ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1484/2022

asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 23 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. Cluj Napoca, S.C. B., Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj, Stațiunea Didactică Experimentală Mănăștur, a solicitat constatarea nulității absolute a înscrisului "act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. x/16 iunie 1999 de către Biroul Notarului Public C., încheiat între pârâta S.C. B., în calitate de vânzător, și S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, pentru diferența de teren de 137.678 mp situat în extravilanul localității Florești, în locul numit Șesul de Jos sau Șapca Verde, înscris inițial în CF x Florești, ulterior în CF x Florești, precum și a actelor subsecvente, având în vedere că pentru diferența de 21 ha (210.000 mp) s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare menționat prin decizia civilă nr. 74 din 27.05.2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

S-a mai solicitat rectificarea cărților funciare în care sunt evidențiate imobilele, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român, ridicarea construcțiilor de pe terenul în suprafața de 347.678 mp și obligarea S.C. A. Cluj-Napoca la achitarea contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață totală de 347.678 mp până la momentul predării terenului, pentru perioada ultimilor trei ani, calculați de la data promovării prezentei acțiuni.

Prin cererea modificatoare, înregistrată la 4 mai 2017, reclamantul a solicitat: obligarea pârâtei S.C. A. Cluj-Napoca să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren, înscris inițial în CF x Florești, ulterior în CF x Florești, în suprafață de 347.678 mp; constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă nr. x din 7 iunie 2006 și a actului adițional nr. x la contractul de ipotecă autentificat prin încheierea nr. x din 23 august 2013, încheiate între D. și pârâta S.C. A. Cluj-Napoca, solicitând în acest scop introducerea în cauză a S.C. D. în ceea ce privește suprafața de 347.678 mp; rectificarea cărților funciare în care sunt evidențiate imobilele, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român; ridicarea construcțiilor de pe terenul în suprafață de 347.678 mp; obligarea S.C. A. Cluj-Napoca la achitarea contravalorii lipsei de folosință a terenului în suprafață totală de 347.678 mp pentru perioada 2013 până la data predării imobilului.

Prin sentința civilă nr. 4174 din 14 iulie 2017, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale funcționale și materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 230 din 10 mai 2018, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția necompetenței funcționale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii modificate, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 543 din 10 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a fost stabilită competența de soluționare a cererii modificate, în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă.

Prin încheierea de ședință 31 ianuarie 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj și Stațiunea Didactică și Experimentală Mănăștur; a admis excepția lipsei de obiect a primului capăt cerere din acțiunea inițială privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare denumit "act de parcelare și contract de vânzare-cumpărare" autentificat sub nr. x/16 iunie 1999 de către Biroul Notarului Public C. încheiat între pârâta S.C. B. și S.C. A. S.R.L.; a admis excepția lipsei de obiect a cererii de încetare/constatare a nulității absolute a contractului de ipotecă nr. x/07.06.2006 și a actului adițional nr. x la contractul de ipotecă autentificat prin încheierea nr. x/23.08.2013 încheiate între D. și pârâta S.C. A. Cluj-Napoca; a admis excepția inadmisibilității excepției invocate de reclamant de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Florești nr. 18/1998; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 1.01.-23.12.2013, în ce privește petitul nr. 5 al cererii modificate, având ca obiect obligarea S.C. A. Cluj-Napoca la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în litigiu; a prorogat pronunțarea asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la petitul nr. 4 al cererii modificate referitor la obligarea la ridicarea construcțiilor edificate pe teren.

Prin încheierea de ședință din 7 martie 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al comunei Florești, ca urmare a reținerii inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate a hotărârii emise de acesta; a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii ședinței publice din 31 ianuarie 2019 în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.01.-20.12.2013 în ce privește petitul nr. 5 al cererii modificate, având ca obiect obligarea S.C. A. Cluj-Napoca la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului în litigiu, iar nu pentru perioada 01.01.-23.12.2013, cum greșit s-a menționat; a unit cu fondul cauzei excepția prescripției petitului nr. 4 al cererii modificate privind obligarea la ridicarea construcțiilor edificate pe teren; a încuviințat cererile în probațiune formulate de părțile litigante cu privire la înscrisurile depuse la dosarul cauzei; a respins cererea în probațiune formulată de reclamant privind efectuarea unor adrese către mai multe instanțe, astfel cum au fost indicate; a respins cererea în probațiune formulată de reclamant privind administrarea probei cu expertiză topografică; a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză contabilă; a încuviințat cererea formulată de reclamant privind administrarea probei cu expertiză de evaluare bunuri imobile, având ca obiectiv: să se stabilească contravaloarea lipsei de folosință a terenului în litigiu, în suprafață de 347.678 mp situat în extravilanul localității Florești în locul numit Șesul de Jos sau Șapca Verde, teren înscris inițial în CF x Florești, ulterior în CF x Florești, pentru perioada 20.12.2013 și până în prezent.

Prin încheierea de ședință din 7 mai 2019, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția tardivității invocării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 74 din 27 mai 2010, pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2009 și a sentinței civile nr. 8489 din 7 octombrie 2016, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, apreciind că aspectele învederate prin notele de ședință reprezintă apărări pe fond care pot fi invocate în tot cursul procesului și nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată, precum și excepția tardivității cu privire la proba cu înscrisuri în baza dispozițiilor art. 254 alin. (2), pct. 4 C. proc. civ., întrucât administrarea probei nu duce la amânarea judecății.

Prin sentința civilă nr. 308 din 20 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în contradictoriu cu pârâtele Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj și Stațiunea Didactică Experimentală Mănăștur, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respins, ca lipsit de obiect, petitul din cererea de chemare în judecată privind constatarea nulității absolute a actului de parcelare și contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1999 de BNP C., pentru suprafața de 137.678 mp.

A fost respins, ca lipsit de obiect, petitul din cererea de chemare în judecată modificată privind încetarea/constatarea nulității absolute a contractului de ipotecă nr. x/07.06.2006 și a actului adițional nr. x autentificat prin încheierea nr. x/23.08.2013, încheiate între D. și S.C. A. Cluj Napoca.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 18/1998 emisă de Consiliul Local Florești.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitul din cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei S.C. A. Cluj Napoca la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul în litigiu.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A. Cluj Napoca și S.C. B. și în consecință: a fost obligată pârâta S.C. A. Cluj Napoca să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 347.678 mp, înscris inițial în CF x Florești, transcris în CF x Florești; a fost dispusă rectificarea înscrierilor din CF x Florești, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris sub B1, prin încheierea CF nr. x, în favoarea pârâtei S.C. B. și reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, în CF x Florești.

A fost respins, ca neîntemeiat, petitul din cererea de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei S.C. A. Cluj Napoca la ridicarea construcțiilor edificate pe terenul în litigiu.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la 3 decembrie 2019, sub nr. x/2016**/a1, Consiliul Local Florești a solicitat completarea sentinței nr. 308 din 20 iunie 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă, în sensul radierii pârâtei S.C. A. din cărțile funciare și cu privire la topograficele în care aceasta este înscrisă ca proprietar, dispoziție cuprinsă în hotărâre, dar care nu a fost preluată în dispozitiv.

Prin notele de ședință din 11 februarie 2020, pârâta S.C. A. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentului Consiliul Local Florești și excepția lipsei de interes procesual pentru formularea cererii de completare a sentinței nr. 308 din 20 iunie 2019 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la 5 decembrie 2019, sub nr. x/2016**/a2, pârâta A. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței nr. 308 din 20 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Cluj, secția civilă în ceea ce privește petitul principal al acțiunii în revendicare, în sensul individualizării exacte a bunului în suprafață de 347.648 mp, în privința căruia a fost obligată de către prima instanță la restituire, prin stabilirea exactă a limitelor în spațiu a acestuia și a vecinătăților.

Prin încheierea din 13 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis excepția conexității invocată din oficiu și a conexat acest dosar la dosarul nr. x/2016.

Prin sentința nr. 85 din 13 februarie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de Consiliul Local Florești având ca obiect completarea sentinței nr. 308 din 20 iunie 2019, pronunțate de această instanță în dosarul nr. x/2016.

A respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei S.C. A. S.A. având ca obiect lămurirea dispozitivului aceleiași sentințe civile.

Prin încheierea de ședință din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a încuviințat, în parte, cererea în probațiune cu înscrisuri formulată de reprezentantul reclamantului, constând în înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Critica referitoare la respingerea cererii în probațiune de către prima instanță cu depunerea de înscrisuri din dosarele în care reclamantul nu a fost parte, a fost respinsă, apreciindu-se că actele depuse la dosar sunt suficiente; a fost încuviințată cererea cu înscrisurile depuse, formulată de către S.C. B. și S.C. A. Cluj Napoca; a fost respinsă proba cu expertiza topografică formulată de apelanții Statului Român prin Ministerul Finanțelor și S.C. A. Cluj Napoca, având în vedere că în fața primei instanțe nu s-a contestat amplasamentul terenului revendicat de către Statul Român, acesta fiind unul dintre motivele pentru care S.C. A. Cluj Napoca s-a opus la fondul cauzei administrării acestei probe.

