ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2832/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B., în calitate de colichidatori judiciari ai SC C. SRL, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Venituri Buget Local Sector 2, anularea Deciziei de soluționare a Contestației nr. x/25.03.2014, y/17.03.2014 și z/17.03.2014 și anularea Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local în urma inspecției fiscale nr. x/04.02.2014 - emisa de DVBL Sector 2.

Prin Sentința civilă nr. 6662 din 12 octombrie 2015, Tribunalul București a declinat cauza spre soluționare în favoarea Curții de Apel București.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1160 din data de 06 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC C. SRL prin B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Venituri Buget Local Sector 2, având ca obiect "contestație act administrativ fiscal", ca nefondată în privința cererii de anulare a Deciziei nr. q/04.06.2014 și ca inadmisibilă în privința cererii de anulare a deciziei de impunere nr. x/04.02.2014.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței civile nr. 1160 din data de 06 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta, prin lichidator judiciar, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar dacă instanța de recurs va reține cauza spre rejudecare, admiterea contestației formulate de reclamantă.

În motivarea cererii, recurenta a susținut că a depus în termen contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/04.02.2014, anume în aceeași zi în care pârâta a emis Raportul de inspecție fiscală. În ziua respectivă a comunicat intimatei un document intitulat "Punct de vedere al contribuabilului la constatările inspecției fiscale", prin care a contestat ca fiind nedatorată suma de 3.774.654 RON, solicitând intimatei să țină cont de anumite prevederi legale și să procedeze la recalcularea impozitului aferent construcției proprietatea recurentei.

Ulterior, în data de 05.02.2014, recurenta a trimis intimatei adresa nr. x/2014 prin care, de asemenea, a contestat concluziile controlului fiscal.

Simplul fapt că cele două petiții nu poartă denumirea de "Contestație" nu poate duce la concluzia că aceste documente sunt asimilate înscrisurilor reglementate de art. 9 alin. (1) din C. proc. fisc. , așa cum a concluzionat instanța de fond.

Faptul că recurenta ar fi primit Decizia de impunere nr. x/04.02.2014 prin poștă, la data de 07.02.2014, nu are nici o relevanță în speță, în condițiile în care aceasta avea cunoștință de măsurile luate de intimată încă din data de 04.02.2014.

Adresele trimise ulterior, anume adresa nr. x/17.03.2014, adresa nr. x/17.03.2014 și adresa nr. x/25.03.2014, reprezintă completări la contestațiile exprimate în data de 04.02.2014, respectiv 05.02.2014.

Recurenta a mai argumentat că doar prin analiza aspectelor ce țin de fondul cauzei se poate asigura respectarea drepturilor contribuabilului atunci când administrația fiscală își propune să adopte față de o persoană juridică un act care îi cauzează un prejudiciu.

A mai argumentat că cererea de chemare în judecată se impune a fi admisă, întrucât suma imputată nu este datorată, iar, în subsidiar, debitul se impune a fi recalculat de către DVBL Sector 2 București.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata Direcția Venituri Buget Local Sector 2 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a făcut referire la dispozițiile art. 107 alin. (2) și (4), art. 94, art. 109 și art. 205 și art. 206 alin. (2) din C. proc. fisc. și a susținut, în esență, că nu poate fi primit argumentul potrivit căruia punctul de vedere al contribuabilului, exprimat în raport de inspecția fiscală, ar constitui o contestație administrativă împotriva unei decizii de impunere emise ulterior încheierii respectivei inspecții fiscale.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În speță, recurenta-reclamantă a învestit instanța de judecată cu o cerere de anulare a Deciziei de impunere privind creanțele datorate bugetului local în urma inspecției fiscale nr. x/04.02.2014 emisă de DVBL Sector 2 și a Deciziei nr. q/04.06.2014, prin care contestația formulată de recurentă împotriva Deciziei de impunere nr. x/04.02.2014, a fost respinsă ca tardiv formulată.

Prima instanță a respins acțiunea ca nefondată, în privința cererii de anulare a Deciziei nr. q/04.06.2014, și ca inadmisibilă, în privința cererii de anulare a deciziei de impunere nr. x/04.02.2014, raportat la probele administrate în cauză, această soluție fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Fără a mai relua toate aspectele de fapt corect reținute de către instanța de fond, Înalta Curte constată că Decizia de impunere nr. x/04.02.2014 a fost comunicată recurentei la data de 07.02.2014, iar prima contestație formulată de aceasta a fost înregistrată la data de 17.03.2014, cu depășirea termenului de 30 de zile la care se referă dispozițiile art. 207 din C. proc. fisc. .

Recurenta face referire la înscrisul pe care l-ar fi depus în data de 04.02.2014, cu ocazia emiterii Raportului de inspecție fiscală, înscris care nu a fost depus la dosarul cauzei, dar recunoaște că acesta era intitulat "Punct de vedere al contribuabilului la constatările inspecției fiscale".

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din C. proc. fisc. , "înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei", iar potrivit art. 107 alin. (2) "organul fiscal prezintă contribuabilului proiectul de raport de inspecție fiscală, care conține constatările și consecințele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1)."

Pe de altă parte, art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. arată că "împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii", iar art. 206 alin. (2) prevede că "obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat."

Față de dispozițiile legale anterior citate, Înalta Curte constată că argumentele recurentei, care încearcă să echivaleze punctul de vedere exprimat în condițiile art. 107 alin. (2) C. proc. fisc. cu o contestație formulată potrivit art. 205 - 207 C. proc. fisc. , nu pot fi primite, cele două demersuri având obiect și finalitate diferite, corespunzând unor etape diferite în procedura de emitere a actelor administrativ fiscale.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SRL prin lichidator judiciar B. împotriva Sentinței civile nr. 1160 din 6 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2019.

GGC - GV