ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1566/2016

Decizia nr. 1566/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Venituri Bugetul Local Sector 2, anularea Deciziei nr. 4182 din 17 septembrie 2015 pronunțată de această instanță în Dosarul nr. x/3/2012*, întrucât este contrară Sentinței nr. 2242 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. y/3/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 8186 din 6 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 vechiul C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, revizuentul a susținut, în esență, faptul că în cauză sunt întrunite condițiile impuse de textul legal anterior individualizat, deoarece hotărârile judecătorești aflate în discuție sunt definitive, iar prin mai multe sentințe, printre care și cea arătată în cadrul cererii, a fost confirmată scutirea instituției de impozitul pe terenuri și clădiri.

Revizuentul a depus la dosar înscrisurile pe care le-a menționat în cerere

Au fost anexate la prezenta cauză Dosarul nr. x/3/2012, Dosarul nr. x/3/2012*, precum și Dosarul nr. y/3/2013.

Intimata Direcția Venituri Bugetul Local Sector 2 a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, pentru argumentele prezentate la dosar.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 5806 din 2 decembrie 2015, a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat cauza în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (2) vechiul C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire, în raport cu motivul invocat, dar și cu apărările realizate de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Calea extraordinară de atac a revizuirii unei hotărâri judecătorești, fundamentată pe contrarietate de sentințe, reprezintă o creație legislativă, în baza căreia legiuitorul a înțeles să nu lase să subziste în circuitul juridic hotărâri judecătorești contrare, respectiv să se nege printr-o hotărâre ulterioară ceea ce s-a rezolvat irevocabil printr-o altă sentință anterioară. Aceasta este expresia principiului stabilității și securității raporturilor juridice.

Conform art. 322 alin. (1) pct. 7 vechiul C. proc. civ., cererea de revizuire este admisibilă în condițiile în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Aceste dispoziții normative se aplică și atunci când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs.

Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

1) Există hotărâri definitive contradictorii.

Textul nu distinge, ceea ce înseamnă că această cerință este îndeplinită chiar dacă prin hotărârile potrivnice nu s-a rezolvat fondul.

2) Hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină.

Ca atare, trebuie reținută tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele autorității de lucru judecat.

3) Hotărârile să fie date în dosare diferite.

4) În al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.

5) Să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

I. În speța de față, Înalta Curte reține faptul că prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. y/3/2013 reclamantul Centrul Internațional pentru Învățământ Superior “Tehnoeconomia Europeană” a chemat în judecată pe pârâta Direcția Venituri Bugetul Local Sector 2 solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 20282 din 11 februarie 2013 și a Deciziei de impunere nr. 2097 din 6 februarie 2013, acte emise de pârâtă, prin care s-a stabilit în sarcina de plată a reclamantului sumele de 1.595 RON, reprezentând impozit pe clădiri, 454 RON, reprezentând impozit pe teren, 8 RON, reprezentând impozit pe mijloacele de transport și 372 RON, reprezentând taxa de afișaj reclamă.

Tribunalul București, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2242 din 25 martie 2014, a admis, în parte acțiunea reclamantului și a anulat actele administrative contestate, reținând faptul că partea este persoană îndreptățită la acordarea scutirii de la plata impozitelor pentru terenurile și construcțiile situate în București, în raport de dispozițiile art. 250 alin. (4) și art. 257 alin. (1) lit. d) din C. fisc.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 8186/06 noiembrie 2014, a respins recursul declarat de pârâta Direcția Venituri Bugetul Local Sector 2 împotriva sentinței anterior nominalizate, ca tardiv formulat.

II. Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2012* pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, reclamantul Centrul Internațional pentru Învățământ Superior “Tehnoeconomia Europeană” a chemat în judecată pe pârâta Direcția Venituri Bugetul Local Sector 2 solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 16319 din 13 martie 2012 și a Deciziei de impunere nr. 1606 din 30 ianuarie 2012, acte emise de pârâtă, prin care s-a stabilit în sarcina de plată a reclamantului sumele de 2.543 RON, reprezentând impozit pe clădiri, 401 RON, reprezentând impozit pe teren, 104 RON, reprezentând impozit pe mijloacele de transport și 372 RON, reprezentând taxa de afișaj reclamă.

În fond după casare, Tribunalul București, prin Sentința nr. 6572 din 15 octombrie 2014, a admis, în parte acțiunea reclamantului și a anulat actele administrative contestate, reținând faptul că partea este persoană îndreptățită la acordarea scutirii de la plata impozitelor pentru terenurile și construcțiile aferente instituției de învățământ superior acreditate, în raport de dispozițiile art. 250 alin. (4) și art. 257 alin. (1) lit. d) din C. fisc.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și discal, prin Decizia nr. 4182 din 17 septembrie 2015, a admis recursul declarat de pârâta Direcția Venituri Bugetul Local Sector 2, a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

În considerentele deciziei, instanța de control judiciar a apreciat că este eronată concluzia primei instanțe potrivit căreia reclamantul este o instituție de învățământ superior acreditată, întrucât autorizarea provizorie sau acreditarea presupune existența unei hotărâri de Guvern, nu doar a unui simplu raport.

Conform doctrinei de specialitate, instituția autorității de lucru judecat împiedică „o nouă judecată” a unei cereri deja soluționate.

Principiul autorității lucrului judecat, care rezultă din art. 1201 C. civ., împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, care are același obiect, aceeași cauză și este purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, pronunțată într-un alt proces.

Din cele anterior prezentate, Înalta Curte reține faptul că nu există identitate de obiect, întrucât actele administrative contestate în cele două dosare sunt diferite.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că în cele două cauze s-a pus aceeași problemă juridică, respectiv acordarea scutirii de la plata impozitelor pe terenuri și construcții.

În consecință, în raport de toate argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 327 alin. (1) teza finală C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC A. împotriva deciziei civile nr. 4182 din 17 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2016.

Procesat de GGC - LM