anterioare în CF nr. ......,

sub A - 2+3, menționat ca fiind situat în extravilanul localității Florești,

str. ......, nr. F.N. județul Cluj și actualmente înscris în CF nr. ......

Florești, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. ...... Florești, sub nr.

cadastral 4622/1, CF nr. ...... Florești, provenită din conversia de pe hârtie

a CF nr. ...... Florești, sub nr. cadastral 4622/3/1, CF nr. ...... Florești

provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. ...... Florești, sub nr.

cadastral 4622/3/2. CF nr. ...... Florești, provenită din conversia de pe

hârtie a CF nr. ...... Florești. sub nr. cadastral 4622/2, cu privire la

imobilul situat administrativ în Florești, str. A.I. A fost respinsă cererea

reclamantei pentru constatarea nulității absolute a aceluiași înscris pentru

suprafața de 210.000 mp, nulitate ce a fost constatată prin Decizia civilă nr.

74/2010 a Curții de Apel Cluj, ca urmare a admiterii excepției autorității de

lucru judecat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că prin actul de parcelare și Contract de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de N.P. S.V.B. SC

A. SA Cluj a solicitat parcelarea imobilului înscris în CF nr. ...... Florești,

teren pentru construcții în suprafață de 347.678 mp, în două parcele cu nr.

top. noi, una constând în teren pentru construcții în suprafață totală de

247.678 mp situat în intravilanul comunei Florești, str. ......, nr. ......,

care se reînscrie în aceiași carte funciară, în favoarea reclamantei și

cealaltă parcelă constând în teren pentru construcții în suprafață de 100.000

mp situat în intravilanul comunei Florești. str. ......, nr. ......, care se

reînscrie în aceiași carte funciară, în favoarea reclamantei. Prin același act,

reclamanta a înstrăinat pârâtei SC P.T.C.I. SRL actualmente SC P.T.C.I. SA

imobilul teren în suprafață de 247,678 mp situat în intravilanul comunei

Florești, str. ......, nr. ...... pentru prețul de 2.849.500.000 ROL + TVA în

cuantum de 626.890.000 ROL, preț ce urma a fi achitat în termen de 30 de zile,

precum și suprafața de teren de 100.000 mp, teren pentru construcții situat în

intravilanul comunei Florești, str. ......, nr. ...... pentru prețul de

1.150.500.000 ROL + TVA în sumă de 253.110.000 ROL preț care urma a fi achitat

tot în termen de 30 de zile de la data încheierii actului.

Prin Sentința civilă

nr. 6477/C/2006 pronunțată în Dosarul nr. 639/1285/2005 al Tribunalului

Comercial Cluj s-a admis acțiunea precizată formulată de C.V., C.I. și alții în

contradictoriu cu SC A. SA și SC P.T.C.I. SA și s-a constatat nulitatea

absolută a înscrisului „act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare"

autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de către N.P. S.V.B., doar în ceea

ce privește terenul pentru construcții în suprafață de 247.678 mp, reînscris

urmare a parcelării în CF nr. ...... Florești sub A+2, situat în intravilanul

comunei Florești, str. ......, nr. ...... și terenul pentru construcții în

suprafață de 100.000 mp reînscris în urma parcelării în CF nr. ...... Florești

sub A+3 situat în intravilanul comunei Florești, str. ......, nr. ...... .

Prin Decizia civilă

nr. 74/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a admis apelul declarat de SC

P.T.C.I. SA și a fost modificată Sentința civilă nr. 6477/C/2006 din 12

decembrie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj în sensul că s-a constatat nulitatea

absolută parțială a înscrisului „act de parcelare și contract de

vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de către

N.P. S.V.B. încheiat între SC A. SA și SC P.T.C.I. SA privind suprafața de 21

ha teren parte a obiectului contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

părți, situat în extravilanul localității Florești, înscrise inițial în CF nr.

...... Florești și CF nr. ...... Florești și reînscrise apoi în CF nr. ......

sub A+ 2-3, menționat a fi situat în extravilanul comunei Florești, str.

......, nr. ...... .

Prin Decizia nr. 4150

din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 74 din

27 mai 2010 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Potrivit art. 1201 C.

civ. „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același

obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută

de ele și în contra lor în aceeași calitate." Așa cum în mod constant s-a

arătat în literatura judiciară și doctrină, acest text de lege instituie o

prezumție legală irefragabilă. Potrivit textului legal, pentru a opera puterea

de lucru judecat, trebuie să existe o triplă identitate: de părți, de obiect și

cauză.

Având în vedere cele

două cereri de chemare judecată, cea care a făcut obiectul Dosarului civil nr.

639/1285/2005 al Tribunalului Comercial Cluj cât și prezenta cauză, instanța

reține că există identitate de părți, atât reclamanta cât și pârâta fiind părți

în ambele cauze. De asemenea mai reține faptul că obiectul material și dreptul

subiectiv invocat este identic în cele două cauze, iar sub aspectul cauzei

instanța constată aceiași identitate, în ambele cauze solicitându-se

constatarea nulității absolute a actului intitulat „act de parcelare și

contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999

de către N.P. S.V.B. încheiat între SC A. SA și SC P.T.C.I. SA.

Față de cele de mai

sus, în temeiul art. 1201 C. civ., raportat la art. 166 C. proc. civ., instanța

a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește suprafața de

21 ha, excepție invocată din oficiu de către instanță și a respins cererea

reclamantei SC A. SA pentru constatarea nulității absolute a înscrisului

"Act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub

nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public S.V.B. încheiat între

părți pentru suprafața de 210.000 mp, nulitate ce a fost constatată prin

Decizia civilă nr. 74/2010 a Curții de Apel Cluj, ca urmare a admiterii

excepției autorității de lucru judecat.

Referitor la excepția

lipsei interesului reclamantei de a formula acțiunea în constatarea nulității

absolute a înscrisului „Act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare"

autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public S.V.B.,

trebuie plecat de la faptul că interesul de a formula acțiunea civilă trebuie

subsumat și regimului juridic specific nulității absolute.

Prin interes se

înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă,

respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia,

interes care, poate fi material, dar și moral. Pentru a fi în prezența unei

justificării pertinente a interesului trebuie îndeplinite cumulativ, o serie de

condiții, respectiv: interesul să fie legitim, să fie născut și actual, să fie

personal și direct.

Condiția interesului

legitim, juridicește proteguit este evidențiată îndeobște prin temeinicia sau

netemeinicia pretenției formulate, mai precis, trebuia stabilit dacă interesul

este în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv civil

afirmat, ori cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea

justiției este obligatorie.

Astfel, din Sentința

penală nr. 1432/2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca reiese că prin acțiunea

infracțională a reprezentantului pârâtei a făcut posibilă autentificarea

actului a cărui anulare se solicită. În lipsa unei atari activități

autentificarea nefiind posibilă, ori având în vedere și interpretarea per a

contario a dispoziției art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, nu se poate

reține că actele acestuia sunt actele persoanei juridice reclamante. De

asemenea, nu se poate reține, raportat la regimul nulității absolute, că doar

Statul Român avea interesul și posibilitatea de a contesta actul, căci prin

instituirea sancțiunii nulității absolute se protegiuește un interes public,

general, ori în cazul de față Statul Român avea doar calitatea unui acționar, și

nu singurul al reclamantei, neexistând nicio normă de favoare în beneficiul

acestuia care să îi confere interes și calitate în anularea actului juridic.

Concluzia pârâtei cum că doar statul avea legitimare și interes în anularea

actului este invalidată de chiar Sentința civilă nr. 6477/C/2006 pronunțată în

Dosarul nr. 639/1285/2005 al Tribunalului Comercial Cluj modificată prin

Decizia civilă nr. 74/2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj devenită

irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4150 din 25 octombrie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

De asemenea, nu se

poate reține o exercitare abuzivă a dreptului de către reclamantă, căci aceasta

are interesul de a clarifica situația juridică a înscrisului „Act de parcelare

și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie

1999 de Biroul Notarului Public S.V.B., act care, la solicitarea unor persoane

fizice terțe, a fost considerat lovit de nulitate absolută pentru suprafața de 21

ha, aceasta fiind limita învestirii instanței. Mai mult, motivul invocat drept

temei al nulității îl constituie frauda la lege.

Mai reține instanța

faptul că interesul este născut și actual, precum și personal și direct, căci

prin constatarea nulității absolute reclamanta tinde la readucerea în

patrimoniul său a unui drept de proprietate, drept care a fost transferat prin

fraudarea legii.

Astfel, având în

vedere interesul protejat de legiuitor prin aplicarea sancțiunii nulității

absolute, respectiv un interes general, protejat de norme juridice imperative,

în cauză nu are eficiență principiul de drept nemo auditur propriam

turpitudinem allegans, principiu aplicabil doar în cazul nulității relative

când interesul protejat este unul particular. De asemenea, mai subliniază

instanța că interesul public general nu trebuie și nu poate fi confundat

interesul Statului.

Față de aceste

motive, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes a

reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, excepție invocată de

către pârâta SC P.T.C.I. SA.

Prin Sentința civilă

nr. 6477/C/2006 pronunțată în Dosarul nr. 639/1285/2005 al Tribunalului

Comercial Cluj modificată prin Decizia civilă nr. 74/2010 pronunțată de Curtea

de Apel Cluj devenită irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr.

4150 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială, s-au analizat tocmai motivele de nulitate invocate de

reclamantă cu privire la același act juridic, obiectul material fiind însă

diferit.

Astfel din probele

administrate cu ocazia pronunțării hotărârilor menționate se reține faptul că

la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 16 iunie 1999,

reclamanta SC A. SA, avea capital social de stat, drepturile și obligațiile

Statului Român, ca acționar, erau îndeplinite de către AVAS (fostul FPS) și,

fiind în vigoare prevederile O.U.G. nr. 88/1997 privind vânzarea activelor

aparținând societăților comerciale cu capital de stat, conform art. 24 din

O.U.G. nr. 88/1997, vânzarea activelor societăților comerciale la care statul

sau o autoritate a administrației publice locale, este acționar majoritar, se

efectuează pe bază de licitație, cu strigare sau în plic, cu adjudecare la

prețul de piață, în baza raportului dintre cerere și ofertă, iar excepțiile

sunt prevăzute de art. 27 și se referă la societățile care au în derulare

contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în

participațiune, care pot vinde, prin negociere directă cu beneficiarii

contractelor, în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele

pe care le utilizează, caz în care din prețul de vânzare se scade valoarea

investițiilor pe bază de raport de evaluare acceptat de părți.

Astfel, în ceea ce

privește incidența art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 și nesocotirea acestora cu

prilejul încheierii contractului, corect s-a reținut, inclusiv cu trimitere la

prevederile art. 24 din același act normativ că, vânzarea activelor aparținând

societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației

publice locale este acționar majoritar, se efectuează pe bază de licitație cu

strigare sau în plic, cu adjudecare la prețul de piață, în baza raportului

dintre cerere și ofertă.

Excepțiile de la

regula vânzării, prevăzute anterior, consacrate de art. 27 din O.U.G. nr.

88/1997 se circumscriu unor situații expres determinate și se referă la

societățile care au în derulare contracte de locație de gestiune, de

închiriere, sau de asociere în participațiune, care pot vinde, prin negociere directă

cu beneficiarii contractelor. În situația în care, aceștia din urmă, au

efectuat investiții în activele pe care le utilizează, caz în care, din prețul

de vânzare se scade valoarea investițiilor, pe bază de raport de evaluare,

avizat de părți.

Așa cum s-a reținut

și în cadrul hotărârilor anterior menționate, vânzarea din litigiu s-a făcut

direct către pârâta SC P.T.C.I. SA Cluj-Napoca, în condițiile în care, în

perioada 1991 - 2005, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară

a folosit terenul din litigiu. Contractul de asociere între SC A. SA și SC

P.T.C.I. SA încheiat la 25 septembrie 1998, vizează asocierea având ca scop o

investiție pe care pârâta SC P.T.C.I. SA urma să o facă pe teren, însă singura

situație în care aceasta din urmă ar fi putut dobândi, prin negociere directă,

terenul în litigiu, era aceea în care ar fi efectuat investiții edificate pe

teren în baza contractului de asociere, a căror valoare să fie determinată pe

baza unui raport de evaluare acceptat de părți, raportul fiind singura probă

admisă pentru existența unor investiții, contractul de asociere având ca

finalitate faptică, schimbarea destinației din teren agricol, în teren de

construcții și scoaterea terenului din circuitul agricol, însă nu există nicio

hotărâre AGA prin care să fi fost aprobată asocierea menționată.

De asemenea, s-a mai

reținut că deși prin Procesul-verbal din 28 mai 1999, încheiat cu ocazia AGA,

se aprobă în principiu vânzarea, iar ulterior, prin Procesul-verbal din 2 iunie

1999 este aprobată vânzarea, nu există însă o hotărâre prealabilă AGA de

aprobare a acestei înstrăinări.

Dincolo de orice

speculații, cu privire la contextul și realitatea contractului de asociere

dintre reclamantă și pârâtă, potrivit probațiunii administrate, semnarea

contractului de vânzare-cumpărare dintre părți s-a făcut cu încălcarea

prevederilor legale imperative, ce reglementează necesitatea unui aviz al FPS

și, deosebit de acesta, era necesar un mandat special în AGEA care să fi luat

în discuție amploarea vânzării.

În ceea ce privește

interpretarea conținutului normei legale, instanța a reținut că, Legea nr.

54/1998, privind circulația juridică a terenurilor, a prohibit înstrăinarea

terenurilor, cu privire la titlul cărora, existau litigii deduse judecății

instanțelor judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii. Având în

vedere faptul că legiuitorul nu a făcut nicio distincție cu referire la natura

și regimul titlului la care se referă dispozițiile art. 15 din Legea nr.

54/1998, nici interpretul nu poate realiza o atare diferențiere, reținându-se

că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în cartea funciară a

terenului era notată acțiunea civilă ce viza un contencios în legătură cu o

parte din terenul ce a făcut obiectul contractului, fiind apreciat ca lipsită

de relevanță împrejurarea că, obiectul acțiunii nu se circumscria constatării

titlului vânzătoarei, și ca fiind semnificativ faptul că, la momentul

înstrăinării terenului a existat notată în CF o acțiune prin care, o parte

dintre reclamanți au urmărit eliberarea titlului de proprietate asupra unei

suprafețe de teren de aproximativ 6.000 mp ceea ce a fost considerat suficient

pentru reținerea incidentului și a efectelor prevăzute de art. 15 din Legea nr.

54/1998.

Independent de cât de

excesivă ar fi fost o sancțiune legală, instanța nu poate face abstracție de

aplicarea normei în sine, iar abrogarea Legii nr. 54/1998 nu înlătură

eficacitatea normei legale.

De asemenea, nu poate

fi reținută nici inadmisibilitatea acțiunii reclamantei raportat la garanția

pentru evicțiune pe care aceasta o datorează, căci garanție de evicțiune se

circumscrie unui contract valabil, pe când în cauză este vorba de un act

juridic lovit de nulitate absolută. Mai mult, în cadrul evicțiunii vânzătorul

ar trebui să pretindă un drept real asupra bunului, ceea ce nu este cazul în

prezenta speță. A admite susținerea pârâtei cum că vânzătorul nu poate promova

o acțiune în constatarea nulității absolute, este inadmisibilă atâta vreme cât

aduce atingere regimului acesteia, unul din elementele constitutive ale

acestuia fiind și acela că nulitatea poate fi invocată de orice parte

interesată, ori în ipoteza susținută de către pârâtă vânzătorului i se creează

o situație mai defavorabilă.

În ceea ce privește

susținerea pârâtei privitoare la abuzul de drept, abuz care reiese din

reaua-credință a reclamantei și poziția sa oscilantă în cadrul procedurilor

judiciare, instanța reține că pârâta nu a făcut dovada relei-credințe, dovadă

la care era ținută potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., căci potrivit art.

1899 alin. (2) C. civ., „buna-credință se presupune totdeauna și sarcina probei

cade asupra celui ce alege rea-credință", iar pe de altă parte poziția

oscilantă nu este de natură a creiona, prin ea însăși un abuz de drept.

Față de cele de mai

sus, având în vedere dispozițiile art. 24 și 27 din O.U.G. nr. 88/1997, corelat

cu dispozițiile art. 948 C. civ., art. 15 din Legea nr. 54/1998, și art. 111 C.

proc. civ., instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată

și precizată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC P.T.C.I. SA

și a constatat nulitatea absolută a înscrisului "Act de parcelare și

contract de vânzare-cumpărare'" autentificat sub nr. 1517 din 16 iunie

1999 de Biroul Notarului Public S.V.B. încheiat între părți și pentru diferența

de 137.678 mp situat în extravilanul localității Florești în locul numit „Șesul

de Jos" sau "Șapca Verde", înscris inițial în CF nr. .....

Florești și CF nr. .... Florești și reînscris în urma parcelării anterioare în

CF nr. ..... sub A - 2+3, menționat ca fiind situat în extravilanul localității

Florești, str. ....., nr. ....., județul Cluj și actualmente înscris în CF nr.

.... Florești, provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. .... Florești, sub

nr. cadastral ..../1, CF nr. .... Florești, provenită din conversia de pe

hârtie a CF nr. .... Florești. sub nr. cadastral ..../3/1, CF nr. ....

Florești, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. .... Florești, sub nr.

cadastral ..../3/2, CF nr. .... Florești, provenită din conversia de pe hârtie

a CF nr. .... Florești, sub nr. cadastral ..../2, cu privire la imobilul situat

administrativ în Florești, str. A.I.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel atât pârâta SC P.T.C.I. SA cât și reclamanta SC A.

SA.

Prin Decizia civilă

nr. 238 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins apelul declarat de

reclamanta SC A. SA și s-a admis apelul declarat de pârâta SC P.T.C.I. SA a

fost schimbată Sentința civilă nr. 1453 din 9 martie 2011 a Tribunalului

Comercial Cluj, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC A. SA urmare a admiterii excepției lipsei de

interes.

Pentru a pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prima critică

formulată de apelanta pârâtă SC P.T.C.I. SA a vizat maniera de soluționare de

către prima instanță a excepției privind lipsa interesului reclamantei intimate

în promovarea acțiunii introductive.

Prima instanță a

reținut: condiția interesului legitim, juridicește proteguit este evidențiată

îndeobște prin temeinicia sau netemeinicia pretenției formulate, mai precis,

trebuia stabilit dacă interesul este în legătură cu pretenția formulată, deci

cu dreptul subiectiv civil afirmat, ori cu situația juridică legală pentru a

cărei realizare calea justiției este obligatorie.

Interesul calificat

unanim ca una din condițiile de exercitare a acțiunii civile trebuie să

cumuleze câteva atribute respectiv să fie legitim, să fie născut și actual, să

fie direct și personal și să fie pozitiv și concret.

Interesul de acționa

în justiție însă nu poate fi confundat cu calitatea procesuală și dreptul

subiectiv care sunt entități juridice distincte.

Din punct de vedere

procedural interesul de a uza de acțiunea în justiție e principiul necesității

practice a acțiunii și a autonomiei dreptului la acțiune. Autorii care au

reținui această dihotomie au concluzionat că în lipsa recurgerii la oficiul

organelor jurisdicționale reclamantul s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu

inevitabil.

Interesul este

legitim doar atunci când apare ca fiind în concordanță cu dreptul obiectiv

adică numai dacă pretențiile formulate izvorăsc dintr-un raport juridic

recunoscut de lege, iar aceasta conduce la concluzia că dreptul subiectiv pe

care se întemeiază să fie exercitat potrivit cu destinația sa.

Examinarea așadar de

către instanță a legitimării interesului are drept consecință transpunerea din

plan procesual în planul dreptului substanțial material analizându-se așadar

fundamentul juridic al cererii.

Analizând excepția

lipsei de interes prima instanță a procedat la examinarea motivelor invocate și

a tezelor susținute de reclamantă prin raportare la interesul afirmat de către

aceasta referitor la clarificarea situației juridice a înscrisului "Act de

parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. 1517 din

16 iunie 1999 de Biroul Notarului Public V.B. act care, la solicitarea unor

persoane fizice terțe, a fost considerat lovit de nulitate absolută pentru suprafața

de 21 ha, aceasta fiind limita învestirii instanței. Mai mult, motivul invocat

drept temei al nulității îl constituie frauda la lege.

Procedând în această

manieră, instanța de fond a transgresat verificarea condiției interesului din

planul dreptului procedural în cel al dreptului material procedând la analiza

raporturilor de drept material și la temeinicia demersului judiciar chiar dacă

în fapt soluționa o excepție de procedură, dirimantă și care făcea de prisos

antamarea fondului.

Prima instanță în

fapt nu a procedat la verificarea caracterului legitim al interesului afirmat.

Apelanta intimată SC

A. SA a justificat legitimitatea interesului în promovarea demersului judiciar

susținând că prin aceasta se restabilește legalitatea, se suprimă efecte care

contrazic dispoziții legale încălcate la încheierea actului însă nu poate apare

ca fiind un interes legitim, juridicește protejat acela care se fundamentează

pe propria culpă.

Contrar susținerilor

apelantei potrivit cărora culpa prepusului său care a trecut în sfera faptelor

penale nu este fapta persoanei juridice însăși trebuie reținut că comitentul

răspunde pentru fapta prepusului său având ca temei culpa in eligendo și nu se

poate detașa de fapta prepusului în maniera dorită.

Interpretarea per a

contrario a disp. art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 nu poate fi

realizată în maniera afirmată întrucât fapta prepusului, respectiv răspunderea

persoanei juridice pentru fapta reprezentantului său nu poate fi înlăturată

prin invocarea propriei culpe.

Chiar dacă regula

generală pentru acțiunile în constatarea nulității absolute în raport de sfera

de ocrotire a acestora apare ca fiind mai extinsă sub aspect procedural

justificarea interesului trebuie realizată în mod evident.

Prima instanță a mai

reținut că având în vedere interesul protejat de legiuitor prin aplicarea

sancțiunii nulității absolute, respectiv un interes general, protejat de norme

juridice imperative, în cauză nu are eficiență principiul de drept nemo auditur

propriam turpiludinem allegans principiu aplicabil doar în cazul nulității

relative când interesul protejat este unul particular susțineri care însă nu au

un fundament juridic întrucât distinct de întinderea interesului protejat de

legiuitor, respectiv a persoanelor ocrotite prin norma de drept invocată,

interesul pe care îl afirmă trebuie să apară ca fiind unul legitim ori nu poate

fi definit ca fiind un interes legitim acela care are la bază invocarea

propriei culpe.

Celelalte apărări

invocate de apelantă vizând analizarea legitimității interesului în raport de

temeiul de drept invocat de intimată pot fi circumscrise sferei apărărilor care

vizează justificarea calității procesuale active și nu a interesului însă

apelul apare ca fiind fondat în raport de susținerile acesteia privind lipsa

caracterului interesului legitim ca o condiție de exercitare a acțiunii de

către reclamantă atâta timp cât demersul său se fundamentează pe propria

eroare.

Aserțiunile apelantei

intimate referitoare la justificarea demersului său prin raportare la împrejurarea

că în lipsa pronunțării unei hotărâri care să constate nulitatea absolută se

confirmă o nulitate absolută nu pot primi valențele dorite de către aceasta.

Chiar și în ipoteza în care obiectul acțiunii este constatarea nulității

absolute, verificarea condițiilor de exercitare a acțiunii rămân aceleași iar

interesul trebuie justificat în mod similar întrucât chiar legiuitorul

determinând sfera persoanelor care pot promova o acțiune în constatarea

nulității absolute nominalizează orice persoană interesată. Așadar, invocarea

existenței unei nulități absolute nu dispensează pe titularul cererii de

obligația de a proba existența unui interes legitim în ceea ce îl privește.

Constatând că nu este

îndeplinită una din condițiile ce trebuie să caracterizeze interesul ca și

condiție de exercitare a acțiunii, curtea a apreciat apelul declarat de către

pârâta SC P.T.C.I. SA ca fiind întemeiat, iar în baza art. 296 și urm C. proc.

civ. a admis apelul declarat de pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 1453 din

9 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, pe care a schimbat-o în

tot în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA urmare a

admiterii excepției lipsei de interes și drept consecință pentru aceleași

considerente a respins apelul declarat de reclamantă. Curtea nefiind ținută la

examinarea celorlalte excepții având în vedere admiterea unei excepții

peremtorii și dirimante.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea lui casarea

deciziei recurate și reținând cauza spre soluționare, respingerea apelului

pârâtei SC P.T.C.I. SA, menținerea deciziei recurate în ceea ce privește

respingerea apelului său și pe cale de consecință, menținerea sentinței

instanței de fond.

În motivarea

recursului, se susține, în esență, că, instanța de apel a admis în mod greșit

excepția lipsei interesului legitim în promovarea acțiunii în nulitate ca

urmare - în principal - a unei greșite aplicări în speță a principiului nemo

auditur propriam turipudinem allegans, nefiind aplicate prevederile art. 166 C.

proc. civ. coroborate cu art. 1200 pct. 1 și 4. art. 1201 C. civ., prevederile

art. 15 din Legea nr. 54/1998, prevederile art. 1000 alin. (3) C. civ. și art.

72 din Legea nr. 31/1990, prevederile art. 24 și 27 din O.U.G. nr. 88/1997

corelate cu art. 948 C. civ.

Recurenta consideră

că lipsește motivarea reținerii sub aspectul că și-ar invoca propria culpă, iar

în ceea ce privește „metoda" de analiză a legitimații interesului

reclamantei motivarea este contradictorie.

Totodată, se susține

că împrejurările de fapt sunt pe deplin stabilite și nu se impune trimiterea

cauzei.

Recurenta, dezvoltă

motivele de recurs, sub aspectul faptului că instanța de apel a analizat cu

prioritate motivul de apel prin care pârâta a reiterat excepția lipsei de

legitimitate a interesului în promovarea acțiunii de constatare a nulității

contractului și găsindu-l întemeiat nu a mai analizat restul motivelor de apel

și nici apelul său.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Motivarea instanței

de apel este contradictorie, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

În aprecierea curții

de apel, tribunalul ar fi greșit în analiza excepției invocată de pârâtă

întrucât a transpus din planul procesual în cel al dreptului material

chestiunea interesului și a analizat fundamentul juridic al cererii. Dar, în

continuare, când se referă la invocarea propriei culpe de către reclamantă,

curtea de apel evocă tocmai unul din motivele de nulitate în discuție, mai

exact existența unui litigiu asupra terenului la data vânzării (care atrăgea

incidența art. 15 din Legea nr. 54/1998) și subliniază că faptele penale ale

reprezentantului recurentei de la acea vreme sunt faptele recurentei, astfel că

se concluzionează că aceasta și-ar invoca propria culpă.

Astfel, pe de o

parte, instanța de apel critică prima instanță pentru că, analizând

legitimitatea interesului, a procedat la o analiză a motivelor de nulitate

pentru a stabili dacă se invocă sau nu propria culpă, pe de altă parte,

argumentează că recurenta și-ar invoca propria culpă tocmai prin raportate la

situația existenței litigiului nedeclarat de către reprezentantul recurentei.

Verificarea

legitimității interesului, în ipoteza în care pârâtul se apară susținând ca

reclamantul își invocă propria culpă, impune o verificare a motivelor de

nulitate absolută pe care le susține reclamantul pentru a stabili, nu atât

temeinicia motivelor - căci acest aspect este o analiză a fondului cererii - ci

mai degrabă în ce măsura motivele de nulitate sunt expresia comportamentului

culpabil al reclamantului, partea semnatară a actului a cărui nulitate se

discută.

Această verificare a

făcut-o tribunalul. Curtea de apel reține că verificarea interesului, a

legitimității acestuia, trebuie să rămână în planul procesual și că nu trebuie

ca analiza să fie mutată în planul dreptului material, al fundamentului

cererii. Sunt afirmate așadar în cauză două abordări diferite de verificare a

legitimații interesului.

Astfel, reține curtea

de apel că recurenta a afirmat interesul de a promova acțiunea în nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare, subsecvent pronunțării irevocabile a

nulității parțiale a aceluiași contract, acela de a clarifica situația juridică

a terenului, de a clarifica situațiile litigioase generate de pretențiile

terților asupra aceluiași teren și restabilirea completă a situației anterioare

în condițiile în care deși s-a constatat nulitatea contractului pentru 21 ha nu

s-a stabilit amplasamentul porțiunii de 21 ha din totalul suprafeței terenului

ce face obiect al contractului.

Aplicând teza curții

de apel, ar urma să se stabilească în ce măsură interesul afirmat de recurentă

este contrar legii sau bunelor moravuri. Din decizia recurată nu rezultă

contrarietatea între interesul recurentei și lege. Presupunând că intenția

instanței de apel a fost aceea de a pune în opoziție interesul afirmat, cu

principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, fără a considera că

dosarul penal ar avea vreo legătură cu motivele de nulitate, atunci rezultă o

aplicare greșită a acestui principiu, în dezacord cu doctrina și jurisprudența

în materia nulității absolute.

Dar aceasta nu este

decât o presupunere. Decizia fiind deficitară sub aspectul motivării sale, face

imposibilă determinarea motivelor pentru care a fost pronunțată respectiva

soluție în cauză, criticile recurentei fiind fondate.

Din modul de

redactare a textului de lege rezultă că art. 261 C. proc. civ. este reglementat

prin norme imperative, iar lipsa unor mențiuni poate atrage nulitatea

hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ. Obligația

judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru

ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce

motiv a găsit bună o probă și nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită

normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială a

acestuia.

Astfel, dreptul la un

proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor. Justițiabilii

trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat toate

probele administrate. În plus, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe

care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să

aprecieze șansele de succes ale unui recurs. Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a reținut constant prin jurisprudența sa că dreptul la un proces

echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului nu poate trece drept efectiv decât dacă "cererile și observațiile

părților sunt în mod real ascultate", adică în mod concret examinate de

către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda

la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă

ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Decizia recurată este

contradictoriu motivată (sub aspectul opoziției interesul afirmat, cu

principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans) și complet nemotivată

(sub aspectul reținerii invocării propriei culpe a recurentei), astfel încât nu

este posibil controlul judiciar, fiind încălcat dreptul părților la un proces

echitabil.

Rezultând, așadar,

motivarea deficitară a deciziei de către instanța de apel, fapt ce face

imposibilă determinarea argumentelor care au condus la soluția adoptată, singura

rezolvare legală este casarea cu trimitere pentru a fi pronunțată o hotărâre

care să respecte întocmai dispozițiile art. 261 C. proc. civ. și ale art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cât privește faptul

că recurenta nu își mai susține propriul apel, considerând că admiterea de

către prima instanță a excepției autorității de lucru judecat în limita celor

21 ha este o soluție legală și temeinică, urmează a se dispune procedural, în

sensul celor susținute, de către instanța de apel, după prezenta casare.

Pentru toate

considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul

declarat de reclamanta SC A. SA Cluj declarat împotriva Deciziei civile nr. 238

din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, va fi casată decizia recurată și se va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC A. SA Cluj.

Casează Decizia

civilă nr. 238 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM