ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5077/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul C.I.Î.S.T.E. a invocat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) și art. 257 lit. d)

din C. fisc., susținând că art. 250 alin. (4) potrivit căruia clădirile pentru

care nu se datorează impozit prin efectul legii sunt „clădirile care constituie

patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau

particular autorizate să funcționeze provizoriu, ori acreditate, cu excepția

încăperilor care sunt folosite pentru activități economice”.

Potrivit art. 257 lit.

d) „impozitul pe teren nu se datorează pentru orice teren al unei instituții de

învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau

acreditată”.

Reclamantul a

susținut că aceste articole sunt contrare dispozițiilor art. 16 alin. (1) din

Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, art. 32 referitoare la

dreptul la învățătură, art. 44 referitoare la protecția proprietății private, art.

53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi și art. 56 alin. (2)

din Constituție referitoare la așezarea justă a sarcinilor, precum și art. 135 alin.

(2).

S-a mai susținut că

dispozițiile art. 250 alin. (4) și cele ale art. 257 lit. d) din C. fisc.

instituie o inegalitate între instituțiile de învățământ superior particular

înființate înainte de anul 1993 și cele înființate după acest an.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin

încheierea din 25 octombrie 2010 a dispus respingerea cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 250 alin. (4) și art. 257 lit. d) din C. fisc.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut că nu se poate susține că aceste prevederi ar crea o

discriminare dintre instituțiile de învățământ superior de stat sau particulare

înființate înainte sau după anul 1993, întrucât statutul reclamantei este acela

de societate comercială cu răspundere limitată, fiind înființată în temeiul

Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale și, are autorizație de

funcționare în temeiul acestei legii. Astfel fiind, reține prima instanță, nu

se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate invocate, nefiind întrunite dispozițiile art. 29 alin. (4)

din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs reclamantul C.I.Î.S.T.E.

Așa cum rezultă din

analiza actelor dosarului, recursul a fost declarat la data de 3 noiembrie 2010

fără a fi motivat, recurentul precizând că va face acest lucru după redactarea

încheierii de ședință.

Or potrivit art. 29 alin.

(5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale „dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.

(1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de

sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată cu recurs la

instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Așadar termenul de

recurs fiind de 48 de ore, recurentul nu ar fi trebuit să aștepte redactarea

încheierii, recursul formulat peste acest termen fiind tardiv.

Totuși, partea

decăzută din dreptul de a exercita recursul poate solicita instanței repunerea

în termen, dovedind că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința

ei. În termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, partea va solicita

repunerea în termen.

În cauză, recurentul

nu a invocat astfel de motive, așa încât cererea de repunere în termen fiind

neîntemeiată a fost respinsă, Înalta Curte rămânând în pronunțare pe excepția

de tardivitate.

Prin urmare,

constatând că recursul declarat în cauză a fost formulat peste termenul prevăzut

de lege, acesta va fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

repunere în termen.

Respinge recursul

declarat de C.I.Î.S.T.E. împotriva încheierii din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.