ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2014

Deliberând

asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de

16 septembrie 2010 sub nr. 10331/95/2010, reclamantul D.G. a chemat în judecată

pe pârâtul l.T., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să

dispună obligarea pârâtului la despăgubirea cu suma de 150.000 euro

reprezentând daune morale și materiale și cheltuieli de judecată.

Prin încheierea

de ședință din 26 ianuarie 2011, secția contencios administrativ și fiscal, a

Tribunalului Gorj a scos cauza de pe rol înaintând-o secției civile, reținând

în esență că litigiul dedus judecății este de natură civilă și în raport de

disp.art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei

revine Tribunalului Gorj, secția civilă.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul secției civile a Tribunalului Gorj sub nr. 10331/95/2010.

Prin precizarea

luată la termenul din 19 mai 2011, reclamantul a învederat că a solicitat daune

morale de la pârât întrucât a formulat cerere de reconstituire înregistrată din

24 martie 1998, cerere ce nu a fost soluționată de Comisia locală Turburea.

Instanța a

solicitat Comisiei Locale Turburea să comunice modul de soluționare al cererii

de reconstituire formulată de reclamant și înregistrată la 24 martie 1998.

Prin adresa din

03 iunie 2011 Comisia Locală Turburea a comunicat instanței că nu există în

arhiva instituției cererea de reconstituire înregistrată la 24 martie 1998,

petentul și frații săi formulând o cerere de reconstituire înregistrată la 31

martie 1998, pe care o comunică instanței.

Prin adresa din

27 iunie 2011 Comisia Locală Turburea a înaintat instanței cererea de

reconstituire din 1998 și răspunsul comunicat de această instituție persoanei

solicitante.

Tribunalul Gorj

prin sentința civilă nr. 280 de la 30 iunie 2011 a respins acțiunea civilă

formulată de reclamantul D.G., domiciliat în Tg. Jiu, jud. Gorj, în

contradictoriu cu pârâtul l.T., domiciliat în comuna Turburea, județul Gorj.

Pentru a se

pronunța astfel tribunalul Gorj a reținut că reclamantul a chemat în judecată

pe pârâtul lloiu Toader, solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale

pentru prejudiciul suferit ca urmare a nesoluționării cererii de reconstituire

pe care reclamantul a formulat-o înregistrată în 1998.

Observând

cererea din 24 martie 1998 ( fila 52) s-a constatat că prin această cerere

numitul D.M.G. aduce la cunoștința comisiei locale că un alt cetățean P.G.

deține terenul provenit de la autorii săi, respectiv M.D., prin aceeași cerere

solicitând emiterea titlului de proprietate pentru terenul aferent casei de

locuit, arătând că pentru acest teren a primit o donație .

A reținut

instanța că această cerere nu poate fi considerată o cerere de reconstituire a

dreptului de proprietate în înțelesul art. 8 din Legea nr. 18/1991 și art. 11

din H.G. nr. 890/2005.

în același sens

s-au pronunțat și instanțele judecătorești învestite cu soluționarea acțiunii

în anularea titlului de proprietate din 06 septembrie 2000 emis moștenitorilor

defunctei D.E., respectiv D.E.G., prin sentința civilă nr. 108 din 25 ianuarie 2002

pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești așa cum a fost modificată prin Decizia

civilă nr. 625 din 22 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Gorj, reținându-se

că reclamantul D.M.G. nu a formulat cerere de reconstituire pentru terenul

situat în intravilanul satului Turburea cu destinație curți-construcții.

Pe de altă

parte a mai reținut instanța că terenul pentru care s-a emis titlu de

proprietate provine de la autorul D.E., mama pârâtului D.E.G., așa cum s-a

reținut prin sentința civilă nr. 1648 din 1994 rămasă irevocabilă prin Decizia

Curții de Apel Craiova nr. 6016/2000, astfel că reclamantul nu era persoană

îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul

respectiv .

În raport de

aceste hotărâri, a reținut instanța că reclamantul nu este îndreptățit să

primească despăgubiri morale așa cum a solicitat prin acțiunea dedusă

judecății.

Pentru a fi

îndreptățit la plata unor despăgubiri morale ar trebui să se rețină că acesta a

suferit un sentiment de frustrare și nedreptate provocat de atitudinea

autorității Comisia Locală Turburea, pentru care simpla constatare a refuzului

de soluționare a unei cereri nu poate constitui reparație echitabilă.

Ori, câtă vreme

cererea înregistrată la 24 martie 1998 nu poate fi considerată o cerere de

reconstituire așa cum pretinde reclamantul, nu s-a putut reține că acestuia i

s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a refuzului autorității publice de a-i

soluționa cererea de reconstituire în sensul emiterii titlului de proprietate pentru

suprafața de 520 mp.

Procedura de

reconstituire a dreptului de proprietate este reglementată de dispozițiile

Legilor Fondului Funciar, dispoziții care prevăd formularea cererilor de

reconstituire în termenele edictate de lege, ori la momentul formulării cererii

din 24 martie 1998 expirase termenul de formulare a cererii de reconstituire

așa cum fusese prelungit prin art. 9 alin (3) din Legea nr. 169/1997, cereri

care trebuiau să aibă un conținut clar, în sensul de a arăta suprafața pentru

care se cere reconstituirea, după ce autor s-a solicitat această reconstituire

să fie însoțită de acte vechi de proprietate care să-l îndreptățească la

reconstituirea dreptului de proprietate.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamantul D.M.G.

Prin Decizia nr.

4 din 4 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

s-a constatat perimat apelul formulat de reclamantul D.G., împotriva sentinței

civile nr. 280 din 30 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă.

Verificând

actele de la dosar, instanța a constatat că ultimul act de procedură a fost

efectuat la data de 24 noiembrie 2011, când cauza a fost suspendată în temeiul

dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Încheierea de

suspendare pronunțată în ședința publică de la 24 noiembrie 2011 a fost comunicată

apelantului D.G., aspect ce rezultă din dovada de comunicare existentă la fila

22 din Dosarul nr. 10331/95/2010 al Curții de Apel Craiova.

S-a constatat

că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai

mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură

în vederea judecării pricinii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.

proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perima de drept dacă a rămas

în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252

C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul D.G., neîncadrat în drept.

Recurentul

consideră că hotărârea este nelegală întrucât în speță nu sunt îndeplinite

condițiile necesare aplicării sancțiunii perimării, respectiv ca lăsarea

pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

Susține că după

suspendarea dosarului, s-a îmbolnăvit, a rămas fără locuință și printr-o

hotărâre a Consiliului Județean Gorj a fost internat la azilul de bătrâni din

Suseni, jud. Gorj, de unde nu avea voie să plece, fiind în imposibilitate de a

repune dosarul pe rol în termenul legal.

În consecință

solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să

aprecieze că nu este culpa sa că dosarul a rămas în nelucrare și să constate că

nu sunt îndeplinite condițiile perimării.

La termenul de

azi, Înalta Curte din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, date

fiind dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., întrucât motivele

susținute de recurent nu sunt susceptibile de încadrare în vreuna dintre

ipotezele de la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre

altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste motive

trebuie să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. și, deși nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze

soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Astfel, prin

decizia dată, instanța de apel a constatat perimat apelul formulat de

reclamantul D.G., împotriva sentinței civile nr. 280 din 30 iunie 2011,

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, reținând că nu a existat nicio

cauză de întrerupere a termenului de perimare și nici unul dintre cele trei

cazuri de suspendare a acestui termen prevăzut de art. 250 alin. (1) - (3) C.

proc. civ.

Motivarea

recursului, înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de soluția

pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere

al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Simpla negare a

considerentelor nu reprezintă critici de nelegalitate a deciziei, în absența

unor susțineri concrete pe aspectul vizat de soluția adoptată în apel.

Susținerea

recurentului în sensul că a fost în imposibilitate de a stărui în judecată,

întrucât în perioada respectivă a fost internat în spital, este lipsită de

suport probator și nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate.

Față de cele

expuse mai sus, se constată că excepția nulității recursului invocată din

oficiu este întemeiată și, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va

constata nul recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva Deciziei nr. 4 din

4 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva Deciziei nr. 4 din 4 februarie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.