ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5611/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5611/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 386 din 26 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a admis acțiunea introdusă de reclamantul M.C.F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, și cu pârâta Universitatea „S.H.”.
Totodată, Curtea de apel a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta-reclamantă Universitatea „S.H.” din București, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a obligat pârâta Universitatea „S.H.” din București să elibereze reclamantului actul de studii cu regim special, denumit „Diplomă de licență”, însoțit de Suplimentul de Diplomă, prin care să se ateste că reclamantul a susținut și promovat examenul de licență, în specialitatea Drept, obținând Titlul de Licențiat, iar pe pârâtul chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență și Suplimentul de Diplomă prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității „S.H.” din București, respingând restul pretențiilor pârâtei Universitatea „S.H.”.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului, mai înainte de a cerceta motivele invocate, a constatat că nu s-a achitat taxa de timbru, deși recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei de timbru. Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, dovada achitării acestora atașându-se, potrivit art. 302 1 alin. (2) C. proc.
civ., la cererea de recurs. Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (reorganizat ca Minister al Educației Naționale, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative) împotriva Sentinței nr. 386 din 26 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.