Prin încheierea de ședință din 8 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respinsă cererea formulată de pârâta apelantă S.C. A., având ca obiect recuzarea d-lui judecător E. de la soluționarea dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Cluj; a fost aplicată apelantei S.C. A. Cluj-Napoca sancțiunea amenzii judiciare în sumă de 500 RON.

Prin decizia civilă nr. 293 din 17 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 308 din 20 iunie 2019 și a încheierilor din 31 ianuarie 2019 și 7 martie 2019, ale Tribunalului Cluj, pronunțate în dosarul nr. x/2016.

A fost respins apelul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 308 din 20 iunie 2019 și a încheierii civile din 7 mai 2019, ale Tribunalului Cluj, pronunțate în dosarul nr. x/2016, precum și apelul declarat de pârâta S.C. B. împotriva acelorași hotărâri.

Prin decizia nr. 294 din 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins apelul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 85 din 13 februarie 2020, a Tribunalului Cluj, secția civilă pronunțată în dosarul nr. x/2016.

A) Împotriva deciziei nr. 293 din 17 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, precum și pârâții S.C. A. S.A. Cluj-Napoca și S.C. B., criticând decizia pentru nelegalitate. Împotriva încheierilor din 29 octombrie 2020 și 8 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în același dosar a formulat recurs S.C. A. S.A. Cluj-Napoca.

i) În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a formulat următoarele critici, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- proba cu expertiză topografică era utilă în vederea înlăturării oricărui dubiu cu privire la coordonatele de identificare ale construcțiilor ce fac obiectul prezentului litigiu, iar analizarea admisibilității probei trebuia făcută și din perspectiva stabilirii cu exactitate a datei la care au fost edificate construcțiile a căror ridicare se solicită, nefiind făcută distincție între construcțiile ridicate anterior și cele ridicate ulterior înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Cluj.

- referitor la solicitarea de emitere a unor adrese către alte instanțe/parchete, se arată că teza probatorie, contrar celor reținute de instanța de apel, era dovedirea faptului că terenul în litigiu nu s-a aflat în patrimoniul S.C. B. cu titlu de administrare sau cu vreun alt titlu, aspect susținut de această pârâtă în cadrul altor dosare în care recurentul nu a fost parte.

- instanța de apel a reținut că buna - credință a constructorului la momentul și pe durata edificării construcției nu este înlăturată de constatarea nulității absolute a actului de proprietate deținut de constructor, însă S.C. A. S.A. a fost parte în dosarul în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 129 din 19 septembrie 2005 de către Tribunalul Argeș, prin care s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract, iar pe parcursul derulării dosarului și la data pronunțării sentinței această societate a executat lucrările de construcție;

- pârâta S.C. A. S.A. cunoștea viciile titlului de proprietate de care se prevalează intimata societate comercială având în vedere că în cărțile funciare în care este evidențiat terenul în litigiu au fost notate mai multe litigii în cadrul cărora era contestat dreptul de proprietate al S.C. B. (dos. 4722/1999, dos. nr. 6918/2001, dos. nr. 9200/2004); în această situație nu pot fi reținute considerentele instanței de apel potrivit cărora efectele notării litigiilor ce aveau ca obiect solicitări de restituire în baza legilor reparatorii de către foștii proprietari, notate în cartea funciară, nu se pot extinde asupra cererii de revendicare a terenului, formulată în cauză;

- buna - credință a constructorului se determină prin raportare la dispozițiile art. 486 C. civ., iar nu având în vedere conduita proprietarului, cum a reținut instanța de apel, iar, în cauză, în raport de situația de carte funciară, de sentința civilă nr. 10102/1999, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, pârâta S.C. A. S.A. nu se poate prevala de buna - credință întrucât a cunoscut viciile titlului său anterior demarării lucrărilor de construcție.

- în condițiile transmiterii către intimata societate comercială a dreptului de proprietate de la un neproprietar, conform celor reținute prin sentința civilă nr. 10102/1999 și având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și art. 136 alin. (4) din Constituție cu privire la caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică, devine evident că S.C. A. S.A. cunoștea viciile titlului său de proprietate la momentul edificării construcției, în condițiile emiterii autorizației de construcție la interval de doi ani de la data la care societatea a cunoscut regimul juridic al imobilului, 24 ianuarie 2003, data înregistrării dosarului nr. x/2003 la Tribunalul Cluj.

ii) În cuprinsul memoriului de recurs, pârâta S.C. A. S.A. a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 și 8 C. proc. civ.:

- la soluționarea cererii de recuzare, instanța a reținut greșit că încheierea prin care s-a soluționat regulatorul de competență nu este o încheiere interlocutorie și realizează o nepermisă distincție cu privire la incidența cazului de incompatibilitate în funcție de obiectul apelului, respectiv dacă încheierea a fost atacată sau nu;

- dispozițiile art. 41 alin. (1) teza I C. proc. civ. stabilesc un caz de incompatibilitate absolută a judecătorului fără o limitare sau circumstanțiere, fiind irelevant dacă apelul a fost îndreptat împotriva respectivei încheieri sau nu, iar modificările articolului anterior menționat introduse prin Legea nr. 310/2018 vizează doar ipoteza în care pricina este trimisă spre rejudecare; instanța de apel a interpretat greșit art. 235 C. proc. civ. reținând că excepția de necompetență analizată de regulatorul de competență nu este nici incident procedural și nici chestiune litigioasă. Ca atare, hotărârea a fost pronunțată de o instanță nelegal constituită, având în componență un judecător incompatibil absolut;

- au fost ignorate argumentele pârâtelor S.C. A. S.A. și S.C. B. privind efectele în timp ale hotărârilor judecătorești reținute cu putere de lucru judecat, fiind analizat doar aspectul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, considerând instanța că, în situația în care acesta a fost corect reținut, celelate critici nu se mai impun a fi cercetate;

- se susține că o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate produce efecte pentru viitor, ci tranșează situația de fapt și dezleagă situația de drept existentă la data pronunțării acesteia; în acest sens se arată că împrejurarea potrivit căreia terenul în litigiu se afla în proprietatea Statului Român în anii 1990, aspect dezlegat prin sentința civilă nr. 10102/1999, nu este relevant pentru prezentul dosar inițiat în 2016, fiind obligatorie luarea în calcul a actelor și faptelor ulterioare pronunțării sentinței invocate și care schimbă regimul juridic/categoria de folosință a terenului;

- instanța de apel nu a analizat argumentele invocate de pârâta S.C. A. S.A. cu privire la faptul că: autoritatea de lucru judecat nu reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate publică și Statul Român nu a dovedit existența unui titlu de proprietate; titlul de proprietate de care se prevalează S.C. B., respectiv H.G. nr. 123/1993 se bucură de prezumția de legalitate, iar anularea Hotărârii nr. 32/1998 nu prezintă relevanță în condițiile în care nu acesta este titlul de proprietate al societății; nu a fost analizat impactul actelor administrative de urbanism care au modificat regimul juridic/categoria de folosință a acestui teren, cu referire la HCL Florești nr. 18/1998, Avizul nr. x din 1 aprilie 1999 al Ministerului Agriculturii, intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, a H.G. nr. 123/1993 și a Legii nr. 213/1998, Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1705/2006; faptul că după pronunțarea sentinței nr. 10102/1999 și adoptarea H.G. nr. 517/1999, bunul nu mai face parte din inventarul bunurilor din domeniul public. În legătură cu acest aspect, instanța reține că terenul evidențiat prin H.G. nr. 123/1993 se regăsește și în H.G. nr. 517/1999, fapt ce denotă o nemotivare totală privind argumentul recurentei, precum și o motivare contradictorie întrucât, în prima parte, reține că S.C. B. a pierdut dreptul de proprietate ca urmare a anulării Hotărârii nr. 32/1998, iar apoi că a pierdut dreptul de proprietate ca urmare a H.G. nr. 517/1999, care intră în contradicție cu H.G. nr. 123/1993; aceste argumente se impuneau a fi analizate chiar și în cazul reținerii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat;

- instanța de apel nu a analizat nici alte motive de apel ale recurentei care vizau nelegala respingere a excepției lipsei calității procesuale active a statului, greșita admitere a acțiunii în revendicare fără ca terenul să fie individualizat prin detalii topografice și toponimice, precum și imposibilitatea de punere în executare a dispozitivului hotărârii pronunțate la fond având în vedere că nu conține niciun element de individualizare și localizare a terenului; procedându-se astfel, nu au fost urmați niciunul dintre pașii specifici unei acțiuni în revendicare;

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, instanța de apel reținând că, din dispozitivul sentinței nr. 10102/1999 rezultă că, odată cu anularea Hotărârii nr. 32 din 30 aprilie 1998 s-a dispus doar radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B., pentru ca, ulterior, să rețină, în dezacord cu dispozitivul citat, că s-ar fi dispus revenirea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimoniul Statului Român; această concluzie a făcut ca instanța să nu mai analizeze celelalte motive independente de această chestiune;

- prin hotărâre s-a statuat că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinței nr. 8489 din 7 octombrie 2016 a fost invocat de reclamant ca mijloc de probă; instanța de apel reține efectul pozitiv definitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor evocate (printre care și sentința nr. 8489 din 7 octombrie 2016) pentru ca, ulterior, să constate că aceasta confirmă doar cu autoritate de lucru judecat provizorie faptul că dreptul se află în patrimoniul Statului Român;

- hotărârea atacată este dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 563 C. civ., art. 5 din Legea nr. 18/1991 și pct. 2 Anexa 3 a H.G. nr. 123/1993; prima condiție pentru admiterea acțiunii în revendicare este identificarea/stabilirea dovezii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului revendicat, iar în speță, hotărârile reținute cu putere de lucru judecat nu fac ele însele dovada existenței dreptului de proprietate publică al statului la momentul introducerii acțiunii de vreme ce izvorul pretinsului titlu al statului nu este o hotărâre judecătorească; faptul că terenul se afla la nivelul anului 1990 în proprietatea statului și în administrarea Stațiunii didactice este un argument și nu o probă;

- instanța de apel a respins, în mod greșit, excepția lipsei calității procesuale active a statului întrucât acesta nu deținea imobilul în proprietate la data formulării acțiunii; la soluționarea acesteia trebuiau avute în vedere următoarele aspecte: Legea nr. 18/1991 nu este aptă de a atesta titularul dreptului de proprietate la data formulării acțiunii în revendicare, art. 5 operând doar o declarare generală a utilității publice; administrarea terenului de către Stațiunea didactică încetase la momentul la care recurenta a achiziționat imobilul; statul nu a probat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 și, în contextul adoptării H.G. nr. 123/1993, terenul continua să se afle în proprietatea publică a acestuia; terenul nu a fost introdus în inventarul centralizat al bunurilor proprietate publică, din contră, H.G. nr. 1705/2006 nu conține pe raza UAT Florești bunuri având descrierea terenului în litigiu; cel puțin din anul 1999, când a fost vândut recurentei de către S.C. B., terenul se afla în circuitul civil, circumstanță consolidată prin adoptarea Hotărării nr. 18/1998 a Consiliului local Florești de extindere a intravilanului și emiterea avizului nr. x/1.04.1999 de scoatere definitivă din registrul agricol a suprafeței de 34,7 ha; nu există niciun argument care să invalideze prevederile H.G. nr. 123/1993 prin care terenul a ieșit din proprietatea statului pentru a trece în proprietatea S.C. B., care a redobândit calitatea de proprietar tabular ca urmare a anulării vânzării dintre această societate și societatea recurentă;

- instanța de apel a încălcat prevederile art. 563 C. civ. și sub modalitatea admiterii unei acțiuni în revendicare imobiliară fără a indica în dispozitivul hotărârii niciun element de individualizare și localizare a terenului, lipsind chiar identificarea amplasamentului ocupat în fapt de neproprietar;

- instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 725 C. proc. civ. de la 1865, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, art. 24 și art. 431 C. proc. civ. în contextul în care reține că regimul hotărârilor judecătorești este guvernat de prevederile art. 431 C. proc. civ. întrucât efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a fost invocat în prezentul dosar, aplicând astfel prevederile noului cod, fără distincție, unor hotărâri judecătorești guvernate de vechiul C. proc. civ.

- instanța de apel a ignorat argumentele recurentei privind distincția dintre considerentele decisive și decizorii; la data pronunțării sentinței civile nr. 10102/1999 motivarea hotărârilor era facultativă, conform O.G. nr. 13/1998, iar considerentele hotărârii nu au autoritate de lucru judecat; astfel, doar considerentele decisive sunt susceptibile de a intra în sfera puterii de lucru judecat, iar în sentința civilă nr. 10102/1999 nu se regăsesc astfel de considerente, obiectul, cauza juridică și cercetarea judecătorească fiind limitate, în dosarul finalizat prin sentința anterior menționată, la stabilirea legalității Hotărârii nr. 32/1998 emise de Prefectura Cluj, în acel dosar nefiind ridicată o problemă legală privind pe titularul dreptului de proprietate;

- prin decizia recurată nu a fost analizată critica vizând discriminarea între considerentele aceleiași hotărâri reținute cu putere de lucru judecat și, respectiv, ale deciziei nr. 74/2010 a Curții de Apel Cluj, în condițiile în care nu a fost reținut cu același efect considerentul conform căruia terenul în litigiu a fost folosit de USAMV în perioada 1999-2005, instanța de apel validând raționamentul primei instanțe prin reținerea în bloc și fără nicio distincție a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat;

- instanța de apel creditează teza incidenței puterii de lucru judecat față de terți, fiind aplicate greșit normele procedurale; față de terți funcționează principiul opozabilității, aceștia având posibilitatea de a face dovada contrară, însă teza opozabilității nu a fost invocată în speță și nu este aplicabilă întrucât o hotărâre pronunțată sub imperiul vechiul cod nu are efectul opozabilității. Învederează că statul nu a fost parte în dosarele soluționate prin hotărârile pe care le invocă și nu poate opune chestiuni dezlegate de alte instanțe, nefiind întrunite exigențele reținerii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat;

- cu încălcarea normelor legale, instanța reține puterea de lucru judecat provizorie a sentinței nr. 8489, pronunțată în dosarul nr. x/2014, suspendat până la soluționarea prezentului dosar.

- soluția privind motivul de apel ce vizează excepția prescripției dreptului de a solicita ridicarea construcției este nemotivată sub aspectul legii aplicabile în timp și al datei de la care începe să curgă termenul de prescripție- motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

- instanța de apel a încălcat art. 8 din Decretul nr. 167/1958 - motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. arată că, în speță, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care statul a cunoscut pretinsa faptă ilicită, adică de la 24 iunie 2005 când Consiliul Local Florești a emis autorizația de construire nr. 49 sau, cel mai târziu, la data de 23 octombrie 2007, când recurenta și-a înscris dreptul de proprietate asupra construcțiilor în cartea funciară.

- instanța de judecată avea obligația să observe încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ. prin neindicarea de către Statul Român a cărților funciare actuale și a tuturor celorlalte elemente de identificare, prevăzute sub sancțiunea nulității necondiționate, precum și obligația de a admite proba cu expertiză topografică în vederea individualizării exacte a bunului;

- indiferent de conduita recurentei la termenul din 7 martie 2019, instanța de apel a încălcat dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. prin atribuirea, în mod greșit, a sarcinii probei către această parte; instanța de apel a validat soluția pronunțată de tribunal reținând că amplasamentului terenului nu a fost contestat de recurentă, deși avea obligația verificării existenței suprapunerii imobilului revendicat cu imobilul deținut în fapt de către posesorul actual, obiectul material și juridic al acțiunii în revendicare nefiind individualizat, în condițiile în care recurenta deține 352.628 mp, față de 347.678 mp pretinși.

iii) În cuprinsul memoriului de recurs, pârâta S.C. B. a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.:

- prin aspectele invocate prin notele de ședință din 4.04.2019, Statul Român a urmărit să completeze motivarea în drept și cauza acțiunii formulate; or, invocarea unei hotărâri judecătorești suplimentare, pe parcursul judecății, constituie o cerere adițională, iar modificarea acțiunii introductive realizată prin notele de ședință depuse peste termenul procedural are drept consecință înlăturarea susținerilor Statului Român privind efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 8489/2016 a Judecătoriei Cluj Napoca;

- în situația în care s-ar accepta teza instanței de apel conform căreia efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a fost invocat ca mijloc de probă, au fost încălcate dispozițiile art. 254 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere momentul depunerii hotărârii judecătorești și invocării efectelor acesteia;

- în mod greșit s-a reținut incidența art. 432 C. proc. civ. întrucât, în speță, nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat.;

- instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. unei hotărâri pronunțate anterior intrării în vigoare a acestei reglementări procesuale, când autoritatea de lucru judecat viza doar dispozitivul hotărârii, iar nu și considerentele, fiind încălcate, astfel, prevederile art. 24 și art. 26 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 72/2012; astfel, prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză având în vedere că hotărârile judecătorești au fost pronunțate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

- instanța de apel a interpretat greșit hotărârile judecătorești care au reprezentat singurele probe pe care și-a fundamentat hotărârea, cu ignorarea celorlalte probe administrate în cauză; astfel, sentința civilă nr. 10102/1999 a Judecătoriei Cluj Napoca și decizia civilă nr. 5653/2002 a Curții de Apel Craiova nu au infirmat titlul de proprietate al recurentei, ce nu a făcut obiect de analiză, și nu au stabilit apartenența terenului la domeniul statului la momentul pronunțării lor; terenul nu putea reveni în baza acestor hotărâri în patrimoniul proprietarului tabular anterior, Statul Român, iar considerentele și dispozitivul hotărârilor nu conduc la o astfel de concluzie;

- instanța de apel a ignorat faptul că motivul anulării hotărârilor prin care instanțele au constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat de recurentă cu societatea S.C. A. S.A. nu l-a reprezentat lipsa calității de proprietar a recurentei la momentul vânzării, ci nerespectarea unor proceduri specifice pentru înstrăinarea activelor societății, reglementate de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale;

- statuările instanței de apel cu privire la confirmarea existenței în patrimoniul statului a suprafeței de teren în litigiu, prin respingerea acțiunii având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestui teren, contravin considerentelor sentinței civile nr. 8489/2016, pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, potrivit cărora anularea Hotărârii nr. 32 din 30 aprilie 1998 emisă de Comisia Județeană de fond funciar Cluj nu împietează asupra existenței sau nu în patrimoniul recurentei a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu întrucât aceasta a dobândit dreptul de proprietate în baza legii, în temeiul H.G. nr. 123/1993, iar nu în baza hotărârii anulate a comisiei județene de fond funciar;

- instanța de apel a încălcat prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ. prin faptul că a ignorat înscrisurile din dosarul cauzei care conduc la o soluție contrară celei la care s-a oprit (H.G. nr. 123/1993, extrasele de CF, avizul nr. x/1999 al Ministerului Agriculturii, actul de privatizare, adresa Statului Român din 15.03.2016, anexa nr. 3 la H.G. nr. 1705/2006) și s-a raportat exclusiv la hotărârile judecătorești de care s-a prevalat Statul român.

- consideră că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 6 și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și art. 6 din CEDO, prin nemotivarea hotărârii, în condițiile în care singurul argument care a fundamentat soluția de respingere a apelului cu privire la acțiunea în revendicare este așa zisul efect pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor pronunțate în litigii anterioare; or, instanța nu a procedat, în concret, la verificarea condițiilor de admisibilitate a acțiunii în revendicare, respectiv nu a analizat critica privind faptul că statul nu a făcut dovada unui drept de proprietate actual asupra terenului revendicat;

- instanța de apel nu a motivat respingerea apelului declarat împotriva încheierii nr. 596 din 20 decembrie 2018 a Tribunalului Cluj și nu a analizat și motivat respingerea criticilor din cuprinsul apelului potrivit cărora temeiul legal în baza căruia a fost admisă cererea de rectificare a cărților funciare nu își găsea aplicarea în speță, în considerarea Deciziei RIL nr. 21/2005, pronunțată de Înalta Curte;

- hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea art. 32 alin. (1) lit. b) și art. 36 C. proc. civ., precum și a art. 563 și art. 565 C. civ., în condițiile în care Statul Român nu a probat că ar deține, la momentul introducerii acțiunii și ulterior, un drept de proprietate înscris actual în evidențele de carte funciară care să legitimeze demersul său;

- se susține că radierea înscrierii dreptului recurentei a fost nelegal dispusă având în vedere următoarele: soluția de radiere regăsită în dispozitivul sentinței civile nr. 10102/1999 nu are sprijin în motivare, cât timp prin hotărâre nu a fost anulat titlul de proprietate al recurentei, H.G. nr. 123/1993; potrivit art. 6 din Decretul-lege nr. 167/1958, nesocotit de instanța de apel, punerea în executare a hotărârii judecătorești anterior menționate putea fi făcută în interiorul termenului de 3 ani de la data rămânerii definitive, însă reclamanta din respectivul dosar, USAMV, nu a procedat astfel, renunțând la dreptul în discuție; potrivit art. 39 din Legea nr. 71/1996, de asemenea nesocotit de instanță, hotărârea de admitere a rectificării înscrierii din cartea funciară nu este opozabilă terților în litigiu, ceea ce conduce la concluzia că Statul Român, care nu a fost parte în acel proces, nu se poate prevala de sentința civilă nr. 10102/1999, în sensul reținut de prima instanță;

- hotărârea atacată încalcă prevederile art. 555 C. civ. și art. 44 alin. (2) din Constituția României, având în vedere calitatea recurentei de proprietar tabular al terenului în litigiu; în susținerea acestei critici se arată că întabularea dreptului de proprietate al recurentei s-a făcut, în principal, în temeiul H.G. nr. 123/1993 a cărei validitate nu a fost contestată de reclamant, care este în vigoare și care nu a avut condiții rezolutorii a căror îndeplinire să conducă la încetarea dreptului recurentei, iar nu doar în baza Hotărârii nr. 32/1998;

- cu referire la considerentele Deciziei RIL nr. 23/2011, se susține că trecerea bunurilor din domeniul public în cel privat se face exclusiv prin hotărâre de guvern, nu este și nu poate fi atributul de jure și/sau de facto al comisiilor județene, astfel încât nu se poate realiza prin hotărârile acestor comisii, cum a fost și cazul Hotărârii nr. 32/1998, anulată prin sentința civilă nr. 10102/1999;

- H.G. nr. 123/1993 ar putea fi pusă în aplicare încă o dată în prezent, cât timp titlul de proprietate al recurentei este în continuare valabil, iar mențiunea că terenul evidențiat în H.G. nr. 123/1993, ca fiind atribuit recurentei s-ar regăsi la Anexa 2, poziția 32 din H.G. nr. 517/1999, nu infirmă dreptul de proprietate al acesteia, nefiind vorba de același teren;

- instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, art. 44 alin. (4) din Constituția României și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, în speță lipsind hotărârea adunării generale a acționarilor care să materializeze acordul privind trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăților la care statul este acționar și nefiind parcursă procedura exproprierii pentru ca terenul să reintre în proprietate publică a statului; totodată, invocarea Legii nr. 18/1991 de către reclamant nu ține loc de titlu de proprietate al acestuia întrucât un act normativ care stabilește apartenența unor categorii de bunuri la domeniul public prezumă doar afectațiunea acestora la un interes public, iar nu și titlul statului; astfel, instanța de apel nu a expus motivele pentru care a înlăturat aceste aspecte, expuse în cadrul apelului și nu a verificat nici condiția afectării terenului unei utilități publice;

- au fost nesocotite dispozițiile legale care prevăd etapele evidențierii terenului în domeniul public al statului, clasarea și înscrierea în cartea funciară, respectiv art. 122 din Legea nr. 215/2001, art. 18, art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) pct. 42 din H.G. nr. 34/2009, art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996 și art. 255 C. proc. civ.

- radierea dreptului recurentei din cartea funciară nu se poate dispune având în vedere prevederile art. 6 din Decretul lege nr. 167/1958, art. 39 și art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, în condițiile în care acțiunea principală în revendicare este neîntemeiată; instanța de apel reține că rectificarea se poate face în raport de vechile cărți funciare, deși a constatat că terenul este înscris în prezent în alte cărți funciare, ceea ce înseamnă că ar trebui să se procedeze la redeschiderea unor cărți funciare sistate, operațiune imposibilă din punct de vedere tehnic, în opinia recurentei.

- se susține că există contradicție între argumentele instanței în baza cărora a respins excepția prescripției dreptului de a solicita desființarea construcțiilor și cele din motivarea soluției asupra cererii de revendicare; în acest sens se arată că s-a reținut că dreptul proprietarului terenului de a solicita obligarea constructorului la ridicarea construcțiilor s-a născut la 14 februarie 2014, data rămânerii irevocabile a ultimei decizii de anulare a contractului de vânzare cumpărare, iar pe de altă parte s-a reținut că Statului Român i s-ar fi validat calitatea de proprietar al terenului în baza hotărârilor din 1999 și 2002, cu privire la care s-a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat;

- instanța de apel a reținut greșit incidența art. 2523 C. civ., invocat cu nesocotirea art. 6 alin. (4) C. civ. și art. 201 din Legea nr. 71/2011, recurenta apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din Decretul lege nr. 167/1958, raportat la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție;

- instanța de apel a încălcat prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul lege nr. 167/1958 în condițiile în care momentul subiectiv la care statul a cunoscut faptul construirii și identitatea constructorului a fost 24 iunie 2005, când s-a emis autorizația de construire și au fost demarate lucrările de construcție, iar momentul obiectiv când reclamantul trebuia să cunoască paguba și pe cel care a produs-o este momentul la care pârâta S.C. A. S.A. a îndeplinit formalitățile de publicitate prin intabularea construcțiilor edificate, 23 octombrie 2007.

B) Împotriva deciziei nr. 294/A din 17 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A., criticând decizia pentru nelegalitate.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta a susținut următoarele: