ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Tribunalul

București, secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 14054 din 12

octombrie 2012, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.A.E. și C.M. în

contradictoriu cu pârâta SC V.R. SA București.

A constatat nulitatea absolută a

clauzelor prevăzute în convențiile de credit din 01 aprilie 2008, din 31 iulie 2008

și din 30 octombrie 2008 cu privire la comisionul de risc, respectiv art. 5 lit.

a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Condițiile generale și a obligat

pârâta să elimine aceste dispoziții contractuale.

A fost obligată pârâta să restituie

reclamanților sumele de 16.340,6 Chf și 4.932,54 euro.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 4(6) din Legea nr. 193/2000

(care le preiau pe cele ale art. 4 parag. 1 al Directivei nr. 93/13/ CEE),

evaluarea naturii abuzive a clauzelor contractuale nu se asociază nici cu

definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a

satisface cerințele de preț și plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile

oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt

exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Excluderea prevăzută de textul de

lege arătat, ce ar privi și clauzele de la art. 5 lit. a) din Condițiile

speciale ale celor trei convenții de credit încheiate între părți, referitoare

la comisionul de risc - ca parte a costului creditului, se aplicau, deci, sub

condiția aprecierii de către instanță, în fiecare speță, a faptului că

respectivele clauze au fost redactate în mod clar și inteligibil.

În clauza de la art. 3.5 din

Condițiile generale ale convențiilor de credit, se arată că pentru punerea la

dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc,

aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada

creditului, astfel că prin această clauză, pârâta și-a stabilit dreptul de a

încasa comisionul în orice condiții, independent de situația plăților

efectuate.

Clauza referitoare la comisionul de

risc este cuprinsă în cele trei condiții standard preformulate de bancă, iar

reclamanții nu au putut influența nici modul de formulare a acesteia și nici să

ceară excluderea ei din convenții, deci nu a fost negociată direct. în afară de

clauza de la art. 3.5 din Condițiile generale, nicio altă prevedere din

convenții nu oferea alte lămuriri cu privire la justificarea comisionului de

risc, observându-se că, pentru același serviciu punerea la dispoziție a

creditului, pârâta a perceput două costuri: dobânda și comisionul de risc.

Legea nr. 193/2000 și Legea nr. 296/2004

(art. 81) au prevăzut faptul că, în situația în care doar anumite aspecte ale

clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu

consumatorul, nu este exclusă posibilitatea aplicării prevederilor legale

referitoare la clauzele abuzive și la protecția consumatorului pentru restul

contractului.

Tribunalul a constatat că, prin

instituirea obligativității perceperii comisionului de risc în condițiile

arătate, a fost creat, în detrimentul reclamanților un dezechilibru semnificativ

între drepturile și obligațiile părților convențiilor de credit.

Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, prin Decizia civilă nr. 264 din 11 septembrie 2013 a respins ca

nefondat apelul promovat de pârâta SC V.R. SA București împotriva sentinței

civile nr. 14054 din 12 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, în contradictoriu cu reclamanții C.A.E. și C.M., reținând

în esență aceeași motivare ca a instanței de fond.

Împotriva Deciziei civile nr. 264 din

11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a

civilă, a declarat recurs pârâta SC V.R. SA București întemeiat pe art. 304 pct.

9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie

admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său ți

respingerii acțiunii reclamanților.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte,

conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și 20 alin. (1)

- (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare aspectul

netimbrării recursului, având în vedere că acesta primează înaintea oricăror

alte cereri și excepții, formulate în fața instanțelor de judecată și a reținut

următoarele:

Art. 1 din Legea nr. 146/1997,

modificată, privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile

introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru

prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și

de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod

excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care

partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca

netimbrată.

Față de dispozițiile legale evocate,

se constată că, cererea de recurs formulată de pârâta SC V.R. SA București nu a

fost însoțită de dovada achitării taxei de timbru, recurenta fiind citată

pentru termenul de judecată de astăzi, 15 mai 2014, cu mențiunea de a depune

taxa judiciară de timbru în valoare de 2.142 lei și timbru judiciar în cuantum

de 5 lei, conform dovezii aflate la fila 15 din dosarul de recurs.

Cum problema timbrajului se analizează

prioritar oricăror cereri, excepții, motive de recurs, constatând că cererea de

recurs nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de

instanță, 15 mai 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită

și că în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei de timbru, Înalta Curte

urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997,

respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 146/1997 modificată și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună

anularea recursului pârâtei, ca netimbrat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. va

fi obligată recurenta pârâtă SC V.R. SA București la plata sumei de 9.000 lei

cheltuieli de judecată către intimații reclamanți C.A.E. și C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul

declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva Deciziei civile nr. 264 din

11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

Obligă recurenta pârâtă SC V.R. SA București

la plata sumei de 9.000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți C.A.E.

și C.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 mai 2014